Vineri - II PM

Gen 37,3-4.12-13a.17b-28; Ps 104;

Mt 21,33-43.45-46

În amândouă lecturile de astăzi auzim acelaşi strigăt: „Răstigneşte-l!” Fraţii lui Iosif, când l-au văzut sosind, au spus: „Iată, vine visătorul. Haideţi să-l ucidem!” Viticultorii îl văd venind pe fiul stăpânului şi spun între ei: „Acesta este moştenitorul; haideţi să-l ucidem!”

Această parabolă teribilă ne face să ne gândim la suferinţa inimii lui Isus, care realmente a fost ucisă, ucisă din invidie, ne spune relatarea pătimirii. Invidia este şi motivul ostilităţii împotriva lui Iosif şi împotriva fiului din parabolă.

Visele lui Iosif erau o profeţie asupra viitorului, un viitor care ar fi adus binele nu numai lui, ci şi poporului său. Dar fraţii săi nu înţeleg şi vor face totul pentru a împiedica aceste vise, care, într-un oarecare sens, erau semne divine, să se realizeze. La fel acţionează capii sinagogii în confruntarea cu Isus, invidioşi din cauza influenţei asupra poporului, temători că îşi vor pierde puterea.

Invidia faţă de altul este unul dintre lucrurile care rănesc cel mai mult inima, mai ales atunci când nu există un motiv. Nu exista un motiv pentru a-l invidia pe Isus pentru că el făcea bine tuturor. Dar inima omului este atât de perfidă încât încearcă invidia pentru cei buni numai pentru faptul că sunt buni, cum o spune sfântul Ioan în scrisoarea sa atunci când vorbeşte despre Cain şi Abel: „Pentru care motiv l-a ucis? Pentru că faptele fratelui său erau bune” (cf. 1In 3,12).

În istoria lui Iosif, invidia a fost învinsă într-un mod minunat, în Egipt, el nu i-a pedepsit pe fraţii săi, ci i-a salvat. El a văzut, în exil, în încercări, pregătirea pe care Dumnezeu a voit-o ca să-i poată salva pe fraţi şi tot poporul de foamete.

Şi Isus a învins invidia, acceptând să fie ultimul dintre toţi. Într-adevăr, când îl privim pe Domnul pe cruce, nu putem spune că el ar trezi invidia cuiva! Punându-se pe ultimul loc, Isus a demonstrat că puterea sa, stăpânirea pe care i-a promis-o Tatăl, este iubirea în serviciul tuturor. Dar fiind ultimul, Isus ajunge să fie primul, piatra pe care au aruncat-o zidarii şi care a ajuns în capul unghiului, cum zice psalmul.

Aşa se realizează planul lui Dumnezeu, în ciuda răutăţii şi invidiei umane.

Să-i cerem Domnului astăzi să ne elibereze inima de orice sentiment de invidie şi de gelozie şi să ne statornicească în blândeţe şi umilinţă, ca să fim cu el în serviciul tuturor fraţilor. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).