sâmbătă, 24 decembrie 2016

† Nașterea Domnului (Crăciunul): A venit să locuiască printre noi [duminică, 25 decembrie 2016]

Crăciun [Nativity] -
de Antonio da Correggio.

Evanghelia Luca 2,1-14: În zilele acelea, a venit un decret din partea împăratului August ca să se facă recensământ pe tot pământul. Acest recensământ a fost primul, pe când Quirinius era guvernator al Siriei. Toţi mergeau să fie înscrişi, fiecare în cetatea sa. Şi Iosif a urcat din Galileea, din cetatea Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem, întrucât era din casa şi din familia lui David, pentru a se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască şi l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. În acelaşi ţinut erau unii păstori care trăiau pe câmp şi păzeau turmele pe timpul nopţii. Şi le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină, iar ei au fost cuprinşi de o mare spaimă. Îngerul le-a spus: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul. Acesta este semnul: veţi găsi un copil înfăşat şi culcat în iesle”. Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulţime din oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu şi spunând: „Mărire în înaltul cerurilor lui Dumnezeu, şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte!”


Omilie


Pe tot parcursul timpului Adventului, am meditat despre venirea lui Isus. Această venire a fost anunţată de mult timp de profeţii Vechiului Testament, în special de Isaia. Mesajul său de speranţă este adresat unui „popor care mergea în întuneric”. În timpul său, a fost întunericul exilului şi a asupririi străine. A durat 40 de ani. Astăzi, cunoaștem întunericul terorismului şi al violenţei de toate tipurile.

Dar, iată, că este timpul Crăciunului. Am auzit o veste bună: Domnul nu ne abandonează. El vine la noi. Vine „să ne redea speranța și să ne mântuiască”. De-a lungul Evangheliei, am auzit vorbindu-se despre un Dumnezeu care este Tatăl, un Tată care iubeşte pe fiecare dintre copiii săi. El a venit „să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut”. Adevăratul Dumnezeu nu are nimic de a face cu o religie care masacrează nevinovaţi, bărbaţi, femei şi chiar copii. Sărbătoarea Crăciunului vine să ne amintească de adevăratul Dumnezeu care este iubire. Nu poate fi nimic altceva decât dragoste. Într-o lume murdărită de ură şi violenţă, el ne aduce adevărata lumină.

Isus, a cărei naşterea o sărbătorim aici, a fost anunţată de păstori. Când facem o iesle în casele noastre într-un loc bun, da, mulţi nu știu sigur ce a fost ea. De fapt, a făcut parte dintr-o categorie foarte dispreţuită. Sunt oameni de la țară care nu sunt obișnuiți cu frecventarea lăcaşurilor de cult. Prin ei, iată, o veste bună care este anunţată celor mici, săraci şi excluși. Şi aceasta o regăsim în toate Evangheliile. Isus a venit să ne spună că sunt pe primul loc în inima lui Dumnezeu.

E adevărat: Evangheliile ne reamintesc misiunea lui Isus potrivit cu cei care sunt împovăraţi cu tot felul de suferinţe. El a primit pe toți cei care erau ne frecventați din cauza vieții lor rele. A deschis poarta luminii pentru Maria Magdalena, lui Zaheu, vameșului Matei, femeii din Samaria şi mulţi alţii care au fost respinși de societatea auto-drepţilor din acel timp. Cu el, este victoria iubirii asupra răului şi a morții.

Această veste bună nu este pentru oamenii de pe vremuri. Ea este pentru toţi oamenii din toate timpurile. Trebuie să fie proclamat în întreaga lume, inclusiv în „periferie”. Asociaţiile se organizează pentru a merge la cei mai săraci, la persoanele singure, cei care sunt pe stradă, cei care nu dispun de mijloace pentru a face sărbătoare. Liturghiile sunt celebrate în închisori şi în spitale. Cristos s-a alăturat celor care sunt împovăraţi de suferinţă, boală, doliu, şomaj, conflictele în familie. Desigur, nu va face o minune pentru a rezolva toate problemele noastre. Dar el merge împreună cu noi. Uneori chiar el ne poartă. Ne deschide calea speranței.

A sărbători Crăciunul este a primi această veste bună care vine pentru a schimba viaţa noastră şi aceea a lumii. Isus a cărei naștere o sărbătorim continuă să vină. El bate la uşa noastră. Dumnezeu continuă a-l trimite pe Fiul său. În apropierea Crăciunlui, suntem invitaţi să acceptăm să dăm primul loc din viaţa noastră şi să facem „tot ceea ce el ne va spune”. Cu el, este bucurie şi iubire care vin în viaţa noastră. El vrea să locuiască în inimile oamenilor. Atunci, da, să fim bucuroși şi plin de veselie. Un copil a spus că „Isus este cel mai bun cadou de Crăciun”. El a înţeles totul. Sunt mulți în lumea noastră cei care vor sărbători Crăciunul, fără a se gândi la această veste bună. Totul este planificat, brad, decorațiuni, cadouri, Anul Nou, dar s-ă nu uitam Cine este la originea acestor festivități.

Euharistia care ne reunește în această sărbătoare de Crăciun ne aminteşte că Cristos continuă să ni se alăture. El continuă să vină printre ai săi. Este un cadou extraordinar, oferit tuturor, gratuit şi fără nici un merit din partea noastră. Înainte de a ne împărtăşi, ascultăm preotul că spune: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Aceste cuvinte nu sunt pentru adunarea care este prezentă în biserică. Sunt pentru lumea întreagă. Cristos vrea să se dăruiască la toți. Ferice de cei cu inima săracă pentru a lăsa pe Cristos să intre în viaţa lor.

În aceste zile de sărbătoare, primi cuvintele acestui cântec ca o trimitere la misiune:

Mergeți și spuneți tuturor oamenilor:
Împărăția este printre voi,
Aleluia, Aleluia!
Împărăția este printre voi.


(pr. Jean Compazieu [2016]; traducător pr. Isidor Chinez; sursă:
http://dimancheprochain.org).

vineri, 23 decembrie 2016

Să redevii copil


Crăciunul
de Nicolae Vermont (1866-1932), Romania.

„Este bine să revii uneori copil
și nu este nici un moment mai bun
decât la Crăciun,
când atotputernicul său fondator
era un prunc”.

(Charles Dickens [1812-1870]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

joi, 22 decembrie 2016

Revoluţia creștină de Crăciun


Adorația păstorilor [Adoration of the shepherds] -
de Bartolome Esteban Murillo

„Trandrețe, fragilitatea, bucuria pruncului Isus
sunt baza revoluţiei creștine
care luminează speranţa lumii”.

(Antonio Padovano).



(sursă:https://it.zenit.org/).

miercuri, 21 decembrie 2016

De Crăciun să ne reamintim că existăm pentru altcineva...


Nașterea Domnului - de Carl Heinrich Bloch


„În cazul în care Crăciun nu ar există,
omul ar fi trebuit să-l inventeze.
Trebuie să existe măcar o zi pe an
pentru a ne reaminti
că suntem pe acest pământ pentru altcineva
în afară de încăpăţânarea noastră!”.
(Eric Sevareid [1912 – 1922]).

(sursă:https://it.zenit.org/).

luni, 19 decembrie 2016

În interiorul sufletului...



„Există un spectacol mai mare decât marea: este cerul.
Există un spectacol mai mare decât cerul: este în interiorul sufletului omului”.
(Victor Hugo [1802-1885]).

duminică, 18 decembrie 2016

Omilie - Pe calea mântuirii (IV Advent [anul A])

Sfântul Iosif și visul său...

Pe calea mântuirii

pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (18.12.2016).

Lecturi: Textele liturgice - Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24.



Lecturile biblice din această duminică ne spun că Dumnezeu a luat iniţiativa acestui mare mister de răscumpărare. Nu i-am cerut-o niciodată. Nici nu ni-am imaginat-o. El ia iniţiativa de a face primul pas. Este pentru mântuirea noastră. Dumnezeu a voit să stabilească prezenţa sa în mijlocul nostru pentru a intra în comuniune cu el.



Această venire a mântuitorului a fost deja anunţată de profetul Isaia din prima lectură (Is 7,10-14). A fost în timpul regelui Ahaz. Este în anul 734 înainte de Cristos. Regele lui Iuda este implicat în război. Este foarte îngrijorat căci armatele inamice deveniseră un pericol pentru teritoriul său. În plus, populaţia din Ierusalim nu înceta să-şi manifeste nemulţumirea sa. În loc să se bazeze pe Domnul, Ahaz apelează la puternicul rege al Asiriei. Atunci profetul Isaia spune tânărului rege Ahaz: „Cere de la Domnul Dumnezeul tău un semn, fie în adâncurile infernului, fie în înălţimile cerului” (Is 7,11). Este un apel pentru rege să se întoarcă la Domnul. Oferă semn care are menirea de a asigura ajutorul divin. Dumnezeu nu se lasă. Intervine într-un mod surprinzător prin acest copil numit Emanuel [Dumnezeu-cu-noi]. „Isaia a zis: «Ascultaţi, casă a lui David! Este puţin lucru că îi obosiţi pe oameni, că vreţi să îl obosiţi şi pe Dumnezeul meu? De aceea, însuşi Domnul vă va da un semn: iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele Emanuel’»” (v. 13-14). Dumnezeu nu abandonează proiectul său. Anunţă naşterea virginală a lui Emanuel, Dumnezeu cu noi. Profetul anunţă semn care poate fi recunoscut şi acceptat numai în umilinţa credinţei: naşterea miraculoasă a lui Emanuel, fiul unei fecioare. Bunătatea lui Dumnezeu învinge ipocrizia lui Ahaz. De acum nu mai are scopul de a da tărie credinţei regelui, ci de a întări fidelitatea în Domnul care învinge lipsa de încredere umană. Singura sa putere este iubirea. Dumnezeu este cel care se va prezenta în mijlocul poporului său .



Ascultătorii lui Isaia căutau să identifice în orizontul speranţei lor concrete – dinastia davidică – continuând cu naşterea unui nou rege – este dreptul şi evlaviosul rege Ezechia, fiul lui Ahaz, pentru a actualiza într-un mod mai luminos prezenţa lui Emanuel, adică a lui Dumnezeu însoţitor de drum pentru poporului său în Babilon.



Dar semnul are o altă dimensiune pentru cititorul creştin. Conform profeţiei lui Isaia după evanghelistul Matei (Mt 1,18-24) este „vestirea lui Iosif”. O gingaşă istorie de iubire între un tânăr şi o tânără. Sunt logodiţi, dar pentru mentalitatea ebraică a fi logodnic însemna deja a avea responsabilitatea unui soţ. Nu putea să se despartă de logodnica sa decât printr-un act oficial, ca şi cum ar fi fost căsătoriţi. Se vor uni în căsătorie şi vor primi în dar copii pe care Dumnezeu îi va dărui.



Iosif se afla deci în acel an de logodnă. Pregătiri, planuri de nuntă, vise, idealuri... Şi exact în acest an, în mijlocul acestor vise şi planuri, el află că logodnica sa era însărcinată. „Ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (Mt 1,18). Iosif caută să găsească o rezolvare, pentru a salva demnitatea şi cinstea la amândoi. Este frământat lăuntric de necaz şi de nelinişte dar şi de nedumerire. Este, de-a dreptul agitat, nu putea să o lase în ascuns după cum avea el de gând.



În plină noapte, însă, Domnul îi trimite un înger care să rezolve încurcătura. În Evanghelia după Matei, lui Iosif i se adresează anunţul îngerului despre naşterea lui Isus: „Iosif, nu te teme să o iei pe Maria soţia ta… căci copilul care s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!” „Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: «Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor pune numele Emanuel», care, tradus, înseamnă: «Dumnezeu-cu-noi»” (v. 22-23).



Iosif este un om drept. Se teme să o ia la sine pe Maria ca soţie pentru că – aşa cum bine spune Eusebiu – a descoperit un „plan” superior căsătoriei pe care şi-o dorea. Şi atunci, ca cei drepţi din Biblie, se retrage din faţa măreţiei divine, socotindu-se „sărac”. Dar Dumnezeu îşi construieşte istoria sa de mântuire cu cei „săraci”.



Acceptând Iosif intervenţia descumpănitoare a lui Dumnezeu ce năvăleşte în viaţa sa, ia parte la marele proiect a Domnului care mântuieşte lumea. Misiunea lui Iosif este introducerea lui Isus în descendenţa lui David. Spre deosebire de Ahaz care refuză semnul Domnului, Iosif primeşte anunţul îngerului devenind colaborator a lui Dumnezeu. Nu o părăseşte pe Maria, ci îşi asumă paternitatea legală a lui Isus. Maria este salvată; nu ajunge de ocara lumii. Cu Isus, promisiunea lui Isaia este realizată. Cristos este „Dumnezeu-cu-noi”.



În a doua lectură (Rom 1,1-7), sfântul Paul ne anunţă împlinirea mântuirii. „Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie apostol, ales ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu” (v. 1) la neamurile păgâne. Ceea ce ni se cere însă este disponibilitatea faţă de Dumnezeul imprevizibil care ne cheamă să fim slujitorii lui Cristos. Misiunea sa este să anunţe lumii păgâne mântuirea în Isus Cristos. Nimic şi nimeni nu poate să împedice pe Dumnezeu să voiască salvarea întregii omeniri.



Profeţia „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel»” conduce spre „da”-ul Mariei: o creatură care a putut să exprime faţă de Dumnezeu, creatorul său. Dar să nu-l uităm pe Iosif care ne dă curajul de a ne apropia de Domnul în micimea noastră. Sunt atâţia creştini care avându-l pe Iosif drept protector s-au străduit să ajungă la sfinţenie. Exemplul său să ne dea  capacitatea de a spune „da”-ul nostru lui Dumnezeu pentru naşterea Domnului. Iosif ne însoţeşte ca să-l primim pe Emanuel, „Dumnezeu-cu-noi” în viaţa noastră.



 [bibliografia (anul A): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014].