sâmbătă, 10 iunie 2017

† Sfânta Treime (A): Mister de iubire și milostivire [duminică 11 iunie 2017]

Mister de iubire și milostivire

[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] (11 iunie 2017)

Lecturi: Exodului 34,4b-6.8-9; 2Corinteni 13,11-13; Evanghelia Ioan 3,16-18.

Omilie

În duminica după Rusalii, creştinii din Occident, celebrează misterul lui Dumnezeu unul şi de trei ori sfânt. Dumnezeu este o comuniune de iubire între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, comuniune care nu rămâne închisă în sine ci deschisă tuturor oamenilor care sunt chemaţi să-i răspundem unei asemenea iubiri a lui „Dumnezeu pentru noi” [Deus pro nobis]. Așa ne-a iubit Domnul pe noi, trimițându-l pe Isus pe lemnul crucii. Este mister de iubire și milostivire, pe care oamenii nu au reușit să-l dezlege; nici chiar profeții.

Autorul Exodului încearcă prima dată să povestească experiența lui Moise de pe muntele Sinai sau Horeb din mijlocul rugului arzând, iar răspunsul este enigmatic: „Eu sunt cel care sunt” (Ex 3,14), „cel existent”, cel care face să existe, explică experții. În prima lectură este luată din cartea Exodului (Ex 34,4b-6.8-9), în timp ce Moise era pe munte, poporului evreu păcătuise împotriva lui Dumnezeu: și-a făcut un viţel de aur şi s-a prosternat în fața lui. După tragedia refuzului Domnului din partea Israelului și alegerea idolatriei cultelor fertilității (vezi vițelul de aur), îl găsim pe Moise urcând pe munte pentru a doua oară. El găsește fundamentul de neînlocuit al moralei, judecata păcatului, secretul vieții lui Dumnezeu cel milostiv. „Moise s-a sculat de dimineaţă şi s-a suit pe muntele Sinai […] şi a luat în mână cele două table de piatră. […] El a chemat numele Domnului. […] «Domnul este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi de adevăr»!” (vv. 4-6). Domnul pe care îl întâlnește Moise nu se mulțumește cu observarea legii; el merge infinit mai departe prin milostivire și iertare. Dumnezeu este „mare și de temut”, dar „plin de îndurare şi milostiv”. Dumnezeu însuși descoperă aceste două caracteristici: iertare și dreptate. Dar întâietatea are iertarea. Dumnezeu nu urmează legea talionului, ci preferă să fie „uman”. Este un Dumnezeu care iubeşte şi iubirea sa merge până la iertare. Iertarea lui Dumnezeu îl eliberează pe om și-l recreează. Această definiţie pe care Dumnezeu o dă despre sine manifestă dragostea sa milostivă: o iubire ce învinge păcatul, acoperindu-l şi eliminându-l. Atare concept despre Dumnezeu poate pune în încurcătură pe Moise și pe toți moraliștii, care nu văd cum se scrie cuvintele compătimire și milă pe tablele de piatră. O desemnare neobișnuită a lui Dumnezeu, făcută pe măsura omului!... Precizarea „încet la mânie”, pare să sugereze că în ciuda a toate Dumnezeu uneori s-ar putea simţi obligat să folosească rigoare, dreptatea, pentru cei care încalcă legea, dar știe să se rețină. Este un Dumnezeu care merge cu noi în ciuda păcatelor noastre, a unui popor încăpățânat. Domnul iartă cu milostivire.

În a doua lectură (2Cor 13,11-13), la sfârșitul scrisorii sale adresată corintienilor, apostolul Paul ne invită să facem un pas mai departe în sărbătoarea Sfintei Treimi. Salutul pe care îl adresează corintenilor introduce o noutate: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” Apostolul invocă asupra acestei comunități oglindirea iubirii lui Dumnezeu [agápe] și a harului lui Cristos [cháris] și a comuniunii [koinonia] Duhului Sfânt. Dumnezeu nu este chemat ca „Tată”, nici Isus definit ca „Fiu”, dar cu toate acestea se vorbește despre „trei”: Treimea Sfântă care este harul, iubirea și comuniunea – bunurile mântuirii.

Este încurajarea de a trăi împreună în pace cu Dumnezeu și cu proprii semeni. Creștinii din Corint nu sunt încă „perfecți”. Este de dorit ca comunitatea corintienilor – așa de controversată – să se convertească. Este o urgență. Și noi trebuie să primim ca pe o invitaţie la iubirea lui Dumnezeu. Isus ne-a meritat harul răscumpărării din care Tatăl este izvorul și Duhul Sfânt comunicatorul. Este sărbătoarea lui Dumnezeu – iubire. În ziua botezului nostru am fost scufundaţi în acest ocean de iubire. Atunci viața noastră s-a schimbat cu totul.

În Evanghelia după sfântul Ioan (In 3,16-18) găsim această revelaţie de iubire a lui Dumnezeu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (v. 16). Aceste cuvinte fac parte din întâlnirea lui Isus cu Nicodim, simbolul omenirii care caută cu inimă sinceră pe Dumnezeu. El credea că se află în fața unui „rabi” și întâlnește „lumina lumii”; credea că Dumnezeu ar fi „cu” Isus și descoperă cine este Cristos: Fiul unic a lui Dumnezeu. Aștepta pe un „fiu al omului” care ar fi judecat lumea cu mare zgomot și în schimb vine învățat că judecata se face în secret în inimi acolo unde trebuie să acceptăm sau să refuzăm invitația Fiului lui Dumnezeu care ne-a fost adresată: „Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu!” (v. 18). În fața inițiativei lui Dumnezeu, oamenii se împart în două: primirea este „viață”, refuzul este ruina, dialogul este „mântuirea”, tăcerea este „judecata”: „pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (v. 17).

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut!” Această lume, despre care vorbeşte Isus, este o lume rea, cu oameni care trăiesc în păcat. Dar Isus nu a venit să judece lumea ci să-i distrugă răul, salvând-o. În Isus, Dumnezeu este cel care vine la întâlnire. Prin felul său de a trăi, prin cuvintele și faptele sale, Isus ne arată ce este iubirea lui Dumnezeu când vindecă bolnavii, iartă păcătoşii, primește pe toți cei care vin a el. Dumnezeu nu este un Dumnezeu abstract, dar un Dumnezeu viu, nu un Dumnezeu al morților dar un Dumnezeu al celor vii – cum spunea Isus (cf. Mt 22,32). Un Dumnezeu care iubește, acționează, vorbește, iartă, dă viață fără de moarte. Această iubire a mers până la a dărui viața pe cruce. Este semnul milostivirii lui Dumnezeu! Domnul l-a trimis pe Fiul său unic în lume, pentru ca noi să avem viață prin el.

În această celebrarea euharistică ne întoarcem spre Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Iubirea sa vrea să ne unească pe toți împreună într-o comuniune de iubire. Suntem făcuţi pentru a ne întâlni, a dialoga şi a ne iubi, pentru că suntem „chipul lui Dumnezeu”, şi Dumnezeu este exact – atât cât ne este dat să înţelegem – o comunitate de iubire. Chemarea la comunitate este lăsată de Sfânta Treime în om.

Să ne rugăm lui Dumnezeu: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, precum era la început și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.



[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].




vineri, 9 iunie 2017

Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh [Sfânta Treime (A) – duminică, 11.06.2017]



Evanghelia Ioan 3,16-18: În acel timp, Isus i-a spus lui Nicodim: „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Pentru că Dumnezeu nu l-a trimis pe Fiul său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el. Cine crede în el nu este judecat, însă cine nu crede a fost deja judecat pentru că nu a crezut în numele Fiului unic al lui Dumnezeu”.

Omilie

Astăzi celebrăm sărbătoarea Sfintei Treimi. Înainte de Conciliu Vatican al II-lea, catehismul dădea niște explicații mai degrabă abstracte. Este adevărat că această dogma a Sfintei Treimi rămâne un mister care depășește inteligența şi raţionamentul nostru uman. Liturgia acestei duminici ne invită să înaintăm în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Prima lectură este luată din cartea Exodului. În timp ce Moise era pe munte, poporului evreu păcătuise împotriva lui Dumnezeu. A făcut un viţel de aur şi s-a prosternat în fața lui. În textul propus astăzi, îl găsim pe Moise care se urcă pe munte pentru a doua oară. Îi imploră iertare Domnului şi cererea sa sfârșește prin a fi ascultată. Cu mult înainte de Isus Cristos, descoperim că Domnul „mare și de temut” este în același timp „plin de îndurare şi milostiv”, plin de iubire și fidelitate. Este un Dumnezeu care iubeşte şi iubirea sa merge până la iertare. Se definește în primul rând răbdător, milostiv şi iubitor la infinit.

În a doua lectură, apostolul Paul ne invită să facem un pas mai departe. Ca primii creştini, el împărtăşeşte credinţa în Dumnezeul unic. Dar salutul pe care îl adresează corintenilor introduce o noutate: „Harul Domnului nostru Isus Cristos şi dragostea lui Dumnezeu şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi!” Noi trebuie să primim aceste cuvinte ca o invitaţie de a primi iubirea lui Dumnezeu şi în ea să trăim. Este sărbătoarea lui Dumnezeu, care este Tată, Fiu şi Duhul Sfânt, Dumnezeu care este iubire. În ziua botezului nostru, am fost scufundaţi în acest ocean de iubire, care este el însuși. Şi, desigur, schimbă totul în viaţa noastră.

În Evanghelia după sfântul Ioan găsim această revelaţie de iubire a lui Dumnezeu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”. Aceste cuvinte fac parte din întâlnirea lui Isus cu Nicodim. Această lume despre care vorbeşte Isus este o lume rea, cu oameni care trăiesc în păcat. Isus nu a venit să judece lumea ci să-i distrugă răul.

Dar adevăratul Dumnezeu nu este ceea ce ne imaginăm despre el. Nu vrea moartea păcătosului; vine să-l salveze. De aceea el ne-a trimis pe singurul său Fiu. În Isus, Dumnezeu este cel care vine la întâlnire. Prin felul său de a trăi, prin cuvintele și faptele sale, Isus ne arată ce este iubirea lui Dumnezeu. Această iubirea apare atunci când el vindecă bolnavii, iartă păcătoşii, primește pe toți cei care vin a el.

Această iubire a mers până la darul vieţii sale pe cruce. El însuşi a spus că nu există mai mare iubirea decât să-și dea viaţa pentru prietenii săi (cf. In 15,13). Şi astăzi, ne invită să tragem consecinţele: „Iubiţi-vă unii pe alţii cum v-am iubit și eu pe voi (tot atât cât v-am iubit eu). Este un apel pentru a elimina din viața noastră otrava violenţei şi cel al acuzaţiilor răutăcioase care fac să se prăbușească și alţii. Acest comportament nedemn este ofensa gravă împotriva celui care și-a dat trupul şi-a vărsat sângele său pentru noi şi pentru lumea întreagă.

Astăzi suntem toți trimiși pentru a mărturisi despre iubirea care este în Dumnezeu. Trăim într-o lume care are nevoie cu adevărat de dragoste. Misiunea noastră a fiecăruia dintre noi este de a continua ceea ce a făcut Isus. Pentru aceasta l-a trimis pe Duhul Sfânt pentru a ne conduce la tot Adevărul. Prin mod nostru de viaţă, prin cuvintele şi acţiunile noastre, trebuie să spunem ceva despre iubirea care este în Dumnezeu. Să ne amintim: este iubirea pe care o avem unul pentru altul ca să fim recunoscuți că suntem discipoli ai lui Cristos.

Cuvintele noastre sărace sunt destul de limitate pentru a vorbi despre aceasta dogma a Sfintei Treimi. Dar cel mai important lucru este revelaţia unui Dumnezeu înflăcărat de iubire pentru omenire. Isus vorbeşte despre Tatăl; ne învaţă să ne rugăm şi să ne aruncăm în braţele sale ca un fiu risipitor. Apoi ne trimite Duhul său Sfânt pentru a ne face mesagerii veștii celei bune.

În celebrarea Euharistiei, ne întoarcem împreună spre acest Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Acest Dumnezeu care este iubire vrea să ne unească cu el şi să ne unească unii cu alții. Fericiți suntem noi cei care am intrat într-o comuniune de iubire. Să ne rugăm împreună pentru ca această comuniune să se extinde la lumea întreagă, depăşind limitele Bisericii pentru a ne face un popor fratern, fericit să aducem mulţumiri. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6901-homelie-pour-la-fete-de-la-sainte-trinite/).

joi, 8 iunie 2017

Nu e niciodata prea târziu...


„Nu e niciodată prea târziu să înlocuiești o lacrimă cu un zâmbet,
o dezamăgire cu o lecție, lașitatea prin curaj, ura cu iubirea,
singurătatea cu împlinirea.
Nu e niciodată prea târziu să-ți învingi propriile regrete cu noi țeluri.
Nu e niciodată prea târziu pentru a deveni omul care vrei să fii.
Nu e niciodată prea târziu pentru o schimbare în bine.
Învață să râzi, să cânți, să îți placă ploaia,

să nu mai ai așteptări și să iei totul așa cum vine,
să nu te dai bătut, să lupți, să devii un om mai bun,
să uiți, să mulțumești, să iubești.
Iar dacă nu îți iese din prima, încearcă din nou!”

(sursă:http://fantazia.centerblog.net/dieu).

miercuri, 7 iunie 2017

Soarta libertăţii



„Cine va salva libertatea, va salva Europa.
Cine va pierde libertatea, va pierde Europa... [...]
Soarta libertăţii este legată de soarta omului liber,
libertatea este omul liber”.

(Bernanos G., La liberte, în Bernanos Georges, Essais et écrits de combat, II, Gallimard, Paris 1995, 1360).

marți, 6 iunie 2017

Duminica




Dumnezeu a cuvântat:
„Șapte zile-n săptămână
Eu v-am dat.
Șase zile-s de lucrat,

Dar a șaptea să vă fie
Sfântă, cum mi-a fost și mie!

Șase zile vei munci
Pentru pâinea ta de hrană;
Dar o zi,
Omule, vei odihni.
Dându-mi, ce mi se cuvine,
Mă vei preamări pe mine!”

de George Coșbuc.