Biserica cinsteşte ca martiri acest cor de copii ("infantes" sau "innocentes"), victime inconştiente ale suspiciosului şi sângerosului rege Irod, smulşi din braţele materne la vârsta ceea mai fragedă pentru a scrie cu sângele lor prima pagină din catalogul de aur al martirilor creştini şi a merita slava veşnică după promisiunea lui Isus: "Acela care-şi va pierde viaţa pentru mine o va afla". Pentru ei liturgia repetă astăzi cuvintele poetului Prudenţiu: "Vă salut, flori ai martirilor, care în zorii dimineţii aţi fost smulse de persecutorul lui Isus, precum o furtună dezlănţuită retează trandafirii abia înfloriţi. Voi aţi fost primele victime, gingaşa turmă jertfită şi pe acelaşi altar aţi primit ramura de palmier şi coroana".
Episodul este povestit numai de evanghelistul Matei, care se adresa în primul rând cititorilor evrei şi de aceea intenţiona să demonstreze mesianitatea lui Isus, în care s-au adeverit vechile profeţii: "Atunci Irod, văzând că a fost înşelat de magi, s-a înfuriat şi a trimis să fie ucişi, în Betleem şi în toate împrejurimile sale, toţi copiii de la doi ani în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce a fost spus prin profetul Ieremia: Un ţipăt s-a auzit în Rama. Plângere şi tânguire mare. Rahela îşi plânge copiii şi nu vrea să fie mângâiată, pentru că nu mai sunt".
Originea acestei sărbători este foarte veche. Apare deja în calendarul cartaginez din secolul al IV-lea şi o sută de ani mai târziu la Roma în Sacramentarul Leonian. Astăzi, prin noua reformă liturgică, celebrarea are un caracter de bucurie şi nu de jale cum era la început şi deci în sintonie cu simpaticele obiceiuri medievale care celebrau cu această ocazie sărbătoarea "copiilor" din cor şi a celor aflaţi în slujba altarului. Printre curioasele manifestări o amintim pe aceea de a-i face pe canonici să coboare din strane la cântarea versetului "Deposuit potentes de sede et exaltavit humiles".
Din acest moment copiii, purtând insemnele canonicilor, dirijau tot oficiul zilei. Noua liturgie, deşi nevoind să accentuieze caracterul folcloric pe care această zi l-a avut în decursul istoriei, a voit să menţină această celebrare, ridicată la gradul de sărbătoare de sfântul Pius al V-lea, foarte aproape de solemnitatea Crăciunului, aşezându-le pe victimele nevinovate printre "comites Christi", pentru a înconjura ieslea Pruncului Isus cu ceata graţioasă a micilor copii, îmbrăcaţi în hainele nevinovăţiei, mică avangardă a armatei martirilor care vor mărturisi cu sângele apartenenţa lor la Cristos. (Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad. pr. I. Agiurgioaei; sursa: http://www.ercis.ro/).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu