 |
| Nu este aici! - de Walter Rane. |
Viața
izbucnește în lume
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (1 aprilie 2018)
După Noaptea de Paști, iată, că
vine lumina soarelui ce răsare. Dimineața strălucește de lumina nouă. Vestea pascală
răsună cu bucurie în Biserică: Cristos a înviat! El trăiește dincolo de moarte.
El este Domnul vieții care nu va putea fi distrus de moarte.
Punctul central al predicii
apostolice este vestirea kerygmei, adică
mesajul biblic că Domnul Cristos, mort şi înviat, este mântuitorul lumii. Aceasta
se citește astăzi în lectura întâia unde
este primul discurs misionar al lui Petru, luat din tradiția orală și prezentat de Faptele Apostolilor (Fap 10,34a.37-43). Viața istorică a lui Isus este
inima acestei predicări: nu este o doctrină nouă, ci viața unui om, ce a vorbit,
a dat valoarea morții și învierii sale, iertând păcatele și împăcând omul cu Domnul
său, judecând conduita sa ca o laudă din partea Tatălui. Suntem în Cezareea
de la Marea Mediterană, într-o garnizoană romană. Petru a intrat în casa lui
Corneliu, un „temător de Dumnezeu” (Fap
10,2). Este centurion din cohorta numită „Italica”. Cum a ajuns acolo? Și ce
face? Petru este îmbrâncit [așa este literar], este împins de Duhul Sfânt căci
este pentru prima dată când Petru, contrar la toată educația sa tradițională – el
este evreu – trece pragul casei unui păgân cu numele de Corneliu și îi anunță vestea
cea mare: „cum l-a uns Dumnezeu pe Isus din Nazaret cu Duhul Sfânt şi cu
putere”, cum „a făcut bine şi a vindecat pe toţi cei care erau stăpâniţi de
diavol” (v. 38); cum „l-a omorât atârnându-l pe lemnul” crucii (v. 39), dar
„Dumnezeu l-a înviat a treia zi” (v. 40). „Noi suntem martori la tot ce a
făcut” (v. 39). Se notează: „pe acesta Dumnezeu l-a înviat a treia zi”. Este
expresia ebraică pentru învierea morților în care Isus este înviat prin
intervenția puterii Tatălui. Și centurionul Cornel a primit botezul el și cei
care erau cu el și se face martor de credință. Biserica continuă să anunțe învierea
Domnului care dă viață tuturor acelora care cred în el. Toți au posibilitatea
de a învinge în el: condiția esențială, pentru a participa la acest triumf
asupra morții, este aceea de a cunoaște pe Isus și de a trăi cum a trăit el din
iubire față de Dumnezeu Tatăl. Speranța noastră este aici, este Isus Cristos:
răstignitul a înviat.
În Scrisoarea către Coloseni, din care citim a doua lectură (Col 3,1-4), Paul indică prezența lui
Cristos printre noi: un mister care trebuie făcut cunoscut. Învierea lui Isus
are semnificație pentru cel credincios: arată puterea botezului. În Noaptea
Paștelui se botezau catehumenii. Astăzi se reînnoiesc promisiunile de la botez.
Este un mare mister. Acesta este evenimentul esențial pentru viața creștinului,
căci botezul ne face părtași ai Paștelui așa cum ne-a făcut părtași la moartea
lui Isus. „Dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus, unde
Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu! Cugetaţi la cele de sus, şi nu la cele de
pe pământ” (vv. 1-2). Creștinul este introdus în realitatea divină. Salvarea sa
vine de sus, nu de la lucruri pământești sau de la tehnicile umane. Creștinii
sunt deja înviați cu Cristos; acolo sunt unde este Isus, dar într-un mod
ascuns; gloria lor, este așa cum este slava lui Cristos, dar se va manifesta în
ziua revelației definitive, acolo sus în ceruri. El este speranța noastră…
Evanghelia după Ioan
(In
20,1-9) pune în
lumină nașterea și creșterea în credința pascală a ucenicilor și a celor ce
erau cu dânșii. Ne spune: „Dis-de-dimineaţă, pe când mai era încă întuneric,
Maria Magdalena a venit la mormânt şi a văzut că piatra fusese luată de la
mormânt” (v. 1). O piatră mare fusese pusă pe mormânt ca să închidă pentru
totdeauna gura aceluia care strigase istoriei: curaj, nu vă temeți! Ce vrea să
spună aceasta? Sunt mai multe explicații. Maria Magdalena – surprinsă în faţa
acestui fapt de neînţeles – pare să rețină deznodământul cel mai dramatic:
„L-au luat pe Domnul din mormânt şi nu ştim unde l-au pus” (v. 2). Și alergă
strigând suferința sa discipolilor. Înspăimântată şi uimită, aleargă la Petru
şi la ucenicul iubit de Isus pentru a le vesti propria interpretare a
mormântului gol: „L-au luat pe Domnul!” Cine ar putea spune cum arăta
chipul, ochii, glas şi gestul femeii, când a intrat la Petru şi la
celorlalţi apostoli? Înainte ca ea să vorbească, Petru a înţeles că se
întâmplase ceva şi a fost străbătut de un fior din cap până în picioare. Şi
împreună cu el toţi cei prezenţi. Nu se gândesc la cuvintele lui Isus pe care
le-a spus de mai multe ori când le-a vestit moartea și învierea sa. Aceste cuvinte
nu li s-a întipărit în minte. Femeia au început să strige: „E gol! Mormântul
este gol…”
„Au ieşit atunci Petru şi
celălalt discipol şi au venit la mormânt” (v. 3). Fuga apostolilor la mormânt
înseamnă dorinţa de a găsi o cale de ieşire din moartea îndurată de Isus. Ei aleargă împreună, dar ucenicul iubit de Isus este
mai iute decât Petru. El însă recunoaşte întâietatea lui Petru şi nu intră în
mormânt, dar aşteaptă ca Petru să intre primul: unul ajunge primul la mormânt
din cauza iubirii, altul intră primul din cauza alegerii de „stâncă” a
comunităţii Domnului. „A intrat în mormânt” (v. 6). Petru ia simplu act de acest eveniment: „a
văzut giulgiurile aşezate, dar ştergarul, care fusese pe capul lui, nu era
aşezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc” (vv. 6-7),
dar nu înţelege. Petru nu reuşea să înţeleagă ce înseamnă a învia din morţi… Pentru
ucenicul iubit, însă, lucrurile stau altfel: crede în misterul învierii. „A
intrat şi celălalt… A văzut şi a crezut” (v. 8). Ce a văzut? Nici un obiect, ci
doar absenţa însăşi, interpretată de iubire, descoperă inimii sale o prezenţă.
În iubirea care îl leagă de Isus, ucenicul iubit face loc veştii bune în gradul
cel mai înalt.
Paștele este a descoperi că
Dumnezeu nu suportă mormântul în care l-am condamnat, în care l-am închis. O confruntare cu moartea trebuie să aibă loc. Este necesar
să intrăm în mormânt, să avem conştiinţa deplină a adevărului nostru: toți suntem
destinaţi morţii. A cerceta mormântul este a-l descoperi că el nu mai
este acolo: este numai absenţa sa. Cristos este „în altă parte”, este la
Dumnezeu. Credinţa creştină în învierea lui Isus nu este întemeiată doar pe
faptul că mormântul este gol. Viața se dezlănțuie în lume… Este nevoie de un
har special pentru a putea vorbi despre învierea lui Cristos. Înțelegerea
învierii este un dar al lui Dumnezeu…
Atunci, curaj! Cristos a înviat!
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu