II PM (B): Umbra crucii luminează gloria

Mc 9,2-10 

Episodul Schimbării la faţă povestit de Evanghelia lui Marcu se inserează foarte bine în itinerarul de convertire propus de timpul postului. Faţa transfigurată, hainele strălucitoare, norul şi glasul ceresc descoperă faptul că drumul lui Isus spre cruce ascunde o semnificaţie pascală. Acest om care se îndreaptă spre cruce este în realitate Domnul înviat şi glorios. Episodul are un scop foarte precis: a descoperi ucenicilor dezorientaţi sensul profund şi ascuns al drumului lui Isus. Ei au înţeles deja că Isus este Mesia şi deja sunt convinşi că strada sa conduce la cruce, dar nu reuşesc să înţeleagă că Crucea ascunde gloria. De aceea au nevoie de o experienţă, chiar scurtă şi provizorie: au nevoie să se ridice vălul. În drumul de credinţă al discipolilor putem spune că Schimbarea la faţă este un fel de verificare.

Dumnezeu le dă ucenicilor pentru o clipă să contemple gloria Fiului, să anticipă Paştele şi să înţeleagă că drumul lui Dumnezeu nu este închis dar deschis.

Transfigurarea nu este semnul – nici pentru Isus, nici pentru ucenici – că drumul crucii se termină. Este doar descoperirea semnificaţiei sale ascunse. Pe drumul credinţei nu lipsesc momente senine, pline de bucurie, în interiorul oboselii existenţei creştine. Trebuie să ştii să le observi şi să ştii să le citeşti. Fără însă a uita totuşi caracterul lor scurt şi provizoriu. Drumul continuă să fie cel al Crucii.

Să-mi fie îngăduit să insist. Discipolul trebuie să ştie să se mulțumească. Astfel de experienţe trebuie să rămână puţine şi scurte. Petru dorea eternizarea acelui moment şi viziunea aceea senină: „Să facem trei corturi”. Este o dorinţă care manifestă o neînţelegere a evenimentului, care nu este începutul sfârşitului, nu este capătul încă, dar numai o anticipare profetică a acestuia. Discipolului îi este oferită o ocazie de verificare a ceea ce a auzit, o garanţie: apoi trebuie să aibă încredere în Domnul, fără limite.

Mai este un alt aspect asupra căruia trebuie să reflectăm: porunca „ascultaţi-l”. Ascultarea este aceea care îl defineşte pe discipol. Ambiţia sa nu este aceea de a fi original, dar de a fi slujitor al adevărului, în poziţie de ascultare.

Ascultarea este fapt de obedienţă, convertire şi speranţă. Cere nu numai inteligenţa pentru a înţelege, dar şi curajul pentru a se decide: ceea ce asculţi este de fapt un cuvânt care te implică şi te smulge ţie însuţi. (don Bruno Maggioni, trad. pr. dr. Isidor Chinez).