sâmbătă, 21 mai 2016

† Sfânta Treime (C): Un Dumnezeu iubitor [duminică, 22 mai 2016]

Sfânta Treime - de Luca Rossetti da Orta

Evanghelia Ioan 16,12-15: În acel timp, Isus a zis: „Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteţi purta. Însă când va veni el, Duhul adevărului vă va călăuzi în tot adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi şi vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua şi vă va vesti vouă. Toate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu şi vă va vesti”.
 
 
Omilie
 
În această duminică, toți suntem invitaţi la bucurie. Dumnezeul nostru de trei ori sfânt vrea să ne împărtășească din sfințenia sa. Nouă tuturor, vrea să ne ofere, chiar și sărmanilor păcătoși care suntem noi, sfințenia sa. Dumnezeu nostru ne iubeşte pe toţi până la punctul de a împărtăşi cu noi viaţa sa. Este buna vestire pe care noi o găsim în textele biblice din ziua de astăzi.
 
Prima lectură este luată din cartea Proverbelor. Atunci când contempla universul, omul din antichitate admira frumuseţea şi armonia sa măreață. Vede semnul înţelepciunii lui Dumnezeu şi capacitatea sa. Aceasta este înțelepciunea lui Dumnezeu care a prezidat întreaga creație a lumii. Dar este și mai extraordinar ceea ce rămâne din muncă în istoria oamenilor. Biblia ne descoperă pe Dumnezeu care este legat cu o prietenie de poporul pe care el și l-a ales. Citind textul de astăzi, descoperim legătura de dragoste care uneşte pe Creator cu creaturile sale. Acest angajament a lui Dumnezeu cu oamenii se împlinește cu totul în Isus. În el s-a realizat mântuirea omenirii.
 
Citind această relatare, am înţeles că adevăratul Dumnezeu nu este acela care ne supraveghează pentru ca să ne pună lipsă. În schimb este un Dumnezeu înflăcărat de fericirea omului. El vrea ca toți să reuşească. Dumnezeu ne iubeşte şi veghează peste noi cu înţelepciune. De-a lungul vieţii noastre, suntem invitaţi să ascultăm de această iubire a lui Dumnezeu. Este o școala unde nu am terminat niciodată de învăţat.
 
În a doua lectură, sfântul Paul ne invită să facem un pas mai departe. El își manifestă cu seninătate credinţa sa care îşi are rădăcinile în întâlnirea lui cu Cristos cel înviat. În el putem găsi adevărata pace. Acest lucru nu este doar o liniștire umană, nici o lipsa de conflict. Cel mai important lucru este convingerea deplină de a fi iubit de Dumnezeu. Iubirea sa este de neclintit. Chiar şi în cele mai mari suferințe, nimic nu ne-ar putea zgudui. Această încredințare nu se bazează pe cuvinte, dar pe gesturi ale iubirii lui Dumnezeu: Cristos s-a oferit, și-a vărsat sângele „pentru noi și pentru mulțime”. Prin moartea şi învierea sa, ne deschide calea de acces la inima lui Dumnezeu. El ne dă Duhul său ca limbaj al iubirii Tatălui său. Chiar şi în vremuri de suferințe cumplite, speranţa nu dă greş.
 
Evanghelia ne descoperă un Dumnezeu care se apropie de noi. El nu se mulțumește doar să ne dea informaţii cu privire la cine este el. El a venit să ne întâlnească cu Fiul său Isus. El a luat condiţia noastră umană cu totul cu excepţia păcatului.
 
Când citim Evangheliile, aflăm că Isus este atras de ceea ce el numeşte Tatăl său. Adesea se retrage pe munte să se roage mult timp. În grădina Ghetsimani, rugăciunea lui va fi aceasta: „Tată, nu voia mea, dar a ta să fie!” În o altă zi, el a spus: „mâncarea mea este să fac voința Tatălui”. Prin urmare, toată viaţa lui Isus este plină de iubirea pentru Tatăl. În acesta găseşte adevărata sa fericire. Treptat apostolii intră în această revelaţie.
 
Dar Isus ştie că, pentru ei, este dificil să poarte toate acestea. El promite Duhul adevărului care îi va duce „la tot adevărul”. Îi așteaptă o misiune mare. Dar ei nu trebuie să fie îngrijorați pentru că nu au înţeles tot ceea ce Isus i-a învăţat. Duhul lui Dumnezeu îi va însoţi. Îi va face să-și amintească toate cuvintele lui Isus. Vor trăi situaţii noi. Dar Duhul Sfânt îi întărește în Cristos. Nimic nu-i va putea să-i despartă de iubirea sa.
 
Isus astfel ne dezvăluie un Dumnezeu care este Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, un Dumnezeu care este iubire, un Dumnezeu care vrea mântuirea tuturor oamenilor. Într-o zi, Bernadette de la Lourdes a avut probleme în a recita o definiție a lui Dumnezeu învăţată pe de rost. Cum ea nu ajungea unde voia, a spus: „Dumnezeu este cineva care ne iubeşte”.  Acest răspuns nu era cel pe care îl aștepta catehetul și  totuși era cel mai bun. Dumnezeul nostru este cu adevărat cineva care ne iubeşte. S-a revelat ca un Dumnezeu iubitor şi Mântuitor.
 
Cel mai important lucrul este să nu dai savanților explicaţii despre Sfânta Treime, ci să accepți iubirea care este în Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Această dragoste pe care o primim de la Sfânta Treime ar împrăștia raze de lumină în jurul nostru. Sunt trimiși pentru a fi mesageri săi în această lume care cu adevărat nevoie de ea. Pentru această misiune Isus ne trimite pe Duhul său Sfânt pentru a ne conduce spre tot adevărul. Avem nevoie să fim umpluți cu această iubire care este în Dumnezeu pentru a o comunica altora. Totul începe cu un timp în care scoatem apă din Izvor în rugăciune, în ascultarea cuvântul lui Dumnezeu şi în special în Euharistie. Astfel că putem fi Biserica Rusaliilor.
 
Duhul tău, Domnul, să fie cu noi pentru a primi această iubire care vine de la tine. El să ne dea forța și curajul pentru a fi mesagerii tăi pe tot parcursul vieţii noastre.

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:

vineri, 20 mai 2016

Inima se poate schimba


 
Inima se poate schimba
de mai multe ori într-o clipă

– în bine sau în rău,
în credinţă sau necredinţă,
– în simplitate sau viclenie,
– în iubire sau ură,
– în binefacere sau invidie
  în generozitate sau în avuţire.

O, ce inconstanţă!
O, cât de multe ispite!
O, cât de sobri şi atenţi trebuie să fim!

de Sfântul Ioan de Kronstadt

joi, 19 mai 2016

Problema răului... [2]

 
„Unde s-a înmulţit păcatul,
s-a revărsat cu prisosinţă harul
pentru ca după cum păcatul a domnit prin moarte,
la fel harul să domnească
prin justificarea ce duce la viaţa veşnică
prin Isus Cristos, Domnul nostru” (Rom 5,20b-21).


Scrisoarea către Romanei scrisă în anii 58 de la Corint. Capitolul 5 face parte din secţiunea 5,1-11,36 unde Paul vorbeşte despre Evanghelie, iubirea lui Dumnezeu şi mântuire.
 
Evanghelia, revelarea iubirii lui Dumnezeu, este garanţia sigură a mântuirii pentru credincioşi; cu alte cuvinte: iubirea lui Dumnezeu, răspândită de Duhul Sfânt în inimile noastre s-a manifestat în moartea lui Cristos, este garanţia certă a mântuirii noastre.
 
În această secţiune găsim această structură: o schiţare a temei (5,1-11), o dezvoltare antitetică (5,12-7,25) în stilul specific lui Paul – cel midraşic, reluarea temei (8,1-39) şi o ilustrare biblică (capitolele 9-11).
 
Iubirea lui Dumnezeu s-a revelat într-un dar dublu:
 
– darul Fiului (cf. 5,8; 8,32), după mărturia Scripturilor (Rom 6-11)
 
– darul Duhului, aşa cum dă mărturie experienţa credincioşilor (în inima cărora dragostea lui Dumnezeu a fost revărsată prin Duhul Sfânt care ne-a fost dăruit, 5,5) care fiind justificaţi, sunt dominaţi de un sentiment de pace şi au forţă şi bucurie în mijlocul încercărilor, care produc şi experimentează în ei rodul Duhului (cf. Gal 5,22 ş.u.).
 
În dezvoltarea antitetică se iau în consideraţie obstacolele mântuirii (păcatul, moartea, legea) pentru a sublinia că au fost eliminate de Cristos prin faptele sale răscumpărătoare şi depăşite de credincioşi prin asocierea lor la misterul morţii şi învierii în botez.
 
În folosul celor care cred s-a împlinit o triplă eliberare:
 
a) Eliberarea, în linie de principiu, a întregii omeniri (5,12-21) de sclavia păcatului şi a morţii, prin opera răscumpărătoare a lui Cristos, mai ales prin moartea şi învierea sa; pe scurt: s-a realizat radicala victorie a lui Cristos, noul Adam, asupra păcatului şi asupra morţii prin gesturi răscumpărătoare.
 
b) Eliberearea, în linie de fapt, a credincioşilor (6,1-23) de sclavia celor două puteri duşmane ale neamului omenesc, păcatul şi moartea, prin botez, care este o participare la gesturile răscumpărătoare ale lui Cristos; pe scurt, s-a realizat actuala şi personala victorie a creştinilor asupra păcatului şi a morţii.
 
c) Eliberarea de jugul legii (7,1-25), bună şi spirituală, dar instrument involuntar al stăpânirii păcatului şi a morţii, din cauza infirmităţii cărnii.
 
Triumful harului, al dreptăţii, al vieţii
 
v.20b. „unde s-a înmulţit păcatul, s-a revărsat cu prisosinţă harul”, în sensul că Dumnezeu, în mod gratuit, a desfăşurat o activitate mai puternică neutralizând efectele păcatului lui Adam, păcatul de origine şi păcatele fiecărui individ, şi conferind bunuri de inestimabilă valoare (cf. v. 16).
 
„Nu numai îl eliberă de pedeapsă, dar i-a iertat păcatele şi i-a dat viaţa şi multe alte bunuri, făcând la fel ca un om care nu numai vindecă doar de boala sa un individ chinuit de ebră, dar în acelaşi timp i-a dat frumuseţe, forţă şi onoruri. Sau asemenea celui care nu numai că îl hrăneşte pe cel înfometat, dar îi pune la dispoziţie mulţi bani şi îl investeşte cu puterea sa” (PG 60, 479).
 
v. 21. Toate acestea au fost făcute pentru ca după cum păcatul a domnit prin moarte, făcându-i supuşi morţii, la fel harul să domnească, adică deplina sa manifestare şi explicitare prin dreptatea, care este oferită oamenilor şi să-i conducă la viaţa veşnică prin medierea lui Isus Cristos, Domnul nostru: posedarea tuturor acestor bunuri este condiţionată de adeziunea la Isus Cristos prin credinţă.
 
Ajuns la culmea dezvoltării, Paul se opreşte să rezume gândirea sa într-o sinteză clară, unde intră conceptele: păcatului, care se exprimă în încălcări şi provoacă condamnarea, este opus harul, care se concretizează în justificare; morţii, viaţa.
 
Acest triumf al harului, al dreptăţii şi al vieţii a fost deja realizat pe deplin de omenitatea asumată de Cristos; acest triumf este realizat de fiecare individ prin angajarea de a retrăi în mod personale, în diferite etape (sacramentală, existenţială, escatologică: cf. Rom 6,3-11; 6,12-23 şi 8,9 ş. u.), misterul morţii şi învierii lui Isus.
 
Aici deja se sugerează ceea ce va fi expliciatat în Rom 9,32: Dumnezeu ştie să tragă binele din rău: i-a lăsat pe oameni, abuzând de libertatea lor, să cadă sub stăpânirea puterii răului, pentru că prevedea să depăşească şi să învingă păcatul explicând cu libertate suverană, în Fiul său, milostivirea sa divină.
 
În raport cu acţiunea umană, Dumnezeu prevede răul, dar, în acelaşi timp, un bine care a mers cu mult înaintea răului (cf. v. 14b: Cristos – antitipul lui Adam).
 
 [cf. Ramazzotti B., „La lettera ai Romani” în Il messaggio della salvezza, 7, Elle Di Ci, Torino-Leumann 1976, 499-500].
 
(Chinez I., Problema răului).

miercuri, 18 mai 2016

Problema răului... [1]



 
Teologia tradiţională a rezolvat problema definind răul ca un defect, într-un anumit sens ca o lacună în fiinţă, ca lipsă de plinătate de existenţă, ne voită de Dumnezeu, doar permisă.  („Malum non est pars universi, quia neque habet naturam substantiae neque accidentis, se privationis tantum” [Toma de Aquino, Summa theologiae, I, sent. Dist. 46, q. 1, a. 2; cf. Summa theologiae,  I, q. 19., a. 9, ad 3]).
 
Răul există, dar nu în sensul în care fiinţa există. Fiinţa există ca realitate pozitivă, răul există ca privare. Atunci când spun că viaţa, vederea este sau există, sau când spun: moartea, orbirea există, termenii a fi şi a exista nu au aceeaşi semnificaţie în cele două expresii.
 
Multe minţi au greşit în acest punct. Cuvântul „a fi” – ne explică sfântul Toma – are două sensuri:
 
a) poate indica natura, consistenţa, pozitivitatea („quid est”) fiinţei care se afirmă şi care se divide în zece categorii cunoscute: substanţa, calitatea, cantitatea...; acestea sunt, sunt ceva: dar în acest sens nu există nici răul, nici privarea.
 
b) poate indica doar adevărul unei enunţări, răspunde doar la întrebarea: este sau nu este? Acel ochi este sau nu este orb? („an est”): în acest caz răul este, orbirea este, fără a constitui o realitate pozitivă.
 
Unii – continuă sfântul Toma – nefăcând această distincţie, auzind vorbindu-se despre lucruri rele sau despre răul care este în lucruri, au crezut că răul este ceva. „Răul desigur este în lucruri, dar ca privare, nu ca ceva real”  („Malum quidem est in rebus, sed ut privatio, non autem ut aliquid reale” [I Sent. q. 1, a. 1, ad. 20]).
 
Paradoxul răului constă în faptul că „este” dar fără „a fi”. El „este” ca privare; „nu este” ca realitate pozitivă”.
 
Henri de Lubac: „Afirmaţia că răul nu este o realitate pozitivă nu spune că el nu este nimic, sau că este un bine minor sau o umbră fără substanţă, proiectată de realitatea binelui. [...] Dimpotrivă, el este în întregime realitatea cutremurătoare şi obscură a lui Nu. Nu simplă absenţă, dar antiteză al lui Da. Forţă antagonistă, pură potenţă a negaţiei, a rezistenţei, a revoltei” (H. DE LUBAC, Glaubensparadoxe, Einsideln 1972, 87).

 
(Chinez I., Problema răului).

marți, 17 mai 2016

Oricine iubește o floare

Troița de Ludovic Basarab

Oricine iubește o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-oprește-n cărare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...

Oricine iubește seninul,
când soarele urca-n eter,
oricine-și înalță suspinul,
când licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...

Oricine pe munții albaștri
Privește granitul sever,
oricine pe cai de sihaștri,
străbate păduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...

Dar cine-a primit îndurarea
din rănile blândului Miel,
acela e frate cu floare,
cu râul, cu munții, cu marea,
și-orunde îl duce cărarea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.

Costache Ioanid

luni, 16 mai 2016

Jamala - 1944 (Eurovision 15 mai 2016 - Ukraine)



(sursă - foto: AP https://www.facebook.com/bucharest.usembassy/photos/a.10150193798375454.427052.423979315453/10157038963820454/?type=3&theater).

Un cântec despre drama deportării
de către sovietici a tătarilor din Crimeea‬,
în 1944, câștigă ‪‎Eurovision‬.
Felicitări, Jamala‬!
Melodia, care atrage atenția
asupra represiunii actuale a tătarilor
din Crimeea ocupată de Rusia,
este dedicată străbunicii Jamalei,
aflată printre cei deportați.

 
Jamala - 1944 (Ukraine)
at the Grand Final of the 2016 Eurovision Song Contest. 
 

1944


When strangers are coming
They come to your house
They kill you all and say
We're not guilty, not guilty

Where is your mind? Humanity cries
You think you are gods but everyone dies
Don't swallow my soul
Our souls

I couldn't spend my youth there
Because you took away my peace
I couldn't spend my youth there
Because you took away my peace

We could build a future
Where people are free
To live and love
The happiest time, our time

Where is your heart? Humanity rise
You think you are gods but everyone dies
Don't swallow my soul
Our souls

I couldn't spend my youth there
Because you took away my peace
I couldn't spend my youth there
Because you took away my peace

I couldn't spend my youth there
Because you took away my peace
I couldn't spend my youth there
I couldn't have my homeland

duminică, 15 mai 2016

Veni, Sancte Spiritus - secvența




Veni, Sancte Spiritus
 
[latin text]

Veni, Sancte Spiritus,
et emitte caelitus
lucis tuae radium.

Veni, pater pauperum,
veni, dator munerum
veni, lumen cordium.

Consolator optime,
dulcis hospes animae,
dulce refrigerium.

In labore requies,
in aestu temperies
in fletu solatium.

O lux beatissima,
reple cordis intima
tuorum fidelium.

Sine tuo numine,
nihil est in homine,
nihil est innoxium.

Lava quod est sordidum,
riga quod est aridum,
sana quod est saucium.

Flecte quod est rigidum,
fove quod est frigidum,
rege quod est devium.

Da tuis fidelibus,
in te confidentibus,
sacrum septenarium.

Da virtutis meritum,
da salutis exitum,
da perenne gaudium.
Amen. Alleluia.