Sfântul Ambrozie, episcop şi învăţător al Bisericii

 

Tânărul prefect al Liguriei şi Emiliei, Ambrozie, născut la Trier pe la 340, era doar catehumen, când prin voinţa poporului a urcat, la 7 decembrie 374, pe scaunul episcopal din Milano. În domeniul religiei creştine avea încă aproape totul de învăţat şi s-a dedicat mai ales studiului Bibliei cu atâta dăruire, încât a posedat-o aproape în întregime. Însă Ambrozie nu era un intelectual pur; el era mai ales un foarte bun administrator al comunităţii sale creştine. A devenit un adevărat părinte spiritual al foarte tinerilor împăraţi Graţian şi Valentinian al II-lea şi al temutului Teodosiu I, pe care nu a ezitat să-l mustre în mod aspru, cerând din partea lui o pocăinţă publică de ispăşire, atunci când, pentru a potoli o revoltă, a masacrat populaţia din Tesalonic. Ambrozie este simbolul Bisericii care renaşte, după suportarea anilor de ascundere şi de persecuţii. Prin el Biserica din Roma a tratat fără umbră de servilism cu puterea politică.

 

Calităţile sale personale au fost acelea care l-au impus pe episcopul de Milano atenţiei devotate a tuturor. Activitatea zilnică a lui Ambrozie era îndreptată în primul rând spre propria comunitate, iar el îşi îndeplinea obligaţiile pastorale adresând poporului său mai mult decât o omilie pe săptămână. Sfântul Augustin care a fost un ascultător asiduu al predicilor sfântului Ambrozie, ne relatează în Confesiuni cât de mare a fost prestigiul elocinţei episcopului de Milano şi cât de eficace a fost tonul acestui "apostol al prieteniei".

 

Cărţile sale publicate şi ajunse până la noi nu sunt decât transcrieri grăbite şi reutilizări ale discursurilor, puţin sau aproape de loc revăzute. Celebrele sale Comentarii exegetice, înainte de a fi adunate în volume, fuseseră predicate comunităţii creştine din Milano. Se remarcă aici tonul familiar al păstorului care se adresează cu amabilă simplitate turmei sale. Se simte aici palpitând inima unui mare episcop, care reuşeşte să-i impresioneze pe ascultători prin argumente pline de emotivitate şi de interes. Ca bun păstor doreşte să-l facă să cânte pe poporul său. El a compus un anumit număr de imnuri, unele şi acum familiare în ritul ambrozian. El a introdus în occident cântul alternativ al psalmilor.

 

Printre scrierile sale care nu au un raport direct cu predica, amintim De officiis ministrorum, pentru că mergând pe urmele cunoscutului text ciceronian şi preluându-i toate elementele, demonstrează că creştinismul poate asimila fără pericolul de a altera semnificaţia veştii celei bune acele valori morale naturale pe care lumea păgână şi romană în special a ştiut să le exprime. Ambrozie a murit la Milano la 4 aprilie a anului 397. (Sgarbossa M., Giovannini L., Sfântul zilei, Edizioni Paoline, 1978; trad pr. I. Agiurgioaei; http://www.ercis.ro).