În așteptarea „sfârșitului”
Lecturi biblice: Malahia 3,19-20a; 2Tesaloniceni 3,7-12; Evanghelia Luca 21,5-19; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi este foarte consecventă: se concentrează în așteptarea „sfârșitului”, înțelegând „sfârșitul” ca un nou început, adică ca o nouă fază a creației. Prima lectură oferă un anunț foarte clar al „zilei” finale a istoriei, o zi dedicată judecății și examinării rezultatului vieții: „iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri şi toţi cei care săvârşesc nelegiuire vor fi ca pleava […] Dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele meu, va străluci soarele dreptăţii” (Mal 3,19.20). Evanghelia specifică: această „zi” este ziua lui Cristos, adică ziua revenirii sale care va fi anunțată prin anumite semne, fără a stabili însă o relație cronologică în termeni calendaristici: „Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer. […] Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde” (Lc 21,16-18). Scrisoarea apostolului face parte din discursul despre așteptarea „sfârșitului”: creștinul este un cetățean al unei alte „Împărății” și că este timpul de așteptare: nu este autorizat să trândăvească; dimpotrivă, „dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” (2Tes 3,10). În cele trei lecturi va fi un timp al judecății, în care li se va revela clar tuturor că destinul final nu va fi al celor răi, dar va fi „ziua” binecuvântată de Domnul pentru cei drepți!
În lectura întâia, luată din cartea lui Malahia (Mal 3,19-20), termenul semitic jòm, care înseamnă „zi”, indică o perioadă de timp: „iată, vine ziua” (v. 19). Profeții folosesc acest cuvânt atunci când vorbesc despre marile intervenții divine. Aici indică ziua venirii lui Dumnezeu, „ziua” în care va răsări „soarele dreptății” cu raze vindecătoare pentru cei buni, adică pentru cei care așteaptă venirea sa cu iubire. Atunci va intra în templul său Domnul pe care îl căutați, „îngerul noii alianțe”, pe care îl doriți (cf. Mal 3,1-2), ca o „zi” în istoria lumii prin „cortul” trupesc luat din Fecioara Maria. Ioan Botezătorul vorbise despre „Ziua Domnului” în tonuri arzătoare, inspirându-se din Malahia: „are în mână lopata de vânturat şi va curăţa aria: grâul îl va aduna în grânarul său, iar pleava o va arde în focul care nu se va stinge” (Mt 3,12). Venirea Domnului dezvăluie contradicțiile istoriei, fie în bine, fie în rău, uneori ascunse sau umbrite și confuze, așa cum le conține. Pentru Părinţii Bisericii, „Ziua Domnului” se referă la prima venire a lui Isus pe pământ, în timp ce alţii se referă la a doua venire a lui Cristos, respectiv „ziua judecăţii” finale: „iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri” (v. 19). Focul nu mai este unul purificator, ci de judecată, de distrugere. Cei pe care oamenii îi considerau fericiţi, acum sunt supuşi judecăţii şi distrugerii: „toţi cei care săvârşesc nelegiuire vor fi ca pleava; îi va arde ziua care vine […] încât nu va rămâne din ei nici rădăcină, nici ramură” (v. 19). Apare aici expresie „soarele dreptăţii”: „dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele meu, va străluci soarele dreptăţii, iar vindecarea va veni pe aripile sale” (v. 20). Dumnezeu este prezent ca soarele. Părinţii Bisericii îl văd pe lsus ca „soarele dreptăţii”: se referă la Mesia ca Dumnezeu întrupat sau în calitatea sa de judecător. Versetul invocat este ca dovadă scripturistică pentru stabilirea datei nașterii Domnului, pe 25 decembrie[1] [vechea sărbătoare a cultului solar al lui Mithra: e zeul luminii biruitoare asupra întunericului]. „Iar vindecarea va veni pe aripile sale” (v. 20): „vindecarea” este una din caracteristicile importante ale lumii mântuite. Pentru cei care păzesc cuvântul lui Dumnezeu, venirea lui Mesia este ca o lumină ce încălzește inima.
În lectura a doua luată din Scrisoare a doua către Tesaloniceni (2Tes 3,7-12), apostolul Paul capătă un ton sever, semn că este vorba de o veste sosită în ultimul moment: tema celor nedisciplinați. Apostolul îi mustră pe tesaloniceni care, aduceau ca scuză apropiata „ziua judecății” și trăiau fără măsură rămânând în trândăvie. Paul se oferă pe sine ca exemplu de viață creștină și își îndeamnă frații să practice „dreptatea Împărăției”, chiar „astăzi”. Apostolul își justifică intervenția actuală: „noi n-am umblat în neorânduială între voi, nici n-am mâncat pâine de la nimeni pe degeaba, ci am lucrat cu trudă şi osteneală, noaptea şi ziua, ca să nu fim povară pentru nimeni dintre voi” (v. 7-8). Pentru a evita să-i împovăreze pe alții cu mijloacele sale de trai, a lucrat cu propriile mâini, dând exemplu de seriozitate și dezinteres, refuzând să împovăreze familiile sărace care i-au găzduit. Mărturisirea creștină nu scutește de angajamentul social, ci se impune datorită unor motive noi. În concepția biblică, munca, chiar dacă este umilă, răspunde unei legi divine pe care creștinii sunt chemați să o respecte. Regula lui Paul expune munca la o completare prețioasă: muncind în liniște și pace. Munca, cumpătarea și sobrietatea mențin un climat de așteptare pentru vegherea creștină!
În Evanghelia după Luca (Lc 21,5-19), Isus stabilește condiții clare pentru cei care doresc să fie discipoli. Viața pe care o propune nu este ușoară: necesită perseverență, curaj, discernământ. Fidelitatea față de cuvântul său este singura cale care ne permite să sperăm chiar și după inevitabila distrugere a templului. Isus le-a spus: „Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată” (v. 6). Întrebarea despre timpul și semnul căderii Ierusalimului rămâne fără răspuns. Domnul vorbește despre semnele care vor preceda sfârșitul lumii: profeți falși, catastrofe, persecuții împotriva Bisericii, apariția unor seducători periculoși, a profeților falși, a unor Mesia ce se prezintă în numele lui Isus, îi pot înșela pe creștinii care așteaptă cu nerăbdare întoarcerea lui Cristos. Nu este ușor să vezi clar prin astfel de mesaje, așteptând nerăbdător: „vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer, […] vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; […] Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie” (v. 11-13). Vestitorii sunt numeroși, iar mulțimile ușor influențate. Doar cuvântul lui Isus poate să demaște și să aducă umilința credinței. Războaie, cutremure, epidemiile vor exista întotdeauna, dar sfârșitul nu va veni atât de curând. Persecuții, pedepse vor fi îndurate de discipoli pentru numele lui Isus. Se deschid porți de mărturisire în favoarea lui Cristos. Ucenicii primesc cuvântul care trebuie întipărit în suflete: „puneţi la inima voastră să nu vă pregătiţi dinainte cum vă veţi apăra, căci eu vă voi da grai şi înţelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voştri nu le vor putea rezista şi nici răspunde!” (v. 14-15). Este cuvânt al lui Isus anunțat la momentul potrivit de Duhul Sfânt. E o înțelepciune irezistibilă! Niciunul dintre ei nu va fi abandonat: niciun fir de păr de pe capul vostru nu va pieri, ne asigură Domnul. Pentru creștin, totul depinde de perseveranța în credință: „prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele” (v. 19).
Este o „zi” binecuvântată de Domnul în așteptarea „sfârșitului!”
[1]
Sărbătoarea Crăciunului este mutată de pe 6 ianuarie [Botezul sau Epifania Domnului]
pe 25 decembrie abia în secolul al IV-lea (cf. Septuaginta, Polirom 2009,
pag. 590).
Mesajul Sfântului Părinte Leon al XIV-lea [16 noiembrie 2025] Mesajul lui Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială a Săracilor (2025)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu