Iată omul

Rubens - Crucificarea lui Cristos



Isus murise. Cerul deasupra lui stă orb. Din timp pe un braț al crucii, a poposit un corb croncănitor; din aripi bătu în vânt și zise:

”Noroade! Iată omul născut din chin și vise! Priviți! Aceasta-i fruntea cu taina dedesupt. Privirile albastre au fremătat pământul, din gura asta mută s-a răzlețit Cuvântul. În limbă, poruncește să învie trupul țeapăn. Voi mâini ieșite din cuie, cu carnea nepătrunsă, pornește-ți iar bătaia. Tu, inimă străpunsă. Urniți-vă picioare, spre al drumurilor țeapăn! Tu, suflete – ce-n slava puteri lor depline, L-ai înviat pe Lazăr – învie-te pe Tine!

Cu brațe de-ntuneric, te-a prins necunoscutul, oricât ai fost de tare, e mai puternic lutul. Ai potolit furtuna, stihiile le-ai frânt. Pe valurile mării ai mers ca pe pământ, primeai zânbind ocara venită să te certe. Iertai pe toți aceia ce nu știau să ierte. Sărac – cu sărăcimea, Tu, Rabbi, ai fost frate. Ai mângâiat copiii și pe prostitoate, cu vameșii alături, stăpân prin Sinagogi, Tu pentru-ntreaga lume știut-ai să te rogi.

Când altor pentru crime viața le-o răpun, Tu a-i ajuns pe cruce, din vina c-ai fost bun! Sus – spinii în tărie și în veacuri s-au răsfrânt. Iar jos – un câine linge din sângele tău Sfânt.

 De-acum, Eternă-n cuie ți-o colinda fantoma, va plânge printre oameni la fiecare pas, pe culmea asta stearpă, faci numai un popas. Să știi că niciodată n-o să te creadă Toma!

Ce stranie enigmă cercat-ai să dezlegi. Cu tesla ta, dulghere, vrând suflete să dregi? Ca iedera nădejdii, din frântele genunchi să urce piscul vieții, ca-n jurul unui turn. Ca florile veciei să-mpartă mângâere. Ai predicat pe munte și ai sorbit din fiere. Ai pizmuit sărmanii din preajma unei vetre. Primit cu osanale și izgonind cu pietre. Pe-obrazul ars de chiuri, batjocorându-ți truda, întreaga omenire te-a sărutat cu Iuda.

…Știam că vei ajunge să te sfârșești pe lemn, și-acum la despărțire, voiesc să iau un semn, cu care către ceruri izbânda-ți să ți-o porți!”

Și corbul pe umăr, lăsându-se din salt, l-a scos un ochi prin pleoapă. Și-ndată capul mort, s-ntors spre dânsul și ochiul celălalt… (George Lesnea).