sâmbătă, 28 iunie 2025

† Sfinții Petru și Paul: Petru – stâncă trainică, Paul – înflăcărat de Domnul [29 iunie 2025]


Sfinții Petru și Paul de  El Greco (1590-1600).

Petru – stâncă trainică, Paul – înflăcărat de Domnul

 pr. Isidor Chinez  capelă, Adjudeni (29 iunie 2025)

Lecturi biblice:  Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice

Omilie

În solemnitatea de astăzi, liturgia cuvântului ne poartă prin câteva etape ale slujirii lui Petru și Paul: experiența închisorii, din care Petru a fost eliberat în mod miraculos: „Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeilor” (Fap 12,11); lectura suferințelor slujirii lui Paul: „Eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa” (2Tim 4,6-7); mărturisirea de credință a lui Isus când spune: „eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Petru și Paul, două figuri atât de diferite dacă privim la proveniența și cultura lor chiar înțelegerea modelului bisericii..., dar totuși atât de apropiate în credință și în convingerea că mântuirea lui Dumnezeu pentru fiecare ființă vie este manifestată în Cristos Isus. Oameni diferiți care nu se temeau să se înfrunte și să se confrunte în fața deciziilor și a tensiunilor de rezolvat (cf. Gal 2), dar și în certitudinea că totul trebuie trăit în căutarea planului divin înscris în istorie și manifestat în Cuvânt. Petru și Paul sunt martorii adevărului și a libertății, ai umanității și a harului.