Sfântul Ștefan, protomartir (omilie)

Sfântul Ștefan (1560) - de Giorgio Vasari




Matei 10,17-22: În acel timp, Isus i-a trimis pe cei doisprezece, poruncindu-le: ¹⁷ Fiți atenți la oameni, pentru că vă vor da pe [mâna] sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor. ¹⁸ Și veți fi duși, din cauza mea, înaintea guvernanților și a regilor, ca mărturie înaintea lor și a păgânilor. ¹⁹ Când veți fi dați pe [mâna] lor, nu vă preocupați cum sau ce veți vorbi, căci vi se va da în ceasul acela ce să vorbiți, ²⁰ pentru că nu sunteți voi cei care vorbiți, ci Duhul Tatălui vostru este cel care vorbește în voi. ²¹ Frate pe frate va da la moarte și tată pe fiu. Copiii se vor ridica împotriva părinților și-i vor ucide. ²² Și veți fi urâți de toți din cauza numelui meu. Însă, cine va rămâne statornic până la sfârșit, acela va fi mântuit.

Omilie

 

Ieri am sărbătorit Crăciunul, adică naşterea Domnului. Astăzi sărbătorim un alt Crăciun, o altă naştere, naşterea pentru cer a unui om: este Ştefan. Ieri Dumnezeu s-a născut pentru pământ, azi un om s-a născut pentru cer. Este vorba despre Ştefan, cel dintâi creştin care a sigilat cu sângele său propriu credinţa în Cristos, de aceea, a rămas înscris în calendar cu numele de protomartir - primul martir al Bisericii.

 

Evanghelia uneori este tulburătoare. Ieri transmitea sentimente de bucurie și de felicitare pentru nașterea copilului Isus: „Păstorii s-au întors, glorificându-l și lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit și au văzut, după cum le-a fost spus” (Lc 2,20). Astăzi avertizează asupra pericolelor: „Fiți atenți la oameni, pentru că vă vor da pe [mâna] sinedriilor și vă vor biciui în sinagogile lor” (Mt 10,17). Pentru că aceia care vor fi martori trebuie să fie curajoși ca Ștefan în momentul proclamării morții și învierii lui Cristos.

 

Privind astăzi la martiriul sfântului Ştefan trebuie să înţelegem ce anume poate presupune în realitate urmarea consecventă a lui Isus Cristos, ce anume înseamnă a crede în dumnezeirea copilului din ieslea Betleemului. Pe drept cuvânt au spus primii creştini că martirii reprezintă sămânţa Bisericii. Martiri înseamnă „mărturisitor”.

 

În primele timpuri ale Bisericii, când un creştin era ucis pentru credinţă, comunitatea creştină din care provenea martirul scria aşa-numita passio, un raport, o dare de seamă, o descriere amănunţită a martiriului, a modului în care martirul a fost torturat şi omorât. Această passio era citită în fiecare an la Liturghie, în sărbătoarea martirului, şi era trimisă şi altor comunităţi creştine, pentru a fi citită în biserică. De pildă, când, către anul 150, a fost ars pe rug sfântul Policarp, episcop de Smirna – astăzi Izmir, în Turcia – în passio pe care au scris-o creştinii din această comunitate, ni se descrie cum s-au petrecut lucrurile. Este redată emoţionanta rugăciune pe care a rostit-o sfântul episcop, aşezat în genunchi, înainte de a fi urcat pe rug; creştinii prezenţi, după ce trupul a fost ars, au adunat oasele ce au mai rămas şi le-au păstrat ca pe nişte nestemate de mare preţ; ei s-au hotărât ca, în fiecare an, la comemorarea morţii lui, să se adune şi să citească această descriere, passio, pentru ca acei creştini care aveau să moară ca martiri ai credinţei să se încurajeze cu exemplul lui eroic.

 

Sărbătoarea martiriului lui Ştefan e legată strâns de sărbătoarea Crăciunului. El este într-un dublu sens martor al Crăciunului. A dovedit că ştie de mesajul de iubire al lui Dumnezeu adresat omului şi l-a vestit cu gura, dar nu s-a mulţumit cu atât: a demonstrat prin fapte până unde trebuie dusă în mod consecvent mărturia noastră ca şi creştini, după modelul lui Cristos.

 

Ştefan totuși n-a avut nici o vină? Ba da! Vina lui a fost aceea că le-a spus oamenilor în faţă adevărul. Un înţelept din vechime zicea aşa: „Sunt trei mame, cele mai frumoase de pe pământ: pacea, prietenia şi adevărul. Aceste mame aduc pe lume cei mai monstruoşi trei copii: pacea naşte lenea, prietenia naşte invidia, adevărul naşte ura”.

 

Ştefan le-a repetat evreilor cuvântul lui Cristos, că din templul lor şi din Ierusalim nu va rămâne piatră peste piatră. Lucru adevărat, aşa cum avea să-l dovedească istoria. Dar evreii nu puteau să audă aşa ceva. „O, evreilor”, zice sfântul Grigore Nyssenul, „dacă ce spune sfântul Ştefan e fals, nu se va întâmpla, ce rost are să vă supăraţi, să vă înfuriaţi, iar dacă ce spune el este adevărat, ce rost are să-l ucideţi? Că tot se va întâmpla”.

 

Pentru noi creştinii: cât de mult luăm în serios credinţa noastră în dezvăluirea prieteniei lui Dumnezeu cu oamenii prin întruparea Fiului său? Ce preţ suntem gata să plătim pentru această credinţă? Cristos nu mai negociază preţul: el poate presupune chiar şi persecuţia, sub diversele sale nuanţe actuale. Întrebarea este doar dacă creştinii de astăzi mai sunt disponibili să plătească un aşa preţ. (Isidor Chinez, Predică - compilație [2013]).