marți, 23 august 2016

Misterul creştinismului constituie un tot indivizibil


 
„Cel cu sufletul şi inima sensibilă,
nu poate să stea aproape de victima sfântă
fără să devină el însuşi disponibil pentru sacrificiu,
fără a-şi dori ca însăşi mica sa viaţă
să se înscrie în marea operă a mântuitorului.
Misterul creştinismului constituie un tot indivizibil.
Când ai pătruns unul dintre mistere,
le înţelegi pe toate celelalte”.
(Edith Stein).

luni, 22 august 2016

Sfânta Fecioară Maria, Regină (22 august)


Sărbătoarea sfintei Fecioare Maria Regină, corespunzătoare aceleia a lui Cristos Rege, a fost instituită de papa Pius al XII-lea în 1955. Până la reforma calendarului liturgic, sărbătoarea se ţinea la 31 mai, ca o încoronare a lunii mariane dedicate Maicii Domnului. Ziua de 22 august era rezervată pentru cinstirea Inimii Neprihănite a Mariei, dar acum este dedicată Sfintei Maria Regină, pentru a sublinia legătura între regalitate şi glorioasa ridicare a ei la cer. Acest loc singular şi suprem alături de Regele Cristos i se cuvine Mariei pentru multe motive, pe care papa Pius al XII-lea le prezintă pe larg în scrisoarea enciclică Ad Coreli Reginam („Spre Regina Cerului”), din 11 octombrie 1954; prin calitatea ei de Mamă a Capului şi a membrelor corpului mistic, precum şi prin aceea de augustă suverană a Bisericii, ea participă nu numai la demnitatea regală a lui Cristos, dar şi la influxul său vital şi sfinţilor asupra membrelor Corpului mistic.

Cuvântul latinesc regina, ca şi rex = „rege”, derivă de la regere, adică „a conduce”, „a domina”, „a stăpâni”. Din punct de vedere uman este greu să-i atribuim Mariei titlul de „stăpânitoare”, ei, care s-a proclamat „roaba Domnului” şi a trăit umilă şi necunoscută. Sfântul Luca, în cartea Faptele Apostolilor, o arată pe Maria în mijlocul apostolilor, după înălţare, rugându-se împreună cu ei; dar nu ea este aceea care dă ordine, ci Petru. Şi tocmai în această împrejurare, ea formează inelul de legătură care îi ţine uniţi cu Cel înviat pe apostolii lipsiţi de harul Duhului Sfânt. Maria este regină pentru că îi este mamă lui Cristos, regele; este regină pentru că întrece toate făpturile în sfinţenie: „În ea este adunat tot ce este bun în toate făpturile”, spune Dante în Divina Comedie.

Toţi creştinii văd şi cinstesc în Maria dărnicia nemărginită a iubirii divine, care a revărsat cu îmbelşugare în mâinile ei orice bine. Şi ea, ca regină şi mamă, împarte tot ce a primit de la Rege; îi protejează cu puterea sa pe fiii doborâţi prin participarea la răscumpărare şi le face bucurie cu darurile sale, deoarece Regele a dispus ca orice har să treacă prin mâinile sale de regină mărinimoasă. Pentru acest motiv, Biserica îi invită pe credincioşi să i se adreseze nu numai cu numele dulce de mamă, dar şi cu acela respectuos de regină, aşa cum în cer o salută, plini de fericire şi iubire, îngerii, patriarhii, profeţii, apostolii, martirii, mărturisitorii, fecioarele. Maria a fost încoronată cu diadema fecioriei şi aceea a maternităţii divine: „Duhul Sfânt se va coborî asupra ta şi puterea Celui Preaînalt te va umbri. Pentru aceasta, Cel Sfânt care se va naşte din tine se va numi Fiul lui Dumnezeu”.

(sursă: http://www.calendarcatolic.ro/Sfinti/tabid/66/articleType/ArticleView/articleId/3012/Sf-Fecioara-Maria-Regina-.aspx).

miercuri, 10 august 2016

† Duminica a 21-a de peste an (C): „Apelul urgent a lui Isus la convertire” [21 august 2016]

„Poatra cea strâmtă!”

Evanghelia Luca 13,22-30: În acel timp, călătorind către Ierusalim, Isus trecea prin cetăţi şi sate învăţând. Dar cineva i-a spus: „Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” El le-a spus: „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea! După ce stăpânul casei se va scula şi va închide poarta, stând afară, veţi începe să bateţi la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi». Atunci veţi începe să spuneţi: «Noi am mâncat şi am băut împreună cu tine, iar tu ai învăţat prin pieţele noastre». Însă el va spune: «Nu ştiu de unde sunteţi; plecaţi de la mine voi toţi care săvârşiţi fărădelegea!» Acolo va fi plânset şi scrâşnirea dinţilor când îi veţi vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu; voi însă veţi fi alungaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!”
 
Omilie
 
„Doamne, sunt puţini cei mântuiţi?” (Lc 13,22-30).
 
Problema era actuală într-o epoca în care anumiți rabinii afirmau că toţi israeliţii vor avea parte de lumea viitoare (Mișna, Sanhedrinul X,1); alți rabini, că acei care pier sunt mai numeroși decât cei salvați (IV Esdras IX,15).
 
Ca de obicei, Isus nu răspunde la întrebări sau mai degrabă el provoacă în continuare. Care este de fapt adevărata întrebare? Nu este: „Eu voi fi salvat? Și cum? Cine poate să-îmi spună?”
 
Nimeni, dar iată condițiile. „Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă”. Unde se găsește această poartă îngustă? Ea este în viaţa mea de fiecare zi. Dar, mai întâi, o remarcă de bun simt: cu cât mai mult sunt încărcat, împovărat, cu atât mai mult poarta îmi va părea strâmtă! Am nevoie de a reduce, de a mă detașa de unele lucruri nu necesare, banale şi probabil de „îmbulzeala persoanei care sunt eu” cum spunea cu umor sfântul Thomas Morus: în traducere, ego-ul meu predominant.
 
Dar Isus vorbeşte de un efort care trebuie făcut pentru a intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Aceste eforturi se prezintă în noi în modul cel mai natural din lume. Astfel, cel mai mic gestul de atenţie la alții, cele mai mici cuvinte binevoitoare, fiecare tentativă de a mă domina, pentru a nu ceda propriei mele plăceri sau a face haz de mine, dar și opusul pentru a merge spre unul care are nevoie de mine, este întotdeauna un pas care mă face să avansez și chiar să trec de poarta cea strâmtă. De fiecare dată când îmi dau seama că lovituri nedrepte mi-a fost aplicate, de fiecare dată când spun „da” la o cruce pe care eu am purtat-o, sunt pe drumul cel bun spre poarta strâmtă care duce la Împărăţie. Prin această imagine de poartă strâmtă, Isus ne repetă grave şi chiar dificultăţile conduitei umane şi în acelaşi timp, necesitatea absolută de a ne converti fără încetare la valorile Evangheliei; ceea ce nu fără eforturi dar mai ales dispozițiile de primire și de umilă cerere a acestor daruri de convertire.
 
Isus continuă cu imaginea porții de data asta închise. Există un risc real de a sta afară, în exteriorul Împărăției, pentru că am făcut rău şi viaţa noastră va fi incompatibilă cu aceea a Împărăției Iubirii.
 
Isus se adresează celor care îl cunosc, pentru noi, un apel de urgenţă şi insistând să se angajeze într-o atitudine reală de convertire. Alţii, venind din cele patru vânturi, unde nu l-au cunoscut nici nu l-au frecventat, va fi deschis poarta căci viaţa lor va fi făcută din toate aceste treceri prin porțile înguste care sunt evocate și care îi sunt cunoscute „stăpânului casei”, pentru că a trăit după Duhul său.

Nu ne mirăm de a vedea pe Cristos anunțând Împărăția ca o răsturnare de situaţii umane: „Da, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!” așa ca la „Magnificat”. Încă o dată, toată familiaritate superficială cu Cristos, toate pietatea fără convertire va găsi poarta închisă.
 
Suntem invitați cu insistenţă de „stăpânul casei”, Isus însuși, a intra pe poarta cea  strâmtă, pentru a ne introduce în compania „lui Abraham, Isaac şi Iacob şi a tuturor profeților” şi, desigur, în compania mai mult decât prietenoasă, divină! Să nu ezitam; să mergem fără frică cu el prin aceste porți înguste, care se prezintă nouă: nu vine să ne acompanieze? Amin.
 
(pr. Guy Lecourt [2010]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
 
 

† Adormirea Maicii Domnului: „Sufletul meu tresaltă în Domnul” [luni, 15 august 2016]


 
Evanghelia Luca 1,39-56: În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas puternic: „Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!” Maria a spus: „Sufletul meu îl preamăreşte pe Domnul şi duhul meu tresaltă de bucurie în Dumnezeu, Mântuitorul meu, căci a privit la smerenia slujitoarei sale. Iată, de acum toate popoarele mă vor numi fericită, căci mi-a făcut lucruri mari Cel Atotputernic şi numele lui e sfânt! Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea braţului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor. I-a dat jos de pe tron pe cei puternici şi i-a înălţat pe cei smeriţi; pe cei flămânzi i-a copleşit cu bunuri, iar pe cei bogaţi i-a lăsat cu mâinile goale. L-a sprijinit pe Israel, slujitorul său, amintindu-şi de îndurarea sa, după cum a promis părinţilor noştri, lui Abraham şi urmaşilor lui în veci”. Maria a rămas cu ea cam trei luni, apoi s-a întors la casa ei.


Omilie


Când citim evangheliile şi diferite cărţi ale Noului Testament, găsi texte care ne vorbesc de Crăciun, Paşti, Înălţarea lui Isus, Rusalii. Dar nici unul nu este făcut despre de Adormirea Maicii Domnului. Prin urmare, această sărbătoare nu s-a născut din Biblia nici din cercetarea teologilor. Sunt creştinii care au început să o celebreze. Ei nu puteau admite că Cristos cel înviat ar fi putut lăsa trupul mamei sale pe acest pământ fără să-l fi înviat din morți.

Astfel această sărbătoare a fost celebrată în secolul al cincilea. Şi atunci când papa Pius al XII-lea a promulgat dogma Adormirii Maicii Domnului, a făcut să ratifice această tradiţie: Maria a intrat cu trupul şi sufletul în gloria lui Dumnezeu. Este sărbătoarea excepțională la care toţi creştinii sunt invitaţi. Ca răspuns la această invitaţie, se adună bărbaţi, femei şi copii în multe sanctuare dedicate Mariei, la Lourdes, Fatima, La Salette şi în diferite alte locuri de pelerinaj. Împreună, ne întoarcem spre Maria pentru a-i implora protecţia sa.

Textele biblice de această zi ne aduce o învăţătură de cea mai mare importanţă. Mai întâi am citit lectura din Apocalips. Acesta este un text un pic derutant, care a fost scris într-o perioadă de persecuţie. Pentru aceasta a fost scris într-un limbaj codat şi simbolic pe care numai creştini puteau să-l înţeleagă. Această femeie, care intervine în istorie reprezentată de comunitatea ebraică este rămasă fidelă aşteptărilor lui Mesia. Ea este aceea care dă naștere copilului promis, cel care va salva poporul său. Forţele răului nu vor avea nici o putere asupra lui. Isus cel înviat este biruitor asupra răului şi a morții.

În această sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, viziunea autorului se aplică desigur spre Maria. Scăpând de violenţă, ea dă lumii pe Mesia lui Dumnezeu. Apoi, ea este promisă în mod misterios pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Astfel regăsim mesajul sfântului Paul adresat creştinilor din Corint. El insistă asupra consecinţe nemaiauzite  a învierii lui Isus. Este un eveniment important pentru noi toţi. Cristos nu a înviat pentru el singur, dar pentru toţi. Prin moartea şi învierea sa, ne-a deschis trecere spre această lume nouă, cheamă de Împărăţia lui Dumnezeu. Marie participă desăvârșit la învierea fiului său. Toţi credincioşii pot să se bucure.

În Evanghelia, am citit relatarea vizitei Mariei la Elisabeta. Acest text a fost ales din cauza lui „Magnificat” cântat de Maria și pe care noi putem să-l cântăm și noi cu ea. Ca și Elisabeta şi cu ea, putem să proclamăm: „Fericită ești, tu care ai crezut!” Marie ne învață că a avea credinţă nu este doar a avea idei, convingeri; este pentru a începe drumul. Ea însăși a demonstrat o încredere totală în Dumnezeu. Ea s-a abandonat total la voința sa.

Ceea ce remarcăm în special la ea este graba sa atunci când își vizitează verișoara sa. În Biblie, există un cuvânt care apare frecvent: „imediat”. Avem un alt aspect al credinţei. Răspuns la chemarea lui Dumnezeu nu suportă lungi așteptări. Ea pleacă imediat şi în grabă. Vestea cea bună este că Marie nu s-a schimbat. Noi putem apela și „imediat” ea ne conduce spre Isus sau aproape de ea. Da, desigur, Marie nu este verișoara noastră; este mult mai mult: este Mama noastră. Isus însuşi a voit-o când i-a spus lui Ioan: „Iată, mama ta” şi Mariei: „Iată, fiul tău”. Prin el, Isus i-a încredinţat toată omenirea mamei sale. Atunci, nu ezitaţi, să-o luăm cu noi, indiferent de situaţia noastră.

În această zi, noi ne încredem ei cu toate familiile de pe pământ, în special acele care sunt în grea suferinţă. Ne gândim la victime terorismului, la foamete, la şomaj şi la nesiguranță în toate formele sale. Nu uităm că Maria a fost la picioarele crucii fiului său. Ea este asemenea cu toţi cei care suferă. Cu ea şi cu Isus, vizitele noastre vor deveni vizitări. Prin noi, Isus este acela care îi întâlnește.

Vom celebra împreună Euharistiei. Cu Maria, Isus este acela care vine să ne viziteze. El vrea să facă din noi casa sa, să ne împărtășească din Trupul şi Sângele său. Această întâlnire să ne umple de fericire și pace așa cum a umplut de bucurie pe Maria şi pe verișoara sa Elisabeta! Amin.

(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6200-homelie-de-lassomption/).

† Duminica a 20-a de peste an (C): „Curaj pentru luptă” [14 august 2016]




„Foc am venit să arunc pe pământ...”
Evanghelia Luca 12,49-53: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă! Am să fiu botezat cu un botez şi cât sunt de preocupat până se va împlini! Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Nicidecum, vă spun, ci dezbinare. Căci, de acum înainte, cinci dintr-o casă vor fi dezbinaţi: trei împotriva a doi şi doi împotriva a trei. Vor fi dezbinaţi tatăl împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva nurorii sale şi nora împotriva soacrei”.
 
Omilie
 
La început, lecturi biblice din această duminică, sunt destul de derutante. Şi mai presus de toate, riscăm să le interpretăm greşit. Pentru a le înţelege, trebuie amintit că este se referă la perioade de persecuţie. Profetul Ieremia a suferit foarte mult ura adversarilor săi, chiar în satul natal. A fost acuzat că demoralizează poporului său. Dar profetul vorbeşte în numele lui Dumnezeu. În el cuvântul lui Dumnezeu este un foc ce nu poate fi oprit. Au încercat să-l omoare. Dar printr-un străin, un etiopian, va fi salvat.
 
Această relatare ne trimite înapoi la moarte în timpuri străvechi. Dar vedem în mod clar astăzi nu e mai bine. Mulţi creştini suferă cele mai grave orori din cauza credinţei lor în Isus Cristos. Dar ca Ieremia şi mulți alții, nimic nu poate să-i abată de la această credinţă care locuiește în ei. Ei au înţeles că Cristos este „calea, adevărul şi viaţa”. Numai el are „cuvintele vieţii veşnice”.
 
Scrisoare către Evrei (din a doua lectură) este adresată creștinilor persecutaţi. Această scrisoare prezintă marile mărturii ale credinţei găsite de-a lungul întregului Vechi Testament. O spune autorul acestei scrisori: „o mare mulţime de martori ce ne înconjoară”. Dar cel mai important pentru noi, creştinii, este să fixăm privirile noastre spre pe Isus. El este martorul totdeauna prezent, cel care a spus: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul timpurilor” (Mt 28,20). Ne precede pe drumul pe care trebuie să-l urmăm. Cu el, putem fi siguri că vom atinge scopul. Prin ascultarea sa până la moartea pe cruce, el ne-a obținut victorie peste toate forţele răului. Acum este triumful iubirii lui Dumnezeu. Această veste bună este un mesaj de speranţă pentru creştinii persecutaţi din toate timpurile. Din nou iubirea va triumfa.
 
În Evanghelie, sfântul Luca ne vorbește despre focul pe care Isus a venit să-l aducă pe pământ. Nu este vorba despre un foc distrugător. Este focul iubirii afective care este în Dumnezeu. Când sfântul Luca a scris Evanghelia sa, măsoară consecințele după anunţul vestei bune, atât în lumea ebraică cât și în lumea păgână. Începând de la focul Rusaliilor, acest anunţ este ca o flacără ce se răspândește cu toată viteză. În lumea ebraică, părea că distruge edificiul religios. În lumea păgână, este considerat ca o contagiune nesăbuită.
 
Incendiul este așa încât cei care devin ucenicii lui Cristos sunt respinși chiar de membrii familiilor lor. „Fiecare are un dușman printre cei din casa sa”. Acest lucru este încă adevărat și astăzi. Oamenii care se convertesc la Cristos sunt obligați să fugă departe de casă. Anunţând aceasta, Isus vorbeşte din experienţă proprie. El însuşi a fost respins de către prieteni din copilăria de la Nazaret. Adesea, ei au încercat să-l omoare. Anunţul despre Împărăţia lui Dumnezeu poate să atragă după sine sfâșiere dureroasă. Focul aprins de Isus conduce discipolii săi la alegeri radicale.
 
Este important pentru noi. Dacă credinţa noastră se limitează la participarea la sfânta liturghie duminica, noi nu vom prinde riscuri mari. Pot exista bătăi de joc în unele mijloace de muncă, în timp liber şi uneori în familie. Dar în Orientul Mijlociu, în Coreea de Nord şi în multe ţări, cei care se convertesc la Evanghelia lui Cristos sunt urmăriți, închişi şi duși la moarte. Avem în toate zilele numeroși mărturisitori.
 
Toți acești oameni, aceste femei şi chiar copii care au murit din cauza credinţei lor în Cristos ne interpelează: ce ați făcut voi cu botezul vostru? Pentru ce vă stabiliți în pasivitate şi să nu faceți eforturi? În fața lui Isus, nu există nici un compromis posibil: sau întorcându-se către el și se străduieşte să-l urmeze, sau se privește spre el însuși, spre profitul său... şi atunci focul se stinge.
 
Pentru a îndeplini misiunea Bisericii este nevoie de creștini cu adevărat pasionați de această iubire care este în Dumnezeu. François Mauriac a spus: „Dacă sunteţi un ucenic al lui Cristos, mulţi se vor încălzi la acest foc. Dar în zile când voi nu ardeți de iubire, alții vor muri de frig”. Atunci, da, lăsăm aici jos inimile noastre ca să se aprindă din această iubire care este în Dumnezeu pentru a comunica tuturor celor care ne înconjoară.


(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6187-homelie-du-20eme-dimanche-du-temps-ordinaire-3/).

luni, 8 august 2016

Sfântul Dominic (1175-1221), preot, fondatorul Ordinului Fraţilor Predicatori [8 august]

Sfântul Dominic (1435) - de Fra Angelico;
Perugia, Altarpiece.

Dominic, numit atletul, omul faptelor mărețe,
Lupta vieții, luptă sfântă, vine astăzi să ne-nvețe.
Azi, Biserica întreagă, cuvenit respect cântând dă
Celui care e în stare să ne ducă la izbândă.

Dominic, rămas în viață neînvins de vreo ispită,
Neatins de duhul lumii, de suflarea-i otrăvită,
De copil, ca o făclie, a-nceput să se consume
La vederea răutății și-a păcatului în lume.

Ce putea această viață trecătoare să-i ofere?
Doar regret și remușcare și iluzii efemere;
Lasă lumea și la luptă! Tot ce-i rău în cale sfarmă;
Harul Domnului din ceruri este singura lui armă.

Cad cuvintele-nfocate ca din nori potop de grindeni.
Ucenici zeloși în lume el trimite pretutindeni.
Aliați fideli el are plânsul, lacrimile-amare,
Rugăciunile, la dânsul nici minunile nu-s rare.

Sus, în cer, și sfinți și îngeri preamăresc Treimea Sfântă,
Pe pământ, de-asemeni, toată firea bine o cuvântă.
Iar pe noi, drumeții vieții, Dominic în cer ne poarte,
Unde nu e plâns, nici jale, ci e viață fără moarte. Amin.
 
 

Cântec – Dominic [Dominique]

Dominique, nique, nique

Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


A l'époque où Jean Sans Terre, d'Angleterre était le roi
Dominique notre père, combattit les albigeois.


Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


Certains jours un hérétique, par des ronces le conduit
Mais notre Père Dominique, par sa joie le convertit.


Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


Ni chameau, ni diligence, il parcourt l'Europe à pied
Scandinavie ou Provence, dans la sainte pauvreté.


Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


Enflamma de toute école filles et garçons pleins d'ardeur
Et pour semer la parole, inventa les Frères-Precheurs.


Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


Chez Dominique et ses frères, le pain s'en vint à manquer
Et deux anges se présentèrent, portant de grands pains dorés.


Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


Dominique vit en reve, les precheurs du monde entier
Sous le manteau de la Vierge, en grand nombre rassemblés.


Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


Dominique, mon bon Père, garde-nous simples et gais
Pour annoncer à nos frères, la vie et la vérité.


Dominique, nique, nique
S'en allait tout simplement
Routier, pauvre et chantant
En tous chemins, en tous lieux
Il ne parle que du Bon Dieu
Il ne parle que du Bon Dieu.


Dominic [Dominique] este un cântec de limba franceză a artistei belgiene soeur Sourire ieșit în 1962. I-a fost dedicat lui sfântului Dominique de Guzmán, fondator al Ordinul Dominican din care făcea parte și sora Luc-Gabrielle [Sourire] din anul 1960.


Acest cântec a fost un mare succes în Europa, în America de Nord, în America de Sud, în Oceania şi în Africa de Sud. Este singura melodie de limba franceză care este numărul 1 în vânzarea discurilor înregistrate din Statele Unite în timpul lunii decembrie a anului 1963. Este prima dată când o artistă belgiană reuşeşte să ajungă numărul 1 din vânzări de discuri în această ţară.


Jeanine Deckers (1933-1985), mai bine cunoscută ca sœur Sourire (sister Smile), a fost o cântăreață belgiană şi un membru al Ordinului Dominican din Belgia ca sora Luc-Gabrielle. A dobândit faima mondială în 1963 cu cântecul de limba franceză „Dominique”.

duminică, 7 august 2016

Panis angelicus

 
 
Partituri:
 
 
 
 
Titre en écoute : Panis Angelicus, issu de l'album CREDO. XIIème ou XIIIème siècle / 12th ou 13th century . Melodie adaptée par César Franck (XIXème). Music adapted by César Franck (19th century).


Interprètes : Schola Regina, Philippe Nikolov (chef de choeur).


(c) 2011 Decca / Universal Music Classics, France.
 
„Notre interprétation s'attache à restituer la spontanéité et la ferveur d'une assemblée de croyants. Le chant a pour destination la prière commune. Les pièces choisies comptent parmi les plus populaires des répertoires grégorien et latin et peuvent être chantées par tous tout au long de l'année”. Philippe Nikolov, directeur artistique et chef du choeur Schola Regina.
 
Album disponible sur Amazon.fr : http://amzn.to/gq5Nik
 


sâmbătă, 6 august 2016

† Duminica a 19-a de peste an (C): „Fiţi pregătiţi...” [7 august 2016]


„Fiți gata...”

Evanghelia Luca 12,32-48: În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Nu te teme, turmă mică, pentru că i-a plăcut Tatălui vostru să vă dea împărăţia! Vindeţi ceea ce aveţi şi daţi de pomană; faceţi-vă pungi care nu se învechesc, comoară nepieritoare în ceruri, unde hoţul nu se apropie, nici molia nu o distruge! Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă! Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi. Fie că va veni la miezul nopţii, fie că va veni spre dimineaţă şi-i va găsi astfel, fericiţi vor fi ei! Să ştiţi aceasta: dacă stăpânul casei ar şti ora la care vine hoţul, nu ar lăsa să i se spargă casa. Fiţi şi voi pregătiţi pentru că Fiul Omului va veni la ora la care nu vă gândiţi!” Atunci Petru a zis: „Doamne, pentru noi spui parabola aceasta sau pentru toţi?” Domnul i-a spus: „Cine este administratorul credincios şi înţelept pe care stăpânul îl stabileşte peste servitorii săi ca să le dea porţia de hrană la timpul potrivit? Fericit este servitorul acela pe care stăpânul său, când va veni, îl va găsi făcând astfel! Adevărat vă spun că îl va stabili peste toate bunurile sale. Dar dacă acel servitor spune în inima lui: «Stăpânul meu întârzie să vină» şi începe să-i lovească pe servitori şi servitoare, să mănânce, să bea şi să se îmbete, stăpânul servitorului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi la ora pe care nu o ştie, îl va pedepsi aspru şi îi va face parte printre cei necredincioşi. Acel slujitor care cunoaşte voinţa stăpânului său, dar nu a pregătit şi nu a făcut după voinţa lui, va primi multe lovituri; cel care nu a cunoscut, dar a făcut lucruri care merită lovituri, va primi puţine; cui i s-a dat mult, mult i se va cere, iar cui i s-a încredinţat mult, i se va cere şi mai mult”.


Omilie
 
În luna august, lecturi biblice ne invitată să medităm despre aşteptarea venirii Domnului. Nu trebuie să uităm că el este întotdeauna fidel promisiunilor sale. Această veste bună, o vom găsi în întreaga Biblie. Trebuie să fie pentru fiecare dintre noi izvor de speranţă şi bucurie.
 
Pentru a înţelege prima lectură, trebuie amintit că pe vremuri  evrei erau sclavi în Egipt. Dumnezeu i-a făcut „să treacă” spre o ţara de libertate. Paştele este tocmai această trecere de la moarte la viaţă. Pe de o parte, avem soarta evreilor: ei sunt liberi, părăsesc ţara în care au fost sclavi. Față de ei, este situaţia dramatică de egipteni şi a lui faraon: violenţa s-a reîntors împotriva lor; puterea asupritoare i-a târât spre moarte. Făcând alegerea de violenţă şi opresiune, ei înşişi și-au provocat moartea. Toate dictaturile termina astfel.
 
Vestea cea bună e revelația că Dumnezeu este eliberator. De acum înainte, poporul său va fi în noaptea pascală întors spre lumină. Textul Cărţii Înţelepciunii a fost scris mult mai târziu pentru credincioşi tentați de îndoială. Amintindu-le de minunile pe care Dumnezeu le-a făcut în cele mai vechi timpuri, vrea să le reînvie speranţa. Credincioşii nu trebuie să piardă din vedere scopul vieții lor. În cele din urmă bucuria va prevala asupra fricii. Viaţa va învinge moartea.
 
Scrisoare către Evrei din lectura a doua se prezintă exact ca un elogiu al credinţei patriarhilor. Acești strămoşii sunt un exemplu pentru credincioşi. „Credinţa este garanţia realităţilor sperate, dovada realităţilor care nu se văd”. Toate marile personaje a lui Israel au fost purtate de această credinţă. Ei erau „duși înainte pentru un viitor necunoscut”. Cu Cristos, noi suntem călătorii în căutarea unei patrii. El însuşi ne spune că el este „calea, adevărul şi viaţa”. Nimeni nu va veni la Tatăl fără a trece prin el. Această este vestea bună care ar trebui să reînvie credinţa credincioşilor confruntați cu îndoială, indiferenţa şi persecuţie.
 
În Evanghelia din această duminică, Isus ne recomandă de a rămâne  la „ora lui Dumnezeu”. El insistă foarte mult pe trei atitudini absolut esenţiale: vegherea, a fi gata şi a servi. Sunt trei verbe bine-cunoscute care riscă să fie devalorizate. Pentru a înţelege această evanghelie, trebuie să cunoaștem situația de primii creştini. Sfântul Luca a scris Evanghelia sa după Paşte. El se adresează creştinilor confruntați cu dubiul. Aceștia din urmă au auzit că Domnul se va întoarce în gloria pentru a ne duce în Împărăţia sa. Dar timpul trece și nimic nu vine. Unii se întreabă dacă nu am fi înşelaţi.
 
Trebuie să reauzim răspunsul lui Isus. Mai presus de toate trebuie înţeles în contextul de azi. „Vegheați!” Da, trebuie să veghem la  cuvintele noastre, la ochii noştri, la gesturi noastre de toată ziua, la lecturile noastre, la timp nostru liber... Ştim pagubele cauzate de-un cuvânt răuvoitor, o privire acuzatoare sau indiferentă, un refuz de a strânge mâna sau strângerea de braț a unui bolnav în suferință grea. Vegherea este a celui care rezistă.
 
 „Fiți gata” ne spune încă Isus. A fi gata pentru a merge înainte, pentru a ieși din rutina şi din obiceiuri. Riscul este întotdeauna de a spune: „Totdeauna am făcut așa!” Avem nevoie să acceptăm ca Duhul Sfânt să iasă din confortul nostru și să ne conducă pe căile pe care nu le-am planificat noi. Papa Francisc ne invită să mergem spre „periferie”, spre cele ale şomajului, spre singurătate, spre acei bolnavi abandonaţi de familiile lor, spre migrați care au nimic şi care uneori locuiesc fără copiii lor.
 
A treia consemnare: „Rămâne-ți la dispoziție!” A servi este contrarul dominării. Să ne amintim de gestul lui Isus în seara zilei de Joia Sfântă: el s-a îngenuncheat înaintea ucenicilor săi pentru a le spăla picioarele. Întotdeauna a refuzat să răspundă celor care au vrut să-l facă rege după modul oamenilor. El ne-a învățat să luăm locul altora, fără să decidem a le lua locul. Este important pentru noi în familiile noastre, la locul de muncă, în asociaţii. Avem motive întemeiate să credem că știm mai bine ce este potrivit pentru alții. Slujitor fidel nu este unul care se impune, dar unul care se dă în lături pentru a permite altuia să crească.
 
Euharistia este într-adevăr momentul în care „Dumnezeu este acolo pentru a ne servi pe noi, pentru a ne face să stăm la masă”. Este ceasul când Fiul Omului este glorificat. Domne Isuse, tu ne promiți un viitor de bucurie şi lumină pe lângă tine. Păstrează-ne vigilenţi în speranţă, deschiși şi primitori pentru semnele de Duhul Sfânt. Atunci venirea ta, departe de a ne surprinde, va fi fericirea noastră pentru secole. Amin.

 
(pr. Jean Compazieu [2016]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6172-homelie-du-19eme-dimanche-du-temps-ordinaire/).

vineri, 5 august 2016

Schimbarea la față a Domnului Isus Cristos [6 august]

 

Evanghelia Luca 9,28b-36: În acel timp, Isus i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob şi s-a urcat pe munte, ca să se roage. Şi, în timp ce se ruga, înfăţişarea feţei lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi, iată, doi bărbaţi vorbeau cu el: aceştia erau Moise şi Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbaţi care stăteau de vorbă cu el. Când aceştia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!”, neştiind, de fapt, ce zice. Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultaţi de el!” Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Omilie

În fiecare an pe 6 august se celebrează Schimbarea la față a Domnului nostru Isus Cristos. E un mare mister; suntem invitați să-l contemplăm prin cei trei apostoli pe care i-a luat Isus pe munte.
 
Dar cu Petru asistăm la acest eveniment unic în viața lui Isus. Căci dacă ar exista cineva care a îndrăznit să se manifeste în această zi, acesta este Petru. Schimbarea la față a Domnului l-a marcat așa de tare încât după lungi perioade vorbește despre aceasta în lectura a doua. Asemenea lui Petru și celor doi discipoli, voi ați văzut ceea ce s-a întâmplat: „Hainele lui au devenit strălucitoare, atât de albe cum niciun albitor de pe pământ nu le putea albi (Mc 9,3). Evenimentul schimbării la față a Domnului constă pentru Isus în a se manifesta în toată splendoarea și gloria sa divină.
 
Isus este omul care vrea să arate cât mai clar posibil că el este și Dumnezeu. Tot ceea ce este uman în el rămâne cu adevărat uman. Dar totul prinde un aspect și o aparență  care depășește în plenitudine tot ceea ce mintea omului ar putea concepe despre el.
 
Dar ceea ce este cel mai important este mesajul pe care Isus vrea să-l transmită. El vrea să arate oamenilor săi că Dumnezeu a pus la o parte pentru eternitate întreaga omenire regenerată prin misterul întrupării și răscumpărării sale pascale. Le-a apărut Ilie și Moise și au vorbit cu Isus. Tot ceea ce profeții au anunțat din partea lui Dumnezeu, tot ceea ce Moise a învățat poporul lui Dumnezeu este totul ales, totul este aici, împlinit de Isus.
 
Nu există nici o altă cale decât aceasta: trebuie să credem în profeți și a împlini ce ei spun. Trebuie observată legea lui Moise. Cu alte cuvinte, dacă vrem să merităm gloria cerului, trebuie să ascultăm de legea lui Dumnezeu și să urmărim Duhul Domnului care ne vorbește prin profeți. Petru i-a cuvântul: „Învățătorule, ce bine este să fim aici: să facem trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise și una pentru Ilie...” Într-adevăr Petru era fericit. El vrea să dureze mult timp. Pentru aceasta vrea să facă trei corturi. Vrea ca Isus, Moise și Ilie să poată să rămână acolo în fața lui, în strălucirea și splendoarea gloriei. Vrea să fie în fața lui pentru totdeauna. Să fie amintit mult timp.
 
„Apoi a venit un nor care i-a învăluit în umbră şi din nor a fost un glas: «Acesta este Fiul meu cel iubit, ascultaţi de el!» Dintr-o dată, privind în jurul lor, n-au mai văzut pe nimeni, decât pe Isus singur cu ei” (Mc 9,7-8). Evenimentul se va termina cu un cuvânt al Tatălui, un cuvânt care-l arată pe Fiul și invită să asculte de el. Pe lângă această viziune grandioasă, este vocea Tatălui. Dar discursul Tatălui va încheia această viziune. Schimbarea la față a lui Isus este doar un pas, o cale spre gloria cerului.
 
Creștinul trăiește deja în ceruri prin credință, speranță și caritate. Dar el rămâne pentru totdeauna pe pământ, în ascultarea fidelă a legii lui Dumnezeu și a inspirațiilor Duhului Domnului. În urma lui Petru, Iacob și Ioan, noi toții trebuie să ascultăm de Cristos, Maestrul nostru. El niciodată nu încetează să îndeplinească cuvântul său și iubirea sa.
 
„În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit să nu povestească nimănui cele ce au văzut, decât atunci când Fiul Omului va fi înviat din morţi. Ei au păstrat lucrul acesta pentru ei, întrebându-se ce înseamnă «a învia din morţi»” (Mc 9,9-10)
 
Astăzi, Isus a înviat. Misterul transfigurării poate fi proclamat pretutindeni și peste tot. Atunci nu ezitați de a-l face cunoscut. Cristos ne invită încontinuu să reia drumul spre Dumnezeu și să ne punem toată încrederea în el. El nu ne va scuti de nici o durere, nici de necazurile vieții. Prin toate aceste încercări, el ne va conduce până la muntele schimbării, însă la ceva și mai mare, până la gloria învierii.
 
Atunci da, să ne încredem în el, deși, după cum cei trei discipoli încă nu știau ce înseamnă „a învia din morți”.

 
(pr. Jean Compazieu [1 august 2013]; trad. pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/4032-4032/).