miercuri, 22 octombrie 2014

Sfântul Ioan Paul al II-lea, papă



Sfântul Ioan Paul al II-lea este prâznuit de Biserica Catolică în fiecare an pe 22 octombrie.


Născut Karol Jozef Wojtyla la 18 mai 1920, sfântul a fost papa al Bisericii Catolice și episcop al Romei începand cu 16 octombrie 1978 și până pe 2 aprilie 2005, când Dumnezeu îl cheamă la el.


Sfântul Ioan Paul al II-lea a fost primul papa de altă origine decât cea italiana de la papa Adrian al VI-lea, din anul 1522. Pontificatul său de 26 de ani este considerat al treilea ca lungime in întreaga istorie a Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (aproximativ 34-37 de ani) și Pius al IX-lea (31 de ani).


La data de 13 mai 1981, pe când era pe cale să salute toți credincioșii adunați în Piața Sfântului Petru, Ioan Paul al II-lea a fost victima unui atentat. Mehmet Ali Agca l-a împușcat pe papa cu un pistol din apropiere. Glontul aproape l-a costat viata pe papa, care avea sa spuna despre atentat “o mâna a tras cu glontul în timp ce alta i-a modificat traiectoria”. Astfel, papa se referea la faptul că Fecioara Maria l-a protejat datorită faptului că acesta o venera pe Sfânta Nascatoare în mod deosebit. În timpul vizitei sale din anul 1983 Papa îl iartâ pe agresorul său de fapta comisă. Anul urmator, înainte de vizita sa din Venezuela, poliția a descoperit și a stopat un complot de asasinare a papei, care fusese pus la cale de o grupare extremistă. Același lucru s-a petrecut și pe 6 ianuarie 1995. Din fericire, deznodamantul a fost același.


În primele luni ale anului 2005 starea de sănătate a papei s-a înrăutățit iar acesta a fost internat în spitalul Gemelli din Roma din cauza unor dificultăți respiratorii. Deși în luna martie papei i s-a realizat o trahectomie, în seara de 31 martie spre 1 aprilie acesta a suferit o septicemie din cauza unei infecții a căilor urinare. Moare pe 2 aprilie 2005, iar cardinalul Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea) a fost declarat ca succesor al său.




(Sursă: http://calendarulcatolic.ro/author/calendarcatolic/).



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu