joi, 30 decembrie 2021

† Sfânta Maria, Născătoare de Dumnezeu [Anul Nou]: Domnul salvează omenirea [1 ianuarie 2022]


Domnul salvează omenirea 

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (1 ianuarie 2022) 

Lecturi biblice: Numerii 6,22-27; Galateni 4,4-7; Evanghelia Luca 2,16-21; lecturi biblice

Omilie

Un Nou An! Cum va fi? Ce ne rezervă? Ce a ascuns Dumnezeu pentru noi? Nu vom sta pasivi: trebuie să construim viitorul. În care mod? Sfânta Fecioară Maria, pe care Biserica ne invită să o celebrăm în maternitatea ei, va fi exemplul nostru. Evanghelia ne spune că ea era atentă la minunățiile lui Dumnezeu: „Maria păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei”. Să știm și noi să descoperim în mijlocul lumii semnele iubirii lui Dumnezeu și să-i mulțumim. Acest program este minunat, demn de un creștin – adevărat discipol al Domnului.  

În anul 1969, odată cu reforma liturgică a Conciliului Vatican al II-lea și după publicarea Misalului Roman, împotriva părerii multor părinți conciliari, care au văzut în această alegere un impediment în calea ecumenică, papa Paul al VI-lea îi dedică la întâi ianuarie ziua „Sfintei Maria, Mama lui Dumnezeu”, Theotokos în greacă, Născătoare de Dumnezeu. Conciliul al II-lea din Vatican realizează noi dimensiuni pentru figura Mariei în evidența sa reală ca  o „făptură”, supusă „domniei” Fiului Isus: „Fecioara Mama, fiica Fiului tău” [Vergine Madre, figlia del tuo Figlio…] (Dante A., Divina Commedia, Paradiso, XXX, 1).

duminică, 26 decembrie 2021

Sfântul Ioan, apostol și evanghelist: El a crezut Cuvântului [27 decembrie 2021]

 


Sfântul Ioan, apostol și evanghelist.

El a crezut Cuvântului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (27 decembrie 2021) 

Lecturi biblice: 1Ioan 1,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-8; lecturi biblice

Omilie

Celebrăm sărbătoarea sfântului Ioan, apostol și evanghelist. În primele secole în Orient se sărbătoreau cei doi frați, fii lui Zebedeu: sfântul Ioan și sfântul Iacob pe 27 decembrie. Ioan este numit „teologul”, adică cel care îl cunoaște pe Dumnezeu. În calendarele occidentale e amintită în secolele al VI-lea. Martirologiu Hiéronymian indică pe data de 27 decembrie: Adormirea sfântului Ioan evanghelist la Efes. La Roma, încă din secolul al VI-lea, 27 decembrie era sărbătorită ca ziua de naștere pentru cer a sfântului Ioan evanghelist. Cultul sfântului Ioan a fost introdus la Roma de către papa Hilaire (461-468) care se refugiase lângă mormântul său în timpul înarmării de la Efes din anul 449. El a făcut să se construiască un oratoriu în Lateran sub protecția sfântului Ioan.

Notele biblice îl prezintă ca ucenic al lui Ioan Botezătorul; l-a urmat apoi pe Isus, împreună cu Andrei, devenind apostolul preferat. A participat la Conciliul din Ierusalim. Împreună cu Petru s-a dedicat evanghelizării Samariei; Paul îl numeşte ca o coloană a Bisericii. După unele izvoare ale tradiţiei a trăit mai întâi la Antiohia şi apoi la Efes, unde i se venerează mormântul. După aceea ar fi venit la Roma, apoi a fost deportat în insula Patomos; aici a avut renumitele viziuni, pe care le descrie în Apocalips, şi tot aici ar fi murit la sfârşitul primului secol (prin anul 100 sau 104), sub împăratul Domiţian. În afară de evanghelie care îi poartă numele, îi mai sunt atribuite trei scrisori şi Apocalipsul.

vineri, 24 decembrie 2021

† Sfânta Familie: Isus, Maria şi Iosif [C]: „Fiu al ascultării” – suntem noi toți 26 decembrie 2021]

 „Fiu al ascultării” – suntem noi toți

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 decembrie 2021) 

Lecturi biblice: 1Samuel 1,20-22.24-28; 1Ioan 3,1-2.21-24; Evanghelia Luca 2,41-52;  lecturi biblice

Omilie

Sărbătoarea de astăzi ne oferă ocazia să reflectăm asupra familiei creștine. Textele biblice din această duminică sunt centrate pe familie ca loc de realizare a proiectelor lui Dumnezeu. Totul este darul Domnului. Suntem un dar unii pentru alții… Prima lectură prezintă pe Ana, femeia sterilă, care a primit darul de a da viață un fiu: Samuel. Acum îl oferă lui Dumnezeu purtându-l la sanctuar. Este unul dintre cei mai mari profeți [ne-scriitori]. Evanghelia conține câteva expresii ce amintesc de viața Mariei, ascunsă, de Iosif și credința sa, de Isus și „ascultarea” lui. Este înfățișată vizita lui Isus la templu având vârsta de doisprezece ani, major, pentru legea ebraică – e „fiul ascultării!” Este preocupat de „interesele” Tatălui său, Dumnezeu. A doua lectură reprezintă anunțul plin de uimire că Dumnezeu a voit să ne primească ca adevărați fii ai săi: „vedeţi câtă iubire ne-a dăruit Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem!” „Fiul ascultării” suntem noi toți!...

joi, 23 decembrie 2021

† Nașterea Domnului – Zorile: Vi s-a născut Mântuitorul: e Cristos Domnul! [25 decembrie 2021]


Vi s-a născut Mântuitorul: e Cristos Domnul!

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (25 decembrie 2021) 

Lecturi biblice: Isaia 62,11-12; Tit 3,4-7;Evanghelia Luca 2,15-20.

Evanghelia Luca 2,15-20: 15 Când îngerii au plecat de la ei spre cer, păstorii au spus unii către alţii: „Să mergem până la Betleem şi să vedem acest cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul!” 16 Au plecat, deci, în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. 17 După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. 18 Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. 19 Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. 20 Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus.

Omilie

Sunt în zorii dimineții Crăciunlui. Este nașterea Domnului. Iată vestea dată păstorilor de către un înger care păzeau turma în noapte în împrejurini: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: <astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul>” (Lc 2,10-11). „Domnul” – este Adonai, în ebraică, acel „Nume” – Jahweh – care nu se pronunță de evrei niciodată, Kyrios, în greacă. Iar păstorii au zis: „Să mergem până la Betleem şi să vedem acest Cuvânt care s-a făcut şi ce ne-a făcut cunoscut Domnul!” (Lc 2,15). Simpli și primitori, cum sunt săracii, ei merg în grabă să caute. Iosif și Maria – sunt din Nazaret – nu au găsit loc la Betleem; sfârșesc prin a se adăposti într-un staul sărac: acolo s-a născut Mesia, Domnul Isus Cristos.

vineri, 17 decembrie 2021

† Duminica a 4-a din Advent [C]: Domnul vine!... Vom ști să-l primim?... [19 decembrie 2021]

Vizita Mariei la Elisabeta.
 

Domnul vine!... Vom ști să-l primim?...

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 decembrie 2021) 

Lecturi: Miheia 5,1-4a; Evrei 10,5-10; Evanghelia Luca 1,39-45; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din această ultimă duminică din Advent se concentrează asupra misterul nașterii umane a lui Isus: o naștere concretă, plasată în spațiu și timp, într-o genealogie precisă. Lecturi de astăzi tinde la același punct: nașterea Domnului. Prima lectură relatează celebrul oracol al nașterii lui Mesia într-o localitate izolată, pierdută, la Betleem. A doua lectura reprezintă o reflecție teologică a nașterii umane a lui Cristos, prin care Dumnezeu nu a cerut arderi de tot sau jertfe în templu, dar oferta umanității sale. Evanghelia istorisește vizita Mariei la Elisabeta, după Buna Vestire. Nu se putea oferi un model de credință, de încredere și supunere la voința lui Dumnezeu decât acesta: Maria și Elisabeta care-l așteaptă pe Domnul.

marți, 14 decembrie 2021

Colinde - de Florin Săsărman - cele mai frumoase colinde de Crăciun - Seara Crăciunului nost’


(45 min)
Albumul „Seara Crăciunului nost’” a fost lansat în 2003 la @Electrecord de Florin Săsărman și include următoarele colinde superbe, pe care vă invităm să le ascultați: 00:00:00 Hoida-ler, boier bătrân 00:01:21 Colind din Porumbeni 00:05:44 Ce haznă-i de-aiastă sară? 00:08:48 Fluieru’ cel păstoresc 00:10:53 Coborât-o, coborât (varianta I) 00:16:08 Noi, în sara de Crăciun 00:18:59 Ce se vede-n zare? 00:21:58 Din rai vesel, luminos 00:26:51 Colo sus și mai în sus 00:30:01 S-aude, blând, spre sară 00:32:51 Colo sus, la răsărit 00:35:25 Seara Crăciunului nost 00:38:48 Coborât-o, coborât (varianta II) 00:40:34 Moș Crăciun, blajin și darnic

sâmbătă, 11 decembrie 2021

† Duminica a 3-a din Advent [C] – Gaudete: Bucuria întâlnirii cu Domnul [12 decembrie 2021]

Ioan Botezătorul predicând mulțimii. 

Bucuria întâlnirii cu Domnul

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (12 decembrie 2021) 

Lecturi: Sofonia 3,14-18; Filipeni 4,4-7;  Evanghelia Luca 3,10-18; lecturi biblice

Omilie

În a treia duminică din Advent suntem chemați la bucurie pentru că Domnul este în mijlocul nostru. Tema liturgiei de astăzi este aceea a bucuriei, care devine din ce în ce mai intensă pe măsură ce ne apropiem de nașterea Domnului. Nu trebuie să ne lăsăm copleșiți de tristețe sau descurajare. Domnul este mereu acolo în inima noastră. În el vom găsi adevărata bucurie. Îndemnul la bucurie înseamnă că ceea ce am anunțat suntem chemați să trăim zilnic. Figura centrală este din nou a lui Ioan Botezătorul. Motivul este că Domnul este aproape. Găsim această idee în lecturile de astăzi: sunt unite într-un îndemn la bucurie. Liturgia este deja în sine o intrare premergătoare în bucuria celor răscumpărați. Este vestea profetului Sofonia că „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un viteaz care salvează”. Atunci are sens să te bucuri! Același îndemn reiese din Scrisoarea către Filipeni: Domnul este aproape. Este singurul motiv valabil pentru a ne bucura. Evanghelia îl prezintă pe Ioan Botezătorul răspunzând la întrebările despre comportamentele de urmat în diverse stări de viață: de la mulțimi, la vameşi şi soldaţi. Merg toate pe aceeași linie a dreptății și solidarității. Este ziua bucuriei că Domnul este aproape!

marți, 7 decembrie 2021

† Neprihănita Zămislire [anul A B C]: „Plină de har!” [8 decembrie 2021]

Immaculate Conception of El Escorial de  Bartolome Esteban Murillo.

„Plină de har!”

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (8 decembrie 2021) 

Lecturi:  Geneză 3,9-15.20; Efeseni 1,3-6.11-12; Evanghelia Luca 1,26-38; lecturi biblice

Omilie

Sărbătorim solemnitatea Neprihănitei Zămisli. Rugăciunea zilei spune sensul misterului pe care îl celebrăm: „Dumnezeule, prin zămislirea neprihănită a Fecioarei Maria, tu i-ai pregătit lăcaş vrednic Fiului tău. Te rugăm ca, după cum ai ferit-o pe ea de orice prihană pentru meritele morţii lui Cristos, să ne dai şi nouă […] harul de a ajunge curaţi la tine”. Zămislirea Neprihănitei Fecioarei Maria nu este numai păzirea de păcat, dar și plinătatea harului: Dumnezeu a umplut-o de harul său, învelind-o cu mantia inocenței. Acest privilegiu i-a fost acordat în vederea maternității divine pentru a-i fi plăcută Domnului. În zilele Adventului ne este pusă în față figura sfintei Fecioare Maria, total deschisă prezenței Domnului, acceptând venirea sa. Lecturile de astăzi sunt cele care ne ajută să înțelegem acestă semnificație. Prima lectură ne duce la un eveniment al rupturii între omenire și Dumnezeu și este anunțată o „femeie” care va distruge orice dușmăniei, cu tot ce e negativ și întunecat, dintre Dumnezeu și om, prin „descentența” Fiului său, Isus. Ființa umană [reprezentată de Adam și Eva] a primit, de la începutul istoriei, minciuna, ispita și moartea. Dar fiii Evei sunt făcuți pentru viață și nu pentru moarte. Câteva secole mai târziu, într-o tânără umilă din Galileea, toată omenirea se deschide nu spre minciună și moarte, ci spre adevăr și viață. Îngerul Gabriel folosește o expresie semnificativă care manifestă sensul teologic al imaculatei, adică fără pată, curat, nepătat: „plin de har”. În lectura a doua, sfântul Paul prezintă planul de mântuire în care toții suntem predestinați să fim imaculați în iubire și ne invită să-i mulțumim lui Dumnezeu Tatăl pentru toate darurile cu care ne-a copleșit: „ne-a binecuvântat […], ne-a ales […], ca să fim sfinţi şi neprihăniţi înaintea lui!”

vineri, 3 decembrie 2021

† Duminica a 2-a din Advent [C]: Vine mântuirea în „trupul de carne” a lui Isus [5 decembrie 2021]


„Pregătiți calea Domnului!” 

Vine mântuirea în „trupul de carne” a lui Isus

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (5 decembrie 2021) 

Lecturi: Baruh 5,1-9; Filipeni 1,4-6.8-11; Evanghelia Luca 3,1-6; lecturi biblice

Omilie

Isus Cristos vine ca salvator; poartă eliberarea; ne sustrage puterii răului și ne duce la lumină. Ieșiți pentru a anunța evanghelia. Bucuria ne împinge să ieșim! Tema lecturi de astăzi este aceea a căilor lui Dumnezeu ce suntem chemați să-i parcurgem pentru a-l întâlni pe Domnul care vine. Evanghelia se concentrează asupra lui Ioan Botezătorul: specifică coordonatele istorice ale apariției lui Ioan lângă Iordan predicând botezul convertirii. Prima lectură relatează anunțul de bucurie pentru Ierusalim: „dezbracă, Ierusalim, haina plânsetului tău şi a oprimării tale şi îmbracă frumuseţea gloriei care vine de la Dumnezeu!” A doua lectură are un caracter de îndemn: apostolul îi sfătuiește pe creștinii din Filipi să se păstreze fără vină pentru ziua întâlnirii cu Cristos. Speranța venirii Domnului ne luminează calea și ne animă curajul. Este timpul Adventului!

vineri, 26 noiembrie 2021

Prima duminică din Advent [C]: „Voi veni curând!” [28 noiembrie 2021]


Voi veni curând!”

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (28 noiembrie 2021) 

Lecturi: Ieremia 33,14-16; 1Tesaloniceni 3,12-4,2; Evanghelia Luca 21,25-28.34-36; lecturi biblice

Omilie

Adventul este văzut ca o pregătire pentru Crăciun. În practică, liturgia are două semnificații ce s-au contopit. Primul sens este cel escatologic: în greacă escatologia înseamnă „ultimele lucruri”: învierea morților, judecata, viața veșnică. Predomină în primele trei duminici ale Adventului; din 17 decembrie este așteptarea Crăciunului, sărbătorirea întrupării Fiului lui Dumnezeu. Adventul ne amintește că secole la rând oamenii au trăit așteptarea promisiunii făcute de Dumnezeu a unui mântuitor care ne-a smuls sub sclavia păcatului introducându-ne în „tara promisă”. Isus, Fiul lui Dumnezeu, a venit ca om cu două mii de ani înainte. Se va întoarce la sfârșitul timpului ca să judece pe cei vii și pe cei morți. Acesta este fundamentul credinței creștine. Suntem în așteptarea mântuirii: o viață plină de răbdare, încrezându-ne neîncetat în Acela care trebuie să vină. Cele trei lecturi sunt caracterizate de o deschidere spre viitor, nu spre nădejdile omenești, ci spre promisiunile făcute de Dumnezeu. Este duminica speranței: „voi veni curând!” Prima lectură ia forma unui oracol profetic: „în acel timp voi face să răsară pentru David o odraslă dreaptă”. E un rege drept; face dreptate pe pământ. Astăzi începe un nou an liturgic dedicat evangheliei lui Luca care relatează discursul escatologic al lui Isus. Speranța creștinilor constă în așteptarea venirii Domnului în glorie. Dă sens întregii istorii omenești. A doua lectură arată cum așteptarea „parusiei” [în greacă, venire] a lui Isus pe pământ în glorie era vie în primele comunități creștine. Aceasta este dinamica Adventului: plină de mișcare și acțiune!

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

† Cristos, Regele Universului [B]: Cristos Rege – martor al adevărului [21 noiembrie 2021]

 


pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (21 noiembrie 2021) 

Lecturi: Daniel 7,13-14;  Apocalips 1,5-8; Evanghelia Ioan 18,33b-37; lecturi biblice

Omilie

Lunga serie de duminici din „timpul de peste an” se încheie cu solemnitatea lui Cristos Regele universului. Este încoronare a anului liturgic. Biserica nu ne propune relatarea unei teofanii strălucitoare, ci scena sfâșietoarelor pătimii după sfântul evanghelist Ioan, în care Isus este umilit și înlănțuit în fața lui Pilat, reprezentantul imperiului roman. Ceea ce contează este dialogul celor doi oameni, Pilat și Isus. „Tu eşti regele iudeilor?”, îi sune Pilat. Domnul încearcă să intre în relație cu el și îi răspunde: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au spus alţii despre mine?” Însă, pentru a evita neclaritățile și îndoielile, adaugă imediat: „Împărăţia mea nu este din lumea aceasta!” Totul se schimbă cu aceste cuvinte. Este necesar să stabilim în ce constă această regalitate? Care sunt obiectivele sale? Prin ce mijloace ar trebui instaurată şi exercitată regalitatea? Trebuie să o înțelegem și să afirmăm sensul limpede și clar. Contează adevărul: a slujit adevărul, a mărturisit despre adevăr, despre Tatăl, despre viața veșnică, despre moarte. Lecturile din această duminică au ca temă căutarea adevărului, ca expresie a regalității lui Isus.

vineri, 12 noiembrie 2021

† Duminica a 33-a de peste an [B]:Domnul este la ușă... Să nu ne pierdem speranța! [14 noiembrie 2021]

„Atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie!” (Mc 13,26).

 Domnul este la ușă... Să nu ne pierdem speranța!

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (14 noiembrie 2021) 

Lecturi: Daniel 12,1-3;  Evrei 10,11-14.18; Evanghelia Marcu 13,24-32; lecturi biblice

Omilie

Încheierea anului liturgic scoate la lumină teme de natură escatologică [eschaton, în greacă, este sfârșit, final, ultim], apelând la speranță. Suntem în escatologia creștină. Lecturile de astăzi ne invită să fim atenți la ultimele realități ale vieții, la sfârșitul lumii și al timpului. Creștinismul nu ne inspiră teamă ci ne menține încrederea în viitor. Nu suntem discipolii lui Isus? Unde este lumina și viața? Cei care ascultă știu. Cine îl urmează pe Cristos nu se pierde. Astăzi îl ascultăm: ne invită să depășim frica și să pregătim ziua întoarcerii sale. El se va reîntoarce în glorie să-i adune pe aleșii săi și să instaureze cu ei o împărăție a dreptății și a păcii: este împărăția veșnică a iubirii.  Prima lectură descrie vestirea învierii trupurilor morților și judecata: „mulţi dintre cei care dorm în ţărâna pământului se vor trezi: unii pentru viaţa veşnică, iar alţii pentru ocara şi dezgustul veşnic”. Evanghelia prezintă discursului escatologic al lui Isus, în care este prezisă întoarcerea Fiului Omului: „atunci îl vor vedea pe «Fiul Omului venind pe nori» cu putere mare şi glorie”. A doua lectură mută atenția asupra lui Cristos glorificat care a început și va purta până la capăt victoria asupra vrăjmașilor. Caracterul escatologic al primei lecturi și al Evangheliei este evident chiar și în ochii cititorului mai puțin atent.

sâmbătă, 6 noiembrie 2021

† Duminica a 32-a de peste an [B]: A dat totul… [7 noiembrie 2021]


 A dat totul…

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (7 noiembrie 2021) 

Lecturi:  1Regi 17,10-16; Evrei 9,24-28; Evanghelia Marcu 12,38-44; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi compară dărnicia lui Dumnezeu și generozitatea omului, pentru a ajunge la concluzia că Domnul este iubitor și răspunde dărniciei umane cu măsura divină și superabundentă a mărinimiei sale: a dat totul. Lecturile tratează încă o dată tema sărăciei. Liturgia este dominată de figura a două femei văduve: cea din Sarepta Sidonului care vine în ajutor profetului Ilie cu prețul de a nu păstra nimic pentru sine și copilul său, și văduva din evanghelie, căruia Cristos îi aduce laudă. Prima lectură istorisește despre minunea lui Ilie în favoarea unei văduve sărace din Sarepta, care, în ciuda faptului că se afla cu puține mijloace de susținere, nu-i refuză ospitalitatea și asistența profetului. Evanghelia consemnează laudă adusă de Isus unei văduve sărace, dar generoasă cu Dumnezeu: „văduva aceasta săracă a pus mai mult decât toţi cei care pun în caseta pentru ofrande, căci toţi au pus din surplusul lor, ea însă a pus din sărăcia ei totul, tot ce mai avea la viaţa ei”. A doua lectură expune amănunțit despre preoția cerească a Celui Înviat, care s-a prezentat înaintea lui Dumnezeu, o dată pentru totdeauna, ca victimă a ispășirii păcatelor omenirii. A dat totul: el, Cristos, și cele două văduve…

duminică, 31 octombrie 2021

† Toți Sfinții: Despre sfințenie [1 noiembrie 2021]

Despre sfințenie

 pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (1 noiembrie 2021) 

Lecturi: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

Astăzi, Biserica celebrează solemnitatea tuturor sfinților. Cele trei lecturi dezvoltă discursul despre sfințenie. În momentul în care Biserica pământească sărbătorește sfințenia obținută de Biserica cerească, intenționează să înțeleagă mai profund propriul mister, al celor fericiți. De fapt, chiar și Biserica pământească, deși cu multe dificultăți și umbre, este sfântă, în virtutea prezenței personale a lui Cristos în ea și comunicată în sacramente. Sfințenia este încă o realitate în încolțire. Să trecem dincolo de acest orizont pământesc, pentru a putea contempla fructul deplin și matur, căci este copt. Liturgia ne îndeamnă astăzi să înălțăm privirea în sus. În această mulțime există sfinții recunoscuți oficial, dar și cei botezați din toate veacurile și neamurile, care au căutat să îndeplinească voința divină cu iubire și fidelitate. Cea mai mare parte dintre ei nu-i știm chipurile sau chiar numele, dar cu ochii credinței vedem strălucind ca niște stele pline de glorie pe firmamentul lui Dumnezeu. Oastea glorioasă a sfinților mijlocește pentru noi împreună cu Domnul, ne însoțește în călătoria noastră spre împărăția lui Dumnezeu, de unde va veni în glorie.

sâmbătă, 30 octombrie 2021

† Duminica a 31-a de peste an [B]: Ascultarea este poarta de acces la întâlnirea cu Domnul [31 octombrie 2021]


 Ascultarea este poarta de acces la întâlnirea cu Domnul

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (31 octombrie 2021) 

Lecturi: Deuteronom 6,2-6; Evrei 7,23-28; Evanghelia Marcu 12,28b-34; lecturi biblice

Omilie

În liturgia duminicii de astăzi este credința noastră – iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui. Una nu merge fără alta. În Evanghelie, întrebarea cărturarului, care „este prima dintre toate poruncile”, pare să stabilească tema lecturilor. În ciuda complexității sistemului legislativ ebraic, al Legii lui Moise, a interpretările rabinice, învățătura lui Isus este foarte simplă: deja cunoscută în întregime – cele două porunci unice, în care își au originea toate celelalte. Prima lectură insistă asupra respectării normelor divine pornind din inimă, din suflet. Evanghelia prezintă dialogul dintre Isus și un cărturar cu privire la esența legii. „Ascultă, Israel!”, este răspunsul lui Isus dat doctorului legii. Prima este ascultarea: fără să asculți, Dumnezeu nu este accesibil. A doua lectură consideră preoția lui Cristos ca fiind rodul unui jurământ divin superior legii mozaice: „jurământul, venit în urma Legii, îl constituie pe Fiul care este desăvârşit pentru totdeauna”. Legea, iubirea, ascultarea este poarta de acces la întâlnirea cu Domnul!

vineri, 22 octombrie 2021

† Duminica a 30-a de peste an [B]: Dumnezeu plin de compasiune [24 octombrie 2021]

 

Dumnezeu plin de compasiune

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (24 octombrie 2021) 

Lecturi: Ieremia 31,7-9; Evrei 5,1-6; Evanghelia Marcu 10,46-52; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi îl prezintă pe Dumnezeu sub aspectul unui mântuitor plin de compasiune, dătător de viață, adevărat „tată” pentru Israel. Prima lectură descrie adunarea exilaților din Babilon pe care Dumnezeu o realiză: „Doamne, mântuieşte-l pe poporul tău şi pe restul lui Israel!” Evanghelia consemnează ultima minune înfăptuită de Isus înainte de a intra în Ierusalim: vindecarea orbului din Ierihon prin credință. A doua lectură subliniază preoția lui Cristos.

vineri, 15 octombrie 2021

† Duminica a 29-a de peste an [B]: A sluji – esența creștinismului [17 octombrie 2021]


A sluji – esența creștinismului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 octombrie 2021) 

Lecturi: Isaia 53,10-11; Evrei 4,14-16; Evanghelia Marcu 10,35-45; lecturi biblice

Omilie

Tema liturgiei de astăzi este suferința. Prima lectură e un scurt cântec despre „Slujitorul Domnului” [ebed, în ebraică], în care suferința este citită în cheia ispășirii: e suferința pentru o faptă comisă de altă persoană. Este cunoscut textul slujitorului suferind prezent în cartea lui Isaia [al doilea Isaia], dezvăluind în mod deschis că acel slujitor este Mesia. Evanghelia ne încredințează chipul lui Isus, slujitorului omenirii. De aceea, să ne îndreptăm privirea asupra Domnului pentru a învăța să fim slujitori unii altora în iubire și libertate. A doua lectură preia tema durerii lui Cristos în termenii de solidaritatea și împărtășire. Isus este marele preot care ispășește păcatele omenirii. În această celebrare, Domnul ne eliberează de noi înșine, făcându-ne capabili să ne iubim unii pe alții și să slujim Împărăției sale.

vineri, 8 octombrie 2021

† Duminică a 28-a de peste an [B]: Urmarea lui Isus [10 octombrie 2021]


 Cristos și tânărul bogat - de Heinrich Hofmann.

Urmarea lui Isus

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (10 octombrie 2021) 

Lecturi:  Înţelepciunii 7,7-11; Evrei 4,12-13; Evanghelia Marcu 10,17-27; lecturi biblice

Omilie

În liturgie de astăzi, Biserica ne recomandă să trăim cu înțelepciune. Este vorba despre viața noastră, nu numai în prezent, ci cea viitoare. Textele biblice ne arată importanța vieții noastre. Domnul nu se oprește la suprafață: continuă să răstoarne logica religioasă a timpului său și mai ales a discipolilor care nu reușesc să-l înțeleagă. Evanghelia ne spune despre întâlnirea dintre Cristos și un om care îl întreabă despre viața veșnică:  „Învăţătorule bun, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Isus îi vorbește despre eliberarea de bogății, apoi, „vino, urmează-mă!” Domnul își exprimă voința despre folosirii corecte a bunurilor acestei lumi. Se subliniază faptul că exigențele lui Cristos sunt mult mai mari decât cele cerute cândva de Moise… Prima lectură îl prezintă pe regele Solomon care se roagă pentru înțelepciune: ea prețuiește mai mult decât toate bogățiile și puterea. A doua lectură este un imn al Cuvântului lui Dumnezeu care pătrunde în adâncurile sufletului omenesc și îl luminează cu strălucirea sa.

sâmbătă, 2 octombrie 2021

† Duminica a 27-a de peste an [B]: Căsătoria e voită de Dumnezeu și este imposibil de desfăcut [3 octombrie 2021]


 Căsătoria e voită de Dumnezeu și este imposibil de desfăcut

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (3 octombrie 2021) 

Lecturi: Geneză 2,18-24; Evrei 2,9-11; Evanghelia Marcu 10,2-16; lecturi biblice

Omilie

Lecturile din această duminică ne propun tema căsătoriei și a familiei:  este o veste de actualitate; este elogierea iubirii conjugale. În vremurile în care căsătoria este contestată de toate părțile, chiar dărâmată, în națiunile în care legislații civile acordă divorț cu multă ușurință celor care doresc, este bine să amintim creștinilor legea fundamentală a indisolubilității căsătoriei, adică este imposibil de desfăcut căsătoria. Rezultă din însăși natura iubirii conjugale. S-o încalci este același lucru ce zdruncină baza societății și provoacă o serie lungă de drame, cea mai dureroasă.

vineri, 24 septembrie 2021

† Duminica a 26-a de peste an [B]: Colaboratori ai dialogului [26 septembrie 2021]


Colaboratori ai dialogului

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (26 septembrie 2021) 

Lecturi: Numerilor 11,25-29; Iacob 5,1-6; Evanghelia Marcu 9,38-43.45.47-48; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi ne invită să întreținem relații și să nu dorim să controlăm activitatea celorlalți. Este subliniată necesitatea ca creștinii să se deschidă dialogului și colaborării. Prima lectură relatează despre revărsarea duhului asupra celor șaptezeci de bătrâni aleși de Moise și asupra a doi care nu s-au prezentat la adunare: ei îl primesc și profețesc, stârnind mânia lui Iosue. O situație asemănătoare este în Evanghelie: un om alungă diavolii fără a fi integrat fizic în grupul ucenicilor, provocând indignarea apostolului Ioan. Și totuși Isus nu-l acuză că este vinovat: „nu-l opriţi, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi!” Nici Ioan, nici Iosue nu primesc consimțământul pe care îl așteptau. Cu totul altul! Cu inima deschisă, Moise și Isus, sunt o lumină ce răvășește inimile și mințile închise a lui Iosue și a lui Ioan. A doua lectură indică principalul obstacol în calea comunicării Duhului: bogăția este dispoziția celui plin de sine, sprijinindu-se nu pe ceea ce este Dumnezeu. Temele atinse de liturgie sunt două: e libertatea Duhului și necesitatea dialogului. E un „paharul cu apă” dat în numele Domnului!

sâmbătă, 18 septembrie 2021

† Duminica a 25-a de peste an [B]: A sluji… [19 septembrie 2021]


Isus și copii.

 A sluji…

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (19 septembrie 2021) 

Lecturi: Înţelepciunii 2,12.17-20; Iacob 3,16-4,3; Evanghelia Marcu 9,30-37; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi atinge tema renunțării la voința puterii în schimbul slujirii. Împreună cu a doua profeție a morții pe cruce, Isus enunță principiul creștin al slujirii: „dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor!” Prima lectură prezintă atitudinea celor răi, dornici să-și impună viziunea asupra lumii prin forță. A doua lectură precizează caracteristicile înțelepciunii venite de sus, care nu tinde să se impună, ci este pașnică și ascultătoare. Este a sluji!

miercuri, 15 septembrie 2021

Sfânta Fecioară Maria Îndurerată: Lângă crucea lui Isus stătea mama lui, Maria [15 septembrie 2021]


 Maria Addolorata - de Sassoferrato (1609-1685).

Lângă crucea lui Isus stătea mama lui, Maria

„Ți s-a spus: Femeie, iată fiul tău (In 19,26). Ce schimb! Îți este dat Ioan în locul lui Isus, slujitorul în locul Stăpânului, ucenicul în locul Învățătorului, fiul lui Zebedeu în locul Fiului lui Dumnezeu, un simplu om în locul adevăratului Dumnezeu” (Sfântul Bernard, Predici; Sermo in dom. infra oct. Assumptionis, 14-15: Opera omnia, Edit. Cisterc. 5[1968], 274).