marți, 3 martie 2015

„Fața nevăzută a homosexualității” - de Virgiliu Gheorghe, Andrei Dîrlău

 


Volumul de faţă constituie un nou semnal de alarmă pentru lumea românească, dar şi pentru restul lumii. O excepţională monografie a fenomenului homosexualităţii şi a mişcărilor pro-homosexualitate din ultimele patru decenii, cartea Faţa nevăzută a homosexualităţii, printr-o minuţioasă documentare, scoate la iveală adevăruri ştiinţifice care aruncă în aer întregul edificiu ideologic pe care se sprijină propaganda homosexualităţii astăzi.
 
Lucrarea se justifică mai ales în contextul actual, în care homosexualitatea nu mai poate fi considerată doar o problemă a unui grup de persoane, ci constituie deja unul dintre elementele dominante ale ideologiei zilei, impus legislativ în tot mai multe ţări ale lumii, într-o polemică deschisă faţă de familie şi credinţa creştină.
 
Cel mai îngrijorător ni se pare însă faptul că tot mai mulţi copii şi tineri din familiile creştine, botezaţi în numele lui Cristos, riscă azi să adopte un comportament homosexual, pătându-şi haina botezului, căzând din sistemul moral al Bisericii creştine şi riscând, de asemenea, toate bolile şi suferinţele descrise în această carte. Ei devin astfel victime ale unui context ce favorizează şi chiar cultivă tulburările identităţii de gen (atac frontal şi lipsit de scrupule la adresa antropologiei creştine), abuzurile sexuale şi homosexuale şi alte asemenea fenomene prezentate cu multă acribie ştiinţifică pe parcursul cărţii. Spunem că aceşti tineri pot ajunge victime în primul rând pentru că, sub presiunea dezinformării şi a manipulării mediatice, ei nu au nicio idee despre bolile şi suferinţele ce-i aşteaptă dacă vor urma calea homosexualităţii. În acest sens, prezenta carte putem spune că li se adresează în primul rând lor, ca şi tuturor celor care şi-au însuşit deja acest stil de viaţă, cu tot ceea ce presupune el.
 
[...]
 
Considerăm că volumul de faţă constituie una dintre cele mai importante mărturii ale iubirii faţă de om, faţă de omul aflat într-o cumpănă a vieţii, faţă de omul care a fost sedus sau a alunecat pe căile homosexualităţii.
 
Dimpotrivă, cei care se străduiesc să demonstreze faptul că homosexualii nu au un comportament patologic, ci că stilul lor de viaţă reprezintă o alternativă cât se poate de normală la heterosexualitate, credem că sunt principalii duşmani ai omului – şi mai cu seamă principalii duşmani ai homosexualilor înşişi. Credem că numai adevărul poate să-i ajute pe aceştia din urmă să depăşească uriaşa suferinţă pe care le-o provoacă stilul de viaţă homosexual la care s-au lăsat atraşi. Iar acest adevăr le vine în întâmpinare astăzi mulţumită efortului excepţional al celor doi autori, Virgiliu Gheorghe şi Andrei Dîrlău.
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu