Evanghrlia: Nașterea lui Isus (Lc 2, 1-14). 1 În zilele
acelea, a venit un decret din partea lui Cezar August ca să se facă recensământ
pe tot pământul. 2 Acest recensământ a fost primul, pe când
Quirinius era guvernator al Siriei. 3 Toți mergeau să fie înscriși,
fiecare în cetatea sa. 4 Și Iosif a urcat din Galileea, din cetatea
Nazaret, către Iudeea, în cetatea lui David, care se numește Betleem, întrucât
era din casa și din familia lui David, 5 pentru a se înscrie
împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. 6 Dar pe
când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca [Maria] să nască 7 și
l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle,
pentru că nu era loc de găzduire pentru ei. 8 În același ținut erau
unii păstori care trăiau pe câmp și păzeau turmele pe timpul nopții. 9
Și le-a apărut un înger al Domnului și gloria Domnului i-a învăluit în lumină,
iar ei au fost cuprinși de o mare spaimă. 10 Îngerul le-a spus: „Nu
vă temeți, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie care va fi pentru tot poporul:
11 astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este
Cristos Domnul. 12 Acesta este semnul: veți găsi un copil înfășat și
culcat în iesle”. 13 Dintr-o dată, s-a unit cu îngerul o mulțime din
oastea cerească, lăudându-l pe Dumnezeu și spunând: 14„Mărire în
înaltul cerurilor lui Dumnezeu, și pe pământ pace oamenilor pe care el îi
iubește!”
În
liturghia din noaptea şi din dimineaţa Crăciunului, liturgia Naşterii ne
propune relatarea naşterii lui Isus după Luca (Lc 2,1-10). Imaginea „pruncului
înfăţat în scutece şi pus într-o iesle” – pe care Luca o repetă de trei ori –
şochează prin simplitatea ei totală. Ceea ce uimeşte cel mai mult este absenţa
oricărei trăsături de minune. Păstorii, da, sunt învăluiţi şi plini de teamă în
faţa gloriei lui Dumnezeu, dar semnul pe care îl primesc este simplu: „Veţi
găsi un prunc înfăţat şi pus în iesle”. Şi când ajung la Betleem nu văd altceva
decât „un copil pus în iesle”. Minunăţia Crăciunului stă aici. Fără
descoperirea de către îngeri nu vom înţelege că acel copil pus într-o iesle
este Domnul. Şi fără pruncul pus în iesle nu vom înţelege că gloria
adevăratului Dumnezeu este diferită de gloria omului.
Că vestea
plină de bucurie a naşterii Mântuitorului este anunţată păstorilor mai întâi nu
trebuie să ne surprindă: este simplu o anticipare clară a comportamentului
viitor al lui Isus, care, frecventându-i pe cei săraci, pe vameşi şi păcătoşi,
avea să irite mult pe bine-gânditorii timpului său. Pacea pe care cântecul
îngerilor o pune în legătură cu venirea lui Isus este o pace care diferă de
concepţia romană şi de cea ebraică. La Roma s-a dezvoltat o filosofie politică
ce susţinea ridicarea cetăţii la rangul de putere mondială: Roma purta războaiele
sale pentru a impune legile păcii celor învinşi, pentru a le garanta astfel
ordinea, siguranţa şi civilizaţia. Nu la acest concept de pace face aluzie
Paul, dar nu este nici conceptul de pace pe care îl învăţau rabinii legii în
iudaism. Pentru ei pacea era concepută ca un acord între părţi, care îşi
recunoşteau reciproc drepturile şi posibilităţile de viaţă, limitând fiecăruia
propriile exigenţe.
Este vorba,
fără îndoială, despre o concepţia de înţelepciune profundă, dar care rămâne
totuşi închisă într-o bună voinţă a oamenilor. Luca se plasează în schimb pe
linia tradiţiei profeţilor, pentru care pacea este un dar al lui Dumnezeu, un
miracol al intervenţiei sale salvatoare, un dar pentru toţi oamenii pe care el
îi iubeşte. Şi iubirea sa nu are margini şi nu face diferenţe. Cu precizarea:
pacea dintre oameni este transcrierea pământească a ceea ce se întâmplă în cer.
Gloria în înaltul cerului, pe pământ pace între oameni. Aşadar, dacă se vrea a
da glorie lui Dumnezeu este necesar a construi pacea. (don Bruno Maggioni [25.12.2005], trad. pr. Isidor Chinez; sursa: http://www.qumran2.net).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu