.jpg)
Petru – stâncă trainică, Paul – înflăcărat de Domnul
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (29 iunie 2025)
Lecturi biblice: Faptele Apostolilor 12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia Matei 16,13-19; lecturi biblice
Omilie
În solemnitatea de astăzi, liturgia cuvântului ne poartă prin câteva etape ale slujirii lui Petru și Paul: experiența închisorii, din care Petru a fost eliberat în mod miraculos: „Acum ştiu, într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeilor” (Fap 12,11); lectura suferințelor slujirii lui Paul: „Eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. Am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa” (2Tim 4,6-7); mărturisirea de credință a lui Isus când spune: „eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Mt 16,18). Petru și Paul, două figuri atât de diferite dacă privim la proveniența și cultura lor chiar înțelegerea modelului bisericii..., dar totuși atât de apropiate în credință și în convingerea că mântuirea lui Dumnezeu pentru fiecare ființă vie este manifestată în Cristos Isus. Oameni diferiți care nu se temeau să se înfrunte și să se confrunte în fața deciziilor și a tensiunilor de rezolvat (cf. Gal 2), dar și în certitudinea că totul trebuie trăit în căutarea planului divin înscris în istorie și manifestat în Cuvânt. Petru și Paul sunt martorii adevărului și a libertății, ai umanității și a harului.
În prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 12,1-11), Luca dă vestea despre uciderea lui Iacob, fratele lui Ioan, apostolul, de către Irod Agripa I (10-44 d.C.), nepotul lui Irod cel Mare, și eliberarea miraculoasă a lui Petru[1]. Luca relatează un fapt fundamental – eliberarea. Petru este în închisoare, înlănțuit: un om înspăimântat și slab. Dar ce se întâmplă? Biserica se roagă pentru el. Întreaga comunitate își înalță rugăciunea către Dumnezeu, neîncetat, care, încă de la început, se prezentase ca un Dumnezeu mântuitor față de poporul său asuprit, continuă să fie așa și astăzi. Domnul intervine: un înger îl eliberează, îi vine în întâmpinare, îl pune din nou pe drum: „«Scoală-te în grabă!» Iar lanţurile i-au căzut de la mâini. […] «Încinge-te şi leagă-ţi sandalele!» […] «Pune-ţi mantia pe umeri şi urmează-mă!»” (v. 7-8). Îngerul rupe lanțurile ce îi imobilizează și îi întemnițează. Nicio noapte nu este atât de întunecată încât să împiedice lumina să intre. Omenește vorbind, Petru nu are nicio posibilitate de a fugi și să scape; mai mult, Petru doarme. Deodată, îngerul apare sub înfățișare luminii care reflectă gloria divină: „Iată că un înger al Domnului a venit la el şi o lumină a strălucit în încăpere! Îngerul l-a lovit în coastă pe Petru, l-a trezit şi i-a zis: «Scoală-te în grabă!»” (v. 7). Îngerul face totul. Petru execută ordinele, ca în vis. Totul se întâmplă așa de repede: „Trecând de prima strajă şi de-a doua, au ajuns la poarta de fier care ducea în cetate. Aceasta s-a deschis de la sine înaintea lor” (v. 10). Este evidențiat miracolul. În cele din urmă, Petru își recapătă conștiința: nu a fost un vis! Dumnezeu este adevăratul inițiator: el lucrează în favoarea Bisericii așa cum lucrase în favoarea Israelului, eliberându-l din mâinile asupritorilor. Rezonanțele biblice și pascale din relatare sunt evidente: este un nucleu istoric. Istorisirea a devenit o laudă adusă lui Dumnezeu și o învățătură pentru credință.
În a doua lectură (2Tim 4,6-8.17-18), sfântul Paul este pe cale să părăsească această lume și este urgent ca Timotei să-i continuie slujirea. Scrisoarea oferă ocazia unei priviri retrospective și de a-l încuraja pe colaboratorul său, făcându-l să întrezărească răsplata care îl așteaptă pe cei care îl slujesc cu credință. Paul exprimă sentimentul iminenței morții sale cu verbul care aparține limbajului sacrifical: „eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit; am luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa” (v. 6-7). Verbul „sunt oferit” are o valoare sacrificială incontestabilă. Paul lasă să se înțeleagă că moartea sa iminentă este o jertfă ca aceea a lui Cristos. El înțelege viața sa apostolică ca un „cult spiritual”. Crede că a venit momentul să-și verse sângele în unire cu Isus care la ultima cină se declară gata să-și verse propriul sânge al noii alianțe pentru salvarea lumii. Este necesar de a mărturisi unirea cu Cristos până la dăruirea completă de sine într-o moarte modelată după a sa. Conferă cuvintelor apostolului o anumită solemnitate și dramatism: „Domnul însă mi-a fost alături şi m-a întărit, pentru ca predicarea să se împlinească prin mine şi s-o audă toate popoarele” (v. 17). Coroana care se acordă învingătorilor pe câmpul de luptă sau pe stadion îi aparține acum și lui [Paul]. Perspectiva creștinului – prin urmare a lui Paul – depășește momentul prezent și descoperă lumina învierii Domnului, în afara timpului și în glorie. Paul este figura clară care a rămas în inimile și în mințile comunităților născute din oboseala sa.
În Evanghelia după Matei (Mt 16,13-19), Isus pune o întrebare care străbate secolele și ajunge la fiecare dintre noi, aici și astăzi: „cine spuneţi că sunt eu?” Să ne imaginăm scena: e tăcere, poate puțină jenă. Apoi Simon Petru, pescar impulsiv, iese în față: răspunsul său nu vine din inteligență, ci dintr-o inimă luminată de Dumnezeu: „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (v. 16). Răspunsul schimbă totul: viața lui Petru și a istoriei umanității care ia o nouă direcție. Domnul îi spune: „Fericit eşti, Simon, fiul lui Iona, căci nu carnea şi sângele ţi-au revelat aceasta, ci Tatăl meu care este în ceruri. Şi eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (v. 17-18). Dar atenție: Isus nu spune că voi zidi Biserica „pe tine”. Nu! Domnul își zidește Biserica pe credința lui Petru, pe acea scânteie de adevăr pe care însuși Dumnezeu i-a dat-o. Credința noastră nu se bazează pe capacitățile noastre, ci pe „stânca solidă” care este Cristos. Petru știe bine că nu există altă piatră de temelie a zidirii bisericii în afară de Isus înviat: el este „piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu” (1Pt 2,4). Prin imaginile stâncii sau ale cheilor puterii de a dezlega sau lega, Petru stabilește punctul necesar de autoritate și comuniune în Biserică. Nu persoana sa – sângele și trupul – dă stabilitate bisericii, ci credința sa care se referă la Domnul Bisericii. Dacă Petru este stânca, cel care zidește biserica este Domnul: „voi zidi Biserica mea!”. Două simboluri: tu ești stânca și eu îți voi da cheile. Petru și succesorii săi, conform tradiției, sunt stânca Bisericii în măsura în care continuă să proclame că Isus este Fiul Dumnezeului celui viu. Sunt roca întregii omeniri dacă repetă neobosit că Dumnezeu este iubire; că Domnul este viu, comoară vie pentru toți oamenii: „ție îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor: dacă vei lega ceva pe pământ, va fi legat în ceruri, iar dacă vei dezlega ceva pe pământ, va fi dezlegat în ceruri” (v. 19). Spune: ceea ce legi pe pământ, legăturile pe care le împletești, oamenii pe care îi unești la viața ta îi vei găsi pentru totdeauna în ceruri. Ceea ce dezlegi pe pământ, toate nodurile, încurcăturile, blocajele pe care le dezlegi, cărora le dai libertate și respirație, vor avea de la Dumnezeu libertate pentru totdeauna în ceruri și vor respira.
Să-i urmăm pe sfinți. Petru ne învață să alegem „stânca” trainică, iar Paul, mergând pe urmele sale înflăcărate, ajungem să-l întâlnim pe Domnul în viața veșnică! Să ne ajute Dumnezeu!
[1] Irod Agripa primeşte de la împăratul Caligula tetrarhia lui Filip din anul 37 d.C., iar din 41 stăpâneşte peste Galileea, Pereea şi Samaria. A murit prematur în anul 44 în Caesarea Maritima în mod dramatic și atroce [„a fost mâncat de viermi” (Fap 12,23)].
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu