Cristos Rege – iertare și îndurare
Lecturi biblice: 2Samuel 5,1-3; Coloseni 1,12-20; Evanghelia Luca 23,35-43; lecturi biblice
Omilie
Suntem în ultima duminică a anului liturgic. Încheiem cu marea solemnitate a lui Cristos Rege, care anul acesta își sărbătorește cea de-a o sută aniversare, fiind instituit de papa Pius al XI-lea [prin enciclica Quas Primas (1925) care încheie Anul Sfânt]. Contextul era după război și e caracterizat de criza valorilor creștine, ascensiunea naționalismului, totalitarismului și laicismului. Papa a dorit să reafirme „domnia” universală a lui Cristos asupra istoriei, națiunilor și societății, cu scopul de a chema toți credincioșii și guvernele să recunoască regalitatea spirituală și morală a Domnului, opunându-se ideii că religia ar trebui să fie limitată doar la sfera privată. În lecturile de astăzi este tema regalității. În prima lectură, luată din Vechiul Testament, este figura regelui ideal, purtător al promisiunilor făcute de Dumnezeu lui David: „toate triburile lui Israel au venit la David în Hebron […]; regele David a încheiat o alianţă cu ei la Hebron înaintea Domnului. Iar ei l-au uns pe David rege peste Israel” (2Sam 5,1.3). Descendența sa este pe linia genealogică a regelui Mesia, așteptat de Israel. În Evanghelia după Luca surprinde revelația regalității lui Isus în momentul cel mai dramatic al slujirii sale – moartea pe cruce: „Deasupra lui era şi o inscripţie: «Acesta este regele iudeilor!». […] «Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!» Iar el i-a spus: «Adevăr îţi spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!»” (Lc 23,38.42-43). Se înțelege că tronul și împărăția sa nu sunt ale lui David, așa cum se credea. În reflecția apostolului Paul, regalitatea lui Isus este în termeni cosmici: „El este icoana Dumnezeului nevăzut, primul născut din toată creaţia, pentru că prin el au fost create toate în ceruri şi pe pământ: cele văzute şi cele nevăzute, fie tronuri, fie stăpâniri, fie principate, fie puteri: toate au fost create prin el şi pentru el” (Col 1,15-16). Autoritatea lui Cristos este asupra a tot ce există: e nelimitată. Cele trei lecturi cuprind discursul teologic despre rolul Domnului în Biserică și în cosmos, începând cu figurile din Vechiul Testament ce prevestesc opera lui Mesia, care este iertare și îndurare!
În lectura întâia (2Sam 5,1-3), tema este mesianică: a ungerii și regalității davidice. Ungându-l pe David ca rege, semințiile lui Israel îi fac o promisiune: „Tu îl vei paşte pe poporul meu, Israel, şi vei deveni conducător peste Israel!” (v. 2). Alegerea nu este doar un act uman, ci realizarea unei alegeri divine. Ungerea regală a lui David are loc în etape succesive: la nivel personal – e ungerea făcută de profetul Samuel (cf. 1Sam 16,1-13); la nivel tribal, după moartea lui Saul – e seminția lui Iuda (cf. 1Sam 2,1-7). Apoi, „toate triburile lui Israel au venit la David în Hebron […] Toţi bătrânii lui Israel au venit la rege, la Hebron, […] ei l-au uns pe David rege peste Israel” (v. 1.3). Această triplă alegere îl consacră pe rege ca păstor [nagid, în ebraică], nu ca un conducător sau suveran [în ebraică melek]. Nu este un străin: e cunoscut și iubit de toți cei care își amintesc de eroicitatea sa atunci când era cu Saul. Acum merg la Hebron, unde Abraham o îngropase pe Sara, soția sa, și unde au fost înmormântați primii patriarhi: e „pământul credinței”. Atribuțile de „păstor” vorbesc despre responsabilitate și grijă neobosită a regelui. Ungerea sacră implică învestirea de către Dumnezeu și ratificarea de către popor. Îngerul Gabriel, apărându-i Fecioarei Maria, va spune, vorbind despre Isus: „Domnul Dumnezeu îi va da tronul lui David, tatăl său; şi va domni peste casa lui Iacob pe veci, iar domnia lui nu va avea sfârşit” (Lc 1,32-33). Cristos va da promisiunilor lui Dumnezeu adevărul sens: e „Alianța” în plinătatea ei. Regele este singurul „Domnul” [Kyrios, în greacă]: Kyrie eleison, care înseamna: „Doamne, îndură-te de noi!”.
A doua lectură (Col 1,12-20) ne invită să contemplăm „domnia” lui Cristos peste toate. Regalitatea Domnului, asemenea celei a lui Dumnezeu, nu este suveranitate, ci dăruire și iubire. Textul de astăzi este alcătuit din două părți. Prima se concentrează asupra acțiunea mântuitoare a lui Dumnezeu față de omenire; a doua revelează mijloacele prin care se realizează: venirea în lume a lui Isus Cristos și moartea sa pe cruce. Paul asociază acum pe creștininii din Colose să-i mulțumească lui Dumnezeu Tatăl, de la care vine totul. Își trimite cititorii la evenimentul botezului: este începutul unei vieți noi. Fără merit, noi toți, cei care eram „îndepărtați”, avem parte de „moştenirea sfinţilor în lumină” (v. 12), adică am fost primiți în poporul lui Dumnezeu: comunitatea creștină. Apostolul subliniază mântuirea ca realitate prezentă: creștinii sunt deja în lumină, în „împărăția” lui Isus. Distanța dintre Dumnezeu și om a fost îndepărtată: Domnul „ne-a eliberat de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în împărăţia Fiului iubirii sale; în el avem răscumpărarea, iertarea păcatelor” (v. 13-14). Este imnul de mulțumire ce se înalță către Tatăl care ne-a „mutat” în „împărăția” lui Cristos care este construită în iubire și milostivire. Este lumina învierii Domnului, primul înviat; este chipul Dumnezeului nevăzut. Tatăl a dat toate lucrurile în mâinile sale și a voit prin el să împace toate: „în el i-a plăcut lui Dumnezeu să facă să locuiască toată plinătatea şi prin el să reconcilieze toate pentru sine, făcând pace prin sângele crucii sale, prin el, fie între cele de pe pământ, fie între cele din ceruri” (v. 19-20). Se profilează la orizont două evenimente importante: învierea universală și încredințarea „împărăției” lui Isus către Dumnezeu Tatăl. Domnul, cu învierea sa, este prima realitate în universului reînnoit și răscumpărat prin sângele crucii. Biruitor al morții, Cristos este „Domnul” viitorului. Viziunea finală: „Dumnezeu să fie totul în toţi” (1Cor 15,28). Este regalitatea lui Isus!
În Evanghelia după Luca (Lc 23,35-43), conducătorii și soldații nu reușesc să înțeleagă „gloria” Fiului lui Dumnezeu în slăbiciune și îl batjocoresc, invitându-l să-și demonstreze puterea prin forță. Primul care îl recunoaște pe Nazarineanul de pe cruce ca rege pe tronul său este un „răufăcător” răstignit împreună cu el. E simbolul tuturor săracilor de-a lungul istoriei. Suferind împreună cu Cristos, a recunoscut mântuirea prin el. În text apare tema regalității de mai multe ori repetată. Avem ultima referire la regalitate în cuvintele celui de-al doilea răufăcător răstignit împreună cu Domnul: „Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei veni în împărăţia ta!” (v. 42). În ceasul umilinței, vorbește despre gloria lui Cristos. Unicul om care se roagă Domnului pe cruce. Își mărturisește vina: „noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău” (v. 41). Îl recunoaște pe Isus ca nevinovat. Singurul personaj care primește un răspuns din partea lui Isus în pătimire: „Astăzi vei fi cu mine în paradis!” (v. 43). Sunt două moduri de a înțelege regalitatea: unul vede auto-mântuirea și puterea și celălalt de a-i mântui pe alții și de a da viața pentru noi. Conducătorii poporului îl batjocoresc pe Isus. Conform credinței lor, el nu este Mesia; sfârșitul lui pe cruce este o dovadă clară a acestui lucru. Ei vor un mesia triumfător și îl resping pe omul care atârnă pe cruce. Batjocura soldaților este îndreptată spre „regele iudeilor”, adică spre „împărăția” lui. Pilat dă o expresie oficială fixând pe crucea omul executat: „Acesta este regele iudeilor” (v 38). Crucea este dezbinată: e respingere și opoziție, mizeria oamenilor și prostie. Răspunsul lui Isus este iertare: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Lc 23,34). Este o rugăciune către Tatăl, ca să-i ierte. Este milostivirea Domnului! O reflecție asupra regalității și a modului de a fi „Mesia”! Credința creștină poate trasa calea de la violența universală la iertare: „Doamne, îndură-te de noi!”. Atunci „împărăția lui Dumnezeu” va locui în ființele umane!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu