sâmbătă, 23 februarie 2013

II Postul Mare (C): Micile bucurii de pe calea Crucii



Schimbarea la față

Evanghelia: Luca 9,28b-36: În acel timp, 28b Isus a luat cu sine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi s-au urcat pe munte ca să se roage. 29 Pe când se ruga, aspectul feţei i s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. 30 Şi iată, doi bărbaţi stăteau de vorbă cu el: 31 erau Moise şi Ilie, arătându-se în slavă. Ei vorbeau despre sfârşitul lui care urma să se împlinească în Ierusalim. 32 Petru şi cei care erau cu el erau toropiţi de somn; când s-au trezit, au văzut slava lui Isus şi pe cei doi bărbaţi care stăteau cu el. 33 Pe când aceştia se depărtau, Petru i-a zis lui Isus: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Nu-şi dădea seama ce spune. 34 În timp ce spunea acestea, a venit un nor, care i-a învăluit, iar ei, intrând în nor au fost cuprinşi de frică. 35 Atunci s-a auzit din nor un glas: "Acesta este Fiul meu preaiubit, pe dânsul să-l ascultaţi!" 36 În timp ce glasul răsuna, Isus era singur. Ei au păstrat tăcerea şi în zilele acelea nu au spus nimănui nimic despre cele văzute.
 
Omilia:
 
Relatarea evanghelică a schimbării la faţă (Lc 9,28-36) vrea să fie o revelaţie adresată ucenicilor: obiectul său este semnificaţia profundă şi ascunsă a persoanei lui Isus şi a operei sale.

Norul, glasul şi prezenţa lui Moise ne poartă în direcţia marii teofanii de pe Sinai, modelul tuturor teofaniilor biblice. Cu aceasta se afirmă că Isus este noul Moise, profetul definitiv, şi că în el ajung la împlinire Alianţa şi Legea. Alte lucruri, cum sunt hainele albe şi faţa strălucitoare, ne spun că Isus, mergând spre Cruce, este în realitate Domnul. Şi tocmai în acest Isus care se îndreaptă spre cruce aflăm împlinirea Alianţei şi a Legii.

Dar trebuie să fim mai precişi, transfigurarea nu intenţionează doar să reveleze viitorul care-l aşteaptă pe Isus, dar şi manifestarea semnificaţiei profunde pe care realitatea lui Isus o posedă deja. Cu alte cuvinte, transfigurarea nu este doar revelarea cu anticipaţie a viitoarei învieri a lui Isus, dar este o revelaţie a ceea ce Isus este deja: Fiul lui Dumnezeu. Mai mult: transfigurarea nu este doar o revelare a identităţii profunde a lui Isus şi a căii crucii. Este în acelaşi timp o revelare a identităţii ucenicului. Calea ucenicului este ca aceea a Învăţătorului, la fel, îndreptată spre cruce şi spre înviere. Şi pentru ucenic învierea nu este o realitate doar viitoare, dar este deja o realitate prezentă şi anticipată. Comuniunea cu Dumnezeu este deja operantă. Şi din când în când această realitate profundă și pascală, normal ascunsă, se ivește. Pe drumul credinței există acum momente clare, momente de bucurie în cadrul oboselii existenței creștine. Trebuie să știm să observăm și să citim. Deși caracterul lor este trecător şi temporar, trebuie să înveţe să se mulțumească. Petru voia să eternizeze acea viziune bruscă, acea experiență de bucurie: "Învăţătorule, ce bine ne simţim aici! Să facem trei colibe: una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie". Este o dorință care revelează neînțelegerea evenimentului. (”Nu-şi dădea seama ce spune”). Momentele bucuroase și clare împrăștiate prin viața de credință nu sunt definitive, dar sunt numai o pregustare a sa: nu sunt un scop, dar sunt un anunț profetic a sa. Drumul ucenicului este cel al Crucii. Dumnezeu oferă o anticipare, dar apoi va trebui să-i dea credit, fără limită. Cum a făcut Abraham (prima lectură), care s-a încrezut în promisiunea lui Dumnezeu riscând pe ea toată existența sa. (don Bruno Maggioni; trad. pr. Isidor Chinez).

2a domenica di Quaresima - anno C

 

A II-a duminică din Postul Mare (C)

http://www.pauline.ro/images/cuvantul/postul_mare/2013/02postulmare_2013.pdf

vineri, 22 februarie 2013

Curaj, să strigăm împreună


 
Când ești cuprins de disperare
Viața devine o greutate insuportabilă
Simți că-ți fuge pământul de sub picioare
Dificultățile apar insurmontabile
Certitudinile au dispărut
Idealurile s-au încețoșat
Ipocrizia îți provoacă angoasă
Nu mai poți conta pe nimeni și pe nimic
Chiar și prietenii s-au îndepărtat,
unul câte unul
Nu mai este nimeni care să-ți întindă o mână.
Când trebuie să constați cu amărăciune:
că totul s-a sfârșit
Spui: e prea mult!
Totul este inutil
Totul este atât de absurd
Un șir de falimente
Nu merită osteneala
Ce respingător e lumea
Nu mai înțeleg nimic.
Și te ghemuiești în deprimarea ta
Îți rumegi deziluzia
Mergi frământându-ți durerile
Te lași otrăvit de mâhnire,
paralizat de neîncredere.
Când privești înlăuntrul tău
Și te regăsești gol, singur, obosit,
dezamăgit, bun de nimic.
Când ai ajuns în adâncul durerii
Când ai pierdut totul: demnitatea,
stima, libertatea,
curajul, vise, voința de a trăi.
Ei bine, îți mai rămâne ceva,
îți rămâne o posibilitatea.
Să strigi.
Strigătul este ultima ta resursă
Ultima posibilitate de salvare.

Fii sigur. Strigătul tău nu se pierde în deșertul indiferenței generale. S-ar putea să fie mii de persoane, care să tragă după ele, netulburate pe strada lor. S-ar putea să fie unii care să ridice din umeri. Creștini care se limitează să comenteze: ”O! Unul care strigă…” Alții care te vor privi cu un zâmbet de compătimire. Alții care te vor face să înțelegi că nu e necesar să exagerezi. Cei mai mulți se vor gândi la propriile necazuri. Toți își vor apăra cu furie visele.

Însă este Cineva care ascultă strigătul tău. Nu se plictisește. E impresionat de fiecare dată. Pentru că inima sa este totdeauna pe recepție, pe lungimea de undă a aceluia care mai e în stare să transmită un strigăt.

Și atunci, strigă!

Fii atent numai să-ți lansezi strigătul în direcția corectă.

”Strig către Tine, Doamne,
pentru că tu totdeauna îmi răspunzi!” (Ps 17,6).

Poate nu vei ști să te exprimi bine. Vei face o confuzie de necrezut. Nu are importanță. De cealaltă parte este Cineva care vede clar chiar în confuzia sentimentelor tale, în vălmășeala situațiilor celor mai complicate. Capabil să descefreze chiar și în confuzie. În stare să interpreteze toate nuanțele strigătului tău.

Poți fi un zdrențăros, rămas pe drumuri. Însă ți-a mai rămas o bogăție inegalabilă: strigătul.

Strigă, așadar.

Nu-ți fie teamă că scandalizezi,
că deranjezi,
că se va spune că ești prost crescut.

Pune în strigătul toată violența
protestului tău,
amărăciunea deprimării tale,
amețeala disperării tale,
rușinea falimentului tău,
neliniștea nefericirii tale,
asprimea dezgustului tău.

Strigătul tău poate fi neplăcut tuturora.
Afară de Unul.
Îți repet: nu ai pierdut nimic, pentru că ți-a rămas strigătul.
Și e Cineva totdeauna gata să răspundă.
”Strig către Tine, Doamne,
pentru cu Tu totdeauna îmi răspunzi!”
Se mulțumea cu puțin Carteziu, cu faimosul său ”cogito, ergo sum”.
Tu poți spune: strig, de aceea sunt salvat.
Dacă mai ai încă ezitări, te ajut eu.
Îmi dai voie să fim împreună?
Curaj, să strigăm!

(Alessandro Pronzzato, Veglia di pregare, Piero Gribaudi Editore, 1986, 99-101; trad.  pr. Isidor Chinez și D. M.). 

joi, 21 februarie 2013

Isus în celulă


Azi noapte Isus mi-a intrat în celula.
O, ce trist și ce-nalt parea Crist!
Luna venea dupa El, în celula
și-L facea mai înalt și mai trist.

Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca niște păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veștminte
argintandu-I pe mâini vechi spărturi.

Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac?
Isus a dus lin un deget la gură
și mi-a făcut semn ca să tac.

S-a așezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mâna ta!
Pe glezne-avea urme de cuie și rugină
parcă purtase lanțuri cândva.

Oftând și-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.

Părea celula munte, părea căpătâna
și mișunau păduchi și guzgani.
Am simțit cum îmi cade capul pe mâna
și-am adormit o mie de ani...

Când m-am deșteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula și era luna,
numai Isus nu era nicăiri...

Am întins bratele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuțite-n unghere,
cu sulita lor m-au străpuns...

- Unde ești, Doamne? Am urlat la zăbrele .
Din luna venea fum de cățui...
M-am pipăit... și pe mâinile mele,
am gasit urmele cuielor Lui.

Radu Gyr

miercuri, 20 februarie 2013

Reflecția teologică asupra păcatului (Teologia păcatului – aspecte morale) (VI)

http://isichi.wordpress.com/2013/02/20/reflectia-teologica-asupra-pacatului-teologia-pacatului-aspecte-morale-vi/

Adevăr


Cuvântul "adevăr". Noţiunea biblică de adevăr (în ebraică emet, în greacă aletheia) diferă mult de a noastră. Ea răspunde mai puţin la căutarea inteligenţei teoretice, abstracte, cât mai ales la nevoia de cunoaştere necesară pentru conduita vieţii. În ebraică, termenii derivă de la o rădăcină comună cu amen şi desemnează soliditatea, constanţa, realitatea sigură; este "adevărat" ceva în care omul poate să se încreadă, spre ceea ce el poate să-şi orienteze viaţa. Cum această noţiune este centrală şi foarte întinsă, este susceptibilă de aplicaţii diferite. Astfel, se poate ajunge ca ea să coincidă cu noţiunea noastră occidentală despre adevăr: de exemplu, pentru noi "a spune adevărul", înseamnă în primul rând să exprimi convingerea ta intimă; la fel este şi pentru semit, dar pentru el această expresie înseamnă în afară de aceasta că cuvântul său poate fi ţinut ca o realitate: poate să se înfăţişeze pentru aceasta înaintea tribunalului (Dt 13,15; 17,4; 22,20). Atunci când se spune în limbajul obişnuit că acel cuvânt este adevăr (1Re 10,6; 2Cr 9,5), nu se înţelege doar că cel care spune acest cuvânt este convins despre ceea ce zice, dar că este în realitate astfel. Când se spune despre profet că cuvântul lui Yahveh este adevăr în gura sa, vrea să se spună că cuvântul lui Yahveh iese în realitate din gura sa (1Re 17,24; Ier 23,28). Un "om al adevărului" (Ex 18,21; Neh 7,2), este un om sigur, în care poţi să te încrezi. "Calea adevărului" (Gen 24,48) este calea cea bună, aceea care duce la scop. O "mlădiţă de adevăr" (Ier 2,21) este o plantă de calitate, de la care se pot aştepta roade bune. O "pace de adevăr" (Ier 14,13) este o pace durabilă. Un "martor de adevăr" (Pr 14,25) spune lucrurile aşa cum sunt şi salvează astfel vieţi de oameni. "A judeca după adevăr" (Ez 18,8), înseamnă a judeca după fapte şi a purta lumină şi certitudine acolo unde nu era. Punctul esenţial al noţiunii ebraice este că ea comportă o garanţie a ecuaţiei sale cu realitatea concretă. Și în NT sunt toate şansele de a sesiza nuanţa exactă a termenului, când se face apel la semnificaţia fundamentală a cuvântului ebraic. (după Dictionnaire Encyclopedique de la bible, îngrijit de Centrul: Informatique et Bible Abbaye de Maredsous, Brepols, 1987, pp.1301-1302; trad. pr. Isidor Chinez).


marți, 19 februarie 2013

Arta rugăciunii

http://www.itrc.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3063:arta-rugciunii&catid=107:anul-credinei&Itemid=171

Iată omul



Rubens - Crucificarea lui Cristos

Isus murise. Cerul deasupra lui stă orb. Din timp pe un braț al crucii, a poposit un corb croncănitor; din aripi bătu în vânt și zise:

”Noroade! Iată omul născut din chin și vise! Priviți! Aceasta-i fruntea cu taina dedesupt. Privirile albastre au fremătat pământul, din gura asta mută s-a răzlețit Cuvântul. În limbă, poruncește să învie trupul țeapăn. Voi mâini ieșite din cuie, cu carnea nepătrunsă, pornește-ți iar bătaia. Tu, inimă străpunsă. Urniți-vă picioare, spre al drumurilor țeapăn! Tu, suflete – ce-n slava puteri lor depline, L-ai înviat pe Lazăr – învie-te pe Tine!

Cu brațe de-ntuneric, te-a prins necunoscutul, oricât ai fost de tare, e mai puternic lutul. Ai potolit furtuna, stihiile le-ai frânt. Pe valurile mării ai mers ca pe pământ, primeai zânbind ocara venită să te certe. Iertai pe toți aceia ce nu știau să ierte. Sărac – cu sărăcimea, Tu, Rabbi, ai fost frate. Ai mângâiat copiii și pe prostitoate, cu vameșii alături, stăpân prin Sinagogi, Tu pentru-ntreaga lume știut-ai să te rogi.

Când altor pentru crime viața le-o răpun, Tu a-i ajuns pe cruce, din vina c-ai fost bun! Sus – spinii în tărie și în veacuri s-au răsfrânt. Iar jos – un câine linge din sângele tău Sfânt.

 De-acum, Eternă-n cuie ți-o colinda fantoma, va plânge printre oameni la fiecare pas, pe culmea asta stearpă, faci numai un popas. Să știi că niciodată n-o să te creadă Toma!

Ce stranie enigmă cercat-ai să dezlegi. Cu tesla ta, dulghere, vrând suflete să dregi? Ca iedera nădejdii, din frântele genunchi să urce piscul vieții, ca-n jurul unui turn. Ca florile veciei să-mpartă mângâere. Ai predicat pe munte și ai sorbit din fiere. Ai pizmuit sărmanii din preajma unei vetre. Primit cu osanale și izgonind cu pietre. Pe-obrazul ars de chiuri, batjocorându-ți truda, întreaga omenire te-a sărutat cu Iuda.

…Știam că vei ajunge să te sfârșești pe lemn, și-acum la despărțire, voiesc să iau un semn, cu care către ceruri izbânda-ți să ți-o porți!”

Și corbul pe umăr, lăsându-se din salt, l-a scos un ochi prin pleoapă. Și-ndată capul mort, s-ntors spre dânsul și ochiul celălalt… (George Lesnea).

 

 

luni, 18 februarie 2013

Deus caritas est – Scrisoarea enciclică (de Benedict XVI)

http://isichi.wordpress.com/2013/02/16/deus-caritas-est-scrisoarea-enciclica-de-benedict-xvi/

Spe salvi – Scrisoarea enciclică (de Benedict XVI)

http://isichi.wordpress.com/2013/02/17/spe-salvi-scrisoarea-enciclica-de-benedict-xvi/

Caritas in Veritate – Scrisoarea enciclică (de Benedict XVI)

http://isichi.wordpress.com/2013/02/18/caritas-in-veritate-scrisoarea-enciclica-de-benedict-xvi/

De profundis (gregorian)


De profundis (gregorian)

De profundis clamavi ad te Domine:
Domine exaudi vocem meam.
Fiant aures tuae intendentes
in vocem deprecationis meae.


Si iniquitates observaveris Domine:
Domine quis sustinebit.
Quia apud te propitiatio est:
et propter legem tuam sustinui te Domine.


Sustinuit anima mea in verbo ejus:
speravit anima mea in Domino.
A custodia matutina usque ad noctem,
speret Israel in Domino.


Quia apud Dominum misericordia:
et copiosa apud eum redemptio.
Et Ipse redimet Israel
ex omnibus iniquitatibus ejus.

duminică, 17 februarie 2013

Miserere miseris (de Anuna)


 
A lovely medieval Irish hymn arranged by Michael McGlynn. Solos Michael McGlynn and Lucy Champion. (www.anuna.ie.).
 
 
Latin

 
Miserere miseris fons misericordie
Si misera fueris parit aula glorie
Honor nostri generis
Archa novi federis
Et aurora gracie (x2).
 
Miserere miseris fons misericordie
Si misera fueris parit aula glorie.
 
English
 
Have mercy on the suffering, fount of mercy You bore the glorious prince in your great mercy
Greatest of our race
The new ark of the convenant
And the dawn of grace.
 
Have mercy on the suffering, fount of mercy
You bore the glorious prince in your great mercy.