.webp)
„Ceasul” gloriei Domnului
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (14 septembrie 2025)
Lecturi biblice: Numerilor 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice
Omilie
Astăzi celebrăm „Înălțarea Sfintei Cruci”. Tema crucii este departe de umanitatea contemporană. Crucea a fost și rămâne un discurs „scandalos”, neauzit și neascultat pentru majoritatea oamenilor. Totuși pentru înțelegerea de sine, a lumii și a ființei umane este aceasta: crucea lui Cristos. Ce înseamnă crucea pentru creștin? Ce înseamnă să plantezi crucea pe drumurile lumii?...
Înălțarea Sfintei Cruci este legată de lumea orientală și bizantină. Pe 13 septembrie 335, sfânta Elena și Constantin au făcut să se consacre Bazilica Învierii [ἀνάστασις – anastasis, în greacă] din Ierusalim, devenind sub latini Bazilica Sfântului Mormânt. Este un edificiul solemn, monumental, care cuprindea dealul Calvarului și Mormântului lui Cristos, așa cum se poate vedea și astăzi. Sărbătoarea de astăzi, de la 14 septembrie, își are originea în venerarea crucii lui Isus în amintirea victoriei împăratului Heraclius, din Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), asupra perșilor [în anul 630], căci perșii au sustras relicviile crucii și au fost readuse înapoi la Ierusalim în procesiune.
Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de coborâre și înălțare [katábasis – anábasis, în greacă]. Fiul Dumnezeului celui viu a fost glorificat după ce a atins culmea umilinței. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o profeție a lui Isus răstignit, umilit în moarte, dar și ridicat deasupra lumii de Dumnezeu: „fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a Domnului în imnul cristologic: „ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului […]; s-a umilit […]; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,7.8.9). În Evanghelia după Ioan este descrisă coborârea și urcarea în lumina viitoarei înălțări: „nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13) și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Mesia: „după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In 3,14-15). Pentru a exprima acest concept, Ioan folosește schema „înălțării” sau „exaltării” Domnului.
