sâmbătă, 10 martie 2012

PM III (B): Adevăratul templu? Răstignitul înviat

In 2,13-25 

În acest episod al evangheliei după Ioan (2,13-25) uimeşte gestul foarte polemic al lui Isus: “a făcut un bici, i-a alungat pe toţi din templu, răsturnând la pământ tejghelele schimbătorilor de bani”. Nu cred că acest gest vrea să însemne că actul de cult trebuie să se desfăşoare cu demnitate: nu cu zgomotul pieţii dar în tăcere şi reculegere. Este prea puţin. Gestul polemic al lui Isus face trimitere la profeţi, care au polemizat adesea cu templul şi cu cultul care se desfăşura în templu, nu ca să-l suprime, dar ca să-l purifice. Profeţii aminteau continuu că cultul nu este numai adoraţie: este în acelaşi timp misiune şi convertire. Cu atât mai mult este adevărat cu cât elementul esenţial al cultului la templu era ascultarea Cuvântului, iar aceasta angaja viaţa. Mai ales profeţii aminteau că în templu este întâlnit Dumnezeu cel viu: nu un Dumnezeu închis în templu şi preocupat de sine, dar un Dumnezeu interesat de ceea ce are loc afară.

Dar evanghelistul Ioan nu se mulţumeşte să ni-l prezinte pe Isus care, în felul profeţilor antici, ne cheamă la adevăratul cult. Afirmă că Isus – şi exact Cristos mort şi înviat – este adevăratul templu: “El vorbea despre templul trupului său”. Ce înseamnă a afirma că Isus este adevăratul templu? Dublă era semnificaţia templului în Vechiul Testament: locul întâlnirii cu Dumnezeu şi locul de adunare a triburilor. Aşadar o dimensiune verticală şi una orizontală. Isus este exact aceasta, afirmă evanghelia lui Ioan. În el putem face o adevărată experienţă despre Dumnezeu şi în el putem face o autentică experienţă de fraternitate.

A-l întâlni pe Dumnezeu este dorinţa întregii Biblii, întrebarea care o parcurge de la un capăt la altul: unde şi cum pot să-l întâlnesc pe Domnul? În Isus, răspunde Ioan. Lui Filip care îi cerea “Doamne, arată-ni-l pe Tatăl!”, Isus îi răspunde: “De atâta timp eşti cu mine şi încă nu ştii? Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl” (In 14,8-9). Iar dorinţa Bibliei (şi a fiecărui om) mai este şi alta: să iasă din risipire şi să se întâlnească împreună, să renunţe la contrapoziţii şi să trăiască precum fraţii. Dar unde şi cum este posibil? În jurul lui Isus şi a Crucii sale, răspunde Ioan: “Când voi fi înălţat de la pământ, adică pe Cruce, îi voi atrage pe toţi la mine”. “Toţi” înseamnă universalitatea cea mai completă. Iar “a atrage” nu înseamnă o forţă care te constrânge, dar o frumuseţe care te încântă. Răstignitul înălţat descoperă că iubirea care de atâtea ori apare învinsă este în realitate victorioasă, capabilă chiar să învingă moartea. Aceasta este vestea cea bună pe care orice om ar voi s-o audă totdeauna. (don Bruno Maggioni). (trad. pr. dr. Isidor Chinez).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu