 |
| Sfântul Iosif și visul său... |
Pe calea mântuirii
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS], ora 8:00 (18.12.2016).
Lecturi: Textele liturgice - Is 7,10-14; Ps 23; Rom 1,1-7; Mt 1,18-24.
Lecturile biblice din această
duminică ne spun că Dumnezeu a luat iniţiativa acestui mare mister de
răscumpărare. Nu i-am cerut-o niciodată. Nici nu ni-am imaginat-o. El ia iniţiativa
de a face primul pas. Este pentru mântuirea noastră. Dumnezeu a voit să
stabilească prezenţa sa în mijlocul nostru pentru a intra în comuniune cu el.
Această venire a mântuitorului a
fost deja anunţată de profetul Isaia din prima lectură (Is 7,10-14). A fost în timpul regelui Ahaz.
Este în anul 734 înainte de Cristos. Regele lui Iuda este implicat în război. Este foarte
îngrijorat căci armatele inamice deveniseră un pericol pentru teritoriul său.
În plus, populaţia din Ierusalim nu înceta să-şi manifeste nemulţumirea sa. În
loc să se bazeze pe Domnul, Ahaz apelează la puternicul rege al Asiriei. Atunci
profetul Isaia spune tânărului rege Ahaz: „Cere de la Domnul Dumnezeul
tău un semn, fie în adâncurile infernului, fie în înălţimile cerului” (Is 7,11). Este un apel pentru rege să se
întoarcă la Domnul.
Oferă semn care are menirea de a asigura ajutorul divin. Dumnezeu
nu se lasă. Intervine într-un mod surprinzător prin acest copil numit Emanuel [Dumnezeu-cu-noi]. „Isaia a zis: «Ascultaţi,
casă a lui David! Este puţin lucru că îi obosiţi pe oameni, că vreţi să îl
obosiţi şi pe Dumnezeul meu? De aceea, însuşi Domnul vă va da un semn: iată,
fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi va pune numele ‘Emanuel’»” (v. 13-14). Dumnezeu nu
abandonează proiectul său. Anunţă naşterea virginală a lui Emanuel, Dumnezeu cu
noi. Profetul anunţă semn care poate fi recunoscut şi acceptat numai în umilinţa
credinţei: naşterea miraculoasă a lui Emanuel, fiul unei fecioare. Bunătatea
lui Dumnezeu învinge ipocrizia lui Ahaz. De acum nu mai are scopul de a da
tărie credinţei regelui, ci de a întări fidelitatea în Domnul care învinge
lipsa de încredere umană. Singura sa putere este iubirea. Dumnezeu este cel
care se va prezenta în mijlocul poporului său .
Ascultătorii lui Isaia căutau să
identifice în orizontul speranţei lor concrete – dinastia davidică – continuând
cu naşterea unui nou rege – este dreptul şi evlaviosul rege Ezechia, fiul lui
Ahaz, pentru a actualiza într-un mod mai luminos prezenţa lui Emanuel, adică a
lui Dumnezeu însoţitor de drum pentru poporului său în Babilon.
Dar semnul are o altă dimensiune pentru cititorul creştin. Conform
profeţiei lui Isaia după evanghelistul Matei (Mt 1,18-24) este „vestirea lui
Iosif”. O gingaşă istorie de iubire între un tânăr şi o tânără. Sunt logodiţi,
dar pentru mentalitatea ebraică a fi logodnic însemna deja a avea
responsabilitatea unui soţ. Nu putea să se despartă de logodnica sa decât
printr-un act oficial, ca şi cum ar fi fost căsătoriţi. Se vor uni în căsătorie
şi vor primi în dar copii pe care Dumnezeu îi va dărui.
Iosif se afla deci în acel an de
logodnă. Pregătiri, planuri de nuntă, vise, idealuri... Şi exact în acest an,
în mijlocul acestor vise şi planuri, el află că logodnica sa era însărcinată. „Ea
s-a aflat însărcinată de la
Duhul Sfânt ” (Mt 1,18).
Iosif caută să găsească o rezolvare, pentru a salva demnitatea şi cinstea la
amândoi. Este frământat lăuntric de necaz şi de nelinişte dar şi de nedumerire.
Este, de-a dreptul agitat, nu putea să o lase în ascuns după cum avea el de
gând.
În plină noapte, însă, Domnul îi
trimite un înger care să rezolve încurcătura. În Evanghelia după Matei, lui
Iosif i se adresează anunţul îngerului despre naşterea lui Isus: „Iosif, nu te
teme să o iei pe Maria soţia ta… căci copilul care s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt !” „Toate
acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin
profetul care zice: «Iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu şi îi vor
pune numele Emanuel», care, tradus, înseamnă: «Dumnezeu-cu-noi»” (v. 22-23).
Iosif este un om drept. Se teme
să o ia la sine pe Maria ca soţie pentru că – aşa cum bine spune Eusebiu – a
descoperit un „plan” superior căsătoriei pe care şi-o dorea. Şi atunci,
ca cei drepţi din Biblie, se retrage din faţa măreţiei divine, socotindu-se
„sărac”. Dar Dumnezeu îşi construieşte istoria sa de mântuire cu cei „săraci”.
Acceptând Iosif intervenţia
descumpănitoare a lui Dumnezeu ce năvăleşte în viaţa sa, ia parte la marele proiect
a Domnului care mântuieşte lumea. Misiunea lui Iosif este introducerea lui Isus
în descendenţa lui David. Spre deosebire de Ahaz care refuză semnul Domnului,
Iosif primeşte anunţul îngerului devenind colaborator a lui Dumnezeu. Nu o
părăseşte pe Maria, ci îşi asumă paternitatea legală a lui Isus. Maria este
salvată; nu ajunge de ocara lumii. Cu Isus, promisiunea lui Isaia este realizată.
Cristos este „Dumnezeu-cu-noi”.
În a doua lectură (Rom 1,1-7), sfântul Paul ne anunţă
împlinirea mântuirii. „Paul, slujitor al lui Cristos Isus, chemat să fie
apostol, ales ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu” (v. 1) la neamurile
păgâne. Ceea ce ni se cere însă este disponibilitatea faţă de Dumnezeul
imprevizibil care ne cheamă să fim slujitorii lui Cristos. Misiunea sa este să anunţe
lumii păgâne mântuirea în Isus Cristos. Nimic şi nimeni nu poate să împedice pe
Dumnezeu să voiască salvarea întregii omeniri.
Profeţia „iată, fecioara va zămisli şi va naşte un fiu, căruia îi
va pune numele «Emanuel»” conduce spre „da”-ul Mariei: o creatură care a putut
să exprime faţă de Dumnezeu, creatorul său. Dar să nu-l uităm pe Iosif care ne
dă curajul de a ne apropia de Domnul în micimea noastră. Sunt atâţia creştini
care avându-l pe Iosif drept protector s-au străduit să ajungă la sfinţenie. Exemplul
său să ne dea capacitatea de a spune „da”-ul nostru lui Dumnezeu pentru naşterea Domnului.
Iosif ne însoţeşte ca să-l primim pe Emanuel, „Dumnezeu-cu-noi” în viaţa
noastră.
[bibliografia (anul A):
Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014].
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu