 |
| Isus și Maria Magdalena. |
Martori ai lui Cristos cel Înviat
pr. Isidor
Chinez – Izvoarele [IS] ora 18:30 (3 aprilie 2018)
Lecturi: Faptele
Apostolilor 2,36-41; Evanghelia Ioan
20,11-18 ( lecturi).
Omilie
E a treia zi din octava Paștelui.
Auzim acest mesaj: Cristos a înviat! Mântuirea este oferită tuturor: veciniilor
și celor de departe. Toți sunt chemați de misterul lui Cristos cel înviat care
consistă în convertire și botez. Isus a devenit centrul omului, umplând
goliciunea noastră de creatură cu plinătatea sa divină.
Prima lectură luată din Faptele Apostolilor (Fap 2,36-41) este partea finală din
predica apostolului Petru adresat evreilor în ziua de Rusalii. „Să ştie […]
toată casa lui Israel că Dumnezeu l-a făcut Domn şi Cristos pe acest Isus pe
care voi l-aţi răstignit”! (v. 36). Este prin înviere că răstignitul devine
Domn și Mesia [adică Cristos], Salvatorul nostru. Acesta este mesajul exploziv
a lui Petru în dimineața de Rusalii. Răstignitul, refuzat de popor, este
constituit ca „Domn” [Kyrios] prin
înviere. Anunțul a impresionat puternic pe ascultătorii lui Petru care
întreabă: ce trebuie să fac? Sunt invitați la convertire, adică la o schimbare
profundă a mentalității și a acțiunii, la o părere de rău pentru faptele
săvârșite, mai ales pentru responsabilitate la moartea lui Isus. Motivul
acestei responsabilități se datorează faptului că viața creștină nu e
constituită de observarea legii, ci de un raport personal cu Isus, care vine să
dea năvală în istoria noastră, vorbindu-ne, iubindu-ne. El ne-a cerut
dragostea noastră. Suntem invitați la botez prin care Isus ne dă iubirea sa.
Iată, un popor nou se naște. Istoria lui Israel este împlinită în Cristos. Este
evenimentul care revoluționează viața: o viață adevărată, concretă, nu
abstractă, ce presupune credința ca acceptare și ascultare a kerygmei, adică reprezintă predica, atât în conţinut, cât şi în actul predicării [este răspândirea actuală a Cuvântului lui Dumnezeu în Biserică].
Evanghelia de astăzi după sfântul
Ioan (In 20,11-18)
este impresionantă şi admirabilă în simplitatea ei. Maria Magdalena e cufundată
în durere şi plânge alături de mormântul gol. Plânge din motivul care ar trebui
s-o umple de bucurie, dar ea nu-l ştie, nu-l poate şti încă. E necesar ca
durerea să-i atingă inima pentru ca aceasta să poată fi umplută de o bucuria
supranaturală. Sfântul Grigore admiră această femeie atât de credincioasă, care
rămâne lângă mormânt. Apostolii au venit şi apoi au plecat. Maria rămâne acolo,
motivată de un afect profund, care pentru moment e numai uman, dar care o pregăteşte
pentru întâlnirea cu Domnul înviat.
Astăzi figura Mariei Magdalena o
putem privi în diferite trepte: primul este imperfect iar al doilea este
desăvârșit. După primul, Maria se manifestă ca un adevărat și sincer ucenic al
lui Isus. Îl urmează pe învățător; este unită cu el în mod eroic, când îl vede
răstignit din iubire; îl caută după moarte, după îngropare. Cât sunt de
impregnate de devotamentul ei admirabil față de „Domnul” său cele două expresii
păstrate de evanghelistul Ioan: „L-au luat pe Domnul meu şi nu ştiu unde l-au
pus” (In 20,13); „Domnule, dacă tu
l-ai dus, spune-mi unde l-ai pus şi eu îl voi lua!” (In 20,15). Puțini ucenici au avut în vedere povestirea cu atâta
dăruire și devotament cum a demonstrat Maria Magdalena…
Acel Isus care, în primul moment,
o lăsă la nivelul credinței sale imperfecte, s-a îndreptat spre Magdalena
întrebând-o: „Femeie, de ce plâng?” (v. 15), şi la care ea, cu ochii ei de
mioapă, răspunde, fiind vorba de un grădinar care se interesează de viața ei.
Isus este acolo şi Maria nu-l recunoaşte, nu-şi dă seama că este el, pentru că
ea este cufundată în închipuirea ei omenească: „L-au luat pe Domnul meu şi nu
ştiu unde l-au pus”. Este raţionamentul ei, este iluzia ei. Nu a greşit cu
totul, pentru că în ea există o afecţiune profundă. Dar trebuie să se
convertească: ea caută un mort şi nu ştie că trebuie să caute pe cineva viu.
Acum Isus, într-un al doilea moment,
o cheamă pe nume: „Maria!” Și ea, mișcată, îi strigă: „Rabboni!” Adică „Învăţătorule!”
Îl recunoaşte. Vrea să restabilească cu el o relaţia pe care o aveau
înainte de moartea sa. Maria Magdalena caută să lege din nou evenimentul
crucii, dar Isus o opreşte. El este înviatul care poartă semnele pătimirii. Acum
raportul lor este diferit. Trebuie să facă un salt de calitate: „Nu mă reţine,
pentru că nu m-am urcat la Tatăl dar du-te la fraţii mei
şi spune-le: «Mă urc la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi
Dumnezeul vostru!»” (v. 17). Înainte de înviere, Isus nu li
se mai adresase niciodată ucenicilor cu acest cuvânt: „fraţi”! Acum însă o
face, pentru că pătimirea sa i-a apropiat de noi într-un mod cu totul excepţional.
Cristos ne arată că este mai aproape de noi; este fratele nostru care ne
conduce la Tatăl ,
la Tatăl său şi
al nostru, la Dumnezeul
său şi la Dumnezeu nostru. Iar Isus a reuşit să reaprindă credinţa şi speranţa
ei. Rezultatul? Maria Magdalena rămâne credincioasă, Maria devine
apostol: „Maria Magdalena a venit la
discipoli şi le-a vestit că l-a văzut pe Domnul” (v. 18).
Maria Magdalena inaugurează noua
sa viaţă ca martor al celui înviat. Trebuie să meargă să anunţe fraţilor săi
vestea cea mare. Nu poate să o ţină numai pentru ea, trebuie să o
împărtăşească.
„Spune-ne, Marie Magdalena,
ce-ai văzut pe cale?”
„Am văzut mormântul lui Cristos
care trăieşte,
am văzut mărirea celui înviat.
I-am văzut pe îngeri, martorii
învierii lui,
giulgiul şi veşmintele.
Cristos, speranţa mea, a înviat!
El va merge înaintea voastră în
Galileea”.
Este Secvența Paștelui.
Este Secvența Paștelui.
În Euharistie avem întâlnirea
noastră cu Cristos. El rămâne fidel omului. Să ne grăbim, atunci. Nu după preconceputele
noastre, ci după planul divin. Trebuie să-i spunem lui Isus: „Tu ai înviat! Tu
eşti Domnul nostru! Noi credem chiar dacă nu te vedem”…
[bibliografia
(anul B): Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net);
Compazieu J. (http://dimancheprochain.org); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Ravasi G., Celebrarea și trăirea Cuvântului,
Sapientia, Iași 2014]; Jesùs Manuel
Garcìa (http://www.catechistaduepuntozero.it); Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB
Bologna 1974; Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Masetti N., Guidati dalla Parola,
Edizioni Messaggero Padova, Padova 1995; Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle letture festive. Ciclo B,
Edizioni Paoline, Torino 1989; Bianco E., Accogliere la parola. Anno B, Elle Di Ci, Leumann (Torino)
1996; Biblia, Sapientia, Iași 2013.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu