sâmbătă, 12 iulie 2014

† Duminica a 15-a de peste an (A): Dumnezeu respectă întotdeauna libertatea umană (omilie)


„Iată, semănătorul a ieşit să semene”.
Evanghelia Matei 13,1-23: În ziua aceea Isus a ieşit din casă şi s-a aşezat pe malul lacului. În jurul lui s-a adunat o mulţime aşa de mare de oameni, încât el s-a urcat şi s-a aşezat în barcă iar mulţimea stătea pe mal. El le-a spus multe lucruri în parabole: “Iată, semănătorul a ieşit să semene. În timp ce semăna, o parte din seminţe au căzut lângă drum, unde au venit păsările cerului şi le-au mâncat. Altele au căzut pe pământ pietros, unde era numai puţin pământ; ele au încolţit îndată pentru că pământul nu era destul de adânc, dar când s-a ridicat soarele le-a dogorât şi, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat. Altele au căzut între spini iar spinii au crescut şi le-au înăbuşit. În sfârşit, altele au căzut în pământ bun şi au dat roade, care o sută, care şaizeci, care treizeci. Cine are urechi să audă!” Ucenicii s-au apropiat de Isus şi i-au spus: “Pentru ce le vorbeşti în parabole?” El le-a răspuns: “Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerului, dar lor nu li s-a dat. Celui care are i se va mai da şi-i va prisosi, dar celui care nu are şi ceea ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în parabole, pentru că, deşi văd, nu văd, pentru că, deşi aud, nu aud şi nu înţeleg. Astfel se împlineşte în ei profeţia lui Isaia care zice: “Cu urechile veţi auzi, dar nu veţi înţelege; cu ochii veţi privi, dar nu veţi vedea. Acest popor şi-a împietrit inima, şi-a astupat urechile şi-a acoperit ochii, pentru ca ochii lor să nu vadă, urechile lor să nu audă şi inima lor să nu înţeleagă, ca nu cumva să se convertească şi eu să-i vindec”. Dar fericiţi sunteţi voi, căci ochii voştri văd şi urechile voastre aud. Căci vă spun adevărul: mulţi profeţi şi drepţi au dorit să vadă ceea ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ce auziţi voi şi n-au auzit. Ascultaţi ce vrea să spună parabola semănătorului. Când cineva aude cuvintele împărăţiei fără să le înţeleagă, vine Cel Rău şi răpeşte cea ce s-a semănat în inima lui; în cazul lui, sămânţa a căzut lângă drum. Sămânţa a căzut în pământ pietros la acela care aude cuvântul şi-l primeşte îndată cu bucurie; dar în inima lui nu prinde rădăcini, căci el este nestatornic şi, când este strâmtorat şi prigonit din cauza cuvântului, îndată se poticneşte şi cade. Între spini sămânţa a căzut la acela care, ce-i drept, aude cuvântul, dar apoi grijile acestei lumi şi pofta de avere înăbuşă cuvântul şi-l împiedică să aducă roade. În pământ bun a căzut sămânţa la acela care aude cuvântul şi-l înţelege, apoi aduce roade, care o sută, care şaizeci, care treizeci”.

 
Omilie


Semănătorul este primul personaj care apare în parabolă. Ceea ce este izbitor este faptul că se aruncă sămânţa peste tot, pe pământ bun şi pe pământul rău. Nu se face distincţie între parcele. Citind din punctul de vedere al semănătorului, parabola se adresează predicatorilor evangheliei. Nu au dreptul de a alege unde să semene sâmânța şi unde nu. Cum să ştie în momentul însămânţării ce terenuri dau roade și care nu? Nimeni nu trebuie să anticipeze judecata lui Dumnezeu.
 
Figura semănătorului apare la început şi apoi dispare: reprezentantul de frunte este sămânța care e pe scenă de la început până la sfârşit. Situația presupusă de parabolă este aceea în care se pare (să se vadă insistenţa pe această temă) că totul este pierdut, că insuccesul Împărăției și a Cuvântului este total sau excesiv. Dar – afirmă Isus cu parabola sa – nu este aşa. Este adevărat că există eşecuri şi chiar mai multe, dar este sigur că undeva există succes. Deci este o lecţie de încredere.
 
În explicaţia dată de Isus ucenicilor săi, accentul nu este pus pe sămânță, dar pe diferitele tipuri de terenuri. Discursul nu pare să fie îndreptat spre proclamarea Evangheliei, dar pe cel care îl ascultă și îl accepta. Se observă că explicaţia nu se oprește la toate tipurile de terenuri. Se trece repede peste primul și al patrulea, și se oprește mai mult spre a analiza pe al doilea și al treilea. Motivul e clar. Și tocmai pe aceste două terenuri se evidențiază rațiunile istorice și concrete pe care mulți din comunitate nu făceau față cerinţelor Cuvântului, care abia l-au primit. Sunt aceleaşi dificultăți ca și astăzi: frica de persecuţie şi în faţa fricii pe care Evangheliei o comportă şi mai presus de toate seducția bogăţiilor și preocupărilor lumii.
 
Între parabolă şi explicaţia sa este introdusă în lungul dialogul dintre Isus şi ucenici săi tema: Cuvântul lui Dumnezeu nu ar trebui să fie clar pentru toată lumea? Cum se explică că cuvântul Evangheliei, care pretinde a fi de la Dumnezeu, este de fapt respins de mulți? Răspunsul este surprinzator: Cuvântul pe care îl oferă Evanghelia, tocmai pentru că e a lui Dumnezeu, lasă omului libertatea de a deschide sau de a se închide. Cuvântul lui Dumnezeu are o slăbiciune, care în realitate este măreția sa: respectarea libertăţii umane. Tocmai pentru că este a lui Dumnezeu cuvântul Evangheliei nu constrânge. Nu reduce spaţiul libertății, dar îl măreşte.
 
(don Bruno Maggioni  [10.07.2005]; trad. pr. dr. Isidor Chinez; sursă: http://www.qumran2.net/parolenuove/commenti.php?mostra_id=4583).

vineri, 11 iulie 2014

Sfântul Benedict (470-547), abate, patron al Europei



“Tu l-ai făcut ilustru prin sfinţenie şi însemnat prin minunile sale, l-ai făcut învăţător eminent pentru viaţa monastică, şi tuturor l-ai indicat ca învăţător de înţelepciune spirituală prin dragostea faţă de rugăciune şi de muncă. Strălucită călăuză a popoarelor spre lumina evangheliei, şi înălţat la cer pe o cale luminoasă, el învaţă oamenii din toate timpurile să te caute pe tine, o, Părinte, pe drumul cel drept şi să caute bogăţiile cele veşnicie pregătite de tine!”[1]


Grigore cel Mare este singurul care ne povesteşte, cu credibilă veridicitate, în Dialogurile sale, viaţa sfântului Benedict, chiar dacă cu criterii istorice diferite de cele de azi. “Dacă exista un om B spune cardinalul benedictin Schuster B care să nu înghită cu uşurinţă cele ce i se spuneau, acesta era, desigur, Grigore, obişnuit să nu creadă dintr-o dată, să analizeze, să cântărească cuvintele şi ale sale, şi ale altora”[2].

Benedict s-a născut prin anul 470, la Norcia, la circa 80 km de Roma, într-o familie cu stare economică bună, care îşi putea permite să-l trimită în capitală, însoţit de credincioasa sa doică, pentru a se perfecţiona în studii fără să piardă bunele moravuri.

Student la Roma


Dacă în Cetatea Eternă domnea un pic de pace şi se aprinsese din nou speranţa întoarcerii la strălucirea din antichitate, aceasta se datora lui Teodoric sau, mai bine spus, consilierilor săi, ca Boeţiu şi Casiodor. Când, în luna mai a anului 500, regele ostrogot a vizitat Roma şi a ţinut strălucitul său discurs în for, probabil în mijlocul numeroşilor studenţi adunaţi acolo din curiozitate, se afla şi Benedict. Sigur era Fulgenţiu africanul, viitorul episcop de Ruspe, care a rămas aşa de impresionat de spectacol, încât a exclamat: “Cât de strălucitor trebuie să fie Ierusalimul ceresc, dacă Roma imperială e aşa de frumoasă!”

joi, 10 iulie 2014

Biblia și Petre Țuțea


Petre Țuțea (1902-1991)

„Eu sunt iudeocentric în cultura Europei,
căci dacă scoți Biblia din Europa,
atunci Shakespeare
devine un glumeț tragic.
Fără Biblie, europenii,
chiar și laureații premiului Nobel,
dormeau în crăci.
Știința și filozofia greacă
sunt foarte folositoare,
dar nu sunt mântuitoare.
Prima carte mântuitoare
și consolatoare pe continent
– suverana – e Biblia”.
 
(Petre Țuțea, Cugetări memorabile).

miercuri, 9 iulie 2014

Grâu curat



 
Grâu curat sub grele brazde semănat
rabdă şi aşteaptă soarele curat;
greu e-n bezna unde suferi tu acum
dar încet se face spre lumină drum.

Vechea fire-n tine caută s-o ucizi
noii firi mai largă cale să-i deschizi
mai curând s-ajungă spic de aur plin
luminat de faţa cerului senin.

Rabdă încercarea crâncenei furtuni
stând unit cu lanul fraţilor tăi buni,
creşti în adierea vântului voios
şi smerit te-nchină jertfă credincios.

Pietre grele dacă te vor macină,
flăcări de te-ar coace,
mâini de te-ar tăia,
Tu vei fi viaţă lumii, alinând
ochii răi... şi larma lutului flămând.

— Sfântă pâine bună, trup de grâu curat
stai pe masa jertfei binecuvântat!
Viaţă şi iertare celui păcătos
har şi-mpărtăşire sfântă din Cristos.

Traian Dorz

 

marți, 8 iulie 2014

Sfânta Maria Goretti [film] (în italiană)

 
 
O imagine a sfintei Maria Goretti

Maria Tereza Goretti, sau Marietta, cum o numeau în mod familiar părinţii, nu este singura fată care a preferat să moară decât să cedeze curselor unui tânăr atât de tulburat. Aproape zilnic ziarele ne relatează fapte de violenţă exercitate asupra fetelor lipsite de apărare. Motivul de fond pentru care Biserica a voit să ne pună în faţă exemplul acestei sfinte de 12 ani nu este numai apărarea până la capăt a unei virtuţi cum este curăţia, ci toată viaţa sa exemplară, alegerea categorică fără a ţine cont de onoare dar de porunca divină: "Nu, nu, Dumnezeu nu vrea; este păcat!", a strigat la acel tânăr de 18 ani Alessandro Serenelli, care căuta să o siluiască.

 
Familia Goretti, originară din Corinaldo, provincia de Ancona, constrânsă de necesitate, emigrase în neprimitorul Agro Pontino, în localitatea Ferriere di Conca, la zece kilometri de Nettuno, spre sfârşitul secolului trecut. Familia, obişnuită cu munca grea a câmpului, s-a adaptat cât se poate de bine într-o căsuţă de ţară şi, în timp ce tatăl şi mama mergeau la câmp, Maria avea grijă de cei patru fraţi mai mici decât ea. Avea numai zece ani când i-a murit tatăl, secerat de malarie. Astfel, mama Assunta, spre a putea agonisi necesarul traiului zilnic, ieşea toată ziua la muncă şi Maria, care nu a putut să frecventeze şcolile decât în mod intermitent, a fost nevoită să renunţe cu totul. Se ocupa cu grijă de casă şi fraţi şi, când putea, alerga la biserica îndepărtată pentru catehism; aşa că, la doisprezece ani, într-o duminică din mai, a putut să facă prima împărtăşanie.

 
Era o fată mult dezvoltată, pentru vârsta ei, şi de aceea a atras "atenţia" lui Alessandro Serenelli, un tânăr neliniştit. Provocările lui au fost respinse în mod energic. Dar Alessandro nu s-a lăsat. Într-o dimineaţă, când Assunta a plecat la câmp, lăsând-o în casă numai pe Maria împreună cu surioara mai mică (care mai târziu s-a făcut soră la Franciscanele misionare ale Neprihănitei), după al nu ştiu câtelea refuz al fetei, a lovit-o în mod repetat cu un suvac. Fiind transportată la spitalul din Nettuno, a murit a doua zi, adresând cuvinte de iertare asasinului: "Din iubire faţă de Isus îl iert şi vreau să vină cu mine în paradis". Era 6 iulie 1902.

 
Condamnat la munci silnice, Alessandro Serenelli a obţinut graţierea după 27 de ani, pentru bună purtare. În anul 1910 el a spus că a avut o viziune a micii martire şi din acel moment viaţa sa s-a schimbat. Mama şi fraţii au putut să asiste în anul 1950 la canonizarea solemnă a Mariettei, tânăra care nu s-a lăsat contaminată de malaria păcatului.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini, Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei; sursă: http://www.ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp?ziuac=6&lunac=7).

Pentru a ști mai multe...
sursă: http://www.famigliacristiana.it/articolo/maria_050711115051.aspx

http://infocatolica.com/blog/sarmientos.php/el-testamento-espiritual-de-alessandro-s

http://www.nettunocitta.it/storia/santa%20maria%20goretti.htm

http://www.tanogabo.it/religione/santa_maria_goretti.htm



duminică, 6 iulie 2014

Großer Gott, wir loben Dich (în germană)

 
 
 
Großer Gott wir loben dich
 
1. Großer Gott wir loben dich,
Herr wir preisen deine Stärke;
vor dir neigt die Erde sich
und bewundert deine Stärke.
Wie du warst vor aller Zeit,
so bleibst du in Ewigkeit.
 
2. Alles, was dich preisen kann
Cherubim und Seraphinen,
stimmen dir ein Loblied an;
alle Engel, die dir dienen,
rufen dir in sel'ger Ruh'
"Heilig, heilig, heilig" zu.