pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (22 iunie 2025)
Lecturi biblice: Zaharia 12,10-11; 13,1; Galateni 3,26-29; Evanghelia Luca 9,18-24; lecturi biblice
Omilie
Învățătura liturgiei de astăzi este în jurul misterului crucii și al învierii care unifică omenirea, acționând ca un centru de greutate universală. Prima lectură conține oracolul profetului Zaharia, care vorbește despre „cel pe care l-au străpuns” (Zah 12,10). Se află în centrul privirilor tuturor. Evanghelia după Luca prezintă prima veste a patimilor și învierii: „Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie” (Lc 9,22). A doua lectură afirmă unificarea omenirii în persoana cel răstignit: „Toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos. Aşadar, nu mai este nici iudeu, nici grec, nici sclav, nici om liber, nici bărbat şi nici femeie: voi toţi sunteţi una în Cristos Isus” (Gal 3,27-28). Este misterul crucii și al învierii Domnului!
În lectura întâia din cartea profetului Zaharia (Zah 12,10-11; 13,1), tema este transformarea inimilor ca urmare a morții unui necunoscut, plâns amar și cu durere mare: „vor privi la mine, pe care l-au străpuns îl vor jeli cum se jeleşte singurul fiu şi-l vor plânge amar cum se plânge amar întâiul născut” (v. 10). Este prezisă moartea Mesiei. El este cel pe care l-au străpuns: vor privi la el și îl vor jeli! Pentru a identifica cine este acest necunoscut, este necesar să se ţină cont de contextul imediat din care rezultă că plânsul asupra lui este rodul Duhului, la fel ca şi privirea spre Domnul. Aşadar, nu se plânge numai pentru că este vorba de un personaj drag şi important pentru comunitate, ci pentru că a fost ofensat şi batjocorit. Este vorba de un plâns de penitență şi de convertire. Personajul se află pe aceeaşi linie cu Dumnezeu sau este cineva care se identfică cu el şi îl reprezintă. S-ar putea face referinţă la bunul păstor reprezentat de profet (cf. Zah 11,4-14). Însă, pentru că este vorba de moarte, referinţa cea mai apropiată este cea a „slujitorului suferind” al lui Dumnezeu (cf. Is 52,13-53,12). La ce se referă profetul aici? Cine este persoana „străpunsă” pentru care oamenii se vor întrista? Înțelegerea acestui oracol a fost condiționată de semnificațiile teologice pe care tradiția creștină le-a dezvoltat întru totul. În primul rând, faptul că vorbește despre cineva care a fost „străpuns” poate aduce în minte figura lui Isus din Nazaret și răstignirea sa. Expresia „vor privi la mine”, a fost evidențiată de teologii trinitari ca dovadă a faptului că Isus este întruparea lui Dumnezeu. Zaharia a prezis că Creatorul va fi „străpuns” de oameni, anticipând doctrina creștină. Mai mult, descrierea doliului israeliților a fost înțeleasă ca remușcare pe care evreii o vor simți la sfârșitul timpurilor pentru că nu l-au recunoscut pe Mesia și pentru că l-au condamnat la moarte. Expresia „îl vor jeli cum se jeleşte singurul fiu şi-l vor plânge amar cum se plânge amar întâiul născut”, a fost asociată cu conceptul creștin de „singurul fiu al lui Dumnezeu”, încă o dată cu referire la Isus. Moartea condamnatului „străpuns” ne îndeamnă să privim spre poarta larg deschisă și să descoperim secretul unei vieți „dăruite” din iubire pentru oameni.
În lectura a doua (Gal 3,26-29) este expresia „prin credinţa în Cristos Isus” care se referă la „fiii lui Dumnezeu”. Prin credința „toţi sunteţi fii ai lui Dumnezeu” (v. 26). În aceste versete este explicația relației strânse care se stabilește între credincioși și Isus. De la credință, Paul trece la botez, deoarece botezul nu este altceva decât punerea în aplicare a aderenței la credință în Cristos. Botezul i-a plasat într-o situație nouă. Credința autentică se situează în logica întrupării și, prin urmare, implică tot trupul. Botezul exprimă și implementează inserarea fizică a credinciosului în trupul lui Isus. Prin urmare, botezul pune în practică pe deplin aderarea în credința lui Cristos. Botezul diferă radical de circumcizie. Nu trebuie conceput ca un rit în sensul antic al termenului, ci ca un mijloc existențial între aceste două persoane: a credinciosului și a lui Isus. Paul folosește expresia „a fi botezat în Cristos”. Botezul menține o deschidere universală spre Domnul. Nu este prezentat ca elementul în care credinciosul este scufundat, ci ca o persoană de care botezul îl face să adere unindu-se „cu Cristos”. Botezul nu aduce doar o schimbare de relație, ci o schimbare de „ființă”, pe care apostolul o exprimă cu verbul „a te îmbrăca”: „toţi câţi aţi fost botezaţi în Cristos v-aţi îmbrăcat în Cristos” (v. 27). Expresia este foarte îndrăzneață: cum este posibil să te „îmbraci” cu o altă persoană? Schimbarea hainelor nu transformă persoana! A te îmbrăca în Cristos este o transformare profundă (cf. Vanhoye A., Lettera ai Galati, Paoline 2009, 103). Imaginea veșmântului nu indică ceva superficial, ci mai degrabă arată o participare adevărată la viața lui Cristos. Există o noutate radicală a vieții!
În Evanghelia după Luca (Lc 9,18-24), Isus se roagă în singurătate. Discipolii sunt prezenți, dar… parcă venind din exterior. Pentru a participa la relația intimă a Fiului cu Tatăl, trebuie să împărtășească, să intre în comuniune de viață cu el. Domnul ia inițiativa și pune o întrebarea despre identitatea sa: „Cine spun mulţimile că sunt eu?” (v. 18). Ei răspund: „Ioan Botezătorul; alţii spun Ilie; alţii că a înviat unul dintre profeţii cei vechi” (v. 19). Oamenii aveau o stimă faţă de Isus şi îl considerau un mare profet, dar încă nu erau conştienţi de adevărata sa identitate. Apoi, Isus devine curios să afle ce cred discipolii săi, care l-au urmat din Galileea, fiind martori la lucrurile extraordinare pe care el le-a realizat: „Dar voi cine spuneţi că sunt?” (v. 20). Petru a răspuns în numele tuturor: „Cristosul lui Dumnezeu!” (v. 20), adică „Tu eşti Mesia”, Consacratul Domnului sau Unsul lui Dumnezeu. Isus nu fusese numit „Cristos” de nici un om: nu-l chemase și nu-l recunoscuse vreodată ca atare până când Petru nu și-a declarat credința sa: „Tu esti Cristos!” Expresia folosită în Vechiul Testament pentru a indica regele (cf. 1Sam 24,7.11; 26,9.16.23) sau o persoană aleasă de Dumnezeu pentru a îndeplini o misiune specială [Cirus este instrumentul lui Dumnezeu (cf. Is 45,1-5)], exprimă o viziune a lui Mesia. De aceea Isus simte nevoia să-i împiedice pe discipoli să afirme acest lucru în public. Poporul și nici măcar ucenicii nu erau pregătiți pentru o astfel de revelație: „Dar el le-a interzis cu stricteţe să spună aceasta cuiva, zicând: «Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi de cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie»” (v. 21-22). Este anunțul patimilor, morții și învierii sale. Apoi le spunea tuturor: „Dacă cineva vrea să vină după mine, să renunţe la sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să mă urmeze!” (v. 23). Sunt condițiile severe pentru „a-l urma” pe Domnul până la punctul de a fi dispuși să pierdem viața, așa cum Isus însuși a pierdut-o, pentru a o regăsi apoi în înviere.
Este misterul crucii și al învierii care unifică omenirea!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Carozza G., (https://www.famigliacristiana.it/blog/il-vangelo---rito-romano.aspx); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Rossé G., Atti degli apostoli. Introduzione, traduzione e commento, San Paolo, Milano 2010; Rossé G., Il Vangelo di Luca, Città Nuova, 2001; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vanhoye A., Pâinea zilnică a cuvântului, Sapientia, Iași 2003; Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu