† Duminica a 33-a de peste an [C]: În așteptarea „sfârșitului” [16 noiembrie 2025]

Isus și templul cu pietre frumoase.

În așteptarea „sfârșitului”

Lecturi biblice: Malahia 3,19-20a; 2Tesaloniceni 3,7-12; Evanghelia Luca 21,5-19; lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului de astăzi este foarte consecventă: se concentrează în așteptarea „sfârșitului”, înțelegând „sfârșitul” ca un nou început, adică ca o nouă fază a creației. Prima lectură oferă un anunț foarte clar al „zilei” finale a istoriei, o zi dedicată judecății și examinării rezultatului vieții: „iată, vine ziua care va arde ca un cuptor şi toţi cei mândri şi toţi cei care săvârşesc nelegiuire vor fi ca pleava […] Dar pentru voi, cei care vă temeţi de numele meu, va străluci soarele dreptăţii” (Mal 3,19.20). Evanghelia specifică: această „zi” este ziua lui Cristos, adică ziua revenirii sale care va fi anunțată prin anumite semne, fără a stabili însă o relație cronologică în termeni calendaristici: „Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoşătoare şi semne mari din cer. […] Veţi fi trădaţi de părinţi, de fraţi, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; veţi fi urâţi de toţi din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde” (Lc 21,16-18). Scrisoarea apostolului face parte din discursul despre așteptarea „sfârșitului”: creștinul este un cetățean al unei alte „Împărății” și că este timpul de așteptare: nu este autorizat să trândăvească; dimpotrivă, „dacă cineva nu vrea să muncească, nici să nu mănânce!” (2Tes 3,10). În cele trei lecturi va fi un timp al judecății, în care li se va revela clar tuturor că destinul final nu va fi al celor răi, dar va fi „ziua” binecuvântată de Domnul pentru cei drepți!

† Sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran: „Temple” vii ale lui Dumnezeu [9 noiembrie 2025]

 

Bazilica „Sfântul Ioan” din Lateran.

 „Temple” vii ale lui Dumnezeu

Lecturi biblice: Ezechiel 47,1-2.8-9.12; 1Corinteni 3,9c-11.16-17; Ioan 2,13-22; lecturi biblice

Omilie

În acesta duminică celebrăm sfințirea Bazilicii „Sfântul Ioan” din Lateran. Este construită de împăratul Constantin cel Mare (306-337) pe colina Lateran. Astăzi ne reunește prima bazilică construită la Roma din Lateran cu baptisteriul dedicat sfântului Ioan Botezătorul, cu fațada pe care putem citi: „Mama tuturor Bisericilor lumii”. Astfel, catedrala din Roma nu este Bazilica „Sfântul Petru”, așa cum o cred mulți, ci Bazilica „Sfântul Ioan din Lateran”[1]. Era sărbătorită pe 9 noiembrie încă din secolul al XII-lea. Inițial, era doar pentru Catedrală din Roma. Mai târziu, a fost extinsă la toate Bisericile din Roma și din lume, ca semn de comuniune și unitate față de Catedra lui Petru, care, potrivit sfântului Ignațiu din Antiohia „prezidează toată adunarea carității” și sfântului Clement din Alexandria „conduce adevărul”. Cele trei lecturi de astăzi ne ajută să căutăm relația de iubire adevărată și profundă cu Dumnezeu, care se găsește în toate bisericile dedicate întâlnirii cu Cristos. Templul este imaginea profetică după cuvântul promisiunii: „în timpul unei viziuni, trimisul Domnului m-a făcut să mă întorc la intrarea templului şi, iată, o apă ieşea de sub pragul casei, dinspre răsărit […]. Apa cobora de sub partea dreaptă a templului” (Ez 47,1). Templul este imaginea comunității creștine: „voi sunteţi zidirea lui Dumnezeu; după harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, ca un arhitect înţelept, eu am pus temelia, iar un altul construieşte deasupra; dar fiecare să aibă grijă cum construieşte!” (1Cor 3,9c). Templul este trupul lui Isus: „însă el vorbea despre templul trupului său” (In 2,21), din evanghelia de azi. Sărbătoare ne invită să recunoaștem și să celebrăm prezența lui Dumnezeu în mijlocul poporului său: este un izvor de reînnoire. Să observăm detaliile din lecturile de astăzi.

† Pomenirea răposaților: Credința în Cristos este experiență de înviere [2 noiembrie 2025]

 Credința în Cristos este experiență de înviere

Lecturi biblice: Iob 19,1.23-27a; Romani 5,5-11; Evanghelia Ioan 6,37-40; lecturi biblice

Omilie

Astăzi este ziua în care îi pomenim pe toți morți și reînnoim mărturisirea noastră de credință în înviere lui Cristos și confirmăm încrederea în promisiunea Domnului: „oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică, iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In 6,40). Toate cele trei lecturi prezentate în lecționar luminează experiența vieții și a morții. Confruntați cu moartea, se întâlnește „dorul” după plenitudinea vieții și după iubire. Este invocația lui Iob din prima lectură: „îl voi vedea pe Dumnezeu; eu însumi îl voi vedea şi ochii mei vor privi” (Iob 19,26-27). Isus Cristos, cu darul lui Dumnezeu, motivat de iubire pentru om, s-a manifestat prin moartea pentru păcătoși, cum se exprimă apostolul Paul în a doua lectură: „Cristos a murit la timpul hotărât pentru cei nelegiuiţi. […] Dar Dumnezeu şi-a arătat iubirea faţă de noi prin faptul că, pe când eram încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi” (Rom 5,6.8). Două mișcări – respectiv ascensiunea și coborâtul – își găsesc sinteza în omul Isus, care a coborât din cer nu pentru a face voia sa, ci pe a Tatălui care l-a trimis: „m-am coborât din cer nu ca să fac voinţa mea, ci voinţa celui care m-a trimis; şi aceasta este voinţa celui care m-a trimis: să nu se piardă nimeni dintre cei pe care mi i-a dat de la el, ci să-i învii în ziua de pe urmă” (In 6,38-39). Comemorarea morților ne conduce la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu. Moartea lui Isus este împlinirea unei vieți marcate de iubire, devind deschiderea de speranță și de viață pentru cei care cred în el. Moartea este transfigurată atunci când devine un act de iubire. Dragostea lui Dumnezeu și a lui Isus este la originea învierii, iar învierea este promisiunea pe care Domnul o face oamenilor, celor pe care Dumnezeu i-a dat să-i învie în ziua de apoi. Astfel se manifestă realizarea dorinței și speranței lui Iob [din prima lectură], pe măsură ce își proclamă încrederea în răscumpărătorul său și comuniunea cu Dumnezeu după moarte.

† Toți Sfinții [A B C]: Omenirea împlinită în ceruri – sunt sfinții [1 noiembrie 2025]

Sfinți ai timpurilor noastre. 

Omenirea împlinită în ceruri – sunt sfinții

Lecturi biblice: Apocalips 7,2-4.9-14; 1Ioan 3,1-3; Evanghelia Matei 5,1-12a; lecturi biblice

Omilie

„Rugăciunea zilei” – Colecta –, compusă de liturgiști, explică motivul celebrării de astăzi prin aceste cuvinte: „Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care ne-ai dat bucuria de a cinsti într-o singură sărbătoare meritele tuturor sfinţilor, te rugăm, ca, având o asemenea mulţime de mijlocitori, să primim de la tine belşugul mult dorit al milostivirii tale”. Într-o singură celebrare îi cuprinde pe toți sfinții: e umanitatea „înflorită” în ceruri – sunt sfinții. În cele trei lecturi discursul este despre sfințenie. Biserica pământească celebrează sfințenia realizată în Biserica cerească și intenționează să înțeleagă mai profund propriul mister: e misterul prezenței personale a lui Cristos în ea și a sfințeniei baptismale ce este comunicată de sacramente. Aici, pe pământ, sfințenia este încă o realitate care se află la început: trebuie să trecem dincolo de acest orizont teren pentru a contempla rodul ei deplin și matur. Lecturile de astăzi ne prezintă o imagine a sfințeniei. În Sfânta Scriptură, sfințenia nu este asociată cu miracole, nici măcar cu un comportament eroic și excepțional. Sfințenia definește ființa lui Dumnezeu: „Cel Sfânt” este numai Dumnezeu. El iubește cu o iubire fidelă care nu cedează nici măcar în fața infidelității și păcatului. Omul este sfânt datorită „alianței de iubire” pe care Domnul a voit s-o stabilească cu el. Căile spre sfințenie sunt numeroase, dar toate izvorăsc din relația profundă pe care Dumnezeu o stabilește cu oamenii, transformându-i în „creaturi noi”, capabile să trăiască în existență față de criteriile lumești și în iubirea gratuită a Domnului.

† Duminica a 30-a de peste an [C]: Umilință, iertare și milostivire [26 octombrie 2025]

Fariseul și vameșul. 

Umilință, iertare și milostivire

Lecturi biblice: Ben Sirah 35,15b-17.20-22a; 2Timotei 4,6-8.16-18; Evanghelia Luca 18,9-14; lecturi biblice

Omilie

Acțiunea creștină izvorăște dintr-o relație autentică cu Dumnezeu în rugăciune. Stilul de viață al credinciosului este caracterizat de conștiința că este un păcătos, dar că prin cruce va trebui să se unească cu Cel Viu prin înviere. Atitudinea lui Dumnezeu față de omul păcătos nu poate fi decât una de iertare, înțelegere și iubire. Nu se lasă copleșit de mânie, nici derutat de daruri: e imparțial cu toți. Nu putea să fie altfel. Înteleptul și apostolul Paul amintește că „dreptatea” lui Dumnezeu trebuie să biruiască întotdeauna. Liturgia de astăzi reia tema rugăciunii: azi vine precizat că alături de credință este necesar și umilința. Prima lectură afirmă în mod clar că „rugăciunea celui umil străbate norii” (Sir 30,21). În evanghelia de astăzi ni se spune: umilința este atitudinea celui care știe că faptele proprii nu sunt suficiente pentru a ne face vrednici înaintea lui Dumnezeu: vameșul „îşi bătea pieptul, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!»” (Lc 18,13). Evanghelia recunoaște validitatea învățăturii lui Ben Sirah care leagă umilința ce trezește compasiunea divină: e dispoziția interioară față de Dumnezeu care iartă. E exemplul săracului, fără pretenții, susținut de Dumnezeu, atunci când ajutoarele umane au eșuat sau dificultățile slujirii apostolului Paul sunt depășite: însă „Domnul mi-a fost alături şi m-a întărit” (2Tim 4,17). Umilință, iertare și milostivire!

† Duminica a 29-a de peste an [C]: Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii [19 octombrie 2025]

Judecătorul nedrept și văduva de Eugene Burnard.

Rugăciunea este recunoașterea propriei sărăcii

Lecturi biblice: Exod 17,8-13; 2Timotei 3,14-4,2; Evanghelia Luca 18,1-8; 

lecturi biblice

Omilie

Rugăciunea este o relație dintre două ființe: una este Dumnezeu și cealaltă este omul. Ca relația să fie posibilă, trebuie ca fiecare să posede anumite caracteristici. În evanghelia de astăzi, Dumnezeu este înzestrat cu de toate: este măsură infinită de a asculta și de a arăta milostivire. Dar, cu toate acestea nu sunt suficiente. Întrebarea cu care se încheie parabola lui Isus pune accentul pe a doua condiție: credința – „când va veni Fiul Omului, va găsi oare credinţă pe pământ?” (Lc 18,8). Printre lecturile de azi, evanghelia este una dintre preferatele sfântului Luca, deoarece îi place să-l prezinte pe Isus în rugăciune și ca învățător al rugăciunii pentru discipolii săi. Pentru credincios, rugăciunea rămâne vitală dacă nu vrea să se cadă în idolatria faptelor fără credință. Domnul ne învață necesitatea rugăciunii perseverente: este puterea convingătoare a chemării lui Dumnezeu când „strigă zi şi noapte către el” (Lc 18,7). Prima lectură prezintă rugăciunea născută din sărăcia omului. Moise stă pe vârful dealului. „Toiagul lui Dumnezeu” este puterea pentru a-i lovi pe amaleciți. A doua lectură este invitația sfântului Paul de a rămâne statornici în întâlnirea cu Scriptura în care se întemeiază credința: „din copilărie cunoşti Sfintele Scripturi care îţi pot da înţelepciunea spre mântuire prin credinţa care este în Cristos Isus” (2Tim 3,15). Liturgia Cuvântului de astăzi prezintă aspecte semnificative și esențiale pentru ucenicul care dorește să înțeleagă natura relației cu Dumnezeu: este rugăciunea!

† Duminica a 28-a de peste an [C]: A ști să-i mulțumești Domnului [12 octombrie 2025]

 

Isus și cei zece leproși de James Tissot.

A ști să-i mulțumești Domnului

Lecturi biblice: 2Regilor 5,14-17; 2Timotei 2,8-13; Evanghelia Luca 17,11-19;  lecturi biblice

Omilie

Liturgia Cuvântului din această duminică are ca temă recunoștința. Există o experiență de credință ce produce vindecarea radicală, adică o senzație clară de a fi salvat de la ruină. Mântuirea lasă omul fără cuvinte; trebuie să izvorască din inimă lui laudă și mulțumire pentru toate lucrările lui Dumnezeu. Pentru omul biblic, boala este un fapt fizic, dar cu o conotație morală – e legată de păcat; vine de la nerespectarea obligației unui comportament, încălcând legile Domnului. Din acest motiv, Isus, după vindecări, îi cere omului să nu mai păcătuiască (cf. Lc 13,2; In 3,14). Lepra, datorită naturii sale și consecințelor pe care le provoca, contamineză omul în întregime, trup și suflet: leprosul era „necurat”, impur; nu se putea nici măcar apropia de ceilalți din popor (cf. Lev 13,43). Lepra este întotdeauna un simbol, dacă nu chiar un sinonim, al păcatului. Mântuirea pe care Domnul o oferă omului este simbolizată în lecturi [prima și evanghelia] de o boală fizică incurabilă care este lepra. În ambele cazuri, vindecarea, adică experiența mântuirii, este legată de două elemente foarte importante: credința în cuvântul inspirat al profetului Eliseu [în primul caz] și al lui Isus [în al doilea] și lauda înțeleasă ca recunoaștere a adevăratului Dumnezeu. E recunoștința unui străin, Naaman sirianul, față de profetul Eliseu, pentru vindecarea de lepră, cât și a leprosului care era un străin, samaritean, ce se întoarce să-i mulțumească lui Isus pentru vindecarea sa. Sfântul Luca prezintă străini ca modele de oameni credincioși autentici. Apostolul Paul le cere discipolilor, mai ales lui Timotei, să fie consecvenți cu credința lor până la sfârșit și de a-i mulțumi lui Dumnezeu: „Adu-ţi aminte de Isus Cristos!” (2Tim 2,8).

† Duminica a 27-a de peste an [C]: Participare la crucea Domnului în credință [5 octombrie 2025]

 

Un sicomor.

Participare la crucea Domnului în credință

Lecturi biblice: Habacuc 1,2-3; 2,2-4; 2Timotei 1,6-8.13-14; Evanghelia Luca 17,5-10; lecturi biblice

Omilie

În liturgia de astăzi aspectul fundamental este cel a vieții creștine – credința: capacitatea de a rămâne neclintiți în așteptare de a recunoaște puterea în milostivirea lui Dumnezeu și de a ne considera, în cele din urmă, slujitori inutili. Numai abandonându-ne măreției Tatălui, urmând exemplul lui Isus, putem trăi evanghelia și spera la dreptatea „împărăției lui Dumnezeu”. Tema de azi a captivat credincioși și necredincioși, sfinți și oameni obișnuiți: este tăcerea lui Dumnezeu cu provocarea credinței. E tăcerea trăită de Isus pe cruce: „Dumnezeul meu, de ce m-ai părăsit?” Siguranța prezenței lui Dumnezeu, chiar și atunci când el tace, aparține credinței autentice. Asupra acestei teme provocatoare sunt lecturile biblice de astăzi. Prima lectură relatează răspunsul lui Dumnezeu dat profetului Habacuc cu privire la viitorul celor răi care triumfă și cei drepți care sunt asupriți, iar Domnul pare să nu observe: însă „cel drept va trăi prin credinţa lui” (Hab 2,4). Credinţa îl va salva. Dumnezeu nu doarme; va interveni, va face dreptate. Evanghelia după Luca ne dă o lecţie serioasă de credinţă cu afirmația lui Isus: „Dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, aţi spune sicomorului acestuia: «Dezrădăcinează-te şi plantează-te în mare!» şi v-ar asculta!” (Lc 17,6). Este eficacitatea credinței dincolo de posibilitățile umane! În a doua lectură, apostolul Paul îi amintește tânărului Timotei de „impunerea mâinilor” care-i transmite puterea Duhului și nu slăbiciune, căci era timid: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci Duhul tăriei, al iubirii” (2Tim 1,7). Este participare la crucea lui Cristos în credință!

† Duminica a 26-a de peste an [C]: ]: Între gol și plinătate [28 septembrie 2025]

 

Bogatul și Lazăr cel sărac.

Între gol și plinătate

Lecturi biblice: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi bibilice

Omilie

Lecturile biblice vorbesc în termeni foarte duri despre pericolele bogăției. Sistemul nostru economic actual, în special sistemul nostru global, seamănă suficient de mult cu acela al profetului Amos pentru cuvintele de judecată din prima lectură: „Aşa vorbeşte Domnul cel Atotputernic: «Vai de cei care sunt fără grijă în Sion! Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei din turmă […]. Beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif»” (Am 6,3-4.6). În a doua lectură, apostolul Paul dă lui Timotei, ucenicul său, motive să persevereze: „Tu, om al lui Dumnezeu, urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică (1Tim 6,11-12). În Evanghelia după Luca, Cristos își arată din nou grija pentru cei săraci, bolnavi și marginalizați: „Le-a spus fariseilor: «Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube»” (Lc 16,19-21). Este între gol și plinătate!

† Duminica a 25-a de peste an [C]: Adevăratele bogății [21 septembrie 2025]

Administratorul necinstit.

Adevăratele bogății

Lecturi biblice: Amos 8,4-7; 1Timotei 2,1-8; Evanghelia Luca 16,1-13; lecturi biblice

Omilie

Relația dintre creștini și bogăția materială este în centrul învățăturii de astăzi. Prima lectură îi critică pe cei care respectă timpurile sacre și sărbătorile, dar așteaptă cu nerăbdare să treacă pentru a se putea întoarce la comerț și profit. Evanghelia constă într-o parabolă în care Cristos declară imposibilitatea de a juca cu două cărți: ori slujește lui Dumnezeu, ori slujește bogăției. A doua lectură descrie viața socială a creștinilor în termeni de fidelitate față de îndatoririle civice întărită prin rugăciune.