Miercuri - I PM

Iona 3,1-10; Ps 50; Lc 11,29-32

A trecut deja o săptămână din Postul Mare şi Biserica îşi înnoieşte chemarea sa la convertire şi penitenţă. Exemplul lui Iona este adus de Isus însuşi, şi nu Iona, ci Isus e acela care ne invită să ne convertim. Şi invitaţia sa trebuie să fie analizată mult mai atent decât aceea a lui Iona sau a înţelepciunii lui Solomon, pentru că „aici este unul mai mare decât Iona şi decât Solomon”.

Trebuie să ne întrebăm astăzi dacă am început să ne convertim, luptând împotriva răului, nu numai a răului din noi, ci şi împotriva răului din lume, cu rugăciunea şi cu jertfele noastre. Toate acestea, să ne amintim, trebuie să se realizeze în bucurie, în seninătate, pentru că a ne converti înseamnă a merge cu hotărâre, cu mare încredere, spre Domnul, în caritate.

Însă timpul Postului Mare nu este un timp de divertisment, şi trebuie să sacrificăm câte ceva din timpul nostru, din distracţiile obişnuite, pentru a da mai mult timp Domnului în lucrurile esenţiale, care sunt cuvântul său, rugăciunea şi caritatea.

Să-l ascultăm pe Domnul cu mai multă atenţie şi mai îndelung în acest timp al Postului: el ne vorbeşte, el, Înţelepciunea divină, şi noi trebuie să ascultăm cu bucurie, lăsându-ne luminaţi de cuvântul său.

Să ne rugăm mai mult: rugăciunea va fi aceea care ne va da o mai mare disponibilitate în caritate, în iubirea faţă de alţii, în toate ocaziile posibile, chiar acceptând cu bucurie unele neplăceri, făcând unele mortificaţii pentru a fi mai prompţi în a-i servi pe alţii în miile de ocazii care se prezintă în fiecare zi. (A. Vanhoye, Pâinea zinică a cuvântului).