vineri, 22 septembrie 2017

Muncitorii de la ultima ora [XXV TPA (A) - duminică, 24.09.2017]


Mergeți voi în via mea...
Evanghelia Matei 20,1-16a: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi această parabolă: „Împărăţia cerurilor este asemenea stăpânului care a ieşit dis-de-dimineaţă ca să tocmească lucrători în via sa. După ce s-a înţeles cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via lui. Ieşind la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă şi le-a spus: «Mergeţi şi voi în vie şi ceea ce este drept vă voi da!” Iar ei au plecat. Din nou a ieşit pe la ceasul al şaselea şi la al nouălea şi a făcut la fel. Apoi a ieşit pe la ceasul al unsprezecelea şi a găsit pe alţii stând şi le-a spus: «De ce staţi aici toată ziua degeaba?» I-au spus: «Pentru că nimeni nu ne-a tocmit». El le-a zis: «Mergeţi şi voi în vie!» Când s-a lăsat seara stăpânul viei a spus administratorului său: «Cheamă lucrătorii şi dă-le plata, începând de la cei din urmă şi până la cei dintâi». Venind cei de la ceasul al unsprezecelea, au primit câte un dinar. Venind apoi primii, se gândeau că vor primi mai mult, dar au primit şi ei câte un dinar. Primindu-l, murmurau împotriva stăpânului casei, zicând: «Aceştia din urmă au lucrat o oră, iar tu i-ai tratat ca pe noi, care am suportat greutatea zilei şi arşiţa”. Dar el, răspunzând unuia dintre ei, a zis: «Prietene, nu te nedreptăţesc. Oare nu ne-am înţeles cu un dinar? Ia ceea ce este al tău şi du-te! Eu vreau să dau acestuia din urmă ca şi ţie. Nu-mi este permis oare să fac ceea ce vreau cu ceea ce este al mele? Sau ochiul tău este rău pentru că eu sunt bun?» Astfel, ultimii vor fi primii”.

Omilie

Aceste texte biblice pe care le-am auzit sunt purtătorii speranţei. Ne spun despre iubirea gratuită a lui Dumnezeu care este oferită nouă tuturor fără nici un merit din partea noastră. Chiar şi atunci când totul merge prost, el este acolo. Este ceea ce e anunţat de Isaia profetul – în prima lectură – ce se adresează unui popor foarte încercat de un lung exil. Dumnezeu îl invită să se hrănească din Cuvântul său la o sărbătoare unde totul este gratuit.

Domnul vrea să fie aproape de toți. Dar el trebuie să fie căutat, invocat şi dorit. Cheamă păcătoșii, care suntem noi, pentru a ne converti de la gândirea şi purtarea lor cea rea. Suntem cu toţii invitaţi să revenim la Dumnezeu, care este bogat în iertare și milostivire. Sfințenia şi transcendenţa sa îl plasează la o imensă distanţă între cer şi pământ. Păcatul a adâncit această distanță între om şi Dumnezeu de trei ori sfânt. Dar Dumnezeu nu încetează să facă primul pas spre noi. Iubirea sa este întotdeauna oferită nouă. Astfel ne apropie de el cu gândurile şi căile sale.

joi, 21 septembrie 2017

Evanghelia este întotdeauna tânără



„Sunteţi în stare să daţi vigoare din nou lumii,
da sau nu?
Evanghelia este întotdeauna tânără,
îmbătrâniţi sunteţi voi”. 
(Bernanos G., I grandi cimiteri sotto la luna, Arnoldo Mondadori Editore, Milano 1980, 250).


miercuri, 20 septembrie 2017

Există Dumnezeu 


Sfânta Treime (1620) - by Hendrick van Balen. 

Nu, nu suntem un vis, o întâmplare, 
un lut de sine însuși frământat.
Ci ne-a zidit o Forță creatoare,
o-Nțelepciune fără de hotare.
Există Dumnezeu cu-adevărat! 


Nu, nu suntem jivine-ntunecate,
gonite de un bici ne 'nduplecat.
Ci noi avem un duh și-o libertate
Și-o inima ce pentru ceruri bate.
Există Dumnezeu cu-adevărat! 


N-ar fi simțit în veci de veci țarina
Surâsul unui crin imaculat,
de n-ar fi-ntins Atotstăpânul mâna
să umple-n noi de simțământ fântâna-
Există Dumnezeu cu-adevărat! 


Avem cu noi Scriptura ca dovadă,
avem minuni și semne ne 'ncetat.
Iar cine vrea pe Dumnezeu să-l vadă
să stea în fața lui pe baricadă!
Există Dumnezeu cu-adevărat! 


Nu-i calea noastra veșnic însorită,
nu-i viața totdeauna un palat.
Dar o trăim, căci merită trăită,
când, peste lumea asta mărginită,
Există Dumnezeu cu-adevărat! 


Nu, nu suntem neant! Ce fericire!
Supremul adevăr s-a revelat.
Isus e-n noi, lumini și iubire.
Iar moartea e un sbor spre nemurire.
Există Dumnezeu! Ce minunat!



Costache Ioanid (1912-1987)



(sursă: http://www.romanianvoice.com/poezii/poeti/ioanid.php).

marți, 19 septembrie 2017

Lichefierea sângelui sfântului Ianuariu în catedrala din Napoli (19 septembrie 2017)



Sfântul Ianuariu († 305) „episcop de Benevento, a suferit martiriul la Napoli, împreună cu însoţitorii săi, în timpul persecuţiei lui Diocleţian”. Este patronul oraşului Napoli. Condamnat „ad bestias” în amfiteatrul din Pozzuoli, împreună cu tovarăşii de credinţă, din cauza întârzierii unui judecător, ar fi fost decapitat şi nu dat ca hrană fiarelor pentru distracţia gratuită şi macabră a păgânilor. După mai bine de un secol, în anul 432, cu ocazia mutării relicvelor de la Pozzuoli la Napoli, o femeie ar fi încredinţat episcopului Ioan două vase conţinând sângele închegat al sfântului Ianuariu. Drept garanţie a afirmaţiei femeii sângele s-a lichefiat în faţa ochilor episcopului şi a unei mari mulţimi de credincioşi. Evenimentul singular de atunci se repetă în mod constant în fiecare an în anumite zile, adică în sâmbăta care precede prima duminică din mai şi în cele opt zile succesive; la 16 decembrie şi la 19 septembrie şi pe toată durata octavei celebrărilor în cinstea sa. Mărturiile acestui fenomen încep din anul 1329 şi sunt atât de numeroase şi concordante, încât nu pot fi puse la îndoială. (cf. sursă: http://ercis.ro/liturgie/sfantzi.asp). 



Miracolul s-a făcut și astăzi: lichefierea sângelui sfântului Ianuariu în catedrala [dom] din Napoli (19 septembrie 2017).
sursă: (video)
http://www.napolitoday.it/cronaca/miracolo-san-gennaro-video-19-settembre-2017.html

luni, 18 septembrie 2017

Calvarul este fântâna carității, apeductul speranței, izvorul credinței



Calvarul este caseta în care
se concentrează toată iubirea lui Dumnezeu.
Crucea este cea mai mare manifestare,
este epifania cea mai înaltă
a dragostea lui Dumnezeu pentru noi.
El a trimis Fiul său pe cruce pentru că a luat păcatele,
ne-a răscumpărat, ne face curați.
Calvarul este nu numai fântâna carității,
nu este numai apeductul speranţei,
dar și este izvorul credinţei”.
(Tonino Bello [1935-1993]).

sâmbătă, 16 septembrie 2017

† Duminica a 24-a de peste an (A): O comunitate de oameni iertaţi care iartă [17 septembrie 2017]

Iertarea creștină.

O comunitate de oameni iertaţi care iartă  
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (17 septembrie 2017)

Lecturi: Ben Sirah 27,30-28,7; Romani 14,7-9; Evanghelia Matei 18,21-35.

Omilie

Liturgia cuvântului din această duminică ne învață tema iertării; este vorba despre  importanța crucială a iertării. Iertarea este esențială pentru o comunitate creștină.

În lectura întâia (Sir 27,30-28,7) citim din Ben Sirach: „Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos se lasă stăpânit de ele” (v. 30). Este un fragment dintr-o carte de înțelepciune ce vrea să transmită idealul vieții tradiționale religioase la o comunitate ebraică din Egipt, din secolul al 2-lea î. C., mult fascinată de cultura greacă. Scrierea cărții este în jurul anului 185 î. C. Autorul denunţă răzbunare şi recomandă iertarea. Înțeleptul învață legea fundamentală prin care familia și comunitatea continuă să rămână în picioare: este legea iertării. „Iartă-i aproapelui tău nedreptatea!” (v. 2). Sunt condamnate ura ascunsă și răzbunarea și lăudate iertarea și milostivirea. Dumnezeu nu acceptă absurditatea mâniei inimii umane (v. 3). Cine neagă iertarea semenului său, acela poate să obțină iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele sale? Nicidecum. Supărarea şi mânia, nu numai că duc la distrugerea raporturilor umane, ci rup şi alianţa cu Dumnezeu împiedicând iertarea divină.

vineri, 15 septembrie 2017

Iartă de șaptezeci de ori câte șapte [XXIV TPA (A) - duminică, 17.09.2017]

Parabola talanților.

Evanghelia Matei 18,21-35: În acel timp, Petru, apropiindu-se, i-a zis lui Isus: „Doamne, de câte ori să-l iert pe fratele meu care greşeşte împotriva mea? De şapte ori?” Isus i-a spus: „Nu-ţi spun până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori şapte. De aceea, împărăţia cerurilor este asemănată cu un rege care a vrut să încheie conturile cu servitorii săi. Când a început să ceară conturile, i-a fost prezentat unul care îi datora zece mii de talanţi. Întrucât nu putea să-i restituie, stăpânul a poruncit ca să fie vândut el, soţia, copiii şi tot ce avea şi să achite datoria. Atunci, servitorul s-a prosternat în faţa lui, zicându-i: «Stăpâne, ai răbdare cu mine şi-ţi voi restitui totul!» Stăpânului i s-a făcut milă de servitorul acela, l-a lăsat să plece şi i-a iertat datoria. Dar ieşind, servitorul acela s-a găsit cu unul care era servitor împreună cu el şi care îi datora o sută de dinari. Înşfăcându-l, îl strângea de gât, spunându-i: «Dă-mi ceea ce îmi eşti dator!» Căzând în genunchi, cel care era servitor împreună cu el îl implora zicându-i: «Ai răbdare cu mine şi îţi voi restitui!” Dar el nu a vrut; dimpotrivă, a mers şi l-a aruncat în închisoare până când îi va fi plătit datoria. Văzând deci ceilalţi servitori cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au povestit stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul lui, i-a zis: «Servitor rău, ţi-am iertat toată datoria aceea pentru că m-ai rugat. Nu trebuia să te înduri şi tu de cel care este servitor ca şi tine aşa cum eu m-am îndurat de tine?” Şi, mâniindu-se, stăpânul l-a dat pe mâna călăilor până va fi plătit toată datoria. Tot aşa vă va face şi Tatăl meu ceresc dacă nu veţi ierta fiecare fratelui său din inimă”.

Omilie


Lecturile biblice din această duminică ne vorbesc despre iertare. Ei bine, înainte de venirea lui Isus, Ben Sirach scria: „Ranchiuna şi mânia sunt lucruri abominabile, iar omul păcătos se lasă stăpânit de ele”. Autorul denunţă răzbunare şi recomandă iertarea. Este o lupta zilnică împotriva tendinţele noastre naturale. Dar Biblia ne spune că Dumnezeu nu va ierta niciodată dacă noi înșine nu i-am iertat pe alţii.

Apostolul Petru se gândea că este prea generos iertând până la şapte ori (şapte este o cifră simbolică care înseamnă „fără limite”). Dar Isus merge mai departe: el ne spune că trebuie să iertăm de șaptezeci de ori câte șapte. Măsura iertării este a fi fără măsură. Adevărata iertarea nu se numără; întotdeauna vom avea de iertat şi de a fi iertați. Cristos nu tolerează concesii pe acest punct: este absolut obligatorul să ne iertăm. Pentru a ajunge la acest lucru trebuie să ne întoarcem spre crucea lui Isus: dat în mâinile oamenilor, torturat, batjocorit fără milă şi dat la moarte, el iartă. Numai el poate să ne dea puterea şi curajul de a merge tot drumul după iertare.

Stabat mater dolorosa



Stabat mater dolorósa
juxta Crucem lacrimósa,
dum pendébat Fílius.

Cuius ánimam geméntem,
contristátam et doléntem
pertransívit gládius.

O quam tristis et afflícta
fuit illa benedícta,
mater Unigéniti!