† Duminica a 4-a a Paştelui [B]: Purtați de „Păstorul cel Bun” [21 aprilie 2024]

Purtați de „Păstorul cel Bun”

pr. Isidor Chinez (21 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 4,8-12; 1Ioan 3,1-2; Evanghelia Ioan 10,11-18; lecturi biblice

Omilie

În duminica „Bunului Păstor” suntem inviți să ne rugăm pentru vocații la preoție și la viața consacrată. Liturghia Cuvântului prezintă proiectul lui Isus: darea vieții sale pentru toți oamenii pe care i-a încredințat Tatăl; darul pe care ni l-a făcut Domnul de a fi cu adevărat fiii lui Dumnezeu; mărturia de credință a apostolilor că numai Cristos ne poate salva. Cheia înțelegerii celor trei lecturi trebuie dedusă din Prima scrisoare a lui Ioan unde se spune că „suntem copii ai lui Dumnezeu” (1In 3,1). Din această dimensiunea filială depinde tocmai experiența mântuirii: „Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a spus: «Să vă fie cunoscut tuturor şi întregului popor al lui Israel: în numele lui Isus Cristos Nazarineanul, pe care voi l-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu l-a înviat din morţi, în el stă acesta înaintea voastră vindecat!»” (Fap 4,10). Fragmentul din evanghelie arată izvorul acestei mântuiri: oferirea vieții de către Isus, devenit „păstorul universal” al tuturor celor care îl iubesc pe Dumnezeu. Vestirea evangheliei de astăzi ne explică imaginea păstorului și a turmei. Isus, „Bunul Păstor”, formează în jurul său o singură turmă. Numitorul comun, însă, este același Dumnezeu, ce ne tratează cu adevărat ca pe fiii săi, iar acest lucru este suficient pentru a ne lumina viața.

† Duminica a 3-a a Paştelui [B]: Mărturia dată Domnului și lumii întregi [14 aprilie 2024]

„Priviți mâinile mele...”

 Mărturia dată Domnului și lumii întregi

pr. Isidor Chinez (14 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 3,13-15.17-19; 1Ioan 2,1-5a;  Evanghelia Luca 24,35-48; lecturi biblice

Omilie

Este duminica mărturiei dată Domnului ce pătrunde din ce în ce mai mult misterului pascal. Este kerygma sau proclamerea anunțului că Isus mort a înviat ce cere o schimbarea: „convertiţi-vă şi întoarceţi-vă pentru ca păcatele voastre să fie iertate” (Fap 3,19). Este viața trăită: e un criteriu de apartenență la Dumnezeu, „păstrând cuvântul lui” (1In 5,2), pentru a ajunge la mărturie: „voi veţi fi martorii acestor lucruri” (Lc 24,48). Este calea vieții creștine, în toate componentele sale; este un drum care, în lumina pascală, dobândește un sens aparte, fiindcă este mărturisirea în Dumnezeu Creatorul și dătătorul vieții, care are puterea de a-l învia pe Isus mort și, în Cristos, orice viață este transformată într-o mărturisire a iubirii sale. Domnul înviat apare din nou și le explică apostolilor ce spun Scripturile despre el, făcându-i martori. Prima lectură și evanghelia preiau tema morții pe cruce și explicit profețiile Vechiului Testament cu privire la Isus. Se relatează – în lectura întâia – discursul lui Petru după Rusalii când vindecă un olog nu prin puterea sa: „dar Dumnezeu l-a înviat din morţi pe acesta căruia noi îi suntem martori” (Fap 3,15). Apostolului Ioan afirmă că Cristos „este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre” (1In 2,2). Distrugerea trupului uman al lui Isus istoric, corespunde nimicirii întregii omeniri păcătoase, asumată și sintetizată în el însuși în „întrupare”. „Omul cel vechi” devine prin botez un „om nou”. Rezultatul: este mort împreună cu Cristos, eliminat pentru totdeauna prin moartea pe cruce. În evanghelia de astăzi, sfântul Luca ni-l prezintă pe însuși Domnul ce le-a apărut la doi dintre discipoli săi pe drumul Emaus-ului, care l-au recunoscut la „frângerea pâinii”, și cei unsprezece apostoli, care nu-și dădeau seama că este Isus, ci îl considerau un „străin”: „speriaţi şi cuprinşi de teamă, credeau că văd un duh” (v. 37). Domnul le-a explicat că evenimentele pătimirii și morții nu sunt altceva decât împlinirea Scripturilor care se referă la el. Este duminica mărturiei dată lui Cristos și lumii!

† Duminica a 2-a a Paştelui [B]: Credinţa se întemeiază pe ascultarea cuvântului [7 aprilie 2024]

 

Isuse, am încredere în tine! 

[Duminica milostivirii]

Credinţa se întemeiază pe ascultarea cuvântului

pr. Isidor Chinez (7 aprilie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 4,32-35; 1Ioan 5,1-6; Evanghelia Ioan 20,19-31; lecturi biblice 

Omilie

Liturghia Cuvântului de astăzi, din timpul pascal, se concentrează pe evenimentul învierii: apariția Celui Înviat și viața primei comunități creștine. Prima lectură relatează un rezumat al stilului de viață al comunității: „mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet”; „aveau toate în comun” (Fap 4,32). Pentru Biserica primară, învierea lui Isus nu este doar un articol de credință, dar o forță creatoare de fraternitate. Evanghelia prezintă apariția lui Isus în cenaclu [în cei trei ani liturgici A B C]: în „prima zi a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: «Pace vouă!» Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul” (In 20,19-20). Cristos a înviat, dar oamenii, nu par a fi pe deplin convinși! Experiența apostolilor o dovedește: Toma lipsește… Sunt momente de crize, dar trebuie rezolvate într-o mărturisire de credință reînnoită. A doua lectură prezintă experienţa creştină ca o biruinţă asupra lumii obţinută prin credinţă: „aceasta este victoria cu care a învins lumea: credinţa noastră” (1In 5,4). Credința înseamnă a-l recunoaște pe Isus ca Fiului lui Dumnezeu. O legătura între cele trei lecturi este clară: anunțul Celui Înviat dă nașterea comunității creștine care învige lumea cu credința ei. Această credința se întemeiază pe ascultare cuvântului!

Sfântul Isidor din Sevillia, Etimologias - pdf - cărți

 

Santo Isidoro di Sevillia, Etimologias pdf: 

https://terminologiaarquitectonica.files.wordpress.com/2018/02/2004_san_isidoro_de_sevilla_etimologc3adas.pdf

† Duminica Învierii – Paștele: Proclamarea mântuirii – viața plină de bucurie învierii [31 martie 2024]

Petru și Ioan la mormântul gol.

 Proclamarea mântuirii – viața plină de bucurie învierii

pr. Isidor Chinez (31 martie 2024) 

Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 10,34a.37-43; Coloseni 3,1-4; Evanghelia Ioan 20,1-9; lecturi biblice

Omilie

Învierea este viața plină de bucurie; este proclamarea mântuirii oamenilor, care își are rădăcinile într-un fapt istoric verificat și constatat. Astăzi este ziua învierii, ziua de Paști. Suntem chemați să reflectăm „cu genunchii minții plecați” la misterul istoric declarat și celebrat în liturgie. Cuvântul Domnului din ziua de Paști este caracterizată de relatarea evanghelică a mormântului gol (cf. In 20,1-9), care însoțit de textul din Fapte Apostolilor (cf. Fap 10,34.37-43) în care Petru mărturisește solemn, în casa lui Corneliu, că Isus a înviat din morți și oricine crede în el obține iertarea păcatelor. În a doua lectură apostolul Paul îi îndeamnă pe creștini să-și alipească strâns inima de cele cerești: „căutaţi cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de pe pământ” (Col 3,1-2). Faptele bune nu pot lipsi: sunt o manifestare a vieții celei noi, sunt semne ale prezenței sale. Paștele este semnul bucuriei pentru cer ce se revarsă pe pământ. Să lăsăm să izbucnească bucuria și să strălucească în noi gloria celui înviat!

Pe Cruce, Dumnezeu a ales tragicul de Tereza-Brîndușa Palade [6 aprilie 2012]

 

        Isus și-a dus crucea pe umeri, de  Anatoly Shumkin.

De multe ori, creştinismul a fost asociat cu filozofia stoică din Antichitate. În fapt, se pot stabili anumite corespondenţe între terapia filozofică prin „exerciţii spirituale“ a lui Epictet şi Marc Aureliu şi versiunea creştină a exerciţiilor spirituale, canonizată în Occident de către sfântul Ignaţiu de Loyola. Detaşarea „filozofică“ faţă de propria viaţă, în perspectiva imensităţii lumii, antrenarea atenţiei pentru a rămâne concentrată asupra clipei de faţă, meditaţia in articulo mortis pentru dobândirea discernământului asupra celor mai înţelepte alegeri, practica examenului de conştiinţă pentru obţinerea auto-controlului, exerciţiul meditativ cu sprijinul imaginaţiei şi al reflecţiei discursive – toate aceste practici sunt comune atât tradiţiei stoice, cât şi spiritualităţii creştine (aceste practici au fost răspândite în creştinismul occidental mai ales datorită Exerciţiilor spirituale ale sfântul Ignaţiu de Loyola, fondatorul ordinului iezuit).

† Vinerea Sfântă: O, Cruce Sfântă, tu ne vei salva [29 martie 2024]

 O, Cruce Sfântă, tu ne vei salva

pr. Isidor Chinez (29 martie 2024) 

Lecturi biblice: Isaia 52,13-53,12; Evrei 4,14-16; 5,7-9;  Patima Domnului după Ioan 18,1-19,42; lecturi biblice

Omilie

Încă din cele mai vechi timpuri, Biserica nu celebrează Sfânta Litughie astăzi şi mâine. Stă în contemplaţie. În Triduum-ul Pascal creştinii meditează îndelung  cu emoție și admirație glorioasa pătimire a Domnului. Trădarea lui Isus, prinderea, condamnarea, execuţia lui pe vârful Golgotei ne introduc în centrul misterului suferinţei şi morţii răscumpărătoare. Biserica celebrează moartea victorioasă a lui Cristos care comunică oamenilor mântuirea. Liturgia de astăzi se află în întregime sub cuvintele acestea [pe care mare preot Caiafa le-a spus]: „este mai bine să moară un singur om pentru popor” (In 18,14). Împărtășim caracterul acestei observații: o, Cruce Sfântă, tu ne vei salva!

† Joia Sfântă: Faceți aceasta în „amintirea” mea [28 martie 2024]

 

Isus, învățătorul, slujind de Del Parson.

Faceți aceasta în „amintirea” mea

pr. Isidor Chinez (28 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 12,1-8.11-14; 1Corinteni 11,23-26; Evanghelia Ioan 13,1-15; lecturi biblice

Omilie

Suntem în Triduum-ul Pascal. Este culmea anului liturgic ce începe cu Joia Sfântă, Vinerea, Sâmbătă și se termină în Duminica Învierii. Biserica sărbătorește și retrăiește Misterul Pascal al lui Cristos, adică moartea și învierea lui, și ne invită să ne întoarcem la izvorul credinței: Isus mort pentru păcatele noastre și înviat pentru a ne da viața divină și a ne face fii ai lui Dumnezeu prin botez.

Celebrăm Joia Sfântă dedicată „amintirii” sau „memoriei” ultimei cine a Domnului. Dintre numeroasele nume cu care a fost numită Euharistia, „frângerea pâinii” este cea care exprimă cel mai bine sensul și bogăția sacramentului. De ce primii creștini arătau admirație deosebită față de această expresie? Câte amintiri sau emoții trezesc?!... Masa poporului evreu începea totdeauna cu binecuvântarea pâinii. Capul familiei lua în mâinile sale o pâine, frângând-o le-a dat celor care stăteau împreună la masă. Nu putea fi mâncată înainte de a fi ruptă în bucăți și împărțită la toți cei prezenți. În această seară, la Ierusalim, s-a dat o semnificație nouă. În timpul ultimei cine, Domnul a luat pâinea, a mulțumit, a frânt-o și a dat-o discipolilor său zicând: „Acesta sunt eu. Luați și mâncați! Faceți aceasta în «amintirea» mea!” Cuvinte greu de înțeles!... Ucenicii le-au descoperit abia după Paști, căci este un mister. La sfârșitul „zilei”, Domnul rezumase în acel gest întreaga sa viață dată ca jertfă: el nu jertfise altceva decât pe el însuși. Este „consemnarea” sa ca persoana drept aliment: pâine care „se frânge” din iubire față de toți oamenii.

† Duminica Floriilor [B]: Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii [24 martie 2024]

 Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii

pr. Isidor Chinez (24 martie 2024) 

Lecturi biblice: Isaia 50,4-7; Filipeni 2,6-11; (forma scurtă) Evanghelia Marcu (Mc 15,1-47); lecturi biblice

Omilie

Astăzi intrăm în Săptămâna Sfântă. Celebrăm Duminica Floriilor. În lectură este Patima Domnului în relatarea Evangheliei după Marcu. Profetul Isaia își îndeplinește misiunea: o anticipă pe cea a lui Cristos – „spatele l-am dat celor care mă loveau, obrajii, celor care îmi smulgeau barba; nu mi-am ascuns faţa de la cei care mă insultau şi mă scuipau” (Is 50,6). Imnul cristologic din Scrisoarea către Filipeni ne invită să intrăm în sufletul lui Isus, să înțelegem „sentimentele” care îl însoțesc în tragicul eveniment: Domnul „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om; s-a umilit pe sine făcându-se ascultător până la moarte, până la moartea pe cruce” (Fil 2,7-8). Este Patima Domnului – izvor de mântuire a lumii!

† Sfântul Iosif, soţul sfintei Fecioare Maria: „Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință [19 martie 2024]

Visul lui Iosif.

„Darul” de noi înșine – practicându-l cu credință

pr. Isidor Chinez (19 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Samuel 7,4b-5a.12-14a.16; Romani 4,13.16-18.22;  Evanghelia Matei 1,16.18-21.24a; lecturi biblice 

Omilie

Astăzi celebrăm solemnitatea sfântului Iosif. „Rugăciunea zilei” sau „colecta” este o implorare de la Dumnezeu, ca Biserica să păstreze şi să facă rodnice „misterele mântuirii” în această lume: „Dumnezeule atotputernic, care ai binevoit să încredinţezi ocrotirii fidele a sfântului Iosif începutul misterelor mântuirii, dă-i Bisericii tale harul, ca, prin mijlocirea lui, să le păstreze cu credinţă şi să lucreze cu râvnă pentru împlinirea lor”. Care sunt aceste misterele mântuirii? Ne spune „prefaţa” liturgiei: sfântul Iosif a fost ales „să fie soţ al sfintei Fecioare Maria” și chemat să devină „slujitor credincios și înțelept” al sfintei Familii­­­­­­­­­­­­­­­­ „ca să-l ocrotească cu iubire și grijă părintească pe Fiul ­­­­­­­­unul-născut, zămislit prin adumbrirea Duhului Sfânt”, aşa cum spune evanghelia. Să luăm lecturile și să le analizăm. Este „darul” de noi înșine, pe care practicându-l cu credință, vom deveni asemenea lui!

† Duminica a 5-a din Post Mare [B]: „Noua alianță” [17 martie 2024]

 

„Dacă bobul de grâu nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”!

„Noua alianță”

pr. Isidor Chinez (17 martie 2024) 

Lecturi biblice: Ieremia 31,31-34; Evrei 5,7-9; Evanghelia Ioan 12,20-33; lecturi biblice 

Omilie

Liturgia de astăzi prezintă sensul vieții deja evocat în lecturile din săptămâna trecută. Este drumului parcus din timpul Postului Mare; este „noua alianță” pe care o anunță profetul Ieremia: „voi pune legea mea înlăuntrul lor şi în inima lor o voi scrie; eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu” (Ier 31,33). Aceasta va fi a „Fiului Omului” – precizează sfântul evanghelist Ioan – reprezentând moartea lui Isus pe cruce sub imaginea unei semințe: „dacă bobul de grâu care cade în pământ nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult” (In 12,24). Trebuie să moară ca să da naștere unei noi existențe: este viața care trece prin moarte; este glorificarea urmată de ridicarea pe o cruce; este „ceasul” „Fiului Omului”! Nu este experiența pe care Isus o acceptă pasiv, ci făcând apel la toată puterea sa sufletească și la încrederea lui în Dumnezeu Tatăl. A doua lectură se referă la moartea Domnului, trăită de el în mod uman: „în zilele vieţii sale pământeşti, Cristos a oferit, cu strigăte puternice şi cu lacrimi, rugăciuni şi cereri către acela care avea puterea să-l salveze de la moarte şi a fost ascultat datorită evlaviei lui” (Evr 5,7). Este „credința” lui în Dumnezeu și cauza mântuirii. Pătimirea este calea pentru atingerea scopului care este învierea. Îi pune la încercare ascultarea: aderarea la voința divină. A accepta înseamnă a te abandona înțelepciunii și bunătății Tatălui care sta la originea misiunii sale. Este „noua alianță”: manifestarea iubirii și a solidarității sale cu noi!

† Duminica a 4-a din Post [B]: Privirea spre Cristos înălțat pe cruce [10 martie 2024]

 Isus cu Nicodim.

Privirea spre Cristos înălțat pe cruce

pr. Isidor Chinez (10 martie 2024) 

Lecturi biblice: 2Cronici 36,14-16.19-23; Efeseni 2,4-10;  Evanghelia Ioan 3,14-21; lecturi biblice  

Omilie

Citind istoria mântuirii din Sfânta Scriptură un fir roșu o străbate: învecinarea sau apropierea continuă a lui Dumnezeu și răzvrătirea umană. Astăzi liturgia poate fi sintetizată într-o afirmație simplă: viitorul omului este determinat de dispoziţia lui de credinţă sau de septicism. Este o invitație universală la mântuirea pe care Dumnezeu o adresează oamenilor, fără a o impune: „lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (In 3,19). Mântuirea este un dar de la Dumnezeu, pe care îl dă la toți, chiar și celor care îl resping. În prima lectură „toate căpeteniile preoţilor şi poporul au înmulţit infidelităţile […]; au profanat casa Domnului” (2Cr 36,14). De aceea, Dumnezeu îi trimite captivi în Babilon. Prima lectură și evanghelia sunt cei doi polii în jurul cărora se construiește liturgia de astăzi: Domnul trimite un mesaj de mântuire, iar omenirea îl poate primi sau nu. „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a dat pe Fiul său […] în lume nu ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin el” (In 2,16.17). A doua lectură se concentrează asupra gloriei pe  care o așteaptă omenirea: „noi suntem opera lui, creaţi în Cristos Isus în vederea faptelor bune” (Ef 2,10). Este o invitație de a face parte din „împărăție”: Dumnezeu „fiind bogat în îndurare, pentru marea sa iubire cu care ne-a iubit, pe când noi eram morţi din cauza greşelilor noastre, ne-a readus la viaţă împreună cu Cristos – prin har aţi fost mântuiţi” (Ef 2,4.5). Este o privire de credință spre Domnul înălțat pe cruce!

† Duminica a 3-a din Post [B]: Domnul care se dăruiește [3 martie 2024]

 

Alungarea vânzătorilor din templu.

Domnul care se dăruiește

pr. Isidor Chinez (3 martie 2024) 

Lecturi biblice: Exod 20,1-17; [forma prescurtată – Exod 20,1-3.7-8.12-17; 1Corinteni 1,22-25; Evanghelia Ioan 2,13-25; lecturi biblice

Omilie

Liturgia de astăzi este dedicată „templului”, locul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul evreilor. Sunt „drepturile lui Dumnezeu” exprimate în Decalog, apoi preluate de Isus în mustrarea aspră adresată vânzătorilor din templu. Problema sfințeniei templului este depășită de învierea lui Isus după moartea sa pe cruce: din acel moment templul nu mai este o clădire de pietre, așezate într-un anumit loc de pe pământ, ci „trupul Domnului”, adică adunarea creștină care se roagă și îl laudă pe Dumnezeu, oriunde s-ar afla. Prima lectură ne cere să fim fideli Domnului în spiritul legii: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului, din casa sclaviei. Să nu ai alţi dumnezei afară de mine!” (Ex 20,2-3). După învierea lui Isus, sfântul Paul explică, în a doua lectură, nebunia crucii mai valoroasă decât înțelepciunea oamenilor. Crucea, simbolul morții și al distrugerii, este chiar mijlocul prin care viața a irupt în lume. Paul ne invită să privim crucea ca pe un izvor de înțelepciune și putere mântuitoare: „noi îl predicăm pe Cristos cel răstignit, […] puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu” (1Cor 1,23.24). Nașterea „noului templu” apare de nedespărțit de înțelepciunea crucii ca inima credinței creştine, spune apostolul. În Evanghelia după Ioan, scena templului afirmă autoritatea lui Isus la începutul slujirii sale, bazată pe identitatea sa ca Fiu al lui Dumnezeu. Cristos se prezintă ca adevăratul templu al prezenței lui Dumnezeu în lume: este Domnul care se dăruiește!

† Duminica a 2-a din Post [B]: Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu [25 februarie 2024]

 Suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (25 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Geneza 22,1-2.9a.10-13.15-18; Romani 8,31b-34; Evanghelia Marcu 9,2-10; lecturi biblice

Omilie

Cele trei lecturi de astăzi sunt unite printr-un fir comun: cel al „fiului” care este dăruit de tatăl. Se dezvoltă tema ispășirii sau răscumpării dintr-o vină, adică moartea substitutivă cu care Dumnezeu însuși, în Cristos, s-a oferit drept victimă în locul nostru. Se subliniază gestului lui Dumnezeu în a „da” la moartea pe propriul Fiul, oferit ca jertfă pentru mântuirea lumii. Chiar dacă ar vrea Dumnezeu nu ar putea face mai mult, căci s-a dat pe sine însuși. Prima lectură relatează despre încercarea credinței lui Abraham, care nu refuză ca să-și sacrifica singurul său fiu lui Dumnezeu. Fragmentul evanghelic este cel al schimbării la față, unde „Fiul iubit” [„Fiul meu cel iubit”] este aplicat lui Isus transfigurat. Tema „Fiului” vine reluată de către apostolul Paul în a doua lectură, subliniind cu tărie că, dacă Dumnezeu ne-a „dat” pe Fiul său, nu ne poate nega nimic: „El, care nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, cum nu ne va dărui toate împreună cu el?” (Rom 8,32). Drumul Postului Mare ne invită să ne îndreptăm privirea spre splendoarea lui Isus Cristos: lumina Taborului ne descoperă că suntem păcătoși, dar înainte de aceasta suntem „fii” în Fiul lui Dumnezeu.

† Duminica întâia din Postul Mare [B]: Domnul a învins pentru noi [18 februarie 2024]

 

Cristos în deșert (1872) - de Ivan Kramskoi (Tretyakov Gallery, Moscow).

Domnul a învins pentru noi

pr. Isidor Chinez (18 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Geneză 9,8-15; 1Petru 3,18-22; Evanghelia Marcu 1,12-15; lecturi biblice

Omilie

Drumul Postului Mare începe cu impunerea cenușii. Lecturile ne spun că viața de credință a omului este marcată de confruntarea dintre bine și rău, dintre păcatul ce ne înstrăinează de Domnul și iubirea divină ce reînnoiește alianța cu noi. Liturgia din duminica întâia a Postului ne prezintă perspectiva unei mântuiri deschisă tuturor oamenilor deoarece este capabilă să ajungă și la slăbiciunile sale. Dumnezeu afirmă voința de mântuire universală, după ce a condamnat prin potop păcatul omenirii: este relatarea Genezei cu Noe, cu potopul și cu alianța. Prima lectură surprinde moment potopului: creația s-a golit de ființe vii, cu excepția celor care au intrat în arca lui Noe. Dincolo de orice condamnare este mântuire fără rezerve: „Iată, eu închei alianţa mea cu voi […]  (v. 9). Sunt prezente dreptatea și milostirea, dar cu o precizare: Cristos a suferit pentru ispășirea păcatului pentru a ne conduce înapoi la Dumnezeu – se spune în scrisoarea lui Petru. Înainte de a stabili o alianța cu nouă umanitate, se elimină cea veche. Botezul este noua alianță adevărată și definitivă: „aceasta [nr. potopul] este o imagine a botezului care vă salvează acum pe voi” (1Pt 3,21). Dumnezeu rămâne fidel promisiunii sale de mântuire pentru toată lumea. Evanghelia lui Isus ne oferă coordonatele căii ce duce la victoria pascală. Domnul se luptă cu ispititorul în deșert, iar victoria sa este o comuniune descoperită între cer și pământ, reprezentată de scena îngerilor care se pun în serviciul lui: „iar îngerii îi slujeau” (Mc 1,13). Cristos deschide predica sa: „convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,15). Domnul a învins Satana pentru noi!

† Miercurea Cenușii [post și abstinență]: Răspunsul nostru să fie simplu [14 februarie 2024]

Miercurea Cenușii

Răspunsul nostru să fie simplu

pr. Isidor Chinez (14 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Ioel 2,12-18;  2Corinteni 5,20-6,2; Evanghelia Matei 6,1-6.16-18; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este prima zi a Postului Mare. La început secolului al II-lea creștinii se pregăteau pentru Paște două zile de post și penitență. Pe urmă, aceste practici au fost extinse la toată Săptămâna Sfântă, iar în anul 325 [Sinodul de la Niceea] creștinătatea se pregătea pentru Paște timp de 40 de zile, după „modelul” lui Isus care a petrecut 40 de zile în pustiu, ca să nu mai vorbim de cei 40 de ani stând poporul  în deșert sau de cele 40 de zile de post a lui Moise pe muntele Sinai și a lui Ilie pe Horeb. La începutul Postului Mare sunt cuprinse șase duminici înainte de Paști. Mai târziu, s-a hotărât să se anticipeze postul cu patru zile: așa s-a ajuns la Miercurea Cenușii. Momentul inițial începea cu o penitența publică pentru cei care sunt vinovați de păcate grave, apostazie, crimă, adulter; se îmbrăcau în haine de pocăință fiind stropiți cu apă sfințită și cenușă, mergeau prin orașe, amintind de „alungarea din paradis”. Spre sfârșitul anului 1000, practica penitenței publice a scăzut, s-a stins, rămânând impunerea cenușii asupra tuturor credincioșilor[1]. Mesajul postului e: Dumnezeu este iubire. Nu știe nimic altceva: iubește cu o dragoste care depășește orice ne-am putea imagina. Sfânta Scriptură nu încetează să ne amintească această veste bună: e milostivirea Domnului. Suntem trimiși să dăm mărturie despre minunile lui Dumnezeu! Răspunsul nostru să fie simplu și concret!

† Duminica a 6-a de peste an [B]: Miracolul vindecării [11 februarie 2024]

 

Isus și vindecarea unui lepros.

Miracolul vindecării

pr. Isidor Chinez (11 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Levitic 13,1-2.45-46; 1Corinteni 10,31-33; 11,1; Evanghelia Marcu 1,40-45; lecturi biblice.

Omilie

Liturgia de astăzi reia problema bolii – cu care ne-am confruntat și duminica trecută – și o consideră forța ostilă de separare a societații umane și care acum învinsă de Domnul prin puterea sa divină. Prima lectură ne oferă cheia interpretării textului evanghelic de azi. Cartea Leviticului enunţează un precept conform căruia bolnavul de lepră trebuie să fie considerat necurat și exclus din comunitatea lui Israel și din actele religioase: „Tot timpul cât va avea rana, va fi impur […]. El să locuiască singur; locuinţa lui să fie în afara taberei!” (Lev 13,46). Evanghelia contrastează acestor norme levitice, întrucât Isus acționează față de leproși ca unul care se aplecă spre nenorocirea lor și îi reintegrează în comunitate, după ce s-a vindecat. Fragmentul din scrisoarea apostolului Paul este un îndemn către cei din Corint [nu doctrinală]: pentru creștini, viața de zi cu zi este o continuă laudă chiar și în lucruri materiale, cum ar fi mâncare: „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, toate să le faceţi spre gloria lui Dumnezeu!” (1Cor 10,31). Este celebrată libertatea creștină. Să învățăm să discernem în ce constă concret această libertate. Ne-a fost dăruit Duhul Sfânt pentru aceasta.

† Duminica a 5-a de peste an [B]: Lucrarea de vindecare a omului [4 februarie 2024]

Isus vindecă pe soacra lui Petru.

 Lucrarea de vindecare a omului

pr. Isidor Chinez (4 februarie 2024) 

Lecturi biblice:  Iob 7,1-4.6-7;  1Corinteni 9,16-19.22-23; Evanghelia Marcu 1,29-39; lecturi biblice

Omilie

În lecturile din această duminică se vorbește despre problema bolii, a suferinței și vindecarea lor. Sunt fenomene care privesc realitățile persoanei umane. Când trupul este bolnav, întreaga persoană este bolnavă. Pentru Sfânta Scriptură, o persoană sănătoasă este capabilă să ducă o viață plină de armonie, în interior și în exterior. Sănătatea este recuperarea echilibrului în trei direcții: în relația cu Dumnezeu, cu aproapele și cu sine însuși. Prima lectură este problema bolii și a suferinței. Iob este conștient că viața este scurtă: „luni zadarnice şi nopţi de chin mi-au fost rânduite” (Iob 7,3). Dar există o certitudine: Dumnezeu are compasiune față de noi – „aminteşte-ţi că zilele mele sunt o suflare” (Iob 7,7). Domnul își „amintește!” Apostolul Paul face unele afirmații de ordin teologic și practic: „Vai mie dacă nu vestesc evanghelia!” (1Cor 9,16); „deşi sunt liber faţă de toţi, m-am făcut sclavul tuturor ca să-i câştig pe cât mai mulţi” (1Cor 9,19). Susține că există două forțe puternice: Dumnezeu i-a chemat și oamenii ascultă Vestea cea Bună. În Evanghelie, încă de la începutul slujirii sale, Isus vindecă mulți bolnavi și „scoate” diavoli (cf. Mc 1,34). Răul există, dar nu este invincibil. El alungă lucrurile care ne înjosesc și ne degradează. Domnul „respiră” puterea iertării și a vindecării pe care Dumnezeu a pregătit-o lumii. Este lucrarea de vindecare a omului!

† Întâmpinarea Domnului [A B C]: Lumina ne luminează [2 februarie 2024]

 

Simeon și Ana cu copilul Isus (1796) - de Benjamin West [tumblr.com].

Lumina ne luminează

pr. Isidor Chinez (2 februarie 2024) 

Lecturi biblice: Malahia 3,1-4; Evrei 2,14-18; Evanghelia Luca 2,22-40; lecturi biblice 

[când această sărbătoare nu cade în zi de duminică, înainte de Evanghelie se alege una din următoarele lecturi].

Omilie

Astăzi în liturgie celebrăm ziua în care Maria și Iosif îl prezintă la templu pe Isus.  După ce o femeie ebraică a născut un băiat, trebuie să treacă 40 de zile înainte de a se prezenta la templu pentru a împlini o ceremonie de purificare. Ritul cuprindea două jertfe. Familia, ne având resurse suficiente, putea prezenta o pereche de turturele sau doi pui porumbei. Evanghelia prezintă familia de la Nazaret împlinind ritualitatea ebraică a circumciziei, impunerea numelui (cf. Lc 2,21), purificarea și prezentarea primului născut la templu (cf. Lc 2,22-39). Împlinirea Legii este prima întâlnire a lui Isus cu poporul său, în persoana bătrânului Simeon, cel care spune:  „lumina spre luminarea neamurilor” păgâne. Iată întâlnirea adevărată a Domnului!  Este lumina care luminează toate popoarele. E steaua lui Iacob [„o stea răsare din Iacob!” (Num 24,17)]. Bisericile Bizantine sau Ortodoxe numesc această sărbătoarea „Întâlnire Domnului” (hypapanté, în greacă) cu bătrânul Simeon și Ana, profetesa. Este o întâlnire și o manifestare, întrucât Maria intră în templu „pentru a arăta lumii pe cel care a dat Legea și o împlinește”, și pentru a-l însoți pe Fiul lui Dumnezeu în prima sa ofertă către Tatăl.

În a doua jumătate a secolului al IV-lea Egeria, din vestul Europei, în pelerinajul său la Ierusalim aminteștie pe 2 februarie se celebrează solemn cu luminări aprinse „cu mare bucurie de parcă ar fi fost Paşte” (Egeria, Diario di viaggio,  cap. XXVI). Deși nu dă nume acestei sărbători, afirmă că „a patruzecea zi se sărbătorește aici cu mare solemnitate... o procesiune până la bazilica Anastasia [înviere, în greacă] (Sfântul Mormânt)”. Mărturisește că episcopul cu această ocazie citește și comentează fragmentul din Evanghelia după Luca (Lc 2,21-39) cu prezentarea lui Isus la templu.

În prima lectură (Mal 3,1-4) profetul Malahia exprimă tema purificării: „Va şedea precum cel care topeşte şi îi va curăţa pe fiii lui Levi şi-i va rafina ca pe aur şi pe argint” (v. 3). Textul subliniază necesitatea de purificare, care vine ca „focul” sau ca  „leşia” care spală. E necesar pentru a fi „rafinat ca pe aur şi pe argint” (v. 3), pentru a putea fi în stare „să aducă Domnului ofrandă după dreptate” (v. 3). Este glasul ultimului dintre profeți care anunță apropierea Domnului, numit „îngerul alianței”, precedat de „mesagerul” care „va îndrepta calea înaintea mea” (v. 1). Evanghelistul Matei a recunoscut că este Ioan Botezătorul (cf. Mt 11,13-14), „precursorul” lui Isus. E invitația profetului la responsabilitate deoarece Cuvântul ne este încredințat pentru a duce în lume „mesagerii” şi nu „proprietarii”. Se anunță că Domnul intră în templul său cu scopul de a purifica toți preoții: „îi va curăţa pe fiii lui Levi” (v. 3). Vina lor, semnalată de Malahia constă în a face un cult exterior. Sunt reproşuri adresate preoţilor: li se reproşează tocmai faptul că oferă victime nepotrivite (cf. Mal 1,6-14)]. Sunt ascunse diverse interese și îi îndepărtează pe credincioși de Domnul. Ofranda este a celui care oferă sacrificiul: e vorba de inimă pe care omul, chiar dacă este păcătos, prin căinţă şi propunere, o poate obţine de la Dumnezeu (cf. Ps 51,7).

† Duminica a 4-a de peste an [B]: Apropierea de Dumnezeu [28 ianuarie 2024]

 

Omul posedat în Sinagoga din Cafarnaum - de James Tissot.

Apropierea de Dumnezeu

pr. Isidor Chinez (28 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice: Deuteronom 18,15-20; 1Corinteni 7,32-35; Evanghelia Marcu 1,21-28; lecturi biblice

Omilie

Tema acestei duminici prezintă lupta lui Isus împotriva Satanei ca expresie semnificativă a venirii „împărăției lui Dumnezeu”. Este apropierea de Domnul. Liturgia de astăzi se referă la criteriile pentru a distinge adevărații profeți de cei falși. Contemporanii lui Cristos deși, conștienți de indicațiile biblice, nu au fost în stare să-l recunoască drept Mesia, cel așteptat, în persoana lui Isus. Prima lectură este promisiunea divină de a trimite în Israel un profet ca Moise: „Domnul Dumnezeul tău va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un profet ca mine – să ascultaţi de el!” (Dt 18,15). Evanghelia prezintă semnele de credibilitate care însoțesc slujirea Domnului: „erau uimiţi de învăţătura lui, pentru că el îi învăţa ca unul care are autoritate şi nu în felul cărturarilor” (Mc 1,22). A doua lectură conţine sfaturile practice, pentru cei chemaţi la slujirea evangheliei cu „normă întreagă”: Dumnezeu cere o dăruire deplină de la ei. Este „unirea cu Domnul”: „eu aş vrea ca voi să fiţi fără griji!” (1Cor 7,32).

† Duminica a 3-a de peste an [B]: Timpul convertirii – transformarea vieții și a istoriei [21 ianuarie 2024]

Chemarea lui Ioan și Iacob (1900) – de Vasily Polenov.

Timpul convertirii – transformarea vieții și a istoriei

pr. Isidor Chinez (21 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice: Iona 3,1-5.10; 1Corinteni 7,29-31; Evanghelia Marcu 1,14-20; lecturi biblice

Omilie

Tema de astăzi este milostivirea lui Dumnezeu, trezită de convertirea omului. Isus își începe predicarea „în Galileea”, „după ce Ioan a fost închis” și reînnoiește ceea ce fusese deja anunțat de Ioan Botezătorul: „S-a împlinit timpul şi s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu. Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie!” (Mc 1,15). Este inima „evangheliei lui Dumnezeu”, vestită de toți profeții. „Timpul s-a scurtat” (1Cor 7,29). Timpul care ne este dat pe scena acestei lumi este kairòs [în greacă]. Este timpul favorabil mântuirii. E anunțul apropierii „împărăției Domnului” și chemării apostolilor. E expresia milostivirii lui Dumnezeu față de fiecare din noi. Nu trebuie irosit, căci este spațiul care salvează. E întâlnirea cu Dumnezeu și convertirea inimii. Aceasta este „vestea cea bună” adresată fiecărui om, indiferent de limbă, popor sau cultură! Prima lectură descrie experiența chemării profetului Iona care este trimis la Ninive, o cetate coruptă, să anunțe: „încă patruzeci de zile şi Ninive va fi distrus!” (Iona 3,4). Dar nu a mai avut loc, pentru că ninivienii au crezut în predica lui Iona și s-au convertit. Dumnezeu se lasă mişcat de căința oamenilor. A doua lectură este un comentariu a apostolului Paul asupra atitudinii creștine de așteptare a sfârșitului, „căci figura acestei lumi trece” (1Cor 7,31). Fiecare trăiește „ca și cum” nu ar fi pe acest pământ, cu libertate interioară și detaşare de lume. Este aproape „împărăția lui Dumnezeu!” E transformarea vieții și a istoriei!

† Duminica a 2-a de peste an [B]: Să-l vestim pe Domnul [14 ianuarie 2024]

„Veniți și vedeți!” – de Marko I. Rupnik.

Să-l vestim pe Domnul

pr. Isidor Chinez (14 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice: 1Samuel 3,3b-10.19;  1Corinteni 6,13c-15a.17-20; Evanghelia Ioan 1,35-42; lecturi biblice

Omilie

Astăzi textele biblice ne vorbesc despre evanghelizare. În Liturgia Cuvântului se afirmă că nimeni nu poate ajunge la o cunoaştere autentică a lui Dumnezeu dacă nu există nimeni care să-l vestească. Credința se dezvoltă proporțional cu hrana Cuvântului. Prima lectură arată cum Samuel nu ar fi ajuns să-l înțeleagă pe Acela care l-a chemat noaptea dacă ar fi fost singur, fără sfatul preotulul Eli. Evanghelia îl prezintă pe Ioan Botezătorul indicându-l pe Cristos ca „mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (In 1,29). Apoi, cei doi ucenici ai săi îl urmează. A doua lectură este un îndemn ce interpretează viața creștină ca pe o jertfă spirituală realizată cu propria viață. Este împlinită de fiecare creștin: începe prin a deveni cu adevărat discipol al Domnului!

† Botezul Domnului [B]: Misterul Botezului [7 ianuarie 2024]

 

Botezul lui Isus de Carl Bloch.

Misterul Botezului

pr. Isidor Chinez (7 ianuarie 2024) 

Lecturi biblice:  Isaia 55,1-11; 1Ioan 5,1-9; 1Ioan 5,1-9; lecturi biblice

Omilie

Este sărbătoarea Botezului Domnului. Liturgia Cuvântului amintește a doua epifanie, adică momentul în care Isus Cristos s-a manifestat lumii ca salvator prin scufundarea lui în apa Iordanului. Pentru ortodocși acesta este adevăratul Crăciun, în sensul că astăzi se celebrează recunoașterea deplină [epifania] sau manifestare, arătarea Fiului lui Dumnezeu și la Betleem și în botezul său. Se deschid larg porțile vieții pentru omul rănit de păcat! Se încheie astăzi celebrările Nașterii Domnului și începe timpul obișnuit din an, în care este oferită Evanghelia după Marcu (anul B). În prima lectură este textul din profetului Isaia unde Cuvântul lui Dumnezeu este comparat cu mâncarea care hrănește fără cheltuieli spre deosebire de hrana scumpă care nu satisface deloc: „voi, toţi cei însetaţi, veniţi la apă […] fără argint şi fără plată!” (Is 55,1). Este reprezentată apa care coboară din cer și udă pământul, fertilizându-l și nu se întoarce fără să-și fi încheiat lucrarea benefică. Este indicat cum trebuie găsit Dumnezeu. E perioada favorabilă: timpul mesianic începe tocmai cu botezul Domnului. Tema ascultării Cuvântului este reluată în a doua lectură sub aspectul credinței teologice: Cuvântul acționează, își dezvăluie harul de mântuire numai celor care îl ascultă cu credință. Apostolul Ioan precizează că ascultarea plină de credință include atitudinea de încredere, adică implicarea personală în exigenţele Cuvântului: este încredere necondiționată, inseparabilă, în viața credinciosului; este puterea care cucerește lumea: „aceasta este victoria cu care a învins lumea: credinţa noastră” (1In 5,4). În fragmentul evanghelic accentul cade asupra naturii botezului în Duhul Sfânt, pe care Ioan Botezătorul era incapabil să-l administreze, dar care va fi administrat de Domnul spre iertarea păcatelor. E o ocazie prețioasă: suntem invitați să reflectăm asupra botezului nostru, așa cum este „modelat” după botezul lui Isus.