Vineri - I PM

Ez 18,21-28; Ps 129; Mt 5,20-26

În liturgia de astăzi, tema principală este aceea a întoarcerii, a schimbării posibile. Ne aflăm încă pe drum, avem încă timpul disponibil pentru a ne schimba: nu suntem încă înaintea Judecătorului pentru a fi judecaţi. Suntem încă de-a lungul drumului şi putem să ne punem de acord cu adversarul nostru.

Cine este adversarul nostru? Este fratele cu care nu suntem de acord, dar este, de asemenea, într-un oarecare sens, Dumnezeu, când suntem în păcat. Ei bine, putem să ne punem de acord cu Dumnezeu, o putem face cu adevărat, şi aceasta ne-o revelează textul din Cartea lui Ezechiel. Marea ispită care provine de la duhul cel rău este că e inutil să ne schimbăm, pentru că nu este posibil: suntem închişi în înclinaţiile noastre, în defectele noastre, şi ne este imposibil să ieşim din ele. În schimb, Dumnezeu proclamă că schimbarea este posibilă, că el însuşi ne împinge spre schimbare, şi că în loc să ne pregătească o pedeapsă, el doreşte numai să ne recompenseze, deoarece: „Vreau eu oare moartea celui păcătos – spune Domnul – nu doresc eu oare mai degrabă ca el să se întoarcă de la căile sale şi să fie viu?” Marea dorinţă a lui Dumnezeu este aceea de a constata că ne schimbăm.

Desigur, schimbarea, care înseamnă convertire, costă, dar Dumnezeu vrea să diminueze dificultatea : pentru aceasta, promite că cel păcătos nu va muri, ci va trăi, dacă se converteşte.

Trebuie să facem ca Dumnezeu. Vreau să spun următorul lucru. Noi avem tendinţa de a clasifica oamenii în diferite categorii: sunt drepţi, nedrepţi, oameni plini de defecte, alţii plini de virtute. Făcând acest lucru, îi închidem pe oameni în boxe sigure, în loc să-i ajutăm să iasă la lumină şi să devină mai buni. Dimpotrivă, trebuie să avem o atitudine de încredere în posibilitatea altuia de a se schimba, pentru că toţi pot cu adevărat să facă lucruri frumoase în viaţa lor pentru Dumnezeu.

Aşa făcea Isus, şi păcătoşii, apropiindu-se de el, înţelegeau că se pot schimba, că această posibilitate le era lor oferită, că Isus era gata să-i ajute şi să-i transforme complet. Şi, în acest mod, posibilitatea pe care alţii, în special fariseii, nu voiau s-o vadă, devenea actuală, devenea realitate. Nu trebuie să amintim episoadele din evanghelie în care păcătoşii erau etichetaţi ca „păcătoşi” pentru totdeauna. Dar când aceştia se apropiau de Isus, deveneau păcătoşi convertiţi, mai drepţi decât fariseii.

Să-i cerem, deci, Domnului darul speranţei în convertirea noastră şi a altora, darul de a şti să trezim în alţii speranţa, pentru ca ei să se convingă că pot deveni din ce în ce mai buni, cu harul lui Dumnezeu, şi de a putea, cu toţii, să facă din viaţa lor un lucru minunat. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).