 |
Primele vestitoare ale învierii -
de Rose Datoc Dall.
|
„Bucurați-vă” în Domnul
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 10:00 (2 aprilie 2018)
Omilie
Este luni din
Octava Paștelui. Biserica vestește și o repetă încă din prima zi: „Cristos a
înviat!” Credința în învierea lui Isus sunt darurile cele mai frumoase pe care
creștinul le poate oferi fraților. „Bucurați-vă” în Domnul!
În prima lectură luată din Faptele
Apostolilor (Fap 2,14.22-33),
Petru dă mărturie despre Cristos: este vestirea kerygmei, adică mesajul biblic că Domnul Isus Cristos, mort şi
înviat, este mântuitorul lumii; este
prima predică din ziua de Rusalii. „Pe Isus Nazarineanul […] voi l-aţi răstignit şi
ucis prin mâinile celor fărădelege”, dar pe care „Dumnezeu l-a înviat,
eliberându-l de durerile morţii” (vv. 22; 24). Dacă Cristos a fost dat în mânile răufăcătorilor care l-au ucis, acesta a
fost ca un răspuns la planul lui Dumnezeu care „l-a înviat”. Acest Isus, pe
care „voi l-ați cunoscut și văzut”, are parte de o moarte înjositoare, ce nu putea fi înghițită
de istorie. Petru mărturisește despre Cristos. Se convertise. În loc de îndoială, el
are cuvinte de credință; în loc de teamă, el este fără frică; în loc de vorbe grăbite
ca în Evanghelii, el are cuvinte tari despre Mesia: căci cum spune David: „îl
vedeam mereu în faţa mea pe Domnul” (v. 25). Dar ca profet „a văzut dinainte şi
a vorbit despre învierea lui Cristos” (v. 31). „Pe acest Isus, Dumnezeu l-a
înviat şi noi toţi suntem martorii acestui fapt” (v. 32). Petru, în numele
Bisericii, ce se năștea, vestește o profundă noutate: mântuirea se primește
doar prin Isus Cristos. Este propunerea lui Dumnezeu făcută omului. Fără
înviere apostolii ar fi fost absorbiți de necazurile vieții încheind în grabă
paranteza urmării acelui rabbi lui Nazaret. Fără înviere apostolii nu ar fi
avut nimic de anunțat. Dar apostolul este definit ca martor al învierii: nu
trebuie să raporteze reflecțiile sale, dar ce a văzut – pe cel Înviat.
Evanghelia după Matei (Mt
28,8-15) – în prima zi după
evenimentul pascal – ne propune două posibile răspunsuri la învierea lui
Cristos: cel a femeilor pioase şi cel al soldaţilor care merg la iudei
preferând banii lor adevărului.
Mai întâi răspunsul femeilor.
După ce a trecut sâmbăta, Maria Magdalena și cealaltă Marie au venit să vadă
mormântul. A fost un cutremur mare: îngerul Domnului a coborât din cer, s-a apropiat
și a rostogolit piatra. Îngerul le-a spus femeilor: „Nu vă temeți! Știu că-l
căutați pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat. Mergeți în grabă și
spuneți discipolilor lui: «A înviat din morți și, iată, merge înaintea voastră
în Galileea. Acolo îl veți vedea»” (vv. 5-7).
Acum apare textul evangheliei de
astăzi. Plecând în grabă de la mormânt au alergat să dea de știre ucenicilor.
În timp ce ele mergeau Isus vine să se întâlnească cu ele: „Bucuraţi-vă!”
Invitaţia la bucurie, care alungă noaptea tristeţii din sâmbăta sfântă, nu
poate veni decât de la învingătorul morţii, Isus cel Înviat. Acest cuvânt de
întâmpinare adresat femeilor, este în acelaşi timp un strigăt de bucurie care
răsună în dimineaţa zilei Domnului – duminica. Isus nu vesteşte nimic altceva
decât ceea ce vestise trimisul cerului rostogolind piatra de pe mormânt. Cel
Înviat continuă să ne vină în întâmpinare ca să ne vorbească despre apropierea
sa de inima noastră: „Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Mt 28,20). Învingătorul morţii ne invită
să ieşim din mormintele noastre şi să intrăm în strălucirea zilei sale.
Şi, iată, că femeile au crezut în
învierea lui Isus. De la mormântul gol plecau două mesaje: acela al femeilor
care devin primele vestitoare ale învierii şi a gărzilor puse la mormânt care
merg la marii preoţi pentru a-i informat despre cele întâmplate. Există un fapt
sigur pe care nimeni nu îndrăzneşte să-l nege: mormântul gol. O spun femeile; o
spun paznicii de la mormânt, iar marii preoţi nu pot să o nege. Cu toate
acestea faptul, admis de toţi, are diferite posibilităţi de explicaţii: vrea să
spună că din mormântul gol nu se deduce cu evidenţă, aşa cum s-a afirmat de
multe ori, învierea celui care a fost înmormântat acolo… Astfel Evanghelia după
Matei ne propune două posibilităţi: prima că Cristos a înviat iar a doua că
trupul lui Cristos a fost furat. Cel care citeşte evanghelia trebuie să se
decidă pentru una sau pentru alta. Pe care o alegem? Este convingătoare
versiunea arhiereilor? Evident că nu. Uimitor contrast între cei puternici ai
acestei lumi care „după ce s-au adunat împreună cu bătrânii şi au ţinut sfat”
mai adaugă o minciună la crima pe care o făcuseră puţin mai înainte. Sfântul
Augustin îi ironizează pe aceştia spunând: „Dacă dormeau, cum au putut să-i
vadă pe ucenicii care furau trupul?” Mărturia lor se destramă de la sine. În
momentul în care Matei scrie evanghelia sa continuau discuţiile între iudei şi
creştini. Atunci cititorul trebuie să se decidă să admită prima posibilitate:
învierea lui Isus mărturisită de femei.
Învierea lui Isus nu este un fapt
care poate fi controlat din punct de vedere ştiinţific, dar mai curând un fapt
supranatural admis numai în puterea credinţei. Şi pentru noi astăzi alegerea
este între a-i urma pe soldaţi sau pe femeile din evanghelie; între a-l întâlni
pe cel Înviat sau a continua cu ideile lumii. A-l primi pe Isus cel Înviat
înseamnă a schimba drumul vieţii noastre! Avea dreptate Sartre, scriitorul
necredincos din secolul trecut: „Ar fi frumos, dacă Cristos ar fi înviat din
morți! Voi creștinii, totuși dacă vreți să cred va trebui să-mi cântați alte
cântări!” Cântare cu viața proprie. Dar Isus merge înaintea noastră în vestirea
învierii sale… Să-l urmăm cu bucurie…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu