Adevăratele bogății
Lecturi biblice: Amos 8,4-7; 1Timotei 2,1-8; Evanghelia Luca 16,1-13; lecturi biblice
Omilie
Relația dintre creștini și bogăția materială este în centrul învățăturii de astăzi. Prima lectură îi critică pe cei care respectă timpurile sacre și sărbătorile, dar așteaptă cu nerăbdare să treacă pentru a se putea întoarce la comerț și profit. Evanghelia constă într-o parabolă în care Cristos declară imposibilitatea de a juca cu două cărți: ori slujește lui Dumnezeu, ori slujește bogăției. A doua lectură descrie viața socială a creștinilor în termeni de fidelitate față de îndatoririle civice întărită prin rugăciune.
În lectura întâia, profetul Amos (Am 8,4-7) dă un avertisment dur oamenilor de afaceri din Regatul de Nord, care îi asuprea pe cei săraci și umili, căci sunt incapabili să respecte „Legea lui Dumnezeu”. Conduita lor îi arată indiferenți față de Domnul și față de strigătul celor asupriți. E pericolul bogăției sau folosirea incorectă a bunurilor materiale! Vinovăția israeliților este urmată de anunțul pedepsei împotriva negustorilor necinstiți. Este o invitație la a urmări atent la ceea ce se spune: „Ascultaţi lucrul acesta: voi îl călcaţi în picioare pe cel nevoiaş şi-i nimiciţi pe cei umili ai ţării” (v. 4). Primul oracol se deschide cu formula binecunoscută – e invitația la ascultare. Preia o temă prezentă în carte încă de la prima profeție împotriva lui Israel: exploatarea săracilor [„pentru că l-au vândut pe argint pe cel drept şi pe cel nevoiaş pe o pereche de sandale; ei calcă praful pământului pe capul celor săraci” (Am 2,6-7)]. E unul dintre principalele motive ale judecății lui Dumnezeu împotriva poporului său. Verbul este „a nimici”, literal „a pune capăt la ceva”, pentru a exprima distrugerea casei conducătoare a lui Israel. Există oameni puternici și aroganți care, cu acțiunile lor, anihilează clasele sociale inferioare. E frauda în comerț: „Când vor trece luna nouă ca să vindem grâul şi sabatul ca să deschidem grânarele, să micşorăm efa şi să mărim siclul, să falsificăm balanţele spre înşelătorie? Să-i cumpărăm cu argint pe cei săraci, iar pe nevoiaş, cu o pereche de sandale, şi să vindem şi pleava grâului” (v. 5-6). Prezintă problema fundamentală a sabatului: este tensiunea dintre munca utilitară, indispensabilă pentru susținere și odihnă de sărbătoare nu mai puțin necesare pentru viața umană. Pentru acești negustori, ziua de sărbătoare este o întrerupere a afacerilor lor, o pierdere. Opresiunea săracilor este colorată cu noi acuzații: e comerțul necinstit. În Israel, acestea erau săvârșite după obiceiurile din Orientul Apropiat străvechi, prin punerea prețului ce trebuia plătit în argint pe un cântar. Una dintre cele mai răspândite fraude consta tocmai în manipularea atât a greutăților, cât și a măsurilor. Printre acestea se numără efa, care era folosită pentru măsurarea cerealele (aproximativ 36 de litri) și siclul (aproximativ 12 grame), care era folosit pentru a cântări argintul. Reducerea efei însemna furtul mărfurilor, iar creșterea siclului însemna cererea mai multor bani decât se cuvenea. În acest text, necinstea în comerț era combinată abil cu ipocrizia religioasă: sărbătoarea liturgică, la fel ca şi sabatul (cf. Ex 20,8), erau zile nelucrătoare şi, în cadrul lor, erau interzise activităţile comerciale (cf. 1Sam 20,5-24; Is 1,13-14). Se menționează „luna nouă” și „sabatul”, zile în care munca și comerțul încetează. Comercianții necinstiți sunt dispuși să respecte formal zilele de odihnă, pentru ca apoi să-și reia comerțul ilicit imediat după aceea. Este un cult gol, practicat în afaceri necinstite!
În lectura a doua (1Tim 2,1-8), Paul îl îndeamnă pe discipolul său Timotei să se roage în comunitate pentru o lume a păcii și demnității, în special, pentru cei care „la putere”, iar motivul este „ca să ducem o viaţă paşnică şi liniştită” (v. 3), dedicată „evlaviei”. Autorul este preocupat de problemele religioase și teologice decât de cele umane. Starea de liniște și pace permite predicării să acționeze netulburat într-o lumea păgână și să aducă mereu noi creștini pe calea mântuirii. Creștinismul este acum mai mult o doctrină decât un „aluat” menit să reînnoiască omenirea. Isus a mântuit omul nu cu învățăturile sale înțelepte, ci cu alegerile sale drepte și curajoase, împlinite pentru alții: este „omul Cristos Isus care s-a dat pe sine însuşi ca răscumpărare pentru toţi” (v. 5-6). Domnul a murit pentru alții. Dumnezeu ca un tată așteaptă întâlnirea cu fiii săi.
În Evanghelia după Luca (Lc 16,1-13) se relatează o parabolă care aparent descrie un fapt făcut cu înșelăciune: un administrator, se află în pericol de concediere iminentă, reduce datoria față de clienții stăpânului său, făcându-și astfel prieteni care îl vor ajuta atunci când va rămâne fără loc de muncă: „Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunţat că i-ar risipi averea. El l-a chemat şi i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administraţia ta, căci de acum nu mai poţi fi administrator!» Atunci administratorul şi-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administraţia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine. Ştiu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administraţie». Şi, chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce eşti dator stăpânului meu?» Acesta i-a spus: «Cu o sută de baţi de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ţi chitanţa, aşază-te repede şi scrie cincizeci!» După aceea i-a spus altuia: «Tu cât datorezi?» Acesta a răspuns: «O sută de kor de grâu». El i-a spus: «Ia-ţi chitanţa şi scrie optzeci!»” (v. 1-6). Surpriză: stăpânul îi laudă pentru perspicacitatea sa. Isus îl laudă pe administratorul necinstit, nu pentru înșelăciunile sale, ci pentru ingeniozitatea cu care își asigură viitorul. Viclenie sau înțelepciune?... Ascultătorii lui Isus nu puteau ignora faptul că stăpânul era un proprietar bogat care, cu siguranță, își făcuse bani exploatând pe lucrători. Administratorul a restituit bunurile furate, lipsindu-l pe stăpânul său nu de ceea ce îi aparținea, ci ceea ce a obținut forțându-i pe clienții săi. Astfel, este aparent necinstit, dar în realitate înțelept.
Pentru a clarifica sensul parabolei, evanghelistul adaugă câteva expresii pe care Isus le-a rostit în alte contexte, cu riscul de a-i deforma sensul. Mai întâi, pornind de la tema istețimii, se observă că fiii acestei lumi sunt mai vicleni decât fiii luminii: de aceea, prin neglijența lor, riscă să devină coresponsabili la nedreptățile care se petrec în lume. Mai potrivită este invitația de a ne împrieteni cu bogățiile necinstite, pentru a fi primiți în lăcașurile veșnice: bunurile materiale, concentrate în mâinile câtorva, nu pot fi decât rodul unui comportament necinstit și trebuie, prin urmare, să fie returnate celor cărora le aparțin cu adevărat. În cele din urmă, Isus afirmă că nu se poate sluji lui Dumnezeu și mamonei. Un bogat care deține sume mari de bani și nu reușește să-i investească pentru binele tuturor demonstrează că nu slujește lui Dumnezeu, ci mamonei, adică bunurilor materiale.
„Fiii luminii” sunt invitați să-și folosească voința și inteligența pentru a dobândi adevăratele bogății, adică mântuirea în Isus Cristos!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu