† Nașterea Domnului – noapte: Să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu [24 decembrie 2025]

 

Să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu

Lecturi biblice: Isaia 9,2-4.6-7; Tit 2,11-14; Evanghelia Luca 2,1-14.

Omilie

Liturgia Nașterii Domnului din această noapte prezintă trei texte biblice unite între ele de contrastul dintre întuneric și lumină. Prima lectură vorbește despre un popor care umblă în întuneric și despre lumina care strălucește asupra lor: „Căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui. Numele lui este: «sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii»” (Is 9,6). Evanghelia relatează nașterea lui Isus, care a avut loc noaptea, dar o noapte al cărei întuneric este sfâșiat de o deschidere largă de lumina gloriei lui Dumnezeu: „Le-a apărut un înger al Domnului şi gloria Domnului i-a învăluit în lumină. […] Îngerul le-a zis: «Nu vă temeţi, […] astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul»” (Lc 2,9.10.11). A doua lectură prezintă același contrast dintre lumină și întuneric, transferând-o pe plan spiritual, opunând impietatea și dorințele lumești virtuților precum dreptatea, sobrietatea, evlavia: „harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor; ne învaţă să părăsim păcatul şi poftele lumeşti, ca să trăim […] în cumpătare, dreptate şi pietate, […] când se va arăta gloria marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos” (Tit 2,11.12.13). Trebuie să devenim mici ca să-l înțelegem pe Dumnezeu!

Lectura întâia (Is 9,2-4.6-7) prezintă pe Isaia profetul Adventului și al Nașterii Domnului. Cei 40 de ani este în Ierusalim, din anul 740 până în 700 î.C. A evocat nașterea unui copil care ascunde un mister ce avea să inaugure „împărăția lui Dumnezeu” în pace și dreptate. Profețiile sale formează Cartea lui Emanuel (cap. 7-12), care strălucește într-un moment de grea încercare pentru Israel – deportarea galileenilor de către Asiria. Drumul și pământul întunecos este regiunea devastată în care i-a trimis forțat în exilul îndepărtat. Dar bucuria și veselia sunt pentru eliberare din pribegie. Izvorul bucuriei este faptul că Domnul a zdrobit toate instrumentele de chinuri folosite împotriva deportaților: „jugul care îi apăsa, toiagul care le lovea spinarea şi biciul celui care îi asuprea, tu le-ai sfărâmat ca în ziua victoriei” (v. 4). Este o intervenție a lui Dumnezeu la fel de minunată ca pe timpul Madian, când cei 300 de oameni ai lui Ghedeon i-au învins pe nenumărații madianiți (cf. Jud 7). Profetul își proclamă credința în venirea unui rege, dar pe care îl anunță ca actual, prezent și sigur. Atât de mare este încrederea sa în fidelitatea lui Dumnezeu! Isaia se adresează unui popor zdrobit. Zorii aveau să strălucească în curând. Ce explozie de bucurie când ni se naște un copil:  „căci un prunc ni s-a născut nouă, un fiu ni s-a dat nouă; semnul puterii este pe umerii lui” (v. 6). Este biruința lui Dumnezeu pentru că Domnul s-a folosit de un prunc. Isaia îi conferă patru nume: „sfetnic minunat, Dumnezeu puternic, părinte veşnic, principe al păcii” (v. 6). Regatul lui este veșnic, bazat pe dreptatea, milostivirea lui Dumnezeu și pe Cuvântul Domnului.

În a doua lectura (Tit 2,11-14), Paul îi scrie lui Tit, care a fost păgân, acum este omul de încredere a apostolului. Pus conducător al comunității creștine de pe insula Creta, a primit sfaturi cu privire la modul de organizare a acestei bisericii de acolo. Fragmentul din scrisoarea lui Paul este o reflecție asupra teologiei vieții creștine care se desfășoară între două epifanii sau manifestări ale iubirii tandre a lui Dumnezeu. Prima manifestare este nașterea pruncului Isus în Betleem: „harul mântuitor al lui Dumnezeu s-a arătat tuturor oamenilor” (v. 11). Domnul vine la noi sub înfățișare unui copil pentru a ne mântui: e apariția nașterii Domnului. A doua manifestare este „irupția” gloriei lui Isus cel înviat în „parusie” [în greacă]: e o „prezența” a doua venire a lui Cristos. Fiecare om este interesat de acest copil, pentru că Domnul rămâne printre noi pentru a ne instrui, a ne lumina, a ne călăuzi, a ne ierta, a se dărui tuturor, pentru a ne face să trăim cu sobrietate, dreptate, sfințenie și pietate, „aşteptând fericirea de care sperăm să ne bucurăm, când se va arăta slava marelui nostru Dumnezeu şi mântuitor, Isus Cristos” (v. 13). El vrea să constitue un popor al lui Dumnezeu. Este o invitație de a redescoperi izvorul vieții, ce izvorăște din peștera Betleemului. Este dezvăluirea pruncului Isus, a mamel sale, Maria, și a lui Iosif. Este noaptea îngerilor când de arată Domnul în strălucire!

În Evanghelia după Luca (Lc 2,1-14) este prezentată nașterea lui Isus la Betleem în trei scene: prima pregătirea în care leagă nașterea Domnului de decretul împăratului roman August; a doua în care misterul nou-născutului divin este ca într-o lumină pascală; a treia scenă este adorația păstorilor. Evanghelia este răspunsul la profeția lui Isaia: „Un copil ni s-a născut” și justifică uimirea apostolului Paul față de manifestarea „harului lui Dumnezeu”. Izvorul principal al acestei informații este cel întrezărit de Maria, ce păstra cu grijă toate aceste lucruri și le medita în inima sa. Aceasta explică detaliile umile, căci Maria era acolo: „un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle” (v. 12), păstorii sau emoția delicată care rezonează în fiecare cuvânt. Evenimentul este plasat în timp: recensământ făcut de guvernatorul Siriei, Quirinius; în spațiu: în Betleem, cetatea lui David; într-o noapte: păstorii stăteau de pază în jurul focului; într-un loc: în iesle. Adevăratul mărturisitor al misterului nașterii este un îngerul: „Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul: astăzi, în cetatea lui David vi s-a născut Mântuitorul, care este Cristos Domnul. Iată semnul după care îl veţi cunoaşte: veţi găsi un prunc înfăşat în scutece şi culcat în iesle” (v. 10-12). Copilul este înfășat în scutece și pus într-o iesle. Este micul bob de grâu; e vlăstarul dreptății (cf. Ier 33,15). Scutecele pot indica legile naturii umane asumate de Fiul lui Dumnezeu. În mormânt și la înviere, scutecele vor fi abandonate de legile naturii umane pentru că Isus intră în glorie ce este atributul lui Dumnezeu. Pacea este darul dat oamenilor de Domnul. Shalom [în ebraică = pacea] este salvarea omului; este simultan gloria lui Dumnezeu: „Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor de bunăvoinţă!” (v. 14).

Orice naștere este pentru noi o invitație de a deveni copii: trebuie să devenim mici pentru a-l înțelege pe Dumnezeu!