IV PM (B) (Laetare): Cel care face binele nu se teme de lumină

In 3,14-21

Isus nu a venit ca să judece, dar ca să salveze. Totuşi venirea sa face o judecată. În faţa revelaţiei sale trebuie ales: a o primi sau a o refuza. Nu Dumnezeu este cel care ne judecă, dar noi suntem cei care ne judecăm. Primind iubirea sa lucrăm la mântuire, refuzând-o lucrăm la condamnare. Iar judecata nu este doar un fapt viitor, ci prezent: zi de zi lucrăm pentru întuneric sau pentru lumină, devenim orbi sau oameni care văd. Iar întunecimile pot deveni aşa de dense încât după aceea nu mai pot fi pătrunse de lumină. În aceste cazuri se vorbeşte despre bună credinţă, dar în realitate este responsabilitate. Este ca şi un om care rămâne închis mult timp, într-o cameră întunecată; scos la lumina soarelui, închide ochii orbit. S-a obişnuit cu întunericul şi nu suportă lumina; este sufocat de minciună şi nu înţelege adevărul. Aşa este omul care face rău. Poate să se stabilească în suflet o astfel de convieţuire cu minciuna că adevărul este refuzat tocmai pentru că este adevăr. Este exact ceea ce Isus le spune iudeilor: „Pentru că vă spun adevărul, voi nu mă credeţi; dacă aş spune cuvinte mincinoase, acelea pe care voi vreţi să le auziţi, m-aţi crede” (In 8,45).

Evanghelia este convinsă că a acţiunea condiţionează înţelegerea. Cel care are dezordine în casă nu deschide fereastra, pentru că nu vrea ca faptele sale rele să fie demascate. Cel care face răul vrea să-l justifice. Distruge adevărul şi îl ia în râs. Se apără. Isus arată că este un cunoscător profund al inimii omului. Are dreptate: numai o viaţă corectă îngăduie să te deschizi adevărului. Ca să-ţi dai seama de adevăr – nu de un adevăr oarecare, dar de un adevăr care angajează viaţa, aşa cum este adevărul religios sau social ori politic – nu ajunge inteligenţa: trebuie să ai curăţia inimii şi multă libertate. Observaţi precizia cuvintelor lui Isus. Nu spune: cine cade în întuneric, dar cine „iubeşte” întunericul. Verbul a iubi (în greacă agapao) indică iubirea, preferinţa, ataşarea, alegerea conştientă. Nu este deci simplă problemă de a face răul, pentru că poate să se întâmple să faci răul din slăbiciune, ca un incident care însă nu denotă o alegere de fond. Nu aceasta este cea care împiedică de a ajunge la adevăr. Isus se gândeşte în schimb la cei care iubesc minciuna, o aleg, o justifică cu motive aparent plauzibile. O altă precizare: Isus spune „a face adevărul”. Nu a cunoaşte, dar a face. Şi aceasta pentru că adevărul despre care ne vorbeşte Isus nu este un complex de idei de învăţat, dar un proiect de viaţă de trăit. (don Bruno Maggioni). (trad. pr. dr. Isidor Chinez).