Marţi - II PM

Is 1,10.16-20; Ps 49; Mt 23,1-12

Astăzi să medităm împreună promisiunea Domnului din profeţia lui Isaia: „De-ar fi păcatele voastre ca purpura, se vor face albe ca zăpada”. E un lucru splendid să găseşti dimineaţa pământul acoperit de zăpadă: copacii, grădinile par îmbrăcate într-o lumină palpabilă, totul e alb, fără pată.

Domnul promite acelaşi lucru pentru păcatele noastre, dar e prea puţin spus acest lucru, pentru că promisiunea Domnului e încă mai frumoasă. Şi asta pentru motivul că păcatele noastre sunt o pată pe care noi nu putem să o ştergem şi pentru că ele sunt cauza unei disperări fără limite. Deja în timpul lui Isus un păgân a scris: „Am comis răul, şi nimeni nu va putea schimba vreodată acest lucru; nici măcar moartea nu va putea schimba faptul că eu am comis răul”. Nu dispunem, deci, de mijlocul prin care putem şterge răul pe care l-am făcut, şi mai mult încă, dacă am fost separaţi de Dumnezeu prin păcatul grav, nu avem remediu în noi pentru a elimina abisul care s-a interpus între noi şi el. Dar în faţa oricărei disperări, Domnul spune: „Eu voi transforma totul, şi dacă ceva este ca purpura, eu îl voi face mai alb decât zăpada”.

Domnul nu se mulţumeşte numai să acopere, aşa cum face zăpada. Sub zăpadă lucrurile există încă, dar când Domnul operează asupra păcatelor noastre, el realmente transformă totul şi face din păcatele noastre o ocazie de har, un izvor al iubirii. Profeţia lui Isaia nu spune că Domnul va acoperi păcatele, ci că ele vor deveni albe ca zăpada. Şi aceasta este minunea pe care Domnul a promis-o şi a şi împlinit-o.

Desigur, e nevoie de un „detergent” extraordinar pentru a face această minune! Şi Apocalipsul ne spune care este detergentul folosit de Dumnezeu pentru a îndepărta toate petele, chiar cele mai oribile: creştinii sunt aceia care „şi-au spălat hainele lor şi le-au albit în sângele Mielului” (cf. 7,14), sângele pe care Isus l-a vărsat din iubire.

Promisiunea Domnului nu este deşartă şi nici facilă. „De-ar fi păcatele voastre ca purpura, ele vor deveni albe ca zăpada”. Nu e o lucrare uşoară, şi el a trebuit să plătească scump împlinirea ei, şi a plătit pentru că iubirea sa e mare. El ne iubeşte mult, şi iubeşte sfinţenia şi o realizează în noi dacă suntem deschişi acţiunii sale. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).