%20-%20de%20Eugene%20Burnand%20(1885-1921)%20.jpg)
Ascultă de Domnul
pr. Isidor Chinez (1 octombrie 2023)
Lecturi biblice: Ezechiel 18,25-28; [forma prescurtată] Filipeni 2,1-5; Evanghelia Matei 21,28-32; lecturi biblice
Omilie
Liturgia Cuvântului de astăzi se concentrează asupră conceptul religios al ascultării: ascultă de Domnul! Este convertirea inimii și a minții. Prima lectură intenționează să sublinieze sensul acțiunilor umane în lumina responsabilității personale, după exigențele alianței: „a văzut şi s-a întors de la răutatea pe care a comis-o, el va trăi şi nu va muri” (Ez 18,28). Evanghelia ne face să înțelegem că omul drept realizează voința lui Dumnezeu. Este o parabolă pe care Cristos o spune conducătorilor din Ierusalim arătând modelul de ascultare ce corespunde așteptărilor lui Dumnezeu. A doua lectură descrie ascultării lui Isus – prototipul fiecărei ascultări: „să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!” (Fil 2,5). Domnul nu numai că ne-a indicat „cerințele” Tatălui său, dar, dându-ne pe Duhul Sfânt, ne dă putere să le și trăim.
Lectura întâia (Ez 18,25-28). Pentru a înțelege predicare profetului Ezechiel trebuie să ne amintim de acest context: preotul Ezechiel este unul dintre locuitorii Ierusalimului care însoțește poporul în exilul babilonian (586-538 î.C.) unde îl duc armatele lui Nabucodonosor. E o mare catastrofă: trăind atrocitățile războiului, iată că acum se îndreaptă spre Babilon, departe de țara promisă, de Ierusalimul distrus, de Templul jefuit, cu populația decimată; totul e pierdut… În capitolul al 18-lea profetul ne amintește că responsabilitatea este individuală. După căderea Ierusalimului, poporul a fost exilat, iar opinia comună că ei plătesc pentru păcatele strămoșilor și, prin urmare, responsabilitatea nu era a lor, ci a strămoșilor. Este o pedeapsă nedreaptă. Ezechiel intervine cu forță de mai multe ori pentru a afirma că drumul spre mântuire stă în convertirea personală a inimii și în întoarcerea la Domnul. Principiu religios moral este de o importanță excepțională: responsabilitatea este personală, la bine și la rău. Vechiul Testament este impregnat de legea remunerării: orice rău trebuie reparat de persoana care îl comite sau de urmașii lui, pentru care copiii plătesc pentru păcatele părinților lor. Din această perspectivă, se dezvoltă o atitudine inevitabil: nu scapi de soartă. Este un sentiment de resemnare față de condiția cuiva: o condamnare venită din altă parte. În lumina acestei învățături înțelegem importanța extraordinară pe care Ezechiel face apel: este responsabilitatea individuală – fiecare după meritul său, pentru ce este și pentru ce acționează sau alege. Fragmentul indică împlinirea voinței lui Dumnezeu. Domnul nu vrea ca păcătosul să moară, ci să se convertească și să trăiască: „Dacă cel drept se întoarce de la dreptatea lui, săvârşeşte nedreptate şi moare din cauza ei, el moare din cauza nedreptăţii pe care o săvârşeşte. Dar dacă cel rău se întoarce de la răutatea lui pe care a comis-o şi face dreptate şi judecată, acela îşi va face sufletul să trăiască” (v. 26-27). Profetul învață că responsabilitatea pentru acțiunile cuiva este personală: e verificarea vieții după Cuvântul lui Dumnezeu ce vindecă, face să trăiască, corectează și salvează.
Comunitatea din Filipi pe care Paul a fondat-o în timpul celei de-a doua călătorii apostolice (50-52 d.C.) trăiește într-o relație afectivă cu apostolul pe care îl consideră nu doar un fondator, ci mai ales ca pe un tată: e grija tatălui să o face să crească în credință și în viața fraternă. Pentru aceasta îl prezintă pe Cristos ca model. Filipenii – așa cum am văzut deja duminica trecută – sunt foarte atașați de apostol: îi consideră fiii săi preferați. În lectura a doua (Fil 2,1-11), Paul se teme de o amenințare de dezbinare în rândul comunitații din Filipi pe care o îndeamnă la unitatea: „să aveţi aceeaşi iubire, aceeaşi simţire, un singur cuget!” (v. 2). Se subliniază voința lui Dumnezeu care constă într-o adevărată unitate a minții și a inimii între toți membrii comunității și propune exemplul de dăruire necondiționată a lui Isus: „să aveţi în voi acea atitudine care este în Cristos Isus!” (v. 5). Este exemplul Domnului care renunță la sine pentru alții.
În Evanghelia după Matei (Mt 21,28-32) Isus stă de vorbă cu mai marii preoților și bătrânii poporului, adică cu aceea care au un rol prin naștere, sunt înaintea celorlalți, au o putere și autoritate. Lor le spune această parabolă: „Ce părere aveţi? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul şi i-a zis: «Fiule, du-te azi şi lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău şi s-a dus. A venit apoi la celălalt şi i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Da, Doamne», dar nu s-a dus” (v. 28-30).
Tatăl le spune copiilor săi să lucreze în via sa. Un fiu spune „nu vreau”, arătând că voința tatălui său nu corespunde cu a lui: poate să aibă visele sau proiectele sale. Al doilea fiu este la datorie, din obișnuință; îi spune imediat tatălui „da”, pentru că știe că acesta face parte din comportamentul său și acesta se așteaptă de la el. Este convins că supunerea verbală este suficientă. Ambii copii nu vor ceea ce vrea tatăl lor. Apoi își continuă ocupațiile zilnice, fără să se întrebe ce presupune cu adevărat acel răspuns. Dar, făcând aceasta, vede trecând pe lângă primul fiu, care se pare că luase alt drum și, din cauza unei lipse de dispoziție, întoarse spatele tatălui său și la rugămintea sa,… dar apoi s-a dus acolo, în vie. Așa se face!
Evanghelistul Matei vede în cei doi fii pe evrei și păgâni. Pentru a face voința Tatălui nu sunt suficiente propunerile bune, ci este necesară convertirea. Astfel păcătoșii își schimbă viața. În parabola celor doi frați, Isus vrea să arate cum aparențele înșală. Cel care fusese de acord să meargă în via tatălui nu se duce, în timp ce cel de-al doilea fiu care refuzase schimbă ideea, se răzgândește, ascultă. Domnul spune că voința lui Dumnezeu constă în primirea „împărăției” sale ce vine, angajându-se să creeze o lume mai dreaptă și solidară. Încă o dată Isus înfruntă o societate în care erau preoți, bătrânii poporului și farisei ce aveau în mâini puterea politică și economică și apărau prin practicarea unor rituri exterioare, jertfe și rugăciuni. Pe de altă parte cea mai mari populație sunt mici meșteșugari, oamenii brațelor, pescari, vameși, prostituate ce erau îndepărțați până la marginile societății. Ei au adesea o căutare sinceră a lui Dumnezeu și a voinței sale… De aceea Domnul le spune preoților și fariseilor că „vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu” (v. 31). Pentru a valida această teză, Isus aduce cazul lui Ioan Botezătorul: „Ioan a venit la voi pe calea dreptăţii, dar nu aţi crezut în el, însă vameşii şi desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deşi aţi văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeţi în el” (v. 32). Cei pe care ei îi consideră păcătos i-au arătat bunăvoința mergând să primească botezul, în timp ce voi nu l-ați recunoscut și acceptat. Numai Matei relatează parabola celor doi fii care se încheie astfel: „adevăr vă spun că vameşii şi desfrânatele merg înaintea voastră în împărăţia lui Dumnezeu. (v. 31). Cu această parabolă Isus răspunde celor care erau scandalizați pentru că îi frecventează pe cei marginalizați din timpul său. Păcătoșii se convertesc. Sunt mai aproape de Dumnezeu decât cei care se cred „drepți” și își petrec tot timpul în templu și nu se convertesc niciodată.
Creștinul se convertește căci ascultă cu inima și mintea de voința Domnului!
Bibliografia [anul A]: Armellini F., http://www.qumran2.net; http://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio; Anno Liturgico A Archivi - (commentivangelodomenica.it); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1998; Brèthes Ch., Feuillets liturgiques. Année A, MédiasPaul & Éditions Paulines, 1987; Cantalamessa R., http://www.qumran2.net; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., http://www.donmarcoceccarelli.it; Comastri A., Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989; Compazieu J., http://dimancheprochain.org; Cortesi A., https://alessandrocortesi2012.wordpress.com; Dehoniani Andria, https://dehonianiandria.it/category/liturgia-domenicale/; https://dehonianiandria.it/lectio/; Doglio C., https://www.qumran2.net; Dumea C., www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro; Garcìa J. M., http://www.catechistaduepuntozero.it; Gobbin M., Omelie per un anno. Anno A, vol. 1, Elledici, Torino 2003; Lasconi T., http://www.paoline.it/blog/liturgia; Lucaci A., http://ro.radiovaticana.va; Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; don Marco Ceccarelli – Omelie; Maggioni B., http://www.qumran2.net; Manicardi L., https://www.monasterodibose.it; Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano C. F., http://www.monasterodiruviano.it; Predici și omilii, https://www.elledici.org; Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N., http://thierry.jallas.over-blog.com.
