sâmbătă, 3 iunie 2017

† Coborârea Duhului Sfânt [Rusaliile] (A): Vino, Duhule Sfinte și luminează-ne! [duminică, 4 iunie 2017]


Vino, Duhule Sfinte și luminează-ne!
[anul A]
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (4 iunie 2017)

Lecturi: Faptele Apostolilor 2,1-11; 1Corinteni 12,3b-7.12-13; Evanghelia Ioan 20,19-23.


Omilie


Celebrăm astăzi marea solemnitate a Rusaliilor: coborârea Duhului Sfânt. Amintim: coborârea Duhului Sfânt asupra sfintei Fecioare şi a apostolilor în Cenacul; prima predicare a Evangheliei la Ierusalim; formarea primei comunităţi creştine; naşterea Bisericii lui Cristos.

În liturgia de Rusalii ni se relatează în Faptele Apostolilor despre naşterea Bisericii (Fap 2,1-11). În prima lectură sfântul Luca prezintă venirea Duhului Sfânt în a cincizecia zi după Paşti, în încăperea de sus – în Cenacul – din Ierusalim. În primul loc este sărbătoarea Rusaliilor, Shavuot la evrei, o sărbătoare mare, în practica liturgiei ebraice. În acea zi, erau o mulţime de oameni la Ierusalim, veniți de peste tot pentru a sărbători darul Legii lui Moise.

„Şi, dintr-o dată, s-a iscat din cer un vuiet, ca la venirea unei vijelii puternice, şi a umplut întreaga casă în care stăteau. Atunci le-au apărut nişte limbi ca de foc împărţindu-se şi aşezându-se asupra fiecăruia dintre ei” (vv. 2-3). Sfântul Luca ne vorbește despre un zgomot ca un vânt puternic şi de un foc care se propaga în limbi. Acele limbi de foc evocă manifestarea lui Dumnezeu pe muntele Sinai, la încheierea Alianței, descrisă în imagini cosmice grandioase cu fulgere, tunete și nori. Era darul Duhului Sfânt. „Toţi au fost umpluţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească” (v. 4). Din acea experienţă a Duhului se desprinde un semn particular pe care Luca îl notează spunând că „au început să vorbească în limbi”. Lista mare de naţiuni menţionate de autor reflectă răspândirea creştinismului în multe regiuni din Imperiul Roman. Limbile Bisericii sunt foarte multe dar cu toate acestea mărturisim acelaşi adevăr, o singură credinţă. Prima dintre minunile lui Dumnezeu a fost anunțul despre Isus cel mort şi înviat. În acest moment, totul s-a schimbat în inima apostolilor. Frica, care i-a paralizat pe ucenici, a fost îndepărtată. Ei proclamă minunățiile lui Dumnezeu în faţa acelor care l-au dat pe Isus la  moarte pe cruce. Şi ceea ce este extraordinar e că fiecare ascultă în propria sa limbă. Erau uimiţi şi se minunau de acei galileenii care vorbeau şi fiecare îi auzeau în limba în care se născuse.

Sfântul Luca vede în Duhul Sfânt realizatorul unităţii Bisericii universale şi forţa pentru împlinirea misiunii în istoria lumii. Ce vrea Biserica să ne spună? Că Evanghelia este pentru toată lumea, indiferent de ţară. Este anunţată tuturor popoarelor. Este misiunea pe care Duhul Sfânt le-a dat-o apostolilor şi ne dăruieşte și nouă unul fiecăruia.

În scrisoarea sa către Corinteni (1Cor 12,3b-7.12-13), Paul se adresează creştinilor foarte divizați în interiorul Bisericii. Le reamintește de rolul Duhului Sfânt în cadrul comunității. Corintul clocotea după un gust pronunțat de extraordinar, după transe, extaze… Nu-s ușor de distins de autosugestia și fenomenele păgâne. Când erau păgâni „mergeau la idoli ca și cum ar fi fost mânați” (1Cor 12,2). Paul vrea ca Corintienii să nu trăiască în ignoranță față de darurile Duhului Sfânt. Le dă un criteriu pentru a aprecia darurile sau carismele Duhului Sfânt pe care le înșiră într-un catalog luat din experiența sa eclezială. Există conform lui Paul un unic criteriu al autenticității și al validității carismei: mărturisirea credinței în dumnezeirea lui Isus. Duhul Sfânt e cel care ne face să-l recunoaştem în Cristos pe Domnul şi ne face să rostim mărturisirea de credinţă a Bisericii: „Nimeni nu poate să spună «Isus este Domnul» decât prin Duhul Sfânt” (v. 3). Ne spune Paul că este vorba tocmai de cuvântul şi de lucrarea Duhului Sfânt. La rădăcina tuturor darurilor există un singur Duh, un singur Domn, un singur Dumnezeu (vv. 4-6). A fi iudeu sau grec, a fi sclav sau om liber, nu contează. De acum, un singur lucru contează: botezul nostru în Duhul Sfânt al lui Isus Cristos.

Evanghelia (In 20,19-23) ne aduce înapoi în seara zilei de Paşti, cu cinzeci de zile mai devreme. Discipolii rămân închiși într-un loc ascuns căci se temeau de frica iudeilor. Atunci Domnul înviat ni se alătură. Primele cuvinte nu sunt reproșuri pentru fuga lor de pe Calvar ci o dorinţă de pace: „Pace vouă!” Și le-a arătat mâinile şi coasta. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt!” (v. 21-22). Gestul este suflarea peste apostoli, care evocă evenimentul primordial al creaţiei când Duhul se purta peste ape. Simbolul aminteşte de gestul lui Dumnezeu la crearea omului, când a suflat peste Adam un suflu de viaţă. Evanghelistul Ioan preia aici imaginea relatării creaţiei (cf. Gen 2,7). Suflul lui Dumnezeu este viaţă. Totuşi, în acest caz, foloseşte imaginea simbolică a „suflării”: Isus „a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi-l pe Duhul Sfânt!»” (v. 22). Duhul Sfânt reînnoieşte inima omului făcând din el o făptură nouă. Acum Domnul suflă și în sufletul nostru o suflare nouă de viaţă – pe Duhul Sfânt – şi în felul acesta ne primeşte în familia lui Dumnezeu.

„Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute!” (v. 23). În darul Duhului Sfânt se înnoieşte continuu Alianța Nouă de iubire încheiată de Dumnezeu Tatăl prin Fiul său Isus Cristos. Duhul Sfânt creează armonia şi pacea între oameni reînnoind în noi viaţa spirituală prin sacramentul iertării şi al reconcilierii. Discipolii primesc de la Isus darul milostivirii. Acum, datorită victoriei lui Isus asupra răului, mântuirea și bucuria pascală ajung la fiecare om prin intermediul discipolilor. Și astfel viața dobândește o nouă semnificație a comuniunii cu Dumnezeu.

A existat în Evul Mediu, la Paris, o mare abaţie numită a Sfântului Victor ai căror călugări trăiau după Regula sfântului Augustin. În 1142 murea unul dintre ei – Hugo de Saint Victoire – despre care şi astăzi mai amintesc cărţile de teologie când ne vorbesc despre definiţia persoanei şi despre căsătorie. Moartea lui este descrisă de unul dintre ucenicii săi. „În ziua dispariției sale dintre noi, am mers să-l văd, dimineaţă, degrabă. M-a întrebat dacă suntem singuri. Spunându-i că da, suntem singuri mi-a zis: «Ai celebrat astăzi sfânta Liturghie?» «Sigur», i-am răspuns. «Atunci, vino lângă mine şi suflă-mi în faţă în formă de cruce pentru ca să-l primesc pe Duhul Sfânt». I-am suflat aşa cum mi-a cerut. După câteva momente a intrat în agonie. L-am auzit spunând cu o voce abia perceptibilă: „L-am primit… el va conduce sufletul meu!” (cf. Murret C., Historie general de l'Eglise, vol. IV, p. 377).

Zilnic, la sfânta Liturghie îl rugăm pe Dumnezeu Tatăl să sfinţească darurile pâinii şi a vinului cu roua Duhului său ca ele să devină pentru noi Trupul şi Sângele Domnului nostru Isus Cristos. Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne unească pe toţi prin sfintele daruri ca să devenim un singur trup şi un singur suflet în Cristos. Iar acum să ne rugăm cu sfântul Isidor din Sevillia: „Duhule Sfinte, iată-ne prosternați la picioarele tale. Vino și ne luminează!”


[bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Masetti N., Guidati dalla Parola, Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995].


vineri, 2 iunie 2017

Proclamând minunățiile lui Dumnezeu [Coborârea Duhului Sfânt (A)] [ 04.06.2017]



Evanghelia Ioan 20,19-23: În seara aceleiaşi zile, prima a săptămânii, deşi uşile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veţi ţine, le vor fi ţinute”.

Omilie

Cincizeci de zile după Paşti este sărbătoarea Rusaliilor. În toată această perioadă, am sărbătorit pe Isus cel înviat, învingător al morţii şi a păcatului. El ne deschide o trecere spre o nouă lume pe care el o numeşte Împărăţia lui Dumnezeu. În ziua de Înălţare, el se manifestă pentru ultima dată apostolilor săi. Cartea Faptele Apostolilor (din prima lectură de Înălțare) ne spune că „a fost înălţat şi un nor l-a ascuns din ochii lor”.

Cristos cel înviat a dispărut din ochii lor. Dar nu-i va lăsa singuri: le spune că vor „primi o putere” de la Duhului Sfânt care va veni asupra lor. Aceasta s-a întâmplat în ziua de Rusalii: în acea zi, erau o mulţime de oameni la Ierusalim. Erau veniți de peste tot pentru a sărbători darul Legii lui Moise. În acel timp, era Rusaliile. Dar până în această zi, nimic nu se întâmplă după cum a fost prevăzut. Sfântul Luca ne vorbește despre un zgomot ca un vânt puternic şi de un foc care se propaga în limbi. Era darul Duhului Sfânt.

În acest moment, totul s-a schimbat în inima apostolilor. Frica care i-a paralizat a fost îndepărtată. Ei proclamă minunățiile lui Dumnezeu în faţa acelor care l-au dat la  moarte pe Cristos pe cruce. Prima dintre minunile Domnului a fost anunțul despre Isus care a murit şi a înviat. Şi ceea ce este extraordinar este că fiecare ascultă în propria sa limbă. Acesta este un mod de a spune că Evanghelia este pentru toată lumea, indiferent de ţara lor. Trebuie anunţat tuturor popoarelor. Este în vederea misiunii pe care Duhul Sfânt le-a dat-o. Cartea Faptele Apostolilor ne dă mărturie. Citind, descoperim că Duhul Sfânt le-a precedat în inimile celor care erau pe drumul lor.

Dar pentru a continua să avansăm, este nevoie de revizuiri. Acest lucru este valabil pentru o maşină şi orice automobil. Este valabil și pentru viaţa creştină. În scrisoarea sa către Corinteni, Paul se adresează creştinilor divizați. Le reamintește de rolul Duhului Sfânt în cadrul comunității. După carisma sa, după calitățile sale. Dar nimeni nu ar trebui să se simtă superior altora. A fi sclav sau om liber, nu contează. În Biserica lui Isus Cristos, nu trebuie să se gândească în termeni de ierarhia, de avansare sau de onoare. De acum, un singur lucru contează: botezul nostru în Duhul Sfânt.

Rolul Duhului Sfânt este de a ne conduce la tot Adevărul. Ne aduce aminte de cuvintele lui Isus care a venit să ne reveleze pe adevăratul Dumnezeu, Dumnezeul Iubirii. A trăi Rusalii, este a accepta darul lui Dumnezeu şi a ne lăsă impregnați de iubirea sa. Aceasta nu se va realiza decât dacă avem o inima săracă, complet deschisă pentru Dumnezeu şi pentru alţii. Dacă vom rămâne închiși în convingerile şi orgoliul nostru, nimic nu se va întâmpla. După Înălțarea Domnului, apostolii au avut timp să se pregătească pentru darul lui Dumnezeu.

Evanghelia ne duce înapoi în seara zilei de Paşti, cinzeci de zile mai devreme. Discipolii rămân închiși într-un loc ascuns căci se simțeau în pericol. Teama lor este uneori și teama noastră. Într-o lume indiferentă sau ostilă în ceea ce privește la credinţa creştină, există neliniște. Din momentul când suntem tentaţi ne îndoim în noi înşine. Dar ca în seara zilei de Paşti, Domnul înviat ni se alătură aici unde suntem. Primele sale cuvinte nu sunt reproșuri, dar o dorinţă de pace. Cu el, vom găsi adevărata bucurie.

În ciuda slăbiciunilor şi îndoielilor noastre, continuă să aibă încredere în noi: „Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi!” Acest cuvânt se adresează apostolilor de ieri și de astăzi. Cristos contează pe fiecare dintre noi ca să fim mesagerii Evangheliei sale. Pentru această misiune ni l-a dăruit pe Duhul său Sfânt. Aceasta este ceea ce s-a întâmplat pentru noi în ziua Mirului nostru. Astfel, ca și Isus putem trăi în iubirea Tatălui care vrea mântuirea tuturor oamenilor.

A anunța Evanghelia nu înseamnă a repeta unui mesaj memorat. Trăim într-o lume care s-a schimbat mult. Dacă vrem să-l întâlnim în ceea ce el trăieşte, sunt necesare unele revizuiri. În întreaga istorie a Bisericii, există multe concilii şi sinoade. Dieceza noastră are ca temă „Discipoli şi misionari”. Acest lucru nu este să urmăm ideile la modă, dar să ne ajustăm cu Dumnezeu care vrea să salveze pe toți oamenii. Cristos cel înviat ne duce să iubim ca el (la fel de mult ca el) și cu el.

La fel cu apostolii, Biserica este chemată să comunice pace şi să manifeste iertarea. Această pace nu este absența de conflicte; este pace interioară (liniștea), este milostivire, este Dumnezeu însuşi. Rusalii sunt Duhul Sfânt care vine pentru a ne  ilumină nopțile noastre. Să-l rugăm pentru ca el să fie mereu cu noi; să ne dea să anunţăm vestea cea bună cu un zel care nimeni nu ne poate intimida.

(pr. Jean Compazieu [2017]; tradus din limba franceză de pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org/6884-homelie-de-la-fete-de-la-pentecote-2/).



joi, 1 iunie 2017

Am încercat toate filozofiile



„Am încercat să-mi însuşesc toate filozofiile,
apoi am aderat la adevărata doctrină:
aceea de a-l adora pe Dumnezeul creştinilor,
pe care îl considerăm ca singurul Creator şi Artizan,
încă de la început, al întregului univers,
al lucrurilor văzute şi nevăzute;
şi pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu,
care a fost prevestit de profeţi
ca fiind acela care trebuia să vină între oameni
ca Mântuitor şi Învăţător al adevăratei doctrine”.

(Sfântul Iustin, Atti del martirio, cap. 1).


Martirul Sfântului Iustin

Acuzat oficial că este creştin, Iustin a trebuit să se prezinte la judecător. Actele martiriului au fost păstrate şi recunoscute ca fiind de o mare valoare istorică. O anumită parte din ele o transcriem în continuare.

„Prefectul Rusticus i-a zis: «Şi tu, mizerabilule, găseşti plăcere în învăţătura (creştinilor)?».

miercuri, 31 mai 2017

Iubirea sfintei Maria se îndreaptă spre oameni



„În momentul întrupării Cuvântului, Maria se umileşte, mărturisind că este roaba Domnului. Dar ea nu se mulţumeşte doar să-şi recunoască nimicnicia înaintea lui Dumnezeu, deoarece ştie că iubirea şi umilinţa nu sunt perfecte decât atunci când de la Dumnezeu se îndreaptă către oameni. Nu este cu putinţă să-l iubim pe Dumnezeu, pe care nu-l vedem, dacă nu-i iubim pe oameni, pe care îi vedem. Sărbătoarea Vizitei Preacuratei Fecioare Maria la vara sa, Elisabeta, reprezintă recunoaşterea şi preamărirea iubirii de oameni, izvorâtă din iubirea de Dumnezeu”. (Sfântul Francisc de Sales).

luni, 29 mai 2017

Caritatea este o forță extraordinară...



„Caritatea în adevăr – Caritas in veritate –, pentru care Isus Cristos a devenit martor prin viața sa pământească și, mai ales, prin moartea și învierea sa, este principala forță propulsoare pentru adevărata dezvoltare a oricărei persoane și a întregii omeniri. Iubirea – caritas – este o forță extraordinară, care stimulează persoanele să se angajeze cu curaj și generozitate în domeniul dreptății și al păcii. Este o forță care-și are originea în Dumnezeu, iubire veșnică și adevăr absolut”.

(Benedict XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in Veritate, n. 1)

duminică, 28 mai 2017

Mesajul papei Francisc cu ocazia Zilei Mondiale a Comunicaţiilor Sociale (28 mai 2017)




„Nu te teme, căci eu sunt cu tine” (Is 43,5).


A comunica speranță și încredere în timpul nostru


Accesul la mijloacele de comunicare, grație dezvoltării tehnologice, este în așa fel încât foarte mulți subiecți au posibilitatea să împărtășească instantaneu știrile și să le răspândească în mod capilar. Aceste știri pot să fie frumoase sau urâte, adevărate sau false. Deja vechii noștri părinți în credință vorbeau despre mintea umană ca despre o piatră de moară care, mișcată de apă, nu poate să fie oprită. Însă, cine are responsabilitatea morii are posibilitatea de a decide dacă să macine grâu sau neghină. Mintea omului este mereu în acțiune și nu poate înceta să „macine” ceea ce primește, dar ne revine nouă să decidem ce material să furnizăm (cf. Casian Romanul, Scrisoare către Leonțiu Igumenul).


Aș vrea ca acest mesaj să poată ajunge și să-i încurajeze pe toți cei care, fie în domeniul profesional fie în relațiile personale, în fiecare zi „macină” atâtea informații pentru a oferi o pâine aburindă și bună celor care se alimentează din roadele comunicării lor. Aș vrea să-i îndemn pe toți la o comunicare constructivă care, refuzând prejudecățile față de celălalt, să favorizeze o cultură a întâlnirii, grație căreia să se poată învăța să se privească realitatea cu încredere conștientă.