sâmbătă, 10 septembrie 2016

† Duminica a 24-a de peste an (C): «Un Dumnezeu milostiv» [11 septembrie 2016]

Întoarerea fiului risipitor – de Edouard de Jans

Evanghelia Luca 15,1-32: În acel timp, toţi vameşii şi păcătoşii se apropiau de Isus, ca să-l asculte. Fariseii şi cărturarii însă murmurau spunând: „Acesta îi primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei”. Atunci le-a spus această parabolă: „Care om dintre voi, având o sută de oi şi pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci şi nouă în pustiu şi umblă după cea pierdută până când o găseşte? Iar când o găseşte, o pune pe umerii săi bucurându-se şi, venind acasă, îi cheamă pe prieteni şi pe vecini, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!» Vă spun că, tot aşa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se converteşte decât pentru nouăzeci şi nouă de drepţi care nu au nevoie de convertire. Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde una dintre ele, nu aprinde lumina şi mătură casa şi caută cu grijă până o găseşte? Iar când o găseşte, îşi cheamă prietenele şi vecinele, spunându-le: «Bucuraţi-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!» Tot aşa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se converteşte”. Apoi le-a spus: „Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: «Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!» Iar el le-a împărţit averea. Şi, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr şi-a adunat toate şi a plecat într-o ţară îndepărtată. Acolo şi-a risipit averea într-o viaţă de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în ţara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus şi s-a aciuat la unul dintre cetăţenii acelei ţări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Şi ar fi dorit să se sature cu roşcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-şi în fire, a spus: «Câţi zilieri ai tatălui meu au pâine din belşug, iar eu mor aici de foame! Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!’» Şi, ridicându-se, a mers la tatăl său. Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă şi, alergând, l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: «Tată, am păcătuit împotriva cerului şi înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău». Însă tatăl a spus către servitorii săi: «Aduceţi repede haina cea dintâi şi îmbrăcaţi-l! Daţi-i un inel în deget şi încălţăminte în picioare! Aduceţi viţelul cel îngrăşat şi tăiaţi-l: să mâncăm şi să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!» Şi au început să se veselească. Însă fiul lui mai mare era la câmp. Când a venit şi s-a apropiat de casă, a auzit cântece şi dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: «Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat viţelul cel îngrăşat». Dar el s-a mâniat şi nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit şi-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său: «Iată, de atâţia ani te slujesc şi niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied, ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care şi-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el viţelul cel îngrăşat». Atunci, el i-a spus: «Fiule, tu eşti cu mine totdeauna şi toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm şi să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit!»”

 
Omilie
 
În Biblia și în liturgie, găsim formule care se repetă de trei ori: Kyrie, Sanctus, Agnus. Petru care negase pe Isus trebuie de trei ori să primească iertare. Şi astăzi, avem trei parabole a milostivii care sunt intim legate între ele. Aceste repetiţii vor deci să sublinieze importanţa mesajului. Cele trei parabole vor să spună: bucuria şi convertirea. „Ceea ce era pierdut a fost regăsit”.
 
Isus se află în faţa oamenilor care vin la el pentru a-l asculta. Alții sunt pentru a acuza: „Îți dai seama, el vrea rău oamenilor! De ce se interesează de ei? Nu merge să se ocupe de ei… Sunt pierduți de tot…” Atunci Isus își ridica vocea pentru a asculta. Şi el a început să le vorbească în parabole.
 
Un om avea o sută de oi. Într-o seară, îşi dă seama că lipsește una, cea care este un pic nebună şi face totul de capul său. Lasă acolo turma şi merge în căutarea sa. O găsește, în cele din urmă, printre spini. Nebun de bucurie la stână, îi invită prietenii să facă sărbătoare deoarece oaia pierdută a fost găsită. O femeie pierde o monedă de argint, fără îndoială una dintre rarele monede care le poseda. Pleacă s-o caute: atunci când o găsește, invită prietenele sale să facă o sărbătoare pentru că moneda a fost găsită.
 
Fiul cel mai mic cere partea sa de moştenire şi lasă familia. Se pierde, se rătăcește, se bucură de plăcerile vieții. Dar într-o zi, el a pierdut totul; se decide atunci să se întoarcă la tatăl său. Şi tatăl își invită prietenii să facă sărbătoare căci copilul a fost pierdut dar a fost regăsit.  
 
„Acest om face bună primire păcătoșilor”. Isus privește unul câte unul pe cei care îl cârtesc împotriva lui. El vrea ca ei să înţeleagă că tatăl este asemenea cu acest păstor. Fericirea sa este de a regăsi oaia pierdută, fiul care se converteşte, un fiu care se întoarce la Tatăl său. Toate aceste lucruri sunt o comoară nepreţuită pentru el; fiecare copil al lui Dumnezeu este unic. Fiecare este la fel de important ca toţi ceilalţi. Păcătoșii care se întorc la el sunt comoara lui Dumnezeu, preferinţa sa, chiar şi cei care au comis cele mai grave greșeli. Cei care se cred drepți nu înţeleg aceasta. Este dificil pentru ei a-i accepta că cei care au păcătuit pot să se întâlnească cu ei, în cele din urmă, reuniți.
 
Toate aceste lucruri nu sunt decât o problemă de iertare. În acest an al milostivirii voit de papa Francisc, așteptam să primim pe cei care s-au rătăcit. Ne gândim la toți cei care sunt duși pe căi greșite din cauza ideologiilor care i-au dus la violența. Ar trebui ştiut că unii au recunoscut rătăcirile lor și s-au convertit la Isus Cristos. Nimic nu este imposibil pentru Dumnezeu. Milostivirea este aceea posibilitate de a primi  cererea de iertare de la altul și de a ierta.
 
Prima lectură ne descoperă în felul său milostivirea lui Dumnezeu mai mare decât infidelitățile poporului său. Dumnezeu rămâne mereu credincios promisiunile sale. Toată Biblia ne pune în faţa infidelitățile poporului, dar mai ales iertarea și milostivirea lui Dumnezeu. Aceasta este istoria alianţei între Dumnezeu și poporul său: un parteneriat pentru a lucra împreună la o cauză comună.
 
Dar trebuie să mergem mai departe: dacă Dumnezeu oferă iertarea sa, el oferă și încrederea sa. Sfântul Paul ne dă un bun exemplu: el care era un mare păcătos a fost iertat; şi mai presus de toate, i s-a dat și o misiune; a primit o slujire; a devenit un mare martor al credinţei. Astfel vedem în lumea noastră de astăzi: oameni care persecutau pe creștinii se convertesc şi mărturisesc despre întâlnirea lor cu Isus Cristos. Ceea ce este imposibil în ochii oamenilor este întotdeauna posibil pentru Dumnezeu.
 
Dumnezeu nu vrea ca niciunul să se piardă. Dacă el a trimis pe Fiul său, el a făcut-o pentru a merge la întâlnirea cu oamenii. El a venit să caute şi să salveze ceea ce era pierdut. Milostivirea sa este mai mare decât toate păcatele acestei lumi. Dumnezeu vrea să cred în capacitatea fiecăruia de a se converti. El nu închide pe nimeni în trecutul său. Ne ia de mână pentru a ne scoate din căile pierzării şi să ne conducă la viaţa reală.
 
Aceste trei parabole ne spun dragoste nemărginită a lui Dumnezeu. E ca păstorul care își lasă turma pentru a merge în căutarea oii pierdute. E ca acest tată, care are braţele deschise pentru a-l primi pe fiul pierdut. Fiecare regăsire este un izvor de mare bucurie. Trebuie să ne bucurăm de acest chip de milostivire a lui Dumnezeu, această răbdarea a sa, această imensă bunătatea întotdeauna în căutarea a tot ce era pierdut.
 
Ca și fratele mai în vârstă din parabolă, unii se revoltă în ceea ce ei consideră o nedreptate. Dar Dumnezeu va spune: „Tu, copilul meu, tu eşti mereu cu mine şi tot ce este al meu este și al tău”. În această zi, să ne împărtășim din această cântare: „Dumnezeu ne primește în casa sa, Dumnezeu ne invita pe toți la sărbătoare, e ziua veseliei şi a bucuriei. Aleluia!”


(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6288-homelie-du-24eme-dimanche-du-temps-ordinaire-4/).

vineri, 9 septembrie 2016

Maica Tereza, apostolul celor umili

Preasfințitul Ioan Robu și Maica Tereza de Calcutta
cu surorile ei (2-9 mai 1990).

La 4 septembrie 2016, papa Francisc a declatat-o sfăntă pe Maica Tereza de Calcutta (1910-1997). Preocupată de soatra copiilor din orfelinatele din România Maica Tereza de Calcutta a venit la București de mai multe ori, prima vizită având loc în perioada 2-9 mai 1990.

În seara zilei de 2 mai 1990 am fost cu preasfințitul Ioan Robu la aeroportul „Henri Coandă” din București; Maica Tereza de Calcutta și câteva sorori soseau de la Roma, târziu. Eu eram pe post de șofer. Ajunși la arhiepiscopie, preasfințitul le-a oferit surorilor apartamentul de sus pentru a se odihni. Dar ele au dormit pe rogojini, nu pe pat. Așa îmi aduc aminte. Monica Broșteanu i-a fost interpretă, în acele zile, Maicii Tereza, care venise în România cu planuri serioase. Știa deja că la Moreni era un cămin de copii cu handicapuri severe. A doua zi a plecat la Țuicani-Moreni, județul Dâmbovița. Pe drum s-a rugat în continuu Rozariul. Copiii aduşi de la Moreni au fost încredințați surorilor Misionare ale Carității care rămâneau în țară.

În ciuda interdicțiilor și a tuturor dificultăților din anul 1990, părintele Martin Cabalaș, parohul din Bucureștii Noi, a reușit să cumpere o casă în Chitila, cu intentia de a deschide o capelă. În mai 1990, arhiepiscopul Ioan Robu a pus la dispoziția Congregației Misionarele Carității casa și terenul pentru a-și începe opera de caritate. Maica Tereza a fost în această casă. Era preocupată pentru viitor. În partea cealaltă a străzii era o întreprindere. Maica a pus o migdăluță cu sfânta Fecioară Maria pe această clădire, încrezătoare în mijlocirea ei. Alături era un teren de două mii de metri pătrați pe care Misionarele Carității l-au cumpărat pentru a construi un cămin pentru bătrâni și copii cu handicap. 

În catedrală Sfântul Iosif, din București, Maica Tereza a tinut o conferință prin care își exprima dezacordul față de avort. Printre altele spunea: „Nu ucideți copilașii! Le rog pe toate mamele din lume: dacă nu doriți un copil, dați-mi-l mie... Eu îl doresc!” Credincioșilor români le spunea: „Voi să vă rugați. Rodul rugăciunii este adâncirea credinţei. Rodul credinţei este iubirea. Rodul dragostei este slujirea celorlalţi. Rodul slujirii este pacea!”

Maica Tereza a fost apostolul celor umili, mărturia sublimă și uimitoare a lui Cristos care continuă să aducă în lume miracolul iubirii oferite omului de Dumnezeu ca să-l salveze.

(Chinez Isidor, „Maica Tereza, apostolul celor umili”, în Actualitatea creștină, nr. 9/2016, 21); sursă: https://issuu.com/revista_ac/docs/092016).

 

joi, 8 septembrie 2016

De ziua frumoasă a nașterii tale

Nașterea sfintei Fecioare Maria.

 
Crăiasă a lumii plăpândă, curată,
Fecioară și mamă tu ești totodată,
Regină în ceruri cu nimb de rubine
Și stea ce-arăți calea spre țărmuri senine.

Arată-te lumii suavă copilă,
Comoară preascumpă de har și de milă.
Răsai minunată, regească tulpină,
Menită să poarte o floare divină.

De ziua frumoasă a nașterii tale,
Răsună pământul de cânt și urale;
Ferice de mama ce azi te înfașă
Cu mâinile sale, făptură gingașă.

Pe lume când vii tu, copilă-minune,
Pământul se schimbă, o lume apune,
Păcatul dispare cu beznele-i hâde,
Iar soarele iarăși de sus ne surâde.

Treimii mărire și laudă fie-i
Și recunoștință de ziua Mariei,
Pe care regină în cer o proclamă,
Iar nouă ne-o dă tuturora de mamă. Amin.

miercuri, 7 septembrie 2016

Nașterea sfintei Fecioare Maria: Anunțul făcut lui Iosif [joi, 8 septembrie 2016]

Nacimeinto de la Virgen (1620) - by Simon Vouet

Evanghelia Matei 1,1-16.18-23: Cartea genealogiei lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Abraham i-a dat naştere lui Isaac; Isaac i-a dat naştere lui Iacob; Iacob le-a dat naştere lui Iuda şi fraţilor lui; Iuda le-a dat naştere lui Fares şi lui Zara din Tamar; Fares i-a dat naştere lui Esrom; Esrom i-a dat naştere lui Aram; Aram i-a dat naştere lui Aminadab; Aminadab i-a dat naştere lui Naason; Naason i-a dat naştere lui Salmon; Salmon i-a dat naştere lui Booz din Rahab; Booz i-a dat naştere lui Obed din Rut; Obed i-a dat naştere lui Iese; Iese i-a dat naştere lui David, regele. David i-a dat naştere lui Solomon, din femeia lui Urie; Solomon i-a dat naştere lui Roboam; Roboam i-a dat naştere lui Abía; Abía i-a dat naştere lui Asaf; Asaf i-a dat naştere lui Iosafat; Iosafat i-a dat naştere lui Ioram; Ioram i-a dat naştere lui Ozia; Ozia i-a dat naştere lui Ioatam; Ioatam i-a dat naştere lui Ahaz; Ahaz i-a dat naştere lui Ezechia; Ezechia i-a dat naştere lui Manase; Manase i-a dat naştere lui Amos; Amos i-a dat naştere lui Iosia; Iosia le-a dat naştere lui Iehonia şi fraţilor lui, în timpul deportării în Babilon. După deportarea în Babilon, Iehonia i-a dat naştere lui Salatiel; Salatiel i-a dat naştere lui Zorobabel; Zorobabel i-a dat naştere lui Abiud; Abiud i-a dat naştere lui Eliachim; Eliachim i-a dat naştere lui Azor; Azor i-a dat naştere lui Sadoc; Sadoc i-a dat naştere lui Ahim; Ahim i-a dat naştere lui Eliud; Eliud i-a dat naştere lui Eleazar; Eleazar i-a dat naştere lui Matan; Matan i-a dat naştere lui Iacob; Iacob i-a dat naştere lui Iosif, soţul Mariei, din care s-a născut Isus, cel care se numeşte Cristos. Naşterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soţul ei, fiind drept şi nevoind s-o expună, a vrut să o lase în ascuns. Cugetând el acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soţia ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale”. Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul prin profetul care zice: „Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel”, care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”.


Omilie


În această sărbătoare Naşterii sfintei Fecioare Maria, Evanghelia ne relatează genealogia lui Isus; pentru noi este un pic derutant. Dar este un lucru important pe care trebuie să îl ştiţi: în această lungă listă de nume, găsim și persoane care au avut o viața foarte rea. Această ne aminteşte că nimic şi nimeni nu poate opri planul lui Dumnezeu care vrea să-i salveze pe toţi oamenii. Unde păcatul abundă, iubirea supraabundă.

Evanghelia ne adresează o lecţie absolut esențială pentru noi creştinii de astăzi. Trăim într-o lume zgomotoasă şi agitată. Astăzi, Iosif ne învaţă să ascultăm ceea ce se întâmplă cu noi, la momentul potrivit, așezând la depărtarea necesară pentru a primi un cuvânt care vine din altă parte. Uneori este dificil deoarece adesea avem tendința de a vorbi prea mult cea mai mare parte a timpului pentru a nu face nimic. Vom putea să ascultăm pe Domnul vorbind în inima noastră, dacă vom păstra un  moment de liniște și reculegere.

Ia timp pentru de a tăcea şi pentru a asculta, este absolut esenţial dacă vrei să te păstrezi cu om. Pentru că în tăcere Dumnezeu vorbeşte în inimile noastre prin Duhul Sfânt. În alte circumstanțe, ni se spunea că viaţa creştină nu poate exista fără un angajament puternic împotriva sărăciei, a nedreptății şi a violenţei care degradează omul şi desfigurează proiectul de iubire a lui Dumnezeu pentru omenire. Astăzi, vom descoperi că nu vom putea fi creștini fără un angajament determinant pentru a regăsi drumul spre inimă.

Toată Evanghelia ne spune că Domnul ne conduce pe căile pe care nu le-am prevăzut. Dar Cuvintele pe care el ni le adresează sunt cele ale Vieţii Veşnice.


(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6298-nativite-de-la-vierge-marie-8-septembre/).

marți, 6 septembrie 2016

Camera cu patul în care a trăit maica Tereza de Calcutta

Camera cu patul în care a trăit maica Tereza de Calcutta de la anul 1950 până la moarte în 5 septembrie 1997.
(sursă: https://www.facebook.com/Aleteiait/photos/).

„Dă-mi puterea să fiu lumina din viața lor,
pentru ca, în cele din urmă, să-i pot conduce către tine!”
[Give me the strength to be ever the light of their lives,
so that I may lead them at last to you!]
(site: http://www.motherteresa.org/layout.html).


Semnătura maicii Tereza de Calcutta
 

„Dacă vreodată voi deveni sfântă –
voi fi cu siguranţă o sfântă a „întunericului”.
Voi fi în continuu absentă din Cer –
pentru a aprinde lumina celor care sunt în întuneric pe pământ”
.
 
Viața este un prilej – încercă-o;
Viața este o frumusețe – admir-o;
Viața este un vis – fă-l realitate;
Viața este o provocare – dă piept cu ea;
Viața este o datorie – îndeplinește-o;
Viața este un joc – joacă-te;
Viața este prețioasă – îngrijește-te de ea;
Viața este o bogație – păstreaz-o;
Viața este iubire – bucură-te de ea;
Viața este o taina – deslușește-o;
Viața este o promisiune – ține-te de ea;
Viața este tristețe – depășește-o;
Viața este un imn – cântă-l;
Viața este o luptă – accept-o;
Viața este o tragedie – înfrunt-o;
Viața este o aventura – risc-o;
Viața este o fericire – merit-o;
Viața este viața – apăr-o!


Maica Tereza de Calcutta

luni, 5 septembrie 2016

Maica Tereza de Calcutta aparține lumii și Inimii lui Isus


 
„Sunt albaneză după sânge,
indiancă după cetăţenie.
În ce priveşte credinţa mea,
sunt o soră catolică.
După vocaţie, aparţin lumii.
Dar în ce priveşte inima mea,
aparţin cu totul Inimii lui Isus”.
 

„Fără Dumnezeu suntem prea săraci
pentru a-i putea ajuta pe săraci!
Amintiţi-vă: eu sunt numai o femeie sărmană
care se roagă.
Rugându-mă, Dumnezeu îmi pune în inimă iubirea sa
şi astfel eu însămi pot să-i iubesc pe cei săraci.
Rugându-mă!”