 |
| Fuga în Egipt a Sfintei Familii - de Simon Mendez. |
Învățați
de familia din Nazaret
pr. Isidor Chinez – Izvoarele [IS] ora 8:00 (29 decembrie 2019)
Lecturi: Ben Sirah
3,3-7.14-17a; Coloseni 3,12-21; Evanghelia Matei
2,13-15.19-23; lecturi
Omilie
Astăzi sărbătorim Sfânta Familie. Prima duminică după Crăciun îl
celebrează pe Isus, Maria și Iosif, modelul tuturor familiilor. Este o sărbătoare
stabilită prin anii 1920 în timp ce se tulbura evoluție familiei. Familiile
trăiesc în mizerie. Probabil că nu s-a mai vorbit astfel despre familie ca astăzi:
totul este spus, totul este auzit, totul se întâmplă, totul se schimbă.
Situația devine crucială: familiile se destramă, se nasc mai puțini copii și
sunt lăsați în voia lor care se nărui în corupți. Căsătoriile civile au depășit
pe cele religioase. Nu se mai spune tată sau mamă, dar este egalitate de gen
[teoria genului]: pentru a face o familie rămân două femei sau doi bărbați.
Dar Dumnezeu pentru a se face
egal cu oamenii a ales să se întrupeze într-un copil ce se naște într-o
familie. Familia este locul unde Dumnezeu alege să-și trimită pe Fiul său venit pe
lume să se insereze, să crească și să se dezvolte împlinindu-și viața. Domnul
alege o mică comunitate care dincolo de al primi dezvăluind în lume prezența
sa, identitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu.
Cu mult înaintea de venirea lui Cristos, în cartea lui Ben Sirah (Sir 3,3-7.14-17a) ne este dat unele „rețete”, pline de înțelepciune,
pentru a realiza fericirea familiei; ne aduce esențial înapoi: „el care
îl cinsteşte pe tatăl ispăşeşte păcate şi le va evita şi rugăciunea lui de
fiecare zi va fi ascultată şi ca unul care strânge comori este cel care o
onorează pe mama sa” (v. 3). Cuvântul cheie: „cinstește”. Nu este vorba de
comportamentul respectuos, dar mai ales de un mod de a trăi care să-i onoreze
pe cei pe care ne-au crescut. Fiul își onorează părinții, pentru că Dumnezeu o
vrea. Sunt principii ale unei societăți în care familia este celula de bază.
„Fă și tu așa și vei obține fericirea!” Este un discurs care pare a fi
moralizant, dar când ascultăm, Dumnezeu ne vorbește și vrea ca fiecare familie
să fie fericită și ne arată drumul ce va permite să se realizeze adevărata armonie.
În numele credinței copii au datoria de
a-și onora părinții, chiar dacă el sunt trecuți și slăbiți. Mai târziu,
creștinii vor înțelege că prin el, Dumnezeu este acolo.
Ben Sirah și apostolul Paul se
adresează părinților. La toți. În Scrisoarea
către Coloseni (Col 3,12-21), Paul de sfaturi ca iubirea să circule printre membrii familiei
și a comunității: „ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi,
îmbrăcaţi-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu
blândeţe şi răbdare! Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are vreo
plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă
iertaţi şi voi!” (v. 12-13). Apostolul cheamă să trăim împreună cu Cristos
pentru că într-o zi, la botezul nostru, suntem făcuți părtași la familia lui
Isus. Și Biserica este o familie formată din familii. Expune o viață de familie
în tandrețe, bunătate, umilință, blândețe, răbdare, iertare. Și mai presus de
toată iubirea, ce renunță la pedepse, pentru a restabili pacea, reconcilierea
între ofensat și ofensator, între Dumnezeu și păcătos. Toate acestea vor fi
posibile dacă ne lăsăm „locuiți” de Cristos: „Cuvântul lui Cristos să locuiască
în voi din plin!” (v. 16). „Mulţumindu-i lui Dumnezeu Tatăl prin el” [Isus
Cristos] (v. 17), prin care totul este
oferit. Pentru creștini, se concretizează prin Euharistie. Este mulțumirea
noastră: la „prefața”, începe rugăciunea euharistică.
În timpul Crăciunului sărbătorim
nașterea lui Isus: vrea să se nască în noi pentru a transforma viața noastră și
a o face conformă iubirii sale. A trăi Crăciunul este mai întâi să-l primim pe
Isus în viața noastră.
În fragmentul evanghelic luat din
sfântul Matei (Mt 2,13-15.19-23) este prezentată
copilăria lui Isus așa cum este marcată de amenințări, ostilități și dușmănii. Evanghelia înfățișează familia din Nazaret pe
calea dureroasă a exilului; sunt în condiţia dramatică a refugiaţilor. Parcurg
un drum care, într-un anumit sens, anticipă pe cel al Calvarului. Constrâng părinții copilului Isus să emigreze în Egipt pentru a fugi de amenințarea de
moarte adresată nou-născutului de prea-puternicul și crudul Irod. O umbră de
moarte vine asupra acestui copil de puțin timp în viață. Irod a aflat de la
magi că un nou rege al iudeilor s-a născut în Betleem. Furios suprimă pe toți
născuții din regiunea aceea. Atunci „îngerul Domnului i-a apărut în vis lui
Iosif, zicând: «Sculându-te, ia copilul şi pe mama lui, fugi în Egipt şi stai acolo
până când îţi voi spune, pentru că Irod are de gând să caute copilul ca să-l
ucidă!» Sculându-se, Iosif a luat copilul şi pe mama lui, în timpul nopţii, şi
a plecat în Egipt” (v. 13-14). Iar
Iosif porneşte şi merge în Egipt împreună cu Maria şi copilul Isus. Toate
acestea fără să spună nici o vorbă. Iosif e prea ocupat să asculte cuvântul
Domnului; îi este frică să-l întrerupă. El tace mereu.
Multe indicii subliniază această
situație periculoasă. Evanghelistul Matei folosește verbul „au plecat” magii,
s-au îndepărtat, s-au retras (v. 13). Este un verb care nu spune doar plecare,
ci o plecare aproape în fugă, repede, foarte grăbit, pentru că în față era un
pericol mare. „Fuga în Egipt” este o
fugă care este în realitate; nu este o fugă rușinoasă, dar poate fi și un act
discernământ care citește istoria și îi surprinde pericolele ascunse; este un
act de curaj care îndrăznește să se teamă și ia o decizie posibilă. În cele din
urmă, fuga poate deveni un act de umilință pentru că exprimă conștiința propriei
limitări și neputința în fața răului dominant (cf. Manicardi L.). În textul de față este un act de responsabilitate
în care Iosif asigură viitorul Mariei și a lui Isus.
Fiul lui Dumnezeu s-a născut într-o
familie; ca orice om. Are momente fericite și momente dificile. După ce s-a
născut, trebuie să fugă în Egipt unde a trăit primii ani ca un emigrant
cunoscând sărăcia. Familia din Nazaret nu a avut o viață liniștită, dar iubirea
de Dumnezeu era prezentă în ea, chiar și în timpuri grele. Să luăm pe Isus cu noi și vom fi mântuiți. Să
luăm pe Cristos cu noi și vom putea trăi împreună cu alții.
Mulțumită
lui Iosif salvarea a ajuns la noi. Figura lui Iosif arată că Dumnezeu se
folosește de oameni normali și temători ca și noi, pentru a salva oamenii. În
Biserică toți participăm la a fi colaboratori a lui Dumnezeu purtându-l pe
Cristos la oameni.
Să ascultăm cuvântul îngerului – adică evanghelia – și vom parcurge
căile vieții, vom evita pericolele și vom găsi „Egiptul” nostru – refugiul
nostru – chiar cu dureri și sacrificii. Trebuie să fie angajarea noastră
zilnică, să facă ca întunericul nopților noastre să fie risipit de lumina lui
Isus și să facă viața umană. Salvarea
familiei este aceea de a ajunge în cer cu siguranță.
bibliografia [anul
A]: Armellini F. (http://www.qumran2.net); Biblia,
Sapientia, Iași 2013; Bianchi E. (http://www.monasterodibose.it); Bianco E., Accogliere la parola. Anno A, Elle Di
Ci, Leumann (Torino) 1998; Cantalamessa R. (http://www.qumran2.net); Commento della Bibbia liturgica, Edizione Paoline, Roma 1981;
Ceccarelli M. (http://www.donmarcoceccarelli.it); Comastri A, Il giorno del Signore. Riflessioni sulle
letture festive. Ciclo A, Edizioni Paoline, Torino 1989]; Compazieu J.
(http://dimancheprochain.org); Cortesi A., (https://alessandrocortesi2012.wordpress.com);
Dumea C. (www.calendarcatolic.ro; www.pastoratie.ro); Garcìa
J. M. (http://www.catechistaduepuntozero.it); Lasconi T. (http://www.paoline.it/blog/liturgia); Lucaci A. (http://ro.radiovaticana.va);
Ludmann R., Parole pour ta route,
Paris 1986; Maggioni B. (http://www.qumran2.net); Manicardi L. (https://www.monasterodibose.it); Marchioni G., Echi della parola di Dio. Omelie domenicali
e festive per l’anno A, Elledici, Torino 1998; Masetti N., Guidati dalla Parola, EMP, Padova 1995; Orestano
C. F. (http://www.monasterodiruviano.it); Predici și omilii (https://www.elledici.org);
Ravasi G., Celebrarea și trăirea
Cuvântului, Sapientia, Iași 2014; Tessarolo A., (ed) Messale e lezionario meditato, EDB Bologna 1974; Thabut M.-N. (http://thierry.jallas.over-blog.com).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu