sâmbătă, 4 mai 2013

VI Timpul Pascal (C): Duhul, punte între Isus şi timpul Bisericii (omilie)



"Dacă mă iubeşte cineva,
va păzi cuvântul meu” (In 14,23)

 
 
Evanghelia In 14,23-29: În acel timp, 23 Isus a spus ucenicilor săi: "Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi, vom veni la el şi vom rămâne la el. 24 Cine nu mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele mele; or, cuvântul pe care îl auziţi nu este al meu, ci al Tatălui care m-a trimis. 25 Dar acestea vi le spun câtă vreme mai sunt cu voi; 26 Mângâietorul, Duhul Sfânt pe care-l va trimite Tatăl în numele meu, el vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte tot ceea ce v-am spus. 27 Pace vă las vouă; pacea mea o dau vouă. Nu ca pacea pe care o dă lumea. Să nu se tulbure deci inima voastră, nici să nu se înfricoşeze. 28 Aţi auzit că v-am spus: mă duc şi voi veni din nou la voi. De m-aţi iubi, v-aţi bucura că mă duc la Tatăl, pentru că Tatăl este mai mare decât mine. 29 V-am spus toate acestea de pe acum, înainte de a se împlini, ca atunci când se vor împlini, să credeţi în mine".
 
 
OMILIE
 
Fragmentul din evanghelia lui Ioan (14,23-29) dezvoltă două teme: iubirea pentru Isus şi darul Duhului. Imediat este prezentată legătura indisolubilă dintre iubirea faţă de Isus şi respectarea poruncilor. Dovada că îl iubim cu adevărat pe Domnul este ascultarea. Verbul a iubi înseamnă şi dorință, afect, prietenie, apartenenţă: dar aici se subliniază că nu se poate vorbi de iubire adevărată dacă lipseşte respectarea poruncilor. „Daci mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu” (v. 23).
 
Există apoi o altă notă a iubirii. Ea este locul întâlnirii cu iubirea Tatălui, chiar locul în care Tatăl şi Isus îşi fac locuinţa: „Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi vom locui la el” (v. 23).
 
Întrebarea lui Iuda (Iuda, nu Iscarioteanul, i-a zis: „Doamne, cum se face că ni te vei arăta nouă şi nu lumii?” v. 22) arată o neînţelegere. Iuda are impresia că excluderea lumii de la manifestarea lui Isus este ceva arbitrar, sau poate deziluzionant: tradiţia nu vorbea despre o manifestare publică, cu putere şi glorie? În schimba manifestarea lui Isus are loc în iubire. Iată de ce disponibilitatea la iubire devine motivul diferenţei dintre ucenici şi lume. Fără iubire omul rămâne trupesc, incapabil de o autentică experienţă a lui Dumnezeu (v. 24).
 
A doua temă afirmă că o primă datorie a Duhului Mângâietor este învăţarea: „Vă va învăţa toate”. Este o afirmaţie care trebuie precizată. Duhul este trimis de Tatăl în numele lui Isus şi aminteşte tot ceea ce a spus Isus. Învăţătura Duhului este şi învăţătura lui Isus. Nici o concurenţă. Datoria Duhului este să înveţe şi să amintească. Este vorba de învăţătura lui Isus, dar cuprinsă în toată plinătatea sa: „Vă va învăţa toate”. Nu este vorba de a adăuga ceva la învăţătura lui Isus, ca şi cum ar fi fost incompletă. „Toate” înseamnă plinătate, rădăcina sa, motivaţia sa profundă. Şi memoria, darul Duhului, nu este o amintire care se repetă, ci o amintire care se actualizează.
 
Duhul este protagonistul care menţine deschisă istoria lui Isus făcând-o actuală şi salvifică. Fără Duhul Sfânt istoria lui Isus – cuprinsă aici şi învierea sa – ar fi rămas o istorie închisă în trecut, nu un eveniment peren contemporan. Duhul este continuitatea dintre timpul lui Isus şi timpul Bisericii. (don Bruno Maggioni [13.05.2007]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă: http://www.qumran2.net).

vineri, 3 mai 2013

Gândul zilei

Flori de măr
 
Omul modern este convins că acum se află,
în sfârşit, în faţa realităţii.
Acum i se vor deschide izvoarele existenţei.
Energiile naturii făcute să se deschidă
se vor îmbina cu acelea ale propriei sale fiinţe,
iar marea viaţă se va realiza.
Diferitele sfere ale cunoaşterii,
acţiunii şi creaţiei se vor înălţa
după propriile lor legi;
o sferă se va ataşa altei sfere;
va creşte un întreg de
o copleşitoare bogăţie şi unitate,
[…] şi omul se va împlini în ea
(R. Guardini, Sfârşitul modernităţii, 86).

joi, 2 mai 2013

Audienţă generală: Despre muncă (miercuri, 1 mai 2013)

http://www.magisteriu.ro/audienta-generala-de-miercuri-1-mai-2013/

Dacă (de Joseph Rudyard Kipling)



Dacă-ţi rămâne mintea când cei din jur şi-o pierd
Şi fiindcă-o ai te apasă sub vorbe care dor,
Dacă mai crezi în tine când alţii nu mai cred
Şi-i ierţi şi nu te superi de îndoiala lor,

Dacă de aşteptare nu osteneşti nicicând,
Nici de minciuna goală nu-ţi clatini gândul drept,
Dacă, izbit de ură, nu te răzbuni urând
Şi totuşi nu-ţi pui mască de sfânt sau înţelept,

Dacă visezi, dar visul stăpân de nu ţi-l faci,
Sau gândul, deşi judeci, de nu ţi-e un ţel,
Dacă-ncercând triumful sau prăbuşirea taci
Şi poţi, prin amândouă trecând, să fii la fel,

Dacă înduri să afli cinstitul tău cuvânt
Răstălmăcit, naivii să ducă în ispită,
Sau truda vieţii tale, înspulberată-n vânt,
De poate iar s-o ‘nalţe unealta-ţi prea tocită,

Dacă poţi strânge toate câştigurile tale
Ca să le joci pe-o carte şi să le pierzi aşa,
Şi iarăşi de la capăt să-ncepi aceeaşi cale
Fără să spui o vorbă de neizbânda ta,

Dacă poţi gândul, nervii şi inima să-i pui
Să te slujească încă peste puterea lor,
Deşi în trupul firav o altă forţă nu-i
Afară de voinţa ce le impune spor,

Dacă te vrea mulţimea, deşi n-ai linguşit,
Şi lângă şef tu umbli ca lângă-un oarecare,
Dacă de răi sau prieteni nu poţi să fii rănit,
Dacă nu numai unul, ci toţi îţi dau crezare,

Dacă ajungi să umpli minutul trecător
Cu şasezeci de clipe de veşnicii,

Mereu,
Vei fi pe-ntreg Pământul deplin stăpânitor
Şi, mai presus de toate, un om – copilul meu!


de Joseph Rudyard Kipling

miercuri, 1 mai 2013

Așa e viața (de Sergiu Zagardan)




1. Dac-o vorbă te-a lovit,
să nu fi nefericit,
Râzi şi spune orişicând:
Aşa e viaţa!
Dacă plouă când nu vrei
Tu găseşte-ţi alt temei
După soare alergând:
Aşa e viaţa!

Refren:
Aşa e viaţa!
Aşa e viaţa!
Are şi uşor şi greu!
Aşa e viaţa!

2. Dacă ai plecat la drum
Să nu te-ntorci nicidecum,
Spune când ai de-nfruntat:
Aşa e viaţa!
Dacă-n dragoste vreodat
Ai pierdut sau câştigat
Să-ţi repeţi neapărat:
Aşa e viaţa!

3. Tu să dai şi să nu ceri,
Să iubeşti şi-apoi să speri,
Să zâmbeşti şi să te-oftici,
Aşa e viaţa!
Drumul ei întortocheat
Când cobori ai de urcat;
Dacă vrei, poţi să învingi:
Aşa e viaţa!

4. După ce va trece-un timp
şi-ai primit totul în schimb
Vei şopti prea înţelept:
Aşa e viaţa!
Și vei spune tuturor
Drumul vieţii nu-i uşor
Dacă nu ţii drumul drept.
Aşa e viaţa!

Sfântul Iosif Muncitorul




 
 
Pius al XII-lea, instituind în anul 1955 sărbătoarea "Sfântul Iosif Muncitorul", a intenţionat să ofere muncitorului creştin un model şi un protector. "Orice muncă - spusese deja în radiomesajul de Crăciun din 1942 - are o demnitate inalienabilă şi, în acelaşi timp, o legătură intimă cu perfecţionarea persoanei: nobilă demnitate şi prerogativă, pe care nu le micşorează în nici un mod oboseala şi povara care trebuie suportate ca efect al păcatului original, în ascultare şi supunere faţă de voinţa lui Dumnezeu". Cristos însuşi a voit să fie muncitor manual, petrecând o mare parte a vieţii în atelierul lui Iosif, sfântul cu mâinile bătătorite, tâmplarul din Nazaret.
 
Cu puţini ani înainte ca sfântul Iosif să-şi deschidă umilul atelier, Cicero scria: "...Au o meserie de jos toţi meşteşugarii, pentru că într-un atelier nu poate fi nimic prestigios". Filozoful Aristotel fusese mai categoric, întrebându-se în prima carte a Politicii: "Trebuie recunoscuţi printre cetăţeni şi meseriaşii?".
 
Răspunsul a fost dat de către exemplul lui Cristos, care a voit să aibă parte de condiţia de muncitor alături de Iosif, şi ne-a venit din conştientizarea mişcării muncitoreşti însăşi, care în această zi celebrează sărbătoarea muncii şi realizările din domeniul social, sindical şi economic. "Din punct de vedere creştin - citim în manualul dell'aclista - mişcarea muncitorească nu este decât o formă a mişcării generale de înălţare a omenirii, un aspect special al acelui fenomen general de asceză exprimat prin parabola talanţilor".
 
Pentru a sublinia nobleţea muncii, Biserica îl propune meditaţiei noastre pe sfântul Iosif muncitorul. Sărbătoarea de astăzi o substituie pe cea a patronatului sfântului Iosif asupra Bisericii universale, prescrisă în anul 1847 de către Pius al IX-lea.
 
Pius al XII-lea şi Ioan al XXIII-lea (papa Roncalli a introdus numele sfântul Iosif în Canonul Misei) au adus omagiu acestui maestru exemplar al vieţii creştine, omului laborios, onest, fidel cuvântului lui Dumnezeu, ascultător, virtuţi pe care evanghelia le sintetizează prin două cuvinte: "bărbat drept". "Proletarii şi muncitorii - scria Leon al XIII-lea, în enciclica Rerum novarum - au dreptul special de a recurge la sfântul Iosif şi de a-şi propune imitarea lui. Într-adevăr, Iosif, fiind din neam regesc, unit în căsătorie cu cea mai mare şi mai sfântă dintre femei, tată purtător de grijă al Fiului lui Dumnezeu, cu toate acestea îşi petrece viaţa lucrând şi aşteaptă de la munca sa de meşteşugar tot ceea ce este necesar pentru menţinerea familiei". (Sgarbossa M., Giovannin L., Sfântul zilei, Poline, 1978; tad. de pr. I.Agiurgioaei; sursa: http://www.ercis.ro).

 

marți, 30 aprilie 2013

Gândul zilei



 
„Ce poate face în mod cuviincios,
aici omul întrebător,
dacă este conştient de limitele lui,
adică dacă ştie că
întrebarea satanică primordială
l-a transformat în animal raţional şi muritor,
iar mersul lui istoric s-a îndepărtat de Dumnezeu, neglijându-l sau transformându-l în ficţiune,
golindu-se de suflet, de entitate, mărginit,
degradat şi murind ca toate vietăţile?”
întreba Ţuţea,
şi tot el se apropia cu un răspuns:
„Omul întrebător se mişcă
în vastul câmp al cunoaşterii”
(P. Ţuţea, Omul. Tratat de antropologie
creştină, 69-70).

luni, 29 aprilie 2013

Veritatis Splendor – Scrisoarea enciclică despre câteva probleme fundamentale ale învăţăturii morale a Bisericii (de Ioan Paul II)

http://isichi.wordpress.com/2013/04/27/veritatis-splendor-scrisoarea-enciclica-de-ioan-paul-ii/

Gândul zilei

 
 
În timp ce noi dormim, el este deja treaz
de mult timp şi veghează în noapte.
Ascultă avertismentul Domnului:
„Uitaţi-vă la smochin şi la toţi copacii.
De îndată ce vedeţi că înmuguresc,
vă daţi singuri seama că vara
este deja aproape” (Lc 21,29).
[…] mai presus de toate el a păstrat mereu
în adâncul său un simţ aproape infailibil
al echilibrului creştin: de fiecare dată
când acest echilibru îi apărea compromis,
nu doar în Biserică dar în Creştinătate,
la nivelul credinţei trăite,
a pus pe cântar greutatea vieţii sale în întregime,
asemenea aceluia care pe timp de furtună
se apleacă în afara bărcii în valuri
pentru a redresa velierul care
se înclină periculos pe o parte
(H. U. von Balthasar, Le chrétien Bernanos, 10-11).

duminică, 28 aprilie 2013

Barca sfântă (cântec)




1. Tu, ai venit iar pe maluri,
şi-ai chemat oameni să te urmeze,
să pescuiască în lume inimi.


Ref. 1. O, Doamne, viaţa mea,
ai atins-o gura-ţi sfântă, inima mea, aprins-o.
Ia-mă, Doamne, vin şi eu azi cu tine,

Barca sfântă are înc-un pescar.


2. Eu sunt un om plin de lipsuri;
tot ce am sunt aceste mâini,
gata, oricând, cu tine, să pescuiască.


3. Gândul meu e doar la tine,
tot ce sunt ţie îţi aparţine;
eu vreau în lume să merg cu tine.


4. Azi pescuim împreună,
pescuim în oceanul de inimi,
cu adevărul şi viaţa noastră.


Ref. 2.  Isuse, când furtuna sporeşte ţine barca,
iar să nu se scufunde.
Nu vă plângeţi, astăzi porniţi pe mare

căci se-arată, steaua fără apus.