sâmbătă, 23 noiembrie 2013

XXXIV TPA (C): Un rege umil care stă în mijlocul lumii pentru a sluji (omilie) - Cristos Rege


Cristos și tâlharul
 

Evanghelia - Luca 23,35-43:  În acel timp, 35 poporul şi căpeteniile îşi băteau joc de el, zicând: "Pe alţii i-a salvat; să se salveze şi pe sine, dacă este Mesia, alesul lui Dumnezeu!" 36 Îl luau în râs şi soldaţii. Ei se apropiau să-i dea oţet şi ziceau: 37 "Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi!" 38 Deasupra lui, a fost pusă o inscripţie în greceşte, latineşte şi evreieşte: "Acesta este regele iudeilor". 39 Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta pe Isus, zicându-i: "Nu eşti tu Mesia? Salvează-te pe tine însuţi şi pe noi!" 40 Dar celălalt, răspunzând, îl mustră: "Nu te temi de Dumnezeu, tu care eşti condamnat ca şi el? 41 Pentru noi pedeapsa este meritată, căci primim cele cuvenite pentru faptele noastre; acesta însă n-a făcut nici un rău!" 42 Apoi a adăugat: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" 43 Isus i-a răspuns: "Îţi spun adevărul: astăzi vei fi cu mine în paradis!"
 
Omilie
 
Tema regalității lui Isus este pe fondalul relatării lucane despre pătimire: să ne gândim la intrarea lui Isus în Ierusalim, la interogatoriul în fața Sinedriului, la acuzele de la procesul din fața lui Pilat, la răstignire. Se poate spune că regalitatea lui Isus este obiectul dezbaterii care conduce întreaga povestire despre pătimire. Acest fapt este foarte interesant. Regalitatea lui Mesia este afirmată cu claritate într-un context de pătimire și de refuz. În afara contextul pătimirii nu se poate înțelege adevărata natură a regalității lui Cristos.

Pericopa evanghelică propusă de liturgie (Lc 23,35-43) ar apare de neînțeles dacă nu ar fi plasată în amplul context pe care l-am trasat. Este de fapt punctul ultim al unei dezvoltări care începe cu intrarea lui Isus la Ierusalim (19,28-40) care este desigur o scenă regală, dar care vorbește despre un rege umil și blând, sărac. În acest aparent contrast ”pe de o parte regalitatea și pe de altă parte sărăcia” este deja cuprinsă tema pe care cele ce urmează o va explica.

Aceeași temă mai apare în procesul din fața lui Pilat (23,1-5). Luca spune cu claritate că Isus a fost acuzat că este rege: ”și au început să-l acuze, spunând: L-am găsit pe acesta instigând poporul nostru și oprindu-ne să plătim tribut cezarului și spunnd că el este Mesia, regele” (23,2). Și la o întrebare a lui Pilat Isus însușii răspunde că este rege, dar într-un mod diferit de acuze. Suntem în stare să înțelegem până la ce punct se întinde această diferență. Isus este un rege condamnat inocent. Iar în ochii oamenilor regalitatea sa pare una despre care se poate glumi: oamenii sunt obișnuiți destul cu alți regi și la fel cu alte manifestări ale regalității! Isus a spus-o deja mai înainte: ”Regii popoarelor domină peste ele, iar cei care-și exercită autoritatea asupra lor sunt numiți binefăcători. Însă voi nu faceți așa. (…) Însă eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujește” (Lc 22,25-27). 

Există o diferență radicală între regalitatea lumii și regalitatea lui Dumnezeu, între manifestările primei și manifestările celeilalte. Scena răstignirii (23,33-43) adună motivele dispersate purtându-le la împlinire. Înainte de toate regalitatea lui Cristos este afirmată. Luca folosește o construcție emfatică: ”Acesta este regele iudeilor” (v. 38). Este motivul condamnării care ar voi să însemne, în mintea conducătorilor, sfârșitul absurdei pretenții a lui Isus: în schimb este afirmarea inconștientă că tocmai acolo, pe cruce, regalitatea lui Isus se manifestă în toată splendoarea sa. Isus moare între doi condamnați (în viața sa a fost totdeauna acuzat că merge cu vameșii și păcătoșii): unul nu înțelege, prizonier ca toți ceilalți al schemei lumii despre regalitate (”Nu ești tu Mesia? Salvează-te pe tine însuți și pe noi”); dar celălalt întrevede, în spatele slăbiciunii crucii, puterea iubirii care transpare: ”Amintește-ți de mine când vei intra în împărăția ta” (v. 42). Motivul central acum ne este clar: regalitatea lui Isus strălucește în încăpățânarea iubirii, în refuzul puterii pentru a se salva pe sine însuși”. O spun oficialitățile (”Pe alții i-a salvat, să se salveze pe sine însușii, dacă este el Mesia” v. 35), o repetau soldații (v. 37) și o reafirmă condamnatul (v. 39).

Iată ceea ce nu s-a mai auzit: Isus nu se folosește de puterea sa divină pentru a se salva pe sine însușii, ca să se sustragă dăruii totale de sine, pentru a-i constrânge pe cei care îl refuză să admită că se înșeală. Isus se abandonează total aparentei slăbiciuni a nonviolenței și a iubirii. Așadar regalitatea lui Isus este legată de cruce. Și cu toate acestea, acele aspecte pe care noi le indicăm ca splendoare, glorie, victorie și putere, nu sunt absente. Și de fapt răstignitul a înviat și Fiul omului se va întoarce în maiestatea gloriei sale. Dar este vorba totdeauna despre gloria iubirii, despre triumful căii crucii. Învierea și revenirea lui Isus sunt revelarea splendorii și puterii victorioase pe care le ascunde calea crucii. În această perspectivă trebuie înțeleasă afirmația evanghelistului că Cristos, răstignit și înviat domnește deja acum: azi. Este o regalitate astăzi care se percepe în credință. Și este o continuare a căii crucii: Biserica și ucenicul dacă vor să sărbătorească regalitatea Domnului lor trebuie să parcurgă din nou calea Crucii. (don Bruno Maggioni [25.11.2007], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).

miercuri, 20 noiembrie 2013

marți, 19 noiembrie 2013

Tatăl nostru (de Oliver Clement) [8]


“Ecce Homo” (1660-1666) - de Mateo Cerezo
 
Și nu ne duce pe noi în ispită
Nu Dumnezeu este cel care ispitește, "Dumnezeu nu ispitește pe nimeni", spune sfântul Iacob (1,13). E o atitudine semitică dacă spunem: nu ne ispiti, Doamne, nu ne lăsa să cădem în ispită.

 
Despre ce "ispită" este vorba? Mai întâi despre cea a crimei sau a sinuciderii - și sunt atâtea feluri de a omorî sau de a se omorî - care se naște din ceea ce sfântul Maxim Mărturisitorul numește "teama ascunsă de moarte". Atunci avem nevoie de dușmani, pentru a proiecta asupra lor această neliniște fundamentală. Pe aceasta trebuie s-o demascăm printr-o memorie lucidă a morții, anamneză la capătul căreia vom găsi nu neantul fardat al deriziunii, ci pe cel Înviat care ne aduce la viață. Transformarea totală a neliniștii în încredere, ne permite în fine, într-o oarecare măsură, să ne iubim vrăjmașii, urmând porunca, initial de neînteles, a lui Isus.

 
Dar ispita este mai ales secretul ultimei apostazii. Este un mister care afectează toate epocile creștinismului, din moment ce suntem în vremea din urmă, de la Întrupare și Cincizecime încoace: "Ați auzit că vine antihrist, spune sfântul Ioan, iar acum mulți antihriști s-au arătat" (1Ioan 2, 18). Poate că acest mister se clarifică în epoca noastră, care este cu adevărat o apocalipsă în istorie și care dă la iveală atâtea lucruri îngrozitoare. Sau poate credem asta numai pentru că este epoca noastră: nu mai "apocaliptică" decât multe altele (ne dăm seama de asta studiind crizele trecutului).

luni, 18 noiembrie 2013

Cine poate? (de Costache Ioanid)

Crucificarea - de Marc Chagall
  Cine poate-n pumni să frângă
toate florile de-april?
Cine poate-n sân să strângă
nuferii cu mâna stângă
şi cu dreapta lui să-nfrângă
orice cântec, orice tril?


"Eu!”, răspunde de departe
iarna, aducând fiori.
Eu pun vânturi să mă poarte
şi las crengile deşarte,
aşternând îngheţ şi moarte
peste cântec, peste flori!"

 
"Da, răspunde primăvara,
dar cu mine iar răsar!
Macii iar şi-aprind comoara,
iar se-aude-un greier seara."
Tot aşa, uitând povara,
şi Credinţa cântă iar...
 

 
Costache Ioanid

duminică, 17 noiembrie 2013

Manuscits de Tours - Chants de fete du XIII-e siecle - 13th century feast-day songs

 
 
1) Circa canit - Rundellus
2) O, Martine, o, pie - Antienne
3) Veni Sancte Spiritus - Conduit
4) Virtus moritur - Conduit
5) Hic est Martinus - Repons
6) Ignis in rubo - Rundellus
7) Oh, laudes debitas - Rundellus
8) O quam admirabilis vir - Repons
9) Nicholaus inclitus - Rundellus
10) Alleluia, hic Martinus - Organum Duplum
11) Beata nobis gaudia - Rundellus
12) Salve Virgo Virginum - Rundellus
13) Ave presul gloriose - Antienne
14) Gaude Syon - Prose
15) Ave, Stella matutina - Conduit
16) Agmina Sacra - Repons
17) Honorem Virginis - Conduit
18) Processit in stipite - Rundellus
19) Deus Pater Filium - Rundellus
20) Dominatrix omnium - Conduit
21) Mittendus predicitur  - Rundellus
22) O, presul - O, virtutis - Sacerdotum - Motet
23) Mira Christi clemencia - Rundellus
24) Martine presul optime - Hymne