Între gol și plinătate
Lecturi biblice: Amos 6,1a.4-7; 1Timotei 6,11-16; Evanghelia Luca 16,19-31; lecturi bibilice
Omilie
Lecturile biblice vorbesc în termeni foarte duri despre pericolele bogăției. Sistemul nostru economic actual, în special sistemul nostru global, seamănă suficient de mult cu acela al profetului Amos pentru cuvintele de judecată din prima lectură: „Aşa vorbeşte Domnul cel Atotputernic: «Vai de cei care sunt fără grijă în Sion! Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei din turmă […]. Beau din vase vin şi se ung cu cel dintâi untdelemn, dar nu se întristează de zdrobirea lui Iosif»” (Am 6,3-4.6). În a doua lectură, apostolul Paul dă lui Timotei, ucenicul său, motive să persevereze: „Tu, om al lui Dumnezeu, urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică (1Tim 6,11-12). În Evanghelia după Luca, Cristos își arată din nou grija pentru cei săraci, bolnavi și marginalizați: „Le-a spus fariseilor: «Era un om bogat care se îmbrăca în purpură şi mătăsuri fine şi petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube»” (Lc 16,19-21). Este între gol și plinătate!
În lectura întâia (Am 6,1.4-7), Amos, înainte de a fi profet, se ocupa de creșterea animalelor și de cultivarea sicomorilor, care constituiau aliment pentru hrana animalelor. Chemarea divină este irezistibilă și neașteptată. A avut loc în jurul anului 760 î.C., la unul dintre păstorii din Téuca și l-a determinat să meargă în Regatul de Nord – Israel – ca să vestească cuvântul lui Dumnezeu la sanctuarul din Bétel și în capitala lui Israel, Samaria. Se pare că predica lui nu a durat mult. Amos este profetul oropsiților, cei care nu au. Critică aspru pe bogați, în special abuzurilor lor, viața luxoasă pe care o duc. Mulți nu au strictul necesar, mor foame: „Aşa vorbeşte Domnul cel Atotputernic: «Vai de cei care sunt fără grijă în Sion și care sunt în siguranță me muntele Samariei […] la care merge casa lui Israel! […] Ei se culcă pe paturi de fildeş şi se întind pe divanele lor; mănâncă miei din turmă şi viţei»” (v. 1.4). Ei sunt „fără griji”!... Amos vine de la țară: „Eu nu sunt profet şi nici fiu de profet. […] Domnul m-a luat din urma turmei şi mi-a zis: «Mergi şi profeţeşte poporului meu, Israel!»” (Am 7,1-15). Oamenii din Samaria „stau” închiși în palatele lor, culcați pe canapele confortabile, devorând roadele muncii altora. Istoria profețiilor de-a lungul timpului nu a consemnat niciodată o denunțare atât de puternică și curajoasă precum cea a lui Amos împotriva nedreptăților care afectează societatea în care era obligat să trăiască. E „cartea ‚vaiurilor’” (v. 1) și a jurământului lui Dumnezeu urmat de formula „oracolul Domnului”: „Domnul Dumnezeu s-a jurat pe viaţa sa – oracolul Domnului Dumnezeului Sabaot –: «Eu resping mândria lui Iacob şi palatelea sale le urăsc. Voi abandona cetatea şi tot ce este în ea»” (Am 6,8). Este titlul solemn conferit lui Yahweh [în ebraică]: este „Numele” lui Dumnezeu care nu se pronunță de către evrei niciodată. Un contrast amar: „cei care sunt fără grijă” (v. 1) vor merge în exil, „vor fi deportaţi în fruntea deportaţilor şi va înceta ospăţul celor care stau întinşi” (v. 7). Profetul atacă siguranța celor care sunt drept liderii – „crema societății” – care sunt cu o moralitate îndoielnică.
În lectura a doua (1Tim 6,11-16), cuvântul lui Paul către Timotei pare a fi o continuare a îndemnului profetului: îl încurajează pe „omul lui Dumnezeu” ca să urmeze virtuți creștine și să ducă „lupta cea bună a credinţei” pentru „a dobândi viața veșnică” (v. 12). Este atestarea încrederii lui în Dumnezeu: „tu, om al lui Dumnezeu, urmăreşte dreptatea, evlavia, credinţa, iubirea, statornicia, blândeţea! Luptă lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa cea veşnică […] păzeşte porunca fără prihană” (v. 11-12.14). Aceste îndemnuri vin în urma unui avertisment împotriva bogățiilor: „cei care vor să adune bogăţii cad în ispită […] care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare; de fapt, rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani” (1Tim 6,9-10). Accentul se pune pe „a apuca”, „a prinde strâns cu forță”. Acesta este sensul literal al verbului: a te agăța de bogății trecătoare, de scurtă durată și nesigure. Paul „mută” perspectiva la timpul viitor, evitând să dea un răspuns la problemele care chinuie omenirea în prezent; va predomina abordarea în istoria creștină care vine „dincolo” sau „de sus”. Isus s-a angajat să instaureze o ordine mai dreaptă. Apostolul privește în „depărtare”, lăsând lumea pe care o vede în jurul său netulburată, căci el privește spre „viaţa cea veşnică la care ai fost chemat şi pentru care ai dat o bună mărturie înaintea multor martori!” (v. 12).
Sfântul Luca este evanghelistul săracilor, după cum Amos este profetul oropsiților. În evanghelie (Lc 16,19-31), Luca nu pierde ocazia de a scoate în evidență nivelul de viață în contrast cu cel al bogaților, căci este izbitor. O istorie care se repetă de când omul a apărut pe pământ: câțiva își arogă dreptul de a „consuma”, risipind bunurile ce aparțin tuturor. Parabola nu are altă preocupare decât să se îmbrace luxos și să benchetuiască fastuos, ce impune o eleganță foarte costisitoare. „Ospăţul celor care stau întinşi” (Am 6,7) – este o aluzie la profetul Amos. La picioarele acestei elite se află vasta mulțime a oamenilor, reprezentată în viu de un cerșetor care nu are ce mânca: e flămând și, în plus, acoperit de bube.
Bogatul are multe bunuri, dar în schimb este gol: sufletul său este uscat, neroditor; în afara sa nu vede pe nimeni altul. Din acest motiv nu simte milă și nicio compasiune pentru nimeni. Cea mai mare vină a sa este să nu îi pese de nimic altceva, de alții. Bunurile sale sunt comoara sa care îi oprea toată atenția; îi închideau privirea la alte bunuri; îl făceau egoist. Dumnezeu bătea și el la inimă, dar nu primea acces să pătrundă, nu primea niciun răspuns. Motivația: trăia ca și cum Dumnezeu nu ar fi existat pentru el. Părea o viață trăită pe deplin; în schimb, se dovedește a fi pierdută definitiv: nu a adunat nimic; este cu mâinile goale pentru că îi lipsesc bunurile și nu i se dă altele noi!...
Este inversul a ceea ce s-a întâmplat cu Lazăr! Culmea fericirii [„în sânul lui Abraham”] este acordat celor care nu au avut niciodată nimic. Lazăr intră în viața veșnică nu pentru că este sărac, ci pentru că în sărăcie nu a uitat de dependența sa de Dumnezeu și a avut încrederea în el și în dreptatea sa. Evanghelia nu beatifică sărăcia [persoana care trăiește o bucurie spirituală], ci sfințenia vieții pe care omul sărac reușește să o ducă la bun sfârșit, spre deosebire de viața bogatului, ce este între gol și plinătate! Viața creștină nu este legată nici de sărăcie sau de bogăție, ci de iubire!
Dumnezeu nu încetează niciodată să fie un „tată”, pentru cei care au nevoie de milostivirea sa. Parabola este întotdeauna un discurs figurativ: este un îndemn la iubire și o amintire a „pericolului” bogățiilor. Nu este o discuție despre „viața de apoi”, despre retribuția veșnică sau condiția omului viitor, căci rămâne un „secret” al lui Dumnezeu, „închis” totdeauna pentru omul din această lume!
Să ne rugăm lui Dumnezeu să fie milostiv cu noi toți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu