Viața de căsătorie trăită în credință
Lecturi biblice: Ben Sirah 3,3-7.14-17a; Coloseni 3,12-21; Evanghelia Matei 2,13-15.19-23; lecturi biblice
Omilie
Solemnitatea Sfintei Familii cade în timpul Crăciunului. Celebrând nașterea Domnului, gândurile comunității creștine se îndreaptă în mod natural către familia care l-a primit pe Isus pentru prima dată. Nu este o coincidență faptul că liturgia de astăzi se deschide cu un text din Ben Sirah dedicat tocmai relației dintre părinți și copii. În a doua lectură, apostolul Paul descrie familia creștină ca o mică comunitate vindecată de cuvântul Domnului. Evanghelia după Matei se concentrează asupra vieții familiei lui Iosif, Mariei și a lui Isus cu deschiderea la voința lui Dumnezeu. Lecturile sunt structurate în jurul temei familiei: se concentrează pe îndatoririle copiilor față de părinții lor [prima lectură] și descrie familia creștină în totalitatea relațiilor sale [lectura a doua]; în cele din urmă, evanghelia se focalizează doar pe viața de căsătorie trăită în credință.
În lectura întâia luată înțelepciune (Sir 3,3-7.14-17a) este descrisă o mini-teologie a familiei. Textul este preluat dintr-un „manual” din Ierusalim a unui om cult și deschis spre lume, probabil un maestru care învață într-o școală care se numea „casa cercetării” [bêt-midras, în ebraică]. Este un excelent părinte de familie. Numele său era Ben Sirah. A trăit la începutul secolului al II-lea î.C. când a fost redactată. Cartea sa este o psihologie practică, încântătoare, uneori lirică. Aici comentează porunca iubirii filiale: „cinsteşte-i pe tatăl tău şi pe mama ta” (Ex 20,12). Părinții sunt colaboratorii lui Dumnezeu în dăruirea vieții: „cel care-l onorează pe tatăl îşi va lungi zilele şi cel care-l ascultă pe Domnul o va linişti pe mama sa” (v. 6). Ei sunt imaginea sau chipul lui Dumnezeu care are inimă de tată și de mamă. Cuvântul cel mai des repetat în această lectură este verbul „a cinsti” sau „a onora”. O familie în care tatăl și mama sunt onorați este o familie „reușită”și devine o profeție a familiei escatologice. Este nevoie de a cinsti părinții; aceasta implică patru lucruri: a-i ajuta la bătrânețe; a nu-i provoca neplăcere; compasiune atunci când își pierde capacitate de a înțelege, judeca și acționa în modul corect și potrivit; a nu-l disprețui în timpul declinul său fizic. Această iubire filială nu va fi niciodată uitată de Dumnezeu și ne va ajuta să ne iertăm păcatele.
Lectura a doua (Col 3,12-21) se aplică comunități familiale din cetatea Colose. Paul scrie bisericii locale din acest oraș. Apostolul îi numește pe creștini „aleșii lui Dumnezeu”, „sfinți” sau „consacrați” Domnului, „iubiți” de Dumnezeu și îi invită să se „îmbrace” „cu iubire” – veșmântul, în conceptul biblic, este o extensie a persoanei – cu sentimente de milostivire, de bunătate, de umilință, blândețe și răbdare. Apoi, îi invită la îngăduință reciprocă și iertare. Insistă asupra iertării: „Iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă iertaţi şi voi!” (v. 13). Viața de familie fără iertare reciprocă devine imposibilă. Caritatea este legătura perfecțiunii. Dumnezeu vrea ca toți împreună, ca un singur trup, să ajungem la pace. Atunci înflorește recunoștința. Apoi, invită la a cânta psalmii, imnurile liturgice și laude, în Duhul Sfânt. „Cine cântă se roagă de două ori”, spunea sfântul Augustin. „Tot ceea ce faceţi în cuvânt sau cu fapta, toate să le faceţi în numele Domnului Isus, mulţumindu-i lui Dumnezeu Tatăl prin el!” (v. 17). Paul dă patru sugestii practice pentru viața de familie: una pentru femei: supunere blândă față de soții lor, căci lucru acesta este plăcut Domnului; pentru bărbați: iubire respectuoasă și delicată față de soții; pentru copii: ascultare în toate față de părinți, pentru că aceasta așteaptă Domnul de la ei; pentru părinți: nu exasperați pe fiii voștri cu autoritarism, nu-i descurajați și nu-i umiliți pe copii voștri.
Viața Sfintei Familii nu începe în împrejurări care fac să se prevadă un sfîrșit bun, sau favorabil. Evanghelistul Matei relatează o adevărată persecuție ce se abate asupra nou-născutului (Mt 2,13-15.19-23). El a fost prezentat ca „Dumnezeu-cu-noi” (Mt 1,23), dar trebuie să fugă de atacurile unui tiran: „După ce au plecat ei, iată că îngerul Domnului i-a apărut în vis lui Iosif şi i-a zis: «Scoală-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l ucidă»” (v. 13). Nu este în siguranță în patria sa, ci trebuie să caute refugiu într-o țară străină până când persecutorul nu va dispărea de pe scenă și drumul întoarcerii și stabilirea în Nazaret va fi deschisă. Irod calculase ireproșabil, totul era menit să meargă conform previziunilor sale. Nu luase în seamă acel „ceva” care îi scapă. Magii îi scăpaseră printre degete. Dumnezeu este Domnul istoriei. Isus fuge în Egipt de mânia lui Irod. „Din Egipt l-am chemat pe fiul meu” (Os 11,1), spune profetul Osea referindu-se la eliberarea Israelului din țară Egiptului. Acest text a fost aplicat în întoarcerea lui Isus din exilul în Egipt. Matei aplică lui Isus, Fiul unul-născut al Tatălui. Profeția se extinde și capătă dimensiunile universale ale credinței și transcende datele înguste și imediate ale unui singur popor.
Irod a murit pe la Paște în anul 4 î.C. Așadar, data nașterii lui Isus trebuie să fie retrogradată cu cinci sau șase ani înainte. I-a succedat Arhelau, a cărui reputație de cruzime crescuse foarte rapid din cauza masacrelor din războiul civil[1]: „Auzind că Arhelau domnea în Iudeea în locul tatălui său, Irod, s-a temut să meargă acolo. Înştiinţat în vis, s-a dus în părţile Galileii şi a venit să locuiască în cetatea numită Nazaret, ca să se împlinească ceea ce a fost spus prin profeţi: «Se va chema nazarinean»” (v. 22-23). S-a dus să se stabilească în Nazaret. Matei ne prezintă un tată în slujba planului lui Dumnezeu pentru Isus. Iosif, tatăl legal, este responsabil înaintea lui Dumnezeu și aduce familia în siguranță. Fiul lui Dumnezeu nu a vrut să împărtășească viața celor privilegiați, ci a celor săraci și disprețuiți, a celor excluși. Conform modelelor biblice, visele nu sunt o devagație sau o deliră a inconștientului, așa cum se întâmplă în mentalitatea noastră; în cultura semitică, ele sunt locul întâlnirii cu Dumnezeu, simbolul marilor revelații. Sunt mijloacele pe care Dumnezeu le folosește pentru a-i vorbi lui Iosif, care se dovedește întotdeauna disponibil și grijuliu. Răspunsul lui Iosif la chemarea lui Dumnezeu este prompt.
Evanghelia de astăzi este un adevărat midraș evreiesc [o metodă exegetică a textelor biblice, aplicate pentru studiul sau cercetarea Torei], reinterpretând unele evenimente referitoare la Isus în lumina Vechiului Testament: Isus este noul Moise. Mesajul acestui text este simplu și adevărat, chiar dacă este descris și ilustrat cu metode necunoscute nouă: pruncul născut este noul Moise; el începe o nouă „lege” și o nouă istorie.
Și noi putem face parte din această istorie dacă vrem să fim liberi... în credință!
[1] Soldații lui Arhelau au înăbușit în sânge revolta celor 3000 de oameni uciși în fața Templului din Ierusalim. Domnia a fost marcată de tiranie și revolte, așa încât împăratul Augustus în anul 6 d.C. l-a exilat în Galia, unde moare în anul 15 d.C. (cf. Arhelau - OrthodoxWiki).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu