Petru
și Paul zidesc Biserica
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (29 iunie 2018)
Lecturi: Faptele Apostolilor
12,1-11; 2Timotei 4,6-8.17-18; Evanghelia
Matei 16,13-19; lecturi.
Omilie
În sărbătoarea de astăzi celebrăm
pe cei mai mari dintre apostoli: pe sfântul Petru, primul chemat de Isus, şi pe
sfântul Paul, care nu l-a cunoscut pe Cristos, nici nu a făcut parte din grupul
celor Doisprezece, dar a fost „apostolul” prin excelenţă. Este o ocazie pentru
a aminti rădăcinile credinței. Tradiţia vrea ca Petru şi Paul să moară martiri
în aceeaşi zi, 29 iunie a anului 67 sau 68, unul răstignit pe colina vaticană –
poate în locul unde este astăzi Biserica sfântul Petru in Montorio, pe
Gianicolo – şi celălalt, decapitat pe Via Ostiense. Ei sunt numiţi coloane ale
Bisericii romane. Martiriul celor doi mari apostoli, la Roma, a fost
dintotdeauna amintit cu veneraţie de toți creştinii din lumea întreagă. Deja în
anul 200, preotul roman Caius îi scria unui prieten: „Eu pot să-ţi arăt
trofeele apostolilor. Dacă ai vrea cu adevărat să mergi la Vatican sau pe via
Ostia, vei găsi trofeele celor care au fondat Biserica” (Eusebiu
de Cezareea, Istoria bisericească, II, 25, 5-7). Săpăturile
efectuate sub bazilica vaticană au confirmat existenţa „trofeului” lui Petru. Petru
şi Paul, din îndepărtata Palestină, au fost trimişi în Europa până la Roma, ca
să predice evanghelia. Erau foarte diferiţi unul de altul: primul era Petru, „umilul
pescar din Galileea”, iar Paul era „rabin şi învăţător”.
În prima lectură luată din Faptele
Apostolilor (Fap 12,1-11) ni se spune ce s-a întâmplat după ce Isus
s-a înălțat la cer. Apostolii au plecat să anunțe Evanghelia; se naște o
comunitate creştină. La început, nu a fost prea îngrijorate autorităţile
locale. S-au întâmplat vindecări impresionante şi lucrul acesta strică totul.
Iacob, fratele lui Ioan este executat. La
Ierusalim, Petru se pregătește să celebreze paștele ebraic, când este arestat.
Iată-l condus pentru a celebra un Paște într-un mod diferit de cel care se gândea
el: ritul cinei pascale, în picioare, în grabă, „cu mijlocul încins” (Ex 12,11); se comemora fuga din Egipt… Dar Petru
celebrează, în acest moment, propria lui „fugă” din Ierusalim. Este Paștele
eliberării definitive de iudaismul și de puterea sa. Arestat, ca și Isus
în apropierea Paștelui, Petru celebrează adevăratul său Paște fiind eliberat de
orice constrângere, liber pentru Dumnezeu. Este ruptura definitivă dintre
Biserică și sinagogă; este refuzul legalismului ebraic pentru a se consacra cu
totul popoarelor păgâne. „Acum ştiu,
într-adevăr, că Domnul l-a trimis pe îngerul său şi m-a scăpat din mâinile lui
Irod şi de la tot ce aştepta poporul iudeu” (v. 11). Elibererea lui Petru se
face prin sângele Mielului, Isus Cristos. Iată, Paștele său!
Și Paul face aceeași experiență. Scriind lui Timotei (2Tim 4,6-8.17-18) Paul reflectă la
sensul propriei vieți închinată toată lui Cristos și Evangheliei sale. Stă să moară,
abandonat de prieteni căci „toți m-au părăsit” (v. 16), dar nu a pierdut nimic
din credința sa, din speranța sa, din curajul său spre a vorbi în orice
împrejurare. Până la capăt, a încercat să anunţe Evanghelia şi a făcut
să audă și neamurile păgâne. Moartea
pentru Paul este ora adevărului întrucât poate să descopere esența credinței sale:
„eu deja sunt oferit ca jertfă şi timpul plecării mele a sosit. Am
luptat lupta cea bună, am ajuns la capătul alergării, mi-am păstrat credinţa”
(vv. 6-7). Acum așteptă cu iubire arărarea Domnului. Isus i-a dat forță să reziste; fără prezenţă şi acţiune lui, Paul
nu ar putea fi niciodată ceea ce a fost. Este ora sacrificiului suprem, este
seara vieții sale; dar împreună este momentul intrării în împărăția cerească
unde va primi cununa învingătorului. „Lui să-i fie glorie în vecii vecilor!”
(v. 18).
În Evanghelie după Matei (Mt
16,13-19), Isus vrea să știe părerile oamenilor despre el. Până în acest moment sunt ceilalți care îl
întreabă pe Cristos. Acum, însă, Isus este cel care pune întrebări.
Suntem în partea cea mai de nord, la poalele muntelui Hermon, în părțile
Cezareii lui Filip. Aceasta e o zonă păgână. Aici, chiar în locul cel mai
îndepărtat de Ierusalim, cu umilință, Isus îi întreabă pe discipoli cu privire
la identitatea sa. Cine este el? Ucenicii îi răspund: „Unii, «Ioan
Botezătorul», alţii, «Ilie», alţii, «Ieremia sau unul dintre profeţi»” (v. 14).
Isus se cufundă în nespusă taină. Nu este un „om obişnuit”… cuvintele şi
gesturile lui fac din el o personalitate religioasă excepţională. „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu?” (v. 15). În mod direct, Isus cere grupului său de discipoli
să spună ce gândesc despre el. Ucenicilor săi, Isus le cere mai mult
decât o opinie generală. Nu este suficient a reflecta ideile curente. Trebuie
să ia o atitudine personală. Ei sunt cei care
îl urmează îndeaproape, îi ascultă învățăturile, sunt martori la toate faptele
minunate pe care le face. Așadar, care este părerea lor? În numele tuturor
răspunde Petru: „Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului cel viu!” (v. 16). Recunoaște
în Isus din Nazaret pe Mesia cel așteptat, pe Fiul lui Dumnezeu. Credința
poartă pe Petru la recunoașterea misterului lui Cristos. Și Isus a luat
cuvântul și a spus: „și eu îţi zic: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi
Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (v. 18).
Despre
care piatră este vorba? Isus vorbeşte despre sine sau despre Petru? A spune că
Petru este „stânca” Bisericii înseamnă a-i atribui un termen pe care Scriptura
îl foloseşte ca atribut al lui Dumnezeu. Cristos dă un nume nou lui Petru: este din aramaicul kephas
– „piatră”. Titlul de „piatră” este atribuit lui Dumnezeu ca loc de refugiu
pentru cel credincios; este atribuit lui Isus ca piatră din capul unghiului.
Petru îl primește cu o semnificație anume: pe el, în calitate de piatră, Isus
va zidi „biserica” sa (din grecescul ekklêsia, care provine din limba greacă ekkaleô – „a convoca”, cu referire la
ebraicul quahal – convocare,
adunare). Un nume nou care confirmă funcția nouă a lui Petru.
Un autor spaniol contemporan[1] rezumă astfel diferitele imagini ale lui
Petru din Noul Testament: „El este discipolul lui Isus, primul dintre cei
chemaţi [tradiţia sinoptică],
primul în lista celor doisprezece şi purtătorul lor de cuvânt, piatră a
Bisericii. Slab şi păcătos, reprezintă incapacitatea discipolului în a-l
înţelege şi a-l urma pe Cristos pe calea crucii. Este exemplul de convertire.
Este apostol şi misionar [după Faptele Apostolilor], martor al învierii [kerigma
– predica apostolică primară],
martor şi martir (1Pt; In 21), prezbiter (1Pt), cel care
primeşte, transmite şi interpretează revelaţia (2Pt)”.
Sfântul Paul a pus în lumină
misterul mântuirii şi a predicat Evanghelia popoarelor păgâne. Este „apostolul
neamurilor” (Rom 11,13) după cum
Petru este „apostolul celor tăiaţi împrejur” (Gal 2,8). „Amândoi apostolii au muncit, fiecare cu darul primit, ca
să strângă la un loc unica familie a lui Cristos, iar acum, uniţi în aceeaşi
mărire în ceruri, primesc pe pământ, din partea poporului creştin, aceleaşi
laude” (după prefață).
Să ne încredințăm lui Isus ca să zidească în noi Biserica sa!
Să ne încredințăm lui Isus ca să zidească în noi Biserica sa!
[1]
R. Aguirre Monasterio, Pedro en la Iglesia primitiva, Editorial Verbo
Divino, Estella [Navarra] 1991, p. 15.
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu