 |
| Zacheu în sicomor așteptând să treacă Isus – de James Tissot; Brooklyn Museum. |
Milostivirea
lui Dumnezeu iartă păcătoșii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 noiembrie 2019)
Lecturi: Înţelepciunii
11,22-12,2; 2Tesaloniceni 1,11-2,2; Evanghelia Luca
19,1-10; lecturi Omilie
Lecturile biblice din această
duminică ne invită să privim la milostivirea infinită a lui Dumnezeu care iată
păcătoșii pentru că îi iubește.
În lectura întâia luată din
cartea Înțelepciunii (Înţ 11,22-12,2), autorul vorbește
milostivirea lui Dumnezeu față de om: „Tu te înduri de toate, pentru că toate
le poţi, treci cu vederea peste păcatele oamenilor” (v. 23). El manifestă
răbdare față de păcătoși. Cartea prezintă o istorie a mântuirii: Dumnezeu salvează
pe cei care sunt ai săi. „Tu iubeşti toate cele care sunt şi nu dispreţuieşti
nimic din ceea ce ai făcut” (v. 24). De fapt, el este creatorul a toate, căci
iubește viața care a ieșit din mâinile lui: „Tu cruţi toate, căci ale tale
sunt, Stăpâne, iubitorule al vieţii!” (v. 26). Nu vrea condamnarea niciunuia,
dar așteaptă răbdător să se întoarcă. Domnul este într-adevăr îngăduitor.
Cartea răspunde grecilor – suntem în orașul Alexandria din Egipt, de lângă
Marea Mediterană – care reproșau iudeilor „dispreț față de oameni”. Ideea
despre universalitatea milostivirii lui Dumnezeu pentru păcătoși, nu a fost
niciodată exprimată cu atâta forță în Vechiul Testament, nici rolul iubirii în
crearea și păstrarea în viață a ființelor. Textul este o rugăciune, un imn
adresat lui Dumnezeu creatorul. Domnul nu a încetat niciodată să iubească poporul.
Iubirea sa este de neînvins. L-a eliberat fără plată și fără nici un merit din
partea poporului. Dumnezeu iartă, pentru că ne iubeşte.
A doua lectură luată din Scrisoarea sfântului Paul către Tesaloniceni
(2Tes 1,11-2,2) – e Salonic, din
Grecia de Nord – se adresează unei comunități care a fost tulburată de dezordine
şi false descoperiri despre sfârșitul lumii, despre venirea finală a lui Cristos.
Domnul va veni, dar tesalonicenii „umblă în neorânduială”, în lipsă de angajare
în muncă așteptând venirea apropiată a parusiei
[a doua venire a lui Isus] (cf. 2Tes
3,7-11). Știm lucru acesta. Unii îl așteaptă cu înfrigurare, alții, mirați, „mai
târziu”. Paul calmează spiritele chemându-le la realismul evanghelic, invitând
să se pregătească pentru venirea finală, în răbdare, fără false curiozități și cu
responsabilitate. „Să nu vă lăsaţi tulburaţi repede la minte sau înspăimântaţi
nici de vreun duh, nici de vreun cuvânt, nici de vreo scrisoare ce pare a fi de
la noi, cum că ziua Domnului ar fi aproape!” (v. 2). Comunitatea creștină este
angajată în lupta cu forţele răului. Dar cei care au perseverat până la
sfârşit, vor primi „cununa dreptății”. Toți suntem chemaţi la sfinţenie, chiar
și păcătoşi. Întâietatea noastră trebuie să fie Cristos și Evanghelia. Domnul
aşteaptă de la noi ca să fim tari şi credincioși botezului nostru. Acesta este
preţul că vom primi „coroana dreptății”.
Astăzi Evanghelia după sfântul Luca (Lc
19,1-19) ne vorbește despre întâlnirea lui Isus cu Zacheu, șeful vameșilor, în
timp ce traversa Ierihonul. Nu se instalează acolo, dar se pregătea să iasă de
acolo. Ierihonul este ultima etapă a lui Cristos înainte de a urca la
Ierusalim. E cel mai jos oraş din lume: altitudinea sa este la 275 de metri sub
nivelul mării. Este un oraș păgân – orașul palmierilor –, plin de păcătoși. De
fiecare dată când Isus intră într-însul face să iasă cineva din lumea păcatului
ducându-l la Dumnezeu, așa cum a făcut cu Bartimeu, orbul din marginea
Ierihonului (cf. Lc 18,38-43). Luca spune despre Zacheu că „era mic de statură” (v. 3): aceasta e
calitatea sa primară. Evanghelistul o evidențiază pentru a recunoaște ce a văzut
Isus. Vede un om, unde alții văd un delincvent. Este șeful vameșilor, foarte
bogat. Se numește Zakkaj, adică Zacheu, și înseamnă pur, inocent, drept. Ironia sorții... Sau poate Isus vede într-însul un om drept?!
Termenul ebraic mai semnifică: „cel de care în amintește Dumnezeu”; nume mai
potrivit pentru un strângător de dări. Cât despre meseria sa, este vameș, ci era
şeful vameşilor. Emblema prin excelență a păcătosului public, îmbogățit pe nedrept. Ori, iată că omul acesta are o
dorinţă puternică de a-l vedea pe Isus. Aleargă înainte lui, urcă într-un
sicomor pentru a-l vedea pe Cristos care trebuia să treacă pe acolo, căci nu
putea din cauza mulţimii, întrucât era mic de statură. Din acel moment, totul
se petrece așa cum a fost prevăzut. Isus îl cheamă pe Zacheu. Primul lucru pe
care îl cere este să coboare. „Zaheu, coboară în grabă, pentru că astăzi
trebuie să rămân în casa ta!” (v. 5). Odiosul perceptor de impozite pentru
romani este înmărmurit. Isus se invită în casa lui.
Pentru acest om dispreţuit de
toţi, într-adevăr, este o zi de mare bucurie. Nu și-ar fi imaginat niciodată ca
asta se va întâmpla cu el. Această simplă întâlnire cu Isus a fost o răsturnare
completă pentru el. „Zacheu stă în picioare” (v. 8) înaintea Domnului: este o
atitudine de rugăciune. Iată minunea convertirii și a iertării care s-a
întâmplat. Fiind în prezenţa lui Isus, Zacheu s-a decis ca să dea jumătate din
bunurile sale celor săraci. Pentru ce jumătate? Pentru că cealaltă jumătate nu
este pentru el, ci pentru ocupantul roman. Astfel dă totul la săraci şi mai
mult, decide să repare daunele pe care le-a cauzat. „Iată, Doamne, jumătate din
ceea ce am o dau săracilor şi, dacă am nedreptăţit pe cineva, îi dau înapoi
împătrit!” (v. 8). Succesul, prestigiul, banul nu ajung. Trebuie implicată convertirea.
Este nevoie de manifestarea concretă în
solidaritatea cu cei săraci – victimele nedreptății. Evanghelia arată că
Zacheu, deși era bogat, nu găsește sensul vieții; este „cerșetor de Dumnezeu”.
Inima lui este neliniștită, cum ar scrie sfântul Augustin. A întâlni pe Isus –
un om atât de liber – creează libertate. Întâlnirea cu această iubire te face
să iubești. Întrevederea unui Dumnezeu ce nu face „predici”, ci se
împrietenește face mult bine. Experiența iertării înseamnă a merge pe un drum de
bucurie și de dăruire. Textul încheie spunându-ne bucuria lui Isus: „Astăzi s-a
făcut mântuire pentru această casă!” (v. 9). Zacheu este o mărturie de la
egoism la împărtășire, de la o cale a curiozității la convertire. Este salvat,
a ieșit din lumea răului; a devenit fiu al lui Abraham; intră în alianța pe
care Dumnezeu a stabilit-o cu oamenii. Va continua să-și facă meseria de vameș;
dar era atât de fericit! Și, aceasta, numai datorită unei priviri!
Și eu sunt un om pierdut? Dacă,
da, atunci Isus vine „în casa mea” așa cum Zacheu a avut dorința să-l vadă.
Amintirea lașităților mă descurajează? Dumnezeu trece cu vederea peste păcate,
cu condiția să mă convertesc. Dacă păcatul este o realitate paralizantă,
iertarea este dătătoare de viață. Milostivirea lui Dumnezeu iartă păcătoșii
pentru că îi iubește!
Să ne rugăm pentru ca Domnul să
ne afle demni de chemarea pe care el ne-o adresează acum!
bibliografia [anul
C]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1997; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli
M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org);
Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dumea C. (www.calendarcatolic.ro;
www.pastoratie.ro); Garcìa J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net);
Masetti N., Guidati dalla Parola,
EMP, Padova 1995; Orestano C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și
omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo
A., (ed) Messale e lezionario meditato,
EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com); Spreafico
A., (https://www.diocesifrosinone.it).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu