.webp)
„Ceasul” gloriei Domnului
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (14 septembrie 2025)
Lecturi biblice: Numerilor 21,4b-9; Filipeni 2,6-11; Evanghelia Ioan 3,13-17; lecturi biblice
Omilie
Astăzi celebrăm „Înălțarea Sfintei Cruci”. Tema crucii este departe de umanitatea contemporană. Crucea a fost și rămâne un discurs „scandalos”, neauzit și neascultat pentru majoritatea oamenilor. Totuși pentru înțelegerea de sine, a lumii și a ființei umane este aceasta: crucea lui Cristos. Ce înseamnă crucea pentru creștin? Ce înseamnă să plantezi crucea pe drumurile lumii?...
Înălțarea Sfintei Cruci este legată de lumea orientală și bizantină. Pe 13 septembrie 335, sfânta Elena și Constantin au făcut să se consacre Bazilica Învierii [ἀνάστασις – anastasis, în greacă] din Ierusalim, devenind sub latini Bazilica Sfântului Mormânt. Este un edificiul solemn, monumental, care cuprindea dealul Calvarului și Mormântului lui Cristos, așa cum se poate vedea și astăzi. Sărbătoarea de astăzi, de la 14 septembrie, își are originea în venerarea crucii lui Isus în amintirea victoriei împăratului Heraclius, din Imperiul Roman de Răsărit (Bizantin), asupra perșilor [în anul 630], căci perșii au sustras relicviile crucii și au fost readuse înapoi la Ierusalim în procesiune.
Textele biblice descriu misterul lui Cristos ca o mișcare de coborâre și înălțare [katábasis – anábasis, în greacă]. Fiul Dumnezeului celui viu a fost glorificat după ce a atins culmea umilinței. Prima lectură vede în ridicarea șarpelui o profeție a lui Isus răstignit, umilit în moarte, dar și ridicat deasupra lumii de Dumnezeu: „fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (Num 21,8). A doua lectură prezintă mișcarea de coborâre și urcare a Domnului în imnul cristologic: „ci s-a despuiat pe sine luând firea sclavului […]; s-a umilit […]; pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat” (Fil 2,7.8.9). În Evanghelia după Ioan este descrisă coborârea și urcarea în lumina viitoarei înălțări: „nimeni nu a urcat la cer, decât cel care a coborât din cer, Fiul Omului” (In 3,13) și leagă figura șarpelui ridicat de Moise în deșert cu răstignirea lui Mesia: „după cum Moise a înălţat şarpele în pustiu, tot aşa trebuie să fie înălţat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în el să aibă viaţa veşnică” (In 3,14-15). Pentru a exprima acest concept, Ioan folosește schema „înălțării” sau „exaltării” Domnului.
În lectura întâia (Num 21,4b-9) textul relatează una dintre numeroasele crize de credință care au marcat exodul [timpul de trecere prin pustiu vreme de patruzeci de ani], din cauza unei invazii de șerpi de care au fost salvați prin mijlocirea lui Moise, care, la porunca lui Dumnezeu a săvârșit un rit de exorcizare – privirea șarpelui „înălțat”: „fă-ţi un şarpe şi pune-l pe un stâlp; oricine este muşcat şi va privi spre el va trăi” (v. 8). În cultura canaanită și semitică, șarpele este venerat ca un zeu al fertilității la care fetele de măritat apelează în vederea căsătoriei. În secolul al II-lea î.C., când „înțeleptul” menționează șarpele deșertului, toate urmele de magie și păgânism au dispărut (cf. Înț 16,5-7). De aici până la simbolismul lui Ioan, ce vede în șarpele „înălțat” imaginea lui Cristos „înălțat de la pământ” pe cruce, este un pas scurt: e un semn al drumului evolutiv al textelor în lumina noilor situații și evenimente. Isus nu este zeul fertilității, ci însăși Viața „înălțată” pe cruce ca dar oferit umanității: oricine se uită la el se va mântui. În Euharistie trăim astăzi acest dar a lui Dumnezeu.
În lectura a doua luată din Scrisoarea lui Paul către Filipeni (Fil 2,6-11) se tratează tema centrală: „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor, iar, după felul lui de a fi, a fost aflat ca un om” (v. 7). În acest punct, scrisoarea introduce un imn extraordinar, compus probabil la Efes și cântat în toate comunitățile din Asia Mică (cf. Ef 5,19; Col 3,16), în timpul celebrării botezului în noaptea Paștelui. Trece în revistă trei momente din istoria lui Isus. Primul se referă la preexistența sa: „Cristos Isus, fiind din fire Dumnezeu” (v. 6). Este natura esenţială a lui Dumnezeu și descrisă natura divină a lui Cristos din veşnicie, implicând şi starea de glorie. În al doilea moment al istoriei sale, Domnul „a coborât” printre noi și a ales să împărtășească condiția de sclav: „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului” (v. 7). A fost un ratat sau falit? Răspunsul se află în al treilea moment al imnului. Răsturnând judecățile acestei lumi, Dumnezeu l-a înălțat, l-a exaltat, l-a glorificat: „pentru aceasta şi Dumnezeu l-a înălţat şi i-a dăruit numele care este mai presus de orice nume, pentru ca în numele lui Isus să se plece tot genunchiul [...] şi orice limbă să dea mărturie că Isus Cristos este Domn, spre gloria lui Dumnezeu Tatăl” (v. 9-11). Sărbătoarea de astăzi vrea să amintească semnificația autentică a crucii.
În Evanghelia după Ioan (In 3,13-17) este relatat dialogului lui Isus cu Nicodim. Expert în Scriptură, Nicodim nu știe să citească semnele „noutății” lui Dumnezeu, iar Domnul trebuie să-l conducă treptat să urce scările cunoașterii planului lui Dumnezeu, de la nașterea naturală la renașterea în Duhul Sfânt, care implică o nouă dimensiune a credinței. Nu mai sunt fapte de religiozitate, ci deschiderea și întâlnirea cu o persoană vie: este „Fiul Omului care s-a coborât din cer” (v. 15). În exegeza primei lecturi, Isus însuși își aplică sieși semnul șarpelui lui Moise, conferind astfel răstignirii sale valoarea împlinirii Scripturii: este cuvântul vechi care se împlinește acum în cel nou. Șarpele așezat pe un stâlp devine simbolul vindecării. Această imagine este prezentă la evanghelistul Ioan când amintește de un citat din profetul Zaharia: „Voi revărsa asupra casei lui David şi asupra locuitorilor Ierusalimului un duh de îndurare şi de implorare şi vor privi la mine, pe care l-au străpuns, îl vor jeli cum se jeleşte singurul fiu şi-l vor plânge amar, cum se plânge amar întâiul născut” (Zah 12,10). „Vor privi la cel pe care l-au străpuns” (In 19,37). Dacă șarpele era un simbol, acum este o realitate, deoarece în Fiul Omului coborât din cer, putem întrezări chipul Fiului unul-născut, trimis de Tatăl pentru a mântui lumea, nu pentru a o condamna. Enunțul paradoxal și în acelaș timp, demonstrabil, a lui Ioan este acesta: crucea nu este un drum al morții, ci al vieții; ea nu duce în întunericul nopții, ci în lumina zilei, pentru că mărturisește despre dragostea unui Dumnezeu care a iubit lumea până la extrem trimițându-l pe Fiul său pentru „ca oricine crede în el să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică” (v. 16). Este crucea lui Cristos care marchează trecerea de la întuneric la lumină, deoarece a muri pentru cineva e a da sens vieții și pentru că atunci când trăim și murim din iubire, istoria întunecată este iluminată și acceptată ca un drum al vieții. Dumnezeu s-a apropiat de istoria noastră și a iubit-o, iar crucea Domnului este marele semn al apropierii și al iubirii. Nicio lacrimă nu este vărsată în zadar, nicio suferință nu este uitată și pierdută... Privind crucea, totul capătă sens, pentru că totul este „recapitulat” și „readus” în misterul mântuirii. Este drumul lui Nicodim chemat să-l parcurgă, și, împreună cu el, toți cei care vor să dea sens vieții. Celebrând Euharistia, participăm la manifestarea gloriei care devine milostivire, ce intră în lume sub semnul Pâinii și Vinului spre a satisface omenirea care flămânzește și însetează după Dumnezeu. Crucea devine astfel tronul milostivirii unde se împlinește în „ceasul” gloriei Domnului…
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Scatto G., (https://www.monasteromarango.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu