vineri, 20 iulie 2018

† Duminica a 16-a de peste an (B): Păstorul „turmei” lui Dumnezeu [22 iulie 2018]

Păstorul „turmei” lui Dumnezeu
pr. Isidor Chinez  – Izvoarele [IS] ora 11:00 (22 iulie 2018)
Lecturi: Ieremia 23,1-6; Efeseni 2,13-18; Evanghelia Marcu 6,30-34; lecturi. 

Omilie

Lecturile din această duminică ne oferă un Cristos în trei ipostazie: păstorul anunțat de profetul Ieremia (Iectura întâia), Isus care adună „turma” lui Dumnezeu (evanghelia), Omul nou al păcii care prin cruce realizează unitatea oamenilor (lectura a doua). Cuvântul lui Dumnezeu ne luminează ca să cunoaştem mai bine inima lui Isus în umanitatea sa, să descoperim inima Tatălui manifestată în Fiul său. Să lăsăm deci să ne adune, să ne învețe și să ne dea pacea.



În prima lectură (Ier 23,1-6), cuvintele încredințate de Dumnezeu lui Ieremia împotriva păstorilor lui Israel sunt foarte impresionante: „Vai de păstorii care fac să piară şi să se împrăştie turma păşunii mele” (v. 1). „De aceea, aşa spune Domnul Dumnezeul lui Israel împotriva păstorilor care păstoresc poporul meu” (v. 2). Profetul se adresează atenției și promisiunii lui Dumnezeu. Domnul nu abandonează niciodată planul său, căci pe păstorii răi îi va substitui: „Iată, eu vă voi pedepsi pentru răutatea faptelor voastre” (v. 2). Profetul anunță o veste bună: Dumnezeu rămâne credincios poporului săi chiar și în Babilon. „Eu însumi voi aduna restul turmei mele din toate ţările unde le-am alungat, le voi face să se întoarcă la staulul lor, vor fi rodnice şi se vor înmulţi. Voi stabili peste ele păstori care să le păstorească” (vv. 3-4). Domnul însuși va păstori poporul său și nu va abandona pe cei înșelați de acești oameni fără conștiință. Ca și în timpul lui Moise, Dumnezeu a văzut mizeria poporului său. El anunță că va aduce oile împrăștiate și le va conduce în staulul lor. „Iată, vin zile […] când îi voi ridica lui David o odraslă dreaptă care va domni ca rege şi va avea succes; va face judecată şi dreptate în ţară!” (v. 5). Acesta este păstorul, fiul lui David: acesta este Cristos, păstorul promis de Dumnezeu. Cu el va fi anunțată vestea cea bună săracilor, celor excluși, prizonierilor, bolnavilor... El va reface unitatea poporului lui Dumnezeu.



În Scrisoarea sa către Efeseni (Ef 2,13-18), sfântul Paul ne dă o nouă perspectivă asupra lui Cristos și asupra misiunea sale: el este convins că a venit ca să unească toți oamenii, nu numai poporul lui Israel, ci întreaga omenire, prezentându-se ca un mare unificator. Paul scrie această epistolă în timp ce era la Roma prizonier, în anul 61 d. C. Cunoştea bine comunitatea din Efes, în care stătuse aproape trei ani. Acum au venit la el discipolii săi – Epafras şi Onesim – şi îi povestesc riscurile pe care le-a întâlnit în comunitatea supusă presiunilor din jur şi predispusă să se întoarcă la cultul păgân. Dar el le aduce aminte de planul minunat al lui Dumnezeu, care l-a constituit pe Isus Cristos, Fiul său, stăpân deasupra tuturor puterilor, domniilor şi stăpânirilor. Le mai aduce aminte de situaţia în care s-au aflat ei mai înainte când erau departe de Domnul, dar acum, prin sângele lui Cristos, au devenit apropiaţii lui. Prin sacrificiul său pe cruce el realizează unitatea neamului omenesc. Desfiinţează diviziunile religioase, rasiale şi politice; el a doborât „zidul urii” pe care anumiți oameni l-au ridicat ca să-și apere privilegiile. „Desfiinţând în trupul său ura […] pentru ca cei doi să fie un singur om nou, făcând pace, şi să-i împace pe amândoi cu Dumnezeu într-un singur trup prin crucea” sa (vv. 15-16). Domnul iubește pe toți oamenii. Prin crucea sa a dărâmat zidul urii care-i despărţea pe păgâni de iudei, făcând din păgâni şi din iudei un singur popor, o mulţime de oameni, un singur om, pentru că el este „pacea noastră”, în trupul său Isus a ucis ura. Şi astfel noi, fie că suntem departe, fie că suntem aproape, avem posibilitatea să ne apropiem de Dumnezeu Tatăl în acelaşi Duh.



În Evanghelie după Marcu (Mc 6,30-34) a duminicii trecute, Isus alege doisprezece discipoli pe care i-a constituit apostoli şi pe care i-a trimis ca să predice vestea cea bună. Astăzi îi vedem pe cei Doisprezece reîntorși din misiune. Ei „i-au povestit [lui Cristos] toate câte au făcut şi ce au învăţat. Atunci el le-a spus: «Veniţi deoparte, într-un loc retras, şi odihniţi-vă puţin!»” (vv. 30-31). Ne surprinde plăcut faptul că Isus, la încheierea primei misiuni de apostolat în Galileea, s-a gândit să-i conducă într-un loc retras ca să se odihnească puţin. Aveau nevoie de odihnă şi de aceea Isus vrea să-i cruţe de tumultul care se crease în jurul lui, „pentru că mulţi veneau şi plecau – încât ne spune Marcu – ei nu aveau timp nici măcar să mănânce” (v. 31). Acolo, singuri cu Isus, liberi de presiunea mulţimii şi de munca istovitoare a vestirii evangheliei, apostolii puteau să-şi tragă sufletul. Lasă mulţimea şi munca pentru a sta împreună şi a reface comuniunea cu Cristos şi între ei. Isus şi apostolii voiau în acea zi să fie singuri… dar n-a fost aşa. 

„Au plecat cu o barcă spre un loc pustiu, ei singuri. Mulţi i-au văzut plecând şi şi-au dat seama. Au mers deci pe jos, din toate cetăţile şi, alergând într-acolo, au ajuns înaintea lor”  (vv. 32-33). Nu este vreo indicație asupra locului. Nu ne ajută să înțelegem cum au putut să alerge înaintea lor pentru că Isus și discipolii erau în barcă... Iată că mulţimea care îl urmărea a intuit în ce direcţia a luat barca: mulți „şi-au dat seama” (v. 32). Ei l-au recunoscut şi au alergat pe jos din toate părțile şi au ajuns acolo înainte lor. Dar vedem că lucrurile nu merg conform planului prevăzut. În loc de liniște și de pustiu, o mare mulțime căuta să-l vadă pe Isus, să-l atingă și să-i asculte cuvântul. Cristos nu se arată deranjat că planul său este dat peste cap, ci, dimpotrivă – ne spune Marcu – „coborând a văzut o mare mulţime şi i s-a făcut milă de ei pentru că erau ca oile care nu au păstor” (v. 34). El recunoaște în oamenii aceștia noul poporul lui Dumnezeu, „mica turmă”, formată „într-un loc pustiu” (v. 32), dar care era înzestrată cu vocația universală pe care profeții o prevestiseră. Se sublinia că primirea entuziastă a poporului se concretizează în nevoia de umanitatea a lui Cristos. Isus vede în profunzime nevoile oamenilor. Privindu-i, i-a fost milă de ei.

Păstorul cel bun îi instruieşte „turma”. „Și a început să-i înveţe multe” (v. 34). Evanghelia după Marcu nu ne spune conținutul acestei predicii lungi a lui Isus din acea zi. Dar ghicim: timp de cinci duminici vom auzi cea mai lungă predică a lui Cristos despre Pâinea Vieții. Isus își dezvăluie iubirea sa cea milostivă. Apostolii au învăţat să cunoască mai bine inima lui Cristos căruia îi este milă de oameni, se emoţionează asupra mulţimii.


În toate duminicile suntem conduși într-un loc diferit de cel obișnuit ca să putem întreține dialogul cu Domnul, să-i ascultăm cuvântul, adevăratul cuvânt al vieții, din care ne putem hrăni din prietenia cu Dumnezeu și din care primim tăria de a ne susține pe calea vieții. Duminica întâlnirea cu Domnul nu separă timpul obișnuit de viață, dar face săptămâna mai luminoasă decât timpul de ieri, pentru a înțelege timpul de mâine. Mulți și-au pierdut orientarea, dar Domnul este acolo: cu el, nu există nici o situație disperată. Vrea să ne ajute să găsim sensul vieții noastre. Nu vrea ca noi să fim pierduți, fără a ști unde mergem. Vine să ne aducă lumina prezenței și căldura iubirii sale. Cu el înaintăm spre mai multă iubire. Să nu uităm niciodată: Isus este „păstorul” întregii omeniri. El nu este decât iubire, pacea noastră. „Domnul este păstorul meu, nu voi duce lipsă de nimic” (Ps 22[23],1), dacă el este cu noi…



[bibliografia (anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,  Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1996;  Biblia, Sapientia, Iași 2013.

joi, 19 iulie 2018

E bine să mori pentru ceea ce crezi...




„E bine să mori pentru ceea ce crezi; cine are frică moare în fiecare zi, cine nu are teamă să moară moare o singură dată” (Paolo Borsellino).




Paolo Borsellino (1940-1992) a fost un magistrat italian anti-mafia, asasinat la 19 iulie 1992 în Palermo cu o mașină capcană, la mai puțin de două luni după colegul său Giovanni Falcone (1939-1992).

marți, 17 iulie 2018

Sfântul Nicolaie al II-lea Romanov (1868-1917)

@MCITLFrAphorism


(sfinți și fericiți http://www.santiebeati.it/dettaglio/95591).

Sfântul Nicolae al II-lea Romanov, țarul Rusiei, este prâznuit de Biserica Ortodoxa în ziua de 4/17 iulie. Născut în ziua de 6/19 mai 1868 și trecut la cele veșnice prin moarte martirică, primita în ziua de 17 iulie 1918. Sfântul Nicolae Romanov a fost ultimul împarat al Rusiei, domnind vreme de peste douazeci și doi de ani, între 1 noiembrie 1894 și 15 martie 1917, când a fost obligat sa abdice.


Sfântul Nicolae Romanov


Nicolae al II-lea Romanov s-a născut în data de 6/19 mai 1868, în apropiere de Sankt Petersburg, ca fiu al împaratului Alexandru al III-lea al Rusiei și al împărătesei Maria Feodorovna, născută într-o familie imperiala din Danemarca. Dintre cei șase copii ai familiei, viitorul țar Nicolae era cel mai mare. El era nepotul împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei, pe linie paterna, și al regelui Cristian al IX-lea al Danemarcei, pe linie maternă.



În data de 13 martie 1881, dupa asasinarea împăratului Alexandru al II-lea al Rusiei, Alexandru al III-lea a devenit țar, iar tânărul Nicolae a devenit țarevici, adică moștenitor al tronului. Nu după multă vreme, țarul Alexandru al III-lea a murit prematur, lăsând imperiul în mâinile fiului sau, Nicolae al II-lea Romanov.


Cu toate ca tatăl său s-a împotrivit căsătoriei țareviciului Nicolae cu o prințesa din Germania, preferând o alianța cu familia imperiala din Franța, în cele din urma, acesta a acceptat dorința fiului său. Drept urmare, Nicolae Romanov s-a logodit cu prințesa Alix de Hesse-Darmstadt, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, care va deveni împărăteasa Alexandra Feodorovna, cu puțin timp mai înainte de moartea tatălui său, căsătoria având loc la puțin timp după aceea. Nicolae Romanov și Alexandra Feodorovna au primit de la Dumnezeu cinci copii: marile ducese Olga, Tatiana, Maria, Anastasia și țareviciul Alexei.


luni, 16 iulie 2018

Crinii care înfloresc și mor într-o singură zi


„Anul acesta pe plajă soarele arzător de iulie
încălzeşte nisipul 
şi răsare acești crini 
care înfloresc şi mor într-o singură zi: 
pentru ei chiar şi o viaţă foarte scurtă contează… 
pentru noi însă nu e cazul!” 

(sursă: https://twitter.com/enzo bianchi‏ @enzobianchi7).