.jpg)
pr. Isidor Chinez – capelă, Adjudeni (16 februarie 2025)
Lecturi biblice: Ieremia 17,5-8; 1Corinteni 15,12.16-20; Evanghelia Luca 6,17-18a.20-26; lecturi biblice
Omilie
Lecturile de astăzi au ca temă fericirile. Prima lectură stigmatizează omul care se încrede în om: „blestemat este bărbatul care-şi pune încrederea în om” (Ier 17,5), dar „binecuvântat este omul care se încrede în Domnul” (Ier 17,7). Evanghelistul Luca găsește fericirea încarnată la cei săraci: „fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu!” (Lc 6,20), dar și dezaprobarea celor ce se simt siguri în viață pentru că au multe bunuri: „dar, vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea! Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame!” (Lc 6,24-25). Apostolul Paul se concentrează, în a doua lectură, asupra unicei bogății în care omul se poate încrede – învierea Domnului: „dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi” (1Cor 15,20). Paul este cel care împinge privirea dincolo de momentul prezent în perspectiva escatologică. Rădăcina creștinismului se află în credința în învierea morților – izvorul întregii noastre speranțe. Trebuie să fim atenți de ce parte este omul și să ne punem încrederea în Dumnezeu!
Prima lectură este din profetul Ieremia (Ier 17,5-8), care s-a născut în anul 650 î.C., în Anatot, o localitate aflată la 6 km nord-est de Ierusalim, într-o familie de preoți. A fost chemat să denunțe îndepărtarea de adevărata religie, care este idolatria. Nici un profet din Vechiul Testament nu a avut o viață mai tragică decât a lui. Neînțeles, persecutat, chiar amenințat cu moartea, Ieremia nu încetează să spună poporului să se convertească. El vrea să dea un criteriu de viață și înțelepciune: „blestemat este bărbatul care-şi pune încrederea în om” (v. 5), dar „binecuvântat este bărbatul care se încrede în Domnul” (v. 7). Textul este o indicație de înțelepciune constând în două zicători care privesc încrederea falsă sau adevărată, revăzută în termeni universali. Folosind imagini puternice, tipice predicării sale, profetul compară două atitudini: aceea de a se încrede în forțele proprii și aceea a credinței în Domnul ce va aduce roade de durată. Vorbitorul este profetul care pune în contrast omul puternic care se încrede în sine cu omul care se încrede în Dumnezeu. Unuia și altuia sunt asociate, respectiv, blestemul și binecuvântarea. În timp ce regele lui Iuda și mai marii poporului sunt ocupați să caute alianțe și sprijin în Egipt, la sud, împotriva Asiriei de la nord, Ieremia predică încrederea în Dumnezeu: singurul care poate salva Israelul; dar nu este ascultat. Va asista la invazia Asiriei asupra poporului și distrugerea cetăţii Ierusalimului (586 î.C.). Regele Nabucodonosor îi va scoate ochii lui Sedecia (597-587 î.C.), regele lui Iuda și va fi deportat. Însăși Ieremia va urma aceeași soartă, ca toți ceilalți: va fi deportat. Dar el se încredea în Dumnezeu.
În lectura a doua (1Cor 15,12.16-20), în centrul mesajului lui Paul se află certitudinea învierii lui Isus, care este garanția vieții veșnice: „dacă Cristos nu a înviat, credinţa voastră este zadarnică şi voi sunteţi încă în păcatele voastre” (v. 17), „dar acum, Cristos a înviat din morţi, fiind începutul învierii celor adormiţi” (v. 20). Învierea este anunțul creștin de la origini. Paul întâmpină rezerve de la filosofii Areopagului [„când au auzit ei de învierea din morţi, unii îl luau în râs, alţii ziceau: «Despre asta te vom asculta altă dată»” (Fap 17,32)] sau de la guvernatorul Festus (cf. Fap 26,24), dar și de la credincioșii din Corint. Este realitatea învierii lui Isus, căci le-a spus clar, dar mesajul lui nu a răsunat în toată lumea. Unii încă mai aveau îndoieli cu privire la acest eveniment, alții se întreabă cum s-ar putea întâmpla aceasta. Apostolul dedică un lung capitol răspunsului la întrebările corintienilor. Expresia „învierea morților” pare contradictorie, dar predicarea creștină asupra „morții” a căpătat o valoare relativă. Nu pune accent pe trecerea în nimic, ci pe o transmutare a condițiilor existențiale ale ființei umane. E absurd să vorbim despre înviere dacă a muri înseamnă a înceta să trăiești. Dar nu acesta este sensul creștin al morții. Este sinonim cu transformarea în lumina învierii lui Cristos sau regenerarea – nașterea din nou. Mai mult, Paul vorbește despre sfârșitul bobului de grâu pentru a da viață unei plante noi (cf. 1Cor 15,35-49 – calitățile trupului înviat). Dacă Isus a înviat înseamnă că nu a suferit o dezintegrare a ființei sale, ci o reînnoire radicală. Învierea lui Isus este piatra de temelie a credinței creștine. Domnul este întâiul născut al celor înviați sau al celor adormiți, cum spune apostolul, pentru că el este capul noii omeniri. Paul ne amintește de fundamentul speranței noastre: învierea Domnului. Este logica „împărăției lui Dumnezeu!” Pe ce ne plasăm siguranța noastră? Pe bunuri materiale sau pe promisiunea lui Dumnezeu? Pe gloria trecătoare sau în viața veșnică?
În Evanghelia după Luca (Lc 6,17-18a.20-26) sunt „fericiți cei săraci”, dar „vai vouă bogaților”. În acest text, Luca plasează fericirile celor care trăiesc în sărăcie și durere, și „vai vouă” celor care cred că pot trăi și se pot bucura în această viață fără a răspunde cu responsabilitate la dreptate și împărtășire: „Fericiţi voi, cei săraci, căci a voastră este împărăţia lui Dumnezeu! Fericiţi voi, care acum sunteţi flămânzi, căci vă veţi sătura! Fericiţi voi, care plângeţi acum, căci veţi râde!” (v. 20-21). Fericirile aparțin unui gen literar cunoscut în lumea antică, orientală, greacă și, prin urmare, în Biblie. În Vechiul Testament este întâlnită în înțelepciune, ca un indiciu al drumului către fericire. Fericirile sunt legate de săracii declarați fericiți pentru că Dumnezeu este aproape și stă să actualizeze escatologia având grijă de cei care sunt în nevoie și în restabilirea „împărăției lui Dumnezeu”. Fericirile se adresează săracilor ca o chemare la bucurie întemeiată pe apropierea „împărăției lui Dumnezeu”. Isus le oferă cuvântul capabil să răstoarne mentalitatea și comportamentul omului, să-l recreeze ca o persoană împlinită.
Cine sunt cei săraci, pentru Luca? Este o sărăcie reală și concretă: este condiția nesigură a discipolului în lume, că se află obosiți de atacuri repetate și lipsă și sărăcie de orice fel „din cauza Fiului Omului”. Prima fericire, atât în sfântul Luca, cât și în sfântul Matei, este anunțul către cei săraci, primii destinatari „ai împărăției lui Dumnezeu”. Adevărata sărăcie nu este condiţia celor cărora le lipsesc cele necesare vieţii sau mizeria, ci starea celor care, la fel ca anawim din Vechiul Testament [„săracii lui Dumnezeu”], sunt capabili să-l primească pe Domnul pentru că știu că nu au nimic și așteaptă totul de la el. Dar „vai de bogați”, spune Isus, că sunt sclavii bogățiilor, pentru că ei pun siguranța vieții în ei înșiși și cred că ființa lor depinde de „a avea”: „vai vouă, bogaţilor, pentru că vă primiţi mângâierea. Vai vouă, celor care sunteţi sătui acum, căci veţi suferi de foame. Vai vouă, celor care râdeţi acum, căci veţi boci şi veţi lăcrima” (v. 23-25). Fericirea celor săraci, flămânzi care au plâns sunt în contrast cu „vai vouă” celor care acum sunt sătui și care râd. Nu au probleme de hrană și pot mânca pe săturate, pot râde oricum. Luca nu-l amenință pe omul care are de mâncare și este mulțumit! El vede reflectând în acestă atitudine mentalitatea lumii periculoasă omului satisfăcut care devine indiferent față de nevoile celorlalți.
Să-i cerem lui Dumnezeu harul, ca înrădăcinat în voința sa, să fim capabil să rezistăm la încercările vieții. Am repetat la Psalmul responsorial: „Fericit este omul care şi-a pus încrederea în Domnul!” Să ne ajute să trăim în spiritul fericirilor!
Bibliografia [anul C]: Angelo Comastri it; Associazione “il filo – gruppo laico di ispirazione cristiana” – Napoli (www.ilfilo.org); Armellini F., (http://www.qumran2.net; https://www.settimananews.it/tema/ascolto-annuncio); Biblia, Sapientia, Iași 2013; Bianco E., Accogliere la parola. Anno C, Elle Di Ci, Leumann (Torino) 1997; Bono L., Preparare insieme l’omelia (C) 1977 it; Cantalamessa R., (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981; Ceccarelli M., (http://www.donmarcoceccarelli.it); Compazieu J., (http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com); Dehoniani Andria (https://dehonianiandria.it); Dumea C., (www.pastoratie.ro); Elledici.org (https://www.elledici.org/liturgia/parlare-di-dio-domenica-prossima); Farinella P., (http://www.paolofarinella.eu); Garcìa J. M., (http://www.catechistaduepuntozero.it); Grilli M., (https://diocesitivoliepalestrina.it); Lasconi T., (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lefebvre S., (https://francoisassise.wordpress.com); L'Osservatore Romano; Lucaci A., (http://ro.radiovaticana.va); Ludmann R., Parole pour ta route, Paris 1986; Maggioni B., (http://www.qumran2.net); Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Mela R., (http://www.settimananews.it/ascolto-annuncio); Orestano C. F., (http://www.monasterodiruviano.it); Piccolo G., (http://www.clerus.va); Predici și omilii (https://www.elledici.org); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Sacchi A., (http://nicodemo.net); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M-N., (http://thierry.jallas.over-blog.com); Vianello A., (https://incammino.blog).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu