A asculta,
a discerne, a trăi chemarea Domnului
Iubiți frați și surori!
În octombrie anul viitor se va desfășura a XV-a
Adunare Generală Ordinară a Sinodului Episcopilor, care va fi dedicată
tinerilor, îndeosebi raportului dintre tineri, credință și vocație. Cu acea
ocazie vom avea posibilitatea de a aprofunda cum, în centrul vieții noastre,
este chemarea la bucurie pe care Dumnezeu ne-o adresează și cum acesta este
„proiectul lui Dumnezeu pentru bărbații și femeile din orice timp” (Sinodul
Episcopilor, A XV-a Adunare Generală Ordinară, Tinerii,
credința și discernământul vocațional, Introducere).
Este vorba despre o veste bună care ne este
anunțată din nou cu putere de a 55-a Zi Mondială de Rugăciune pentru Vocații:
nu suntem cufundați în întâmplare, nici nu suntem târâți de o serie de
evenimente dezordonate, ci, dimpotrivă, viața noastră și prezența noastră în
lume sunt rod al unei vocații divine!
Și în aceste timpuri neliniștite ale noastre,
misterul Întrupării ne amintește că Dumnezeu ne vine mereu în întâmpinare și
este Dumnezeu-cu-noi, care trece de-a lungul străzilor vieții noastre uneori
prăfuite și, percepând nostalgia noastră mistuitoare de iubire și de fericire,
ne cheamă la bucurie. În diversitatea și în specificul fiecărei vocații,
personale și ecleziale, este vorba de a asculta, a discerne și a trăi acest Cuvânt care ne cheamă de sus și care,
în timp ce ne permite să facem să rodească talanții noștri, ne face și
instrumente de mântuire în lume și ne orientează la plinătatea fericirii.
Aceste trei aspecte – ascultare, discernământ și viață – sunt și cadrul
pentru începutul misiunii lui Isus, care, după zilele de rugăciune și de luptă
în deșert, vizitează sinagoga sa din Nazaret, și aici se pune în ascultarea
Cuvântului, discerne conținutul misiunii încredințate lui de Tatăl și vestește
că a venit s-o realizeze „astăzi” (cf. Lc 4,16-21).
A asculta
Chemarea Domnului – trebuie spus imediat – nu
are claritatea unuia dintre multele lucruri pe care le putem auzi, vedea sau
atinge în experiența noastră zilnică. Dumnezeu vine în mod tăcut și discret,
fără a se impune libertății noastre. Astfel se poate întâmpla ca glasul său să
fie sufocat de multele preocupări și solicitări care ocupă mintea noastră și
inima noastră.
Așadar, este nevoie să ne predispunem la o
ascultare profundă a Cuvântului său și a vieții, să dăm atenție chiar și
detaliilor cotidianității noastre, să învățăm să citim evenimentele cu ochii
credinței și să ne menținem deschiși la surprizele Duhului.
Nu vom putea descoperi chemarea specială și
personală pe care Dumnezeu a gândit-o pentru noi, dacă rămânem închiși în noi
înșine, în obișnuințele noastre și în apatia celui care își irosește viața în
cercul restrâns al propriului eu, pierzând oportunitatea de a visa la lucruri
mari și de a deveni protagonist al acelei istorii unice și originale, pe care
Dumnezeu vrea s-o scrie cu noi.
Și Isus a fost chemat și trimis; pentru aceasta
a avut nevoie să se reculeagă în tăcere, a ascultat și a citit Cuvântul în
sinagogă și, cu lumina și puterea Duhului Sfânt, i-a dezvăluit în mod deplin
semnificația, referită la însăși persoana sa și la istoria poporului lui
Israel.
Această atitudine devine astăzi tot mai
dificilă, cufundați fiind într-o societate zgomotoasă, în frenezia belșugului
de stimulente și de informații care aglomerează zilele noastre. Gălăgiei
exterioare, care uneori domină orașele noastre și cartierele noastre, îi
corespunde adesea o dispersare și învălmășeală interioară, care nu ne permite
să ne oprim, să savurăm gustul contemplației, să reflectăm cu seninătate asupra
evenimentelor din viața noastră și să realizăm, încrezători în planul grijuliu
al lui Dumnezeu pentru noi, să realizăm un discernământ rodnic.
Dar, așa cum știm, Împărăția lui Dumnezeu vine
fără a face zgomot și fără a atrage atenția (cf. Lc17,21), și este posibil să-i percepem germenii numai
atunci când, ca profetul Ilie, știm să intrăm în profunzimile spiritului nostru,
lăsând ca el să se deschidă la suflul imperceptibil al adierii divine
(cf. 1Re 19,11-13).
A discerne
Citind, în sinagoga din Nazaret, textul din
profetul Isaia, Isus discerne conținutul misiunii pentru care a fost trimis
și-l prezintă celor care-l așteptau pe Mesia: „Duhul Domnului este asupra mea:
pentru aceasta m-a uns, să duc săracilor vestea cea bună; m-a trimis să proclam
celor captivi eliberarea și celor orbi, recăpătarea vederii, să redau
libertatea celor asupriți; să vestesc un an de îndurare al Domnului” (Lc 4,18-19).
În același mod, fiecare dintre noi poate să
descopere propria vocație numai prin discernământul spiritual, un „proces cu
care persoana ajunge să facă, în dialog cu Domnul și în ascultarea glasului
Duhului, alegerile fundamentale, pornind de la aceea cu privire la starea de
viață” (Sinodul Episcopilor, A XV-a Adunare Generală Ordinară, Tinerii, credința și discernământul vocațional, II, 2).
Îndeosebi descoperim că vocația creștină are
mereu o dimensiune profetică. Așa cum ne mărturisește Scriptura, profeții sunt
trimiși la popor în situații de mare precaritate materială și de criză spirituală
și morală, pentru a adresa în numele lui Dumnezeu cuvinte de convertire, de
speranță și de mângâiere. Ca un vânt care ridică praful, profetul deranjează
liniștea falsă a conștiinței care a uitat Cuvântul Domnului, discerne
evenimentele în lumina promisiunii lui Dumnezeu și ajută poporul să perceapă
semnalele zorilor în întunericul istoriei.
Și astăzi avem atâta nevoie de discernământ și
de profeție; de a depăși ispitele ideologiei și fatalismului și de a descoperi,
în relația cu Domnul, locurile, instrumentele și situațiile prin care El ne
cheamă. Fiecare creștin ar trebui să poată dezvolta capacitatea de „a citi
înlăuntrul” vieții și de a percepe unde și la ce îl cheamă Domnul pentru a fi continuator al
misiunii sale.
A trăi
În sfârșit, Isus vestește noutatea orei
prezente, care îi va entuziasma pe mulți și îi va împietri pe alții: timpul s-a
împlinit și El este Mesia vestit de Isaia, uns pentru a-i elibera pe cei
închiși, pentru a reda orbilor vederea și a proclama iubirea milostivă a lui
Dumnezeu tuturor creaturilor. Chiar „astăzi s-a împlinit Scriptura aceasta pe
care ați ascultat-o” (Lc 4,20), afirmă Isus.
Bucuria Evangheliei, care ne deschide la
întâlnirea cu Dumnezeu și cu frații, nu poate să aștepte încetinelile noastre
și lenea noastră; nu ne atinge dacă rămânem să privim la fereastră, cu scuza de
a aștepta mereu un timp propice; nici nu se împlinește pentru noi dacă nu ne
asumăm chiar astăzi riscul unei alegeri. Vocația este astăzi! Misiunea creștină
este pentru prezent! Și fiecare dintre noi este chemat – la viața laicală în
căsătorie, la cea sacerdotală în slujirea primită prin hirotonire, sau la cea
de consacrare specială – pentru a deveni martor al Domnului, aici și acum.
De fapt, acest „astăzi” proclamat de Isus ne
asigură că Dumnezeu continuă să „coboare” pentru a mântui această umanitate a
noastră și a ne face părtași de misiunea sa. Domnul cheamă încă să trăim cu El
și să mergem în urma Lui într-o relație de apropiere specială, în slujba sa
directă. Și dacă ne face să înțelegem că ne cheamă să ne consacrăm total
Împărăției sale, nu trebuie să ne fie frică! Este frumos – și este un mare har
– să fim în întregime și pentru totdeauna consacrați lui Dumnezeu și slujirii
fraților.
Domnul continuă astăzi să cheme la urmarea Lui.
Nu trebuie să așteptăm să fim perfecți pentru a răspunde cu generosul nostru
„iată-mă”, nici să ne înspăimântăm de limitele noastre și de păcatele noastre,
ci să primim cu inimă deschisă glasul Domnului. A-l asculta, a discerne
misiunea noastră personală în Biserică și în lume și în sfârșit a o trăi în
prezentul pe care Dumnezeu ni-l dăruiește.
Maria Preasfântă, tânăra copilă din periferie,
care a ascultat, a primit și a trăit Cuvântul lui Dumnezeu făcut trup, să ne
păzească și să ne însoțească mereu în drumul nostru.
Francisc
(trad. pr Mihai Păcrașcu; sursă:
http://www.magisteriu.ro/mesaj-cu-ocazia-zilei-mondiale-a-vocatiilor-2018/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu