sâmbătă, 11 iunie 2016

† Duminică a 11-a de peste an (C): Milostivirea pentru toți [12 iunie 2016]

Masa lui Simon (1630) - de Strozzi Bernardo (1581-1644);
Gallerie dell'Accademia, Venise.
Evanghelia Luca 7,36-50 [forma prescurtată]: În acel timp, unul dintre farisei l-a invitat să mănânce la el. Intrând în casa fariseului, Isus s-a aşezat la masă. Şi iată, era în cetate o femeie păcătoasă! Aflând că el era în casa fariseului, a adus un vas din alabastru plin cu miresme. Plângând, stătea în spate, la picioarele lui. A început să-i ude picioarele cu lacrimi, le ştergea cu părul capului ei, îi săruta picioarele şi le ungea cu miresme. Văzând aceasta, fariseul care îl chemase îşi spunea în sine: „Dacă acesta ar fi fost profet, ar fi ştiut cine şi ce fel de femeie este aceasta care îl atinge, căci este o păcătoasă”. Răspunzând, Isus i-a zis: „Simon, am să-ţi spun ceva”. Iar el a zis: „Spune, Învăţătorule!” „Un creditor avea doi debitori. Unul îi datora cinci sute de dinari, iar celălalt cincizeci. Neavând ei cum să dea înapoi, stăpânul i-a iertat pe amândoi. Deci, care dintre ei îl va iubi mai mult?” Răspunzând, Simon i-a zis: „Cred că cel căruia i s-a iertat mai mult”. El i-a zis: „Ai judecat corect”. Atunci, întorcându-se către femeie, i-a spus lui Simon: „Vezi femeia aceasta? Am intrat în casa ta şi tu nu mi-ai turnat apă pe picioare; ea însă mi-a udat picioarele cu lacrimi şi mi le-a şters cu părul ei. Sărut nu mi-ai dat; ea însă, de când a intrat, nu a încetat să-mi sărute picioarele. Tu nu mi-ai uns capul cu untdelemn, ea însă mi-a uns picioarele cu miresme. De aceea îţi spun: i s-au iertat păcatele ei cele multe, pentru că a iubit mult; însă cui i se iartă puţin, iubeşte puţin”. Apoi a spus către ea: „Păcatele ţi-au fost iertate”. Cei care erau cu el la masă au început să spună în sine: „Cine este acesta care iartă şi păcatele?” Însă el a zis femeii: „Credinţa ta te-a mântuit; mergi în pace!”

Omilie

 
În acest an sfânt, citirile biblice din această duminică ne dau o lumina despre milostivire. Ele ne descoperă un Dumnezeu care primește şi iartă. Vrea cu orice preţ să ieșim de situaţia noastră de păcat.


Prima lectură ne întoarce înapoi la istoria regelui David. El a fost ales de Dumnezeu pentru a fi rege. Într-o zi, s-a îndepărtat de Dumnezeu făcând două greşeli foarte grave: adulter și crimă. Ascultând de profetul Natan, David recunoaşte păcatul său. În momentul acela, Dumnezeu l-a iertat. Milostivirea lui Dumnezeu este fără măsură cu păcatul oamenilor. Aceasta mila este oferită tuturor, chiar şi la cei mai mari păcătoşi. Acest lucru ne aminteşte că ar fi mai bine să cădem în mâinile lui Dumnezeu decât în mâinile oamenilor.
 
Este adevărat, trăim într-o societate care acuză şi condamnă pe cei care au făcut greșeli. Unele mass-media trăiesc din acesta. Vinovaţi sunt definitiv respinși. Nu le lasă nici o şansă. Acest comportament este absolut contrar Evangheliei: adevăratul Dumnezeu este iubire pentru toţi, mai ales pentru cei care au comis cele mai grave greșeli. Cu el nu este situaţie disperată. Totul se poate converti şi trăi; aceasta dau mărturie preoții care se îngrijesc de închisori.
 
Sfântul Paul a trăit această convertire. La început era un fariseu „pur şi dur”, fidel al legii lui Moise. El gândea să devină „just” prin practicarea legi. Într-o zi, el l-a întâlnit pe Isus pe drumul Damascului. Toată viața sa a fost tulburată. El l-a descoperit pe un Dumnezeu care salvează în mod gratuit. Nu prin meritele noastre putem fi salvați ci prin milostivirea lui Dumnezeu. Prin credinţă noi ne deschidem lui Dumnezeu aşa cum ni l-a revelat în Isus Cristos. Dacă suntem fideli Evangheliei este, fără îndoială, rezultatul eforturilor personale; dar cel mai important lucru este atitudinea prevenitoare a Domnul Isus. Ca apostolul Paul putem spune: „ceea ce sunt, sunt prin harul lui Dumnezeu”.
 
Această milostivire o găsim în Evanghelie. Isus este invitat de un fariseu, un om profund religios şi credincios legii lui Moise. Masa sa este deschisă tuturor. Cu toate acestea, el este şocat de sosirea unei femei neașteptate fără a fi fost invitată. Este desemnată ca „păcătoasă”. Este o prostituată. A trebuit să-l urmeze pe Isus şi să-i audă aceste învăţături. Înțelege că Isus iartă pe cei păcătoși. Atunci ea se întoarce spre el plină de încredere.
 
Evanghelia ne vorbește despre lacrimile acestei femei, despre sărutările, despre parfum scump. Venind astfel la Isus, ea a demonstrat o mare iubire. Dar privind mai atent, înţelegem că nu numai iubirea dă iertare ci și credinţa, încrederea în Isus. Înainte de a împlini gestul său, ea a auzit cuvintele lui Isus și le-a acceptat. Știe că numeroasele greşelile îi sunt iertate pentru că a avut încredere în Cristos.
 
Acest lucru fariseul nu îl înțelege. El spune că dacă Isus a fi fost un profet, el ar şti cine este această femeie; nu ar lăsa-o să se apropie pentru că în mod oficial este condamnată pentru activitățile sale. Există mulți în societatea noastră care sunt refuzați în mod definitiv din cauza trecutului lor. Mulţi creştini demonstrează rigiditatea extremă faţă de cei care sunt diferiți de ei. Nu știu să țină o conversaţie fără a spune tot cei rău despre acele persoane şi uneori sunt și preoți.
 
Această evanghelie ne revelează că în fața lui Dumnezeu toţi suntem păcătoşi. Acest păcat care se lipește de piele este mult mai mult decât o infracţiune a moralei sau a legilor; mai presus de toate este o înlăturare a lui Dumnezeu. I se întoarce spatele, se organiză viaţa în afară de el. Dar în cazul în care păcatul a abundat, harul (iertare) s-a înmulţit. Mare păcătos care este copleşit de greutatea păcatelor sale se va mira de absolvirea de datorii. Iertarea descoperă oroarea celui care a făcut-o şi mai ales iubirea celui care iartă.
 
Această iertare nu schimba trecutul, dar schimbă viitorul; va deschide calea speranţei. Poate „plătim”" datoria noastră pentru credință și iubire mai mult. Cristos se prezintă pentru noi toţi ca și cale ce ne permite să mergem la Dumnezeu; această cale este deschisă chiar pentru cei mai mari păcătoşi. Trebuie să spunem şi din nou să spunem celor care nu o știu: Dumnezeu vrea milă pentru toți.  Pentru noi şi pentru lumea întreagă el și-a dat trupul său și a vărsat sângele său. Ne vrea pe toți căci ne iubeşte pe toți.
 
În această duminică, Domnul Isus ne invită la masa cuvântului şi a euharistiei. Dacă vrem să fim în comuniune cu el, trebuie să învățăm să privim la ceilalți cu aceeași privire de primire și de iubire ca a lui; trebuie să respingem cuvintele ofensatoare deoarece este o otravă. Nu trebuie să uităm niciodată milostivirea pe care el a manifestat-o.
 
Da, fi alături de noi, Doamne, pentru că întreaga noastră viaţa să fie înfrumusețată de iubirea ta. Dă-ne să mărturisim prin cuvintele şi acţiunile noastre față de toți cei pe care tu îi pui pe drumul nostru. Amin.

(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
 
Gesu e la peccatrice (Lc 7, 36-50) di Nuria Calduch-Benages
 
 

 


vineri, 10 iunie 2016

Delincventă sau nu, acea copilă a fost obiectul unui har excepţional...



Sous le soleil de Satan - cu Gérard Depardieu, Sandrine Bonnaire
sub conducerea lui Maurice Pialat (Gaumont).

 
Iruperea harului în viaţa omului este o cale cu totul aparte. Însă, mai există o altă cale, obişnuită. Dumnezeu are nevoie de un „instrument” pentru a dărui harul său. Iar abatele Donissan, de exemplu, este acest intrument:
 

În ochii noştri problema stă într-un alt mod. Delincventă sau nu, acea copilă a fost sau nu obiectul unui har excepţional? Şi dumneavoastră, abate, aţi fost instrumentul acestui har? Înţelegeţi-mă... Înţelegeţi-mă! În fiecare moment poate fi inspirat cuvântul necesar, singurul de neînlocuit pentru acea intervenţie infailibilă. Şi atunci, asistăm la adevărate învieri ale conştiinţei. Un cuvânt, o privire, o strângere a mâinii, şi vedem căzând dintr-o dată aroganţe care păreau invincibile”.

 
(Bernanos G., Sous le soleil de Satan [Sub soarele Satanei] în Bernanos Georges, Oeuvres romanesques suivies de Dialogues des carmélites, Plon, Seuil, Gallimard, Paris 1961, p. 223; trad. Isidor Chinez).

Bernanos Georges, Sous le soleil de Satan (1926).
 
 

 

joi, 9 iunie 2016

Inelul



În ritm de lanţuri greu zornăitoare,
treceau în cântec sclavii prin cetate.
O lungă ceată de spinări zebrate,
treceau prin colb ca marfă de vânzare.


Însângeraţi şi duşi cu aroganţă,
se legănau ca un talaz în spume.
Toţi fără Dumnezeu şi fără nume,
fără popor şi fără de speranţă.
Dar toţi nepăsători şi puşi pe glume...


Şi-n vălmăşagul hohotelor stranii,
în amăgirea fără de căinţă,
un singur chip, o singură fiinţă
purta suspinul tragicei pierzanii.


Era o sclavă cu un chip de ceară
cu ochi mari, cu fruntea încreţită.
Din cuibul părintesc ademenită,
nu lanţul îi era acum povară,
cât visul ei din anii de fecioară.


Mergând pe drum ea se vedea acasă,
se revedea în dulcea amintire,
lucrând la zestrea sfântă de mireasă
cu gândul dus în zarea vaporoasă,
spre tainicul, neîntâlnitul mire...


Erau ani dulci în casa cea bătrână.
Şi clipele se îngânau zburdalnic.
Dar într-un ceas de seară, la fântână,
îi apăru un prinţ... cu grai şăgalnic..
Şi ea fugi cu el... ca o păgână.


Apoi... a fost vândută... ferecată...
Minciuna, vai, şi-a arătat otrava.
Dar adevărul... oare nu se-arată?
Ah, pân-atunci, la marea judecată,
ea se târa în lanţul greu...


Dar iată...
Oprit în drum, un tânăr o priveşte.
Se uită lung în ochii plânşi feciorul.
El face-un semn: Să vie negustorul.
Pristavii sar. Convoiul se opreşte.
Stăpânul... vine-ncet... negustoreşte.


O linişte ca de mormânt se face.
„Ce preţ?” întreabă tânărul în şoaptă.
Pe faţa lui e milă şi e pace.
El dă o pungă omului rapace.
Iar omul gras apucă... şi aşteaptă.


Căci el mai vrea o pungă. Şi-ncă una.
Mereu se-ntinde mâna lui hulpavă.
în gândul fetei s-a pornit furtuna.
Atâta aur pentru-o biată sclavă,
pentru un crin murdar, pentru o pleavă?


Fecioru-aşteaptă. Zbirul nu se-nclină.
Şi-a dat cumpărătorul tot avutul.
Dar pentru zbir abia e începutul
El a-nţeles că preţul de regină
Stă undeva, în pieptul ce suspină...


„Ei hai! Dă tot!” Şi-ndată, fără preget,
mantia de pe umeri se desprinde
şi lunecă inelul de pe deget.
Dar negustorul spre fecior se-ntinde.
„Zadarnic! Marfa asta nu se vinde!”


Stă tânărul şi un cuvânt nu spune.
Şi nimeni nici o şoaptă nu îngână.
Căci n-a mai fost asemenea minune.
Iar sclava simte-n suflet o genune.
Se leagănă şi cade în ţărână...


Când s-a trezit... era în libertate.
Pe uliţa cea largă, negustorul
pornea din nou cu sclavii prin cetate.
Şi-n locul ei, în lanţuri sângeratc,
pornea pe drum de jertfă... Salvatorul.


„Cu preţul vieţii lui? Dar cine-i oare?”
îşi zice fata-n plâns, smulgându-şi părul.
Şi-un tinerel... de undeva... răsare...
„Cum? Nu ştii cine-i?” „Nu ştiu”.
„Adevărul”.


Vai! Adevărul... printre sclavi?... pe uliţi
Şi colbul creşte-n zări halucinante...
Iar fata vede-n drum pontifi, bacante,
atleţi cu lauri, cavaleri cu suliţi
şi nobili în sclipiri de diamante...


„Sunt liberă... Şi viaţa-mi stă în faţă,
desfăşurându-şi toată strălucirea.
Dar, ce ciudat, oriunde-arunc privirea
văd numai măşti pe suflete de gheaţă.
Sunt liberă... Dar unde e iubirea?


Şi zile lungi ea alergă să-ntrebe
de ce-i urâtă viaţa în culise,
de ce-s atâţia şerpi printre narcise.
Şi-ntr-un târziu, i-a spus un om din plebe
că cel legat în locul ei murise.


Fugind pe câmpuri, ea şi-a rupt veşmântul
şi-a rătăcit departe prin ogoare.
Dar într-o zi văzu un om în soare
trăgând un plug ce răscolea pământul.
Şi el spunea o taină, o chemare.


„Veniţi la mine, voi cei fără tihnă...
veniţi să ducem jugul împreună
şi veţi avea în suflete odihnă.
Căci jugul meu e o povară bună.
Şi el rodeşte sus în cer cunună!”


Era... cumpărătorul de suspine...
...era Cel mort în lanţuri... Adevărul...
Şi fata alergă să i se închine,
să-i spele-n lacrimi gleznele divine
şi ca ştergar să-şi despletească părul.


Şi-abia în jug, află ea fericirea!
Căci adevărul sfânt te face liber,
ca, liber, să primeşti sau nu iubirea.


*

Iubire... ca să poţi găsi iubire,
Tu ai dat tot şi n-ai cerut nimica.
Tu n-ai dorit să naşti în inimi frica,
ci nesilita clipă de-ndrăgire.

Iubire... ca să poţi găsi iubire.
Tu ne-ai salvat prin jertfa ta întreagă,
ca nu în lanţ, ci liber să te-aleagă
oricine vrea, în dulce dăruire.


Iubire... ca să poţi găsi iubire
Tu porţi un jug, dar jugu-i plinătate.
E jug, dar e deplină libertate,
E jug, dar e logodnă, fericire,
inelul de mireasă şi de mire.
 


Costache Ioanid

 

miercuri, 8 iunie 2016

Iubirea e ca o rază de soare...


Romanul Cato spunea că sufletul îndrăgostitului trăiește în sufletul celui pe care în iubește. Eu aș spune, dimpotrivă, că în sufletul îndrăgostitului este prezent întreg sufletul persoanei iubite, întreaga ei viță, caracter și fapte. Această problemă e analogă aceleia a locului în care se găsește frumusețea – în deșert sau în sufletul beduinului? Nici acolo, nici acolo, fiindcă frumusețea nu este nimic altceva decât capacitatea de a-ți explica ție însuți prezența ei imaginară. Iubirea nu este un fapt, ea este doar aspirația de a te afla, după posibilități, în posesia unui asemenea fapt. În aceasta stă pricina tuturor ciocnirilor și complicațiilor ei, problemelor și neajunsurilor legate de ea. Iubirea e ca o rază de soare: vizibilă, apropiată, prezentă, care nu se lasă apucată de nimeni.

(„Plutarh” [47-127] în Enciclopedia înțelepciunii, Editura „Roossa” 2013, p. 153).

marți, 7 iunie 2016

Cultură și religie în Europa



X. Biserica catolică în dialog cu religiile și culturile lumii
 
 1. Introducere

Poziţia Bisericii Catolice faţă de alte confesiuni, Biserici sau tradiţii religioase, nu a fost mereu aceeaşi de-a lungul secolelor şi a schimbărilor epocale. Istoricii continuă să cerceteze pentru a înţelege motivele acestor atitudini diferite, dar nu toţi ajung la aceleaşi răspunsuri. Pentru o analiză serioasă şi obiectivă trebuie luate în consideraţie marile schimbări provocate de evenimentele de referinţă din istorie şi reacţiile în urma acestora din partea creştinilor faţă de evrei, păgâni şi eretici, faţă de diferite religii şi filozofii, în timpul secolelor în care au fost persecuţiile şi după instituirea unui imperiu creştin şi al statelor creştine.
 
(Dacă vreți să știți mai multe dați clik pe:

 
Cultură și religie în Europa de Emil Dumea.pdf
http://www.cse.uaic.ro/_fisiere/Documentare/Suporturi_curs/II_Cultura_si_religie_in_europa.pdf).